Întrebare: Cum pot clarifica motivul pentru care mi se trimite o anumită stare?

Răspuns: Vedeți, există mulți oameni în lume care se îndreaptă către Forța superioară. Îmi amintesc de o vizită la San Francisco, unde statui ale sfinților creștini, Madona cu copilul etc., stau chiar pe străzi. Oamenii se închină la aceste statui, vin chiar pe stradă și le sărută. Vedem idolatrie pură într-un oraș american modern. Acesta este un exemplu clar pentru dumneavoastră.

Sau luați în considerare exemplul lui Baal HaSulam despre membrii kibuţului din deșertul Negev care suferă de secetă, și fără să-și dea seama, ei se îndreaptă către Creator cu o cerere de ploaie. Această cerere vine din inimă. Fie că vor, fie că nu, ei cer ajutorul Forței superioare, pentru că tocmai Creatorul este cel care aranjează această situație pentru ei, deși ei nu știu.

Adică, oamenii din întreaga lume se îndreaptă către Creator pentru ajutor. Chiar și un mic purice care suferă pentru că nu are ce mânca suferă; suferința sa este de asemenea, un apel către sursa suferinței sale, către Creator.

Întrebarea este cum să ne îndreptăm corect către Creator, începând de la micul purice până la animalele mari, până la omul care venerează statui, până la kibuțnicii din Negev, până la evreii religioși aflați la nivelul mineral al sfințeniei și până la cei care își doresc deja cu adevărat să se întoarcă către Sursă și să știe către cine se îndreaptă. Totuși, apelul acestora din urmă are un scop complet diferit.

Cererea unui purice sau a unui om care își cere propriul bine în această lume și în lumea viitoare rămâne în cadrul lumii materiale. Dar când omul începe să ceară nu pentru a se simți bine în lumea viitoare, ci pentru că în cererea sa există deja o simţire față de Creator (adică este simultan un amestec de Lo Lişma și Lişma), atunci devine o cerere țintită.

Aceasta este diferența esențială dintre cererea noastră și cererea unui purice sau a unui închinător la idoli, pentru că este cu adevărat un apel către Creator. La urma urmei, nu cerem precum kibuțnicii, care se roagă pentru că nu plouă și suferă de secetă și nu strigăm către Creator că ne simțim rău, astfel încât să devină bine. Vorbim despre un apel greu de exprimat în cuvinte.

Dacă Îi cer Creatorului corectare pentru a deveni ca El, și aceasta este o cerere „din contul meu”, este tot Lo Lişma. Lişma este o simţire pe care nici măcar nu suntem capabili să o exprimăm în cuvinte. Cum pot să mă îndrept cu o astfel de cerere care va fi ca și cum ar fi deconectată de mine însumi și îndreptată exclusiv către Creator?

Prin urmare, întreaga noastră muncă trece prin diverse relații cu Forța superioară, pentru a ajunge în final la „Israel, Creatorul și Tora sunt una”. Adică, pașii pe care îi fac în procesul clarificărilor mele în raport cu Creatorul se numesc „Tora”; este vorba despre modul în care mă raportez la El, astfel încât acești pași, în loc să fie îndreptați către mine însumi, să fie din ce în ce mai îndreptați către El.

A face o inversare a direcției acțiunilor mele este munca.

Din  Lecţia zilnică de Cabala 03/07/26, Rabaș – Art.26, 1990-Ce înseamnă „Nu este nimeni la fel de sfânt ca Domnul, căci nu există nimeni în afară de Tine”, în muncă

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Există multe acțiuni pe care omul trebuie să le îndeplinească în timp ce se pregătește pentru spiritualitate. După traversarea Machsom există și diverse acțiuni spirituale: „Ibur” (starea de embrion), „Leida” (nașterea spirituală), „Enika” (hrănirea), „Mochin” (stare măreaţă) – adică stări mari (Gadlut) și mici (Katnut).

Când omul este deja în spiritualitate și simte Divinul, trece de asemenea prin diverse etape. Acestea sunt numite „cele 24 de ore ale zilei spirituale”, zilele săptămânii spirituale, Șabat-ul, lunile, Roş Hodeş (începutul lunii) și diverse sărbători – toate acestea sunt stări spirituale speciale în care omul trebuie să lucreze.

În partea a 12-a a TES, studiem modul în care rugăciunea este împărțită continuu în 24 de ore spirituale și există chiar și o stare de somn în ea. Somnul spiritual este o pregătire specială pentru următoarea etapă a ascensiunii spirituale, care constituie de asemenea, multă muncă.

Există muncă în toate stările spirituale, pentru a căror experimentare omul trebuie să depună eforturi pentru a face corectări la un anumit grad. Însă articolul lui Rabaş, pe care îl studiem în prezent, spune altceva: „Nu este nimeni sfânt ca Domnul, căci nu este nimeni în afară de Tine” în munca spirituală. Adică, ni se spune că Creatorul este cel care face toată munca pentru noi, aceasta este munca Lui și omul nu are nimic de făcut.

Ce poate face un om dacă Creatorul face toată munca pentru el? Trebuie să ajungă la simţirea și la realizarea că nu există într-adevăr „nimeni sfânt precum Creatorul” și „nu este nimeni în afară de El” care îndeplinește toate acțiunile, face totul și planifică totul. Începutul unei acțiuni, procesul de execuție a acesteia și rezultatele ei sunt toate munca Creatorului.

Dar avem și noi o treabă de făcut și un effort, de a ajunge să simțim ceea ce ni se întâmplă cu adevărat și să simțim ceea ce se întâmplă în modul cel mai corect, să percepem asta în mod corect.

Din  Lecţia zilnică de Cabala 03/07/26, Rabaș – Art.26, 1990-Ce înseamnă „Nu este nimeni la fel de sfânt ca Domnul, căci nu există nimeni în afară de Tine”, în muncă

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Educația și creşterea noastră cabalistă sunt complet diferite de educația publicului. Religia învață omul pur și simplu să se comporte bine, să se ridice și să facă, să facă, să facă.

Cabala, dimpotrivă, dezvoltă capacitatea unui om de a analiza. Omul începe să nu fie de acord cu Creatorul, să-L certe și să-L blesteme și vrea să se răzvrătească împotriva Lui. Apoi începe să înțeleagă de unde provin aceste calități, își compară propriile calități cu calitățile opuse, ale Creatorului, și treptat, își dă seama ce este preferabil.

Apoi, mai întâi, Îl justifică pe Creator; după aceea, își dorește să fie ca El, și în final, prin stări opuse, el însuși devine similar cu El. Așa se dezvoltă omul. Prin urmare, „viziunea asupra Torei este opusă viziunii publicului larg”. Populația este învățată și educată într-un mod opus Torei.

Omul care vine aici începe să primească o educație prin care devine complet liber de orice cadru, de toate condițiile inițiale, de tot. Trebuie să examinezi, să analizezi și să te gândești la fiecare stare posibilă, să nu te temi de nimic, și dintre toate acestea, să alegi adevărul. Altfel, vei rămâne un animal.

Din Lecţia zilnică de Cabala 06/07/26, Rabaș – Art.6, 1990-Când trebuie omul să folosească mândria în muncă

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Este imposibil să obligi oun om să îndeplinească vreo acțiune, deoarece în spiritualitate, o acțiune este definită ca mișcarea sufletului, o dorință provocată de un efort spiritual interior. Omul este incapabil să producă acest efort pe cont propriu. Este o acțiune care apare în interiorul lui în funcție de propria natură și de măsura luminii care vine la el de sus.

Nu spunem niciodată că un vas (Kli), funcționând conform Aviut (grosimea dorinței), Reşimot (înregistrărilor spirituale) și luminii care vine, vrea brusc să se schimbe sau să devină ceva diferit. Nu poți decide nimic pe cont propriu; totul este predeterminat pentru fiecare moment specific. Dacă dorești să-ți schimbi viitorul, ți s-a oferit o singură oportunitate: studiul în cadrul unui grup, prin care dobândești o dorință suplimentară care nu este doar a ta, ci una suplimentară dobândită de la grup, o dorință pentru cel superior.

Tocmai de aceea a avut loc sfărâmarea în mai multe părți. Sufletul, ca un singur vas umplut cu lumină, poate deveni necorectat și poate face ca lumina să plece și sufletul să cadă. Omul s-ar putea întreba de ce sunt necesare 613 părți în loc de un singur întreg? Este scris că acest lucru a fost făcut pentru ca să fie mai ușoară corectarea. Printr-o multitudine de suflete, încarnări și acțiuni mici, munca de corectare va deveni mai ușor de efectuat. Acesta este scopul. Dacă sufletul nu ar fi fost zdrobit, nu aș fi avut nicio posibilitate să determin absolut nimic.

Vasul, împreună cu toate Reşimot și dorințele sale, este umplut cu lumină și o primește de Sus; acest lucru este deja predeterminat. Totul vine de Sus, atât dorința, cât și lumina. Același lucru ar fi valabil chiar și în absența atât a dorinței, cât și a luminii. Abia ulterior sosește lumina și trezește vasul (Kli) care începe să se miște ca răspuns.

Împărțirea sufletului colectiv în mai multe părți îmi oferă oportunitatea, la propriul meu nivel – fără a apela Sus, ceea ce sunt incapabil să fac – de a efectua singura acțiune care nu este predeterminată. Acest lucru este posibil tocmai pentru că are loc la nivelul meu, unde pot primi un plus la dorința mea de la celelalte părți sau mai exact, un plus la percepția mea.

Prin urmare, nu eu determin cine sunt, ce sunt sau ce îmi dăruiește Creatorul. Imaginați-vă un Kli: orice este în el, este ceea ce are; orice lumină vine la el, este lumina care vine. El nu poate schimba nimic din toate acestea. Aceasta îi determină starea, gândurile, dorințele – totul. Singura alegere liberă este de a primi o percepție suplimentară de la un Kli vecin, deoarece cele două sunt conectate prin rădăcina lor comună. Dacă nu ar fi fost conectate, o astfel de posibilitate nu ar fi existat.

Două Kelim (vase), care erau unite la rădăcina lor comună, coboară în această lume și se separă unul de celălalt. Străduindu-vă să vă conectați cu un alt om, luând ceva de la el, efectuați în fapt, același act de conexiune care există la rădăcină. În loc de triunghi (Kli-rădăcină-Kli), „legați” direct cele două vase, ca și cum ați contopi dorințele lor într-unul singur. Primiți de la prietenul vostru o aspirație pentru spiritualitate, pentru Creator, indiferent dacă acea aspirație a fost deja corectată într-o oarecare măsură sau nu.

În acest fel, este ca și cum ai uni cele două vase de Sus, iar aceasta este singura acțiune pe care ești capabil să o îndeplinești prin propria ta alegere liberă – singura. Atunci este ca și cum ai poseda două vase: cel care a fost inițial al tău și dorința pe care ai primit-o de la prietenul tău. Și odată ce ai luat dorința prietenului tău, trezeşti astfel de Sus – unde este unită multitudinea de suflete – cel puțin lumina care aparține ambelor suflete. Drept urmare, atât propria ta lumină, cât și lumina prietenului tău încep să se reverse asupra ta; și aceasta este o completare minunată.

Din Lectia zilnica de Cabala 02/07/26, Rabaș – Art.21, 1988-Ce înseamnă că Tora a fost dată din întuneric, în muncă

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Oportunitate, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Studiul celor Zece Sfirot descrie construcția sufletului nostru. Studiindu-l, voi învăța exact ce se întâmplă în interiorul meu, chiar dacă nu simt asta acum. Dar vreau să simt și să înțeleg asta, pentru că dacă mă conectez cu el, voi intra în viața veșnică.

Prin urmare, trebuie să dezvolt constant obiceiul de a gândi în acest fel și de a asculta – ascultând și ascultând la nesfârșit. Apoi, în timpul studiilor mele, nu numai că îmi vor lipsi cunoștințele generale, dar voi dezvolta nevoia de a afla ce este scris despre mine în carte. Acum citesc o carte despre mine, nu despre o lume separată de mine prin mii de despărțituri.

Nu există lumi în afara mea; toate există în mine. Printre cele 620 de dorințe ale mele, există cele care se referă la o lume, alta sau o a treia lume; așa este împărțită.

Toate cele 620 de dorințe ale mele reprezintă 620 de grade pe care trebuie să le depășesc, începând de la starea mea actuală până la corectarea finală.

Aceste 620 de grade sunt împărțite în cinci grupe, fiecare dintre ele fiind ascunsă într-un anumit fel, dezvăluită prin efectuarea unei anumite acțiuni, umplută cu o anumită lumină, și prin urmare, fiecare este numită lume. Toate aceste lucruri sunt în interiorul meu. În afara mea este doar Aţmuto, esența Creatorului.

Din Lectia zilnica de Cabala 14/07/26, Rabaș – Art.30, 1990-Ce înseamnă că ‘lege și ordine’ este numele Creatorului, în muncă

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Este libertatea de alegere al șaselea simț?

Răspuns: Da, dar trebuie să realizezi că libertatea de alegere este ceva ce trebuie să înveți. Nu poți pur și simplu să-i spui unui om: „Ești liber să alegi, mergi mai departe și alege!” Mai întâi, trebuie să-l înveți ce implică de fapt această libertate. Te confrunți cu o mie de drumuri, dar nu poți distinge între ele, sau s-ar putea să nici nu le vezi deloc, sau să nu vezi cum se raportează unul la celălalt. Totuși, trebuie să alegi singura cale care duce cu adevărat la progres.

Alegerea implică selectarea atât a căii, cât și a metodei de avansare pe ea. Necesită cunoștințe vaste și o metodă precisă: în special forțele pe care trebuie să le folosești pentru a merge mai departe, chiar dacă nu ești conectat încă la ele.

Într-adevăr, cum pot merge mai departe când tot ce văd în fața mea este un deșert? Există o contradicție interioară aici. Trebuie să fac pasul corect în acest deșert, dar în ce direcție din 360 de grade? Cum pot ști? Dacă aș putea vedea clar, nu ar exista nicio alegere. De aceea am fost pus într-o stare în care nu pot vedea.

Dar dacă nu pot vedea, cum pot alege? Această situație pare ilogică și absurdă atunci când este privită din perspectiva intelectului nostru obișnuit. Totuși, prin înțelegere spirituală, percepem imediat că nu există nicio contradicție. Deci, cum avansez de fapt?

Aici trebuie să învăț cum să atrag forțe superioare și să le folosesc, chiar dacă încă nu le simt. Prin urmare, trebuie să primim această metodă dintr-o sursă externă; ea nu provine de la noi.

Există mulți oameni care spun: „Voi avansa conform a ceea ce îmi spune sufletul meu; va fi bine; va fi eu autentic”. Dar dacă urmezi doar ceea ce numești „sufletul” tău, vei rămâne la nivelul unui animal. Trebuie să dobândești ceva nou, ceva ce încă nu ai.

Astfel, fără a primi această înțelepciune (Hochma) de Sus, dintr-o sursă externă, din lumea spirituală, este imposibil să avansezi. Chiar și studiul nostru servește unui singur scop: să atragem aceste forțe superioare asupra noastră, astfel încât să ne influențeze, să ne ajute să facem alegerea corectă și nimic mai mult.

Când această forță vine de Sus, ea creează ceea ce se numește Chen de Kduşa (farmecul sau harul sfințeniei) în mine. Nu știu cum acționează în mine și nici nu știu exact ce face acolo. Cunosc doar rezultatul final, dorit, pe care doresc să-l ating prin studiul meu.

În timp ce studiez, lumina înconjurătoare (Or Makif) strălucește asupra punctului din inimă, rădăcina sufletului. Apoi încep să simt o atracție subtilă în direcția corectă, către chiar sursa din care a emanat acea lumină. Această atracție, acest mic impuls interior, este cel care îmi determină alegerea.

Se pare că ceva este ascuns aici. Fără îndoială, trebuie să invoc forța superioară. Dar cum o atrag? Cum o dobândesc? Cu ce ​​instrument o pot măsura? În volți sau kilograme? Nimic din toate acestea nu poate fi cunoscut.

Totuși, unui om i se spune că dacă în anumite condiții și după o pregătire adecvată, citește cartea potrivită știind exact ce dorește să ceară de la ea și exact ce își dorește să obțină prin ea, și dacă această dorință s-a născut dintr-un efort autentic, atunci forța care vine asupra omului este într-adevăr adevărata forță spirituală.

Există multe subtilități suplimentare implicate, dar rezultatul întregului nostru studiu și al tuturor acțiunilor noastre trebuie să fie sosirea unei forțe de Sus care ne scoate afară. Aceasta este alegerea.

Din Lecţia zilnică de Cabala 06/07/26, Rabaș – Art.6, 1990-Când trebuie omul să folosească mândria în muncă

Filed under: Cale, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Se spune: „Oricine jelește pentru Ierusalim va merita să-i vadă bucuria”. Aceasta înseamnă că trebuie să ne rugăm pentru societate. Dar ce ar trebui să cerem? Are societatea măcar o dorință de spiritualitate? Ideea este că toate dorințele care există în societate aparțin omului care lucrează la corectare.

Dorințele sunt în interiorul oamenilor, iar intențiile trebuie dezvoltate de către cabalist. Dorința și intenția sunt două categorii distincte; ele nu există în același loc. Când un cabalist lucrează cu Masach (ecran), Țimţum (restricție) și Or Hozer (lumină reflectată), dorințele încep să se ordoneze și să se transforme în conformitate cu intenția cu care omul dorește să folosească dorințele.

Intenția se numește „cap”, iar dorința „corp”. Lucrăm la „cap”, la intenție, astfel încât să se potrivească cu corpul, și apoi putem folosi „corpul”, dorințele. Dacă o astfel de potrivire a existat și apoi a dispărut, aceasta semnifică distrugerea (Templului). Și dacă potrivirea dintre intenție și dorință este restabilită, aceasta este construirea unui Parţuf spiritual, naşterea sa.

Kli-ul este intenția de a dărui. Întregul proces de corectare constă în atingerea intenției corecte. Dorințele există; pur și simplu ele nu sunt aranjate corespunzător, nu sunt furnizate cu intenția corectă. Nu apar dorințe noi.

Spargerea, restricționarea și ascunderea au loc astfel încât să putem clarifica dorințele și să începem să le conectăm. Așa cum un copil se naște și începe să crească, așa corectăm spargerea și ne dezvoltăm sufletul.

Lucrăm la intenție pentru a o face una de dăruire, îndreptată spre a oferi plăcere Creatorului. Pentru a dărui Creatorului, trebuie să concentrăm intenția corectă și să selectăm dintre dorințele sparte pe cele care pot funcționa sub conducerea sa. Din aceasta construim un Parţuf spiritual, măsura dăruirii noastre.

Prin urmare, au existat distrugeri și pregătiri pentru corectare, evenimente care au avut loc nu din vina noastră. Nivelul inferior nu a jucat aproape niciun rol în acest sens. Exilul egiptean, deșertul, distrugerea Primului Templu, exilul babilonian, apoi al Doilea Templu, care a fost, de asemenea distrus, și ieșirea din acest ultim exil – cum s-au putut întâmpla toate acestea?!

Pur și simplu, toate au fost pregătite de Sus. Și acum trebuie doar să efectuăm corectarea finală. Doar că aceasta este considerată munca ființei umane, în timp ce orice altceva a fost pregătire.

Din Lecția zilnică de Cabala din 11.08.2019, pe tema „A 9-a zi a lunii Av (Tişa B’Av)”

Filed under: Ierusalim, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate, Sufletul frânt - Niciun comentariu→

Discuții despre Treptele Scării, Partea 185

Ce ar trebui să facem dacă deja îi iubim pe unii prieteni din grup?

Dacă deja îi iubim pe unii dintre prietenii din grup și încă nu am ajuns la sfarşitul corectării, este un semn că ne înșelăm și ne mințim pe noi înșine. Ni se pare doar că îi iubim pe prieteni, în timp ce de fapt, cumva evităm și o numim iubire.

Atunci trebuie să depunem mai mult efort. De Sus ni se arată că încă nu suntem alături de prieteni în starea de sfârșitul corectării și că încă nu ne-am corectat complet atitudinea față de ei, ceea ce se numește „sfârșitul corectării”.

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate, Trepte - Niciun comentariu→

Întrebare: Înțeleg că, chiar dacă Creatorul se adresează unui om și îi spune „Acționează”, el încă are libera alegere dacă să o facă sau nu?

Răspuns: Ce înseamnă că Creatorul vorbește cu omul? A auzit cineva asta?

Creatorul vorbind cu omul înseamnă că acesta simte un impuls interior; vrea să facă ceva, să ducă la îndeplinire ceva. Dacă acesta este un impuls către spiritualitate, atunci se poate spune că este ca și cum Creatorul i-ar vorbi. Este ca și cum altcineva ar fi spus toate celelalte lucruri. Dar mai este cineva? El plănuiește și te împinge către toate – atât spre cele rele, cât și spre cele bune.

Dacă această forță generală numită Creator împinge toată realitatea în acest fel, fără a oferi vreunei părți din acea realitate libertatea de alegere sau capacitatea de a o simți, atunci atitudinea Lui față de realitate este ca și față de mineral, vegetal și animat. Dar atitudinea Lui față de nivelul vorbitor este de așa natură încât omul simte ceea ce își dorește. Pe lângă faptul că simte ceea ce își dorește ca un animal, el poate de asemenea, să evalueze și să analizeze această dorinţă și să înceapă să o schimbe.

Pentru a face o ființă umană din ființa creată (Adam, de la Edameh le-Elyon, „asemănător Creatorului”), El trebuie să-i dea toate stările opuse Lui, astfel încât omul să aleagă dintre ele și să prefere să fie asemănător Creatorului.

Aceasta este întreaga liberă alegere, întregul drept de alegere pe care îl avem. Dacă omul ar îndeplini pur și simplu fiecare comandă de sus, ar fi o marionetă. Ar fi la fel cu nivelurile mineral, vegetal și animal, care îndeplinesc comenzile naturii. Nu este nimic special sau unic în asta.

Desigur, acest lucru nu înseamnă că mineralul, vegetalul și animalicul sunt separate de Creator; ele sunt legate de El sută la sută. Ele realizează orice determină natura (Teva), Creatorul (Elokim, a cărui valoare în Gematrie este egală cu HaTeva) fără nicio problemă, fără întrebări, fără nicio alegere. Acesta nu este un grad; este nivelul zero.

Omul este numit ființă umană pentru că, în conformitate cu propria sa alegere și conștientizare, înțelege că așa ar trebui să acționeze; el Îl justifică pe Creator, și din toate calitățile opuse Creatorului, alege să fie precum El. Făcând acest lucru, el se transformă într-o ființă umană.

Din Lecţia zilnică de Cabala 06/07/26, Rabaș – Art.6, 1990-Când trebuie omul să folosească mândria în muncă

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Om, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Deconectarea de la dumnezeire vine tot de la Creator?

Răspuns: Da, orice stare vine de la Creator, dar deconectarea de la dumnezeire este primită ca pedeapsă. Cum ar trebui să răspundă omul la o astfel de stare? Omul ar trebui să binecuvânteze pe cei buni așa cum binecuvântează pe cei răi și pe cei răi așa cum binecuvântează pe cei buni.

Deconectarea de la capacitatea de a progresa, de la capacitatea de a atinge echivalența de formă cu Creatorul, este cu adevărat singura pedeapsă care există în realitatea spirituală.

Pentru noi ea devine exprimată chiar și la nivel corporal prin necazuri mai mari, experiențe mai negative, boli și războaie; ne afectează corpurile fizice. Fiecare bine vine de la Creator și orice rău vine din „Ahoraim” (partea din spate) a Lui, din ascundere. Problema nu este ascunderea în sine, ci modul în care omul ar trebui să o accepte și să se raporteze la ea.

Pedeapsa este o pedeapsă și nu există nicio cale de a o evita. Cu toate acestea, în măsura în care omul simte ascunderea, în acea măsură nu este de acord cu ea. Este posibil ca omul să corecteze ascunderea prin calitatea de Hasadim în măsura în care el se detașează de simțirile sale personale, se ridică deasupra lor, ajunge la starea de Hafeţ Hesed, și prin urmare, face o corectare.

Cu toate acestea, orice treaptă mai mică decât corectarea finală este în cele din urmă o pedeapsă.

Din Lecţia zilnică de Cabala 03/07/26 Rabaș – Art.26, 1990-Ce înseamnă „Nu este nimeni la fel de sfânt ca Domnul, căci nu există nimeni în afară de Tine”, în muncă

Filed under: Creatorul, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→