Category Archives: Munca interioara

Femeile — Apelați la Creator

Întrebare: Trebuie să-I atribuim Creatorului toate stările noastre. Dar ce ar trebui să facem cu furia și nerăbdarea care se trezesc în noi? Să înțelegi că totul vine din iubire și are ca scop corectarea ta?

În accesele mele de furie, pe când mă certa mama, eu îi răspundeam: „De ce mă cerți? Nu sunt încă în stare să fac ce îmi ceri.”

Răspuns: Adică îți tratezi cu negativitate emoțiile negative și vrei să devină pozitive, pentru ca, în loc de plângeri și ură, să trimiți către Creator afecțiune, gratitudine și chiar iubire?

Atunci cere-le. El îți trimite toate aceste stări special ca să-I ceri iubirea, ca El să Te iubească și tu să-L iubești.

Cere în plus să înțelegi că, deși de la El primești doar influențe pozitive, totuși deoarece trec prin egoismul tău, ele sunt percepute invers, ca fiind negative.

Cere totul! Nu ascunde nimic, dimpotrivă, dezvăluie mereu. Dacă spui că femeile au asemenea sentimente serioase și multe plângeri, atunci acționați în acest fel. Cărțile cabaliste vorbesc despre toate acestea. Uitați cât de norocoase sunteți cu natura voastră feminină, căci puteți să vă întoarceți către Creator mai ușor, mai des și cu o insistență mai mare decât bărbații.

Bărbații nu au în natura lor așa ceva. Ascund multe lucruri, le șterg, se gândesc că un astfel de comportament este greșit, slab și că trebuie să acționeze într-un mod diferit. Femeile, nu. Este foarte bine că își exprimă emoțiile. În principiu, aceasta este natura feminină, calitatea lui Malchut. Faceți totul pentru a reuși!

Din emisiunea KabTV “Bazele cabalei,” 2/13/19

 

Cum să răspundem la situații acute?

Întrebare:  Fiecare dintre noi are diferite situații în viața corporală. Cum pot fi ele cercetate corect, într-un mod spiritual?

Răspuns:  Tot ce ni se întâmplă coboară de Sus și nimic nu este întâmplător.

Întrebare:  Cum se raportează oamenii care studiază această metodă la situații similare care apar în afara grupului?

Răspuns:  Nu spun povești. Există autoritatea Creatorului asupra tuturor evenimentelor care au loc și trebuie să răspund la aceasta, deasupra raţiunii.

Dacă mă ridic deasupra ei, primesc un răspuns. Dacă nu, atunci, ca în orice situație din lumea noastră, voi exista în diverse situaţii stupide.

Din Convenţia din Moldova “Ziua întâi” 9/6/19, „Sa fiu gata de a fi influențat de societate”, Lecția 2

Cabala și credințele, partea 9

De ce iubește Creatorul pe păcătoși?

Întrebare: Baal HaSulam a scris că se bucură de revelația păcătoșilor în interiorul lui, adică de intențiile egoiste față de Creator. Ce înseamnă asta?

Răspuns: Creatorul iubește păcătoșii mai mult decât pe cei drepți, deoarece păcătosul revelează că, Creatorul îi trimite răul. Și este așa, fiindcă Creatorul a creat sufletul, o rețea universală imensă, unde suntem toți conectați, iar apoi a ”spart-o”. Și, acum, El ne arată fragmentele ei, așa încât să Îi cerem constant să ne conecteze în mod adecvat.

Prin urmare, atunci când mă simt separat de ceilalți, nedorind să mă conectez cu ei și, astfel, în opoziție față de Creator și întreaga lume, eu sunt numit un păcătos. Însă asta mă va duce să Îi cer corecția.

Întrebare: În orice caz, toate aceste stări se tot schimbă; nu sunt statice?

Răspuns: Desigur. Cel mai important lucru este să ne schimbăm. Asta se întâmplă numai dacă o persoană este într-un grup și grupul este direcționat spre Creator.

De pe KabTV „Fundamentele Cabalei”, 12/17/18

Cum să nu-ți răneşti sufletul

Întrebare:  Articolul 94 din Shamati se referă la sufletul animalic și spiritual al omului. Care este diferența dintre ele și cum poate o persoană să dăuneze sufletului său spiritual sau animalic?

Răspuns:  Nu putem răni nici sufletul animalic și nici sufletul spiritual, până nu dobândim acest suflet.

Sufletul animalic este ceea ce avem acum, ca orice animal. La nivel corporal, trebuie să comunicăm corect între noi, să fim în comunitatea umană potrivită. Acesta se numește sufletul animalic.

Sufletul spiritual trebuie mai întâi dezvăluit. Trebuie să fie construit, adică trebuie să simți nevoia pentru el și să atragi lumina superioară, care îl va restabili și va crea o conexiune bună între noi. Atunci putem deja interacționa unul cu celălalt.

Între timp, nimeni nu are un suflet adevărat. Sufletul este fie o legătură comună între noi, fie, așa cum se spune, că „Toți suntem ca niște fiare”.

Din KabTV „Fundamentele Cabalei”, 2/13/9

Cabala și credințele, partea a 8-a

Întoarce-te la Creator

Baal HaSulam, Shamati, articolul 209: În rugăciune există trei condiții:

  1. Crezând că El îl poate salva. Deși are cele mai proaste condiții dintre toți contemporanii săi, totuși, „Mâna Domnului va fi prea scurtă pentru a-l salva?” Dacă nu este așa, atunci „Domnul nu Își poate salva vasele.
  2. Nu mai are de ales, pentru că a făcut deja tot ce a putut, dar nu a văzut niciun remediu pentru situația sa.
  3. Dacă El nu-l ajută, mai bine va fi mort decât viu.

Acestea sunt trei atitudini corecte față de viață. Totul este determinat de Creator. Nu există un singur gând sau vreun sentiment care să vină de la mine, ci numai de la Creator.

Prin urmare, trebuie să fiu mereu într-o stare accentuată de disponibilitate, analizând tot ceea ce se întâmplă în mintea și sentimentele mele, realizând că Creatorul mi le prezintă și îi cer imediat corectare, pentru a mă îndruma corect să am gânduri bune de iubire și dăruire față de ceilalți, adică însoțit de sentimente bune, care sunt mai presus de sine și pentru a dărui altora.

Creatorul dezvăluie numai răul în mine, așa cum se spune că „Am creat răul.” Cu toate acestea, prind acest rău la jumătatea drumului și rog imediat Creatorul să-l schimbe în bine.

Apoi încep să intru într-o relație interesantă cu Creatorul numit „dans”, ca un tango: El mă conduce, iar eu Îl conduc. El mă influențează, iar eu Îi înapoiez la fel. Astfel, ne completăm reciproc.

Recunoașterea răului este principală aici. Odată ce ai înțeles că a venit de la Creator și că „Nu există altceva în afară de El”, mai rămâne un singur lucru: Îi cerem să schimbe răul în bine. Despre asta este vorba în întreaga noastră viață, întreaga noastră muncă spirituală.

Întrebare:  Pot să mă îndrept spre Creator fără să-mi recunosc calitățile egoiste și capacitatea lor de distrugere?

Răspuns:  Nu. Este ca și cum ai fi portarul, iar Creatorul trage constant la poartă și trebuie să deviezi constant șuturile Lui.

Întrebare:  Cabaliștii se angajează în auto-reproș?

Răspuns:  Dacă plângi în mod constant, nemulțumit de viața ta, reproșând oricui și orice, atunci ești nemulțumit de ceea ce ți-a oferit Creatorul.

Întrebare:  Cabala vede pozitiv cauza depravării umane?

Răspuns: Creatorul a făcut acest lucru în mod special, pentru ca o persoană să aibă nevoie de ajutorul Său și, astfel, să poată urca la nivelul Său.

Din KabTV „Fundamentele Cabalei”,12/17/18

Să dizolvăm egoismul nostru

Întrebare:  Cum să nu-mi fie frică de sentimentul că mă dizolv?

Răspuns:  Dacă o persoană se simte foarte bolnavă, este gata să se dizolve fără teamă. Fiecare are astfel de momente, când este gata să dispară, să nu audă nimic și să nu existe.

Dacă sporim importanța spiritualității, ajungem într-o astfel de stare în care simţim că merită să ne dizolvăm egoismul, de dragul atingerii spiritualității.

Din  Convenţia din Moldova “Ziua întâi” 9/6/19, Lecţia 2, “Să devenim gata de a fi influențaţi de societate”

Căderile ca mijloc de avansare

Întrebare: Tu spui că trebuie să încercăm să simțim căderile împreună?

Răspuns: Există căderi și urcări pe care le simțim împreună și există și unele individuale.

Întrebare: Ce înseamnă să simțim starea de cădere ca un grup întreg?

Răspuns: Depinde de cine interpretează căderea.

Eu o interpretez ca o deconectare de Creator, de grup, adică de înaintare. De exemplu, pot să simt o anumită greutate, însă încă nu pot să determin că mi-a fost dată pentru avansarea mea; eu doar sunt scufundat în ea.

Când încep să percep această greutate ca pe un instrument pentru a înainta, atunci devine instrumentul meu de avansare. Acum lucrez cu ea cu bucurie, realizând că mulțumită ei voi avansa.

Când avem un scop comun, acțiuni comune și o viață comună, atunci în anumite lucruri avem urcări și căderi comune, iar în anumite lucruri, unele individuale. Trebuie să folosim faptul că putem să lucrăm împreună și astfel să obținem rezultate comune.

Aici, mai mult sau mai puțin, înțeleg starea prietenilor mei și trebuie să îi ajut, să iau parte la asta. De exemplu, este foarte important pentru noi să fim inspirați înainte de un congres, să vorbim despre importanța scopului, despre importanța adunărilor noastre, despre importanța congresului, despre importanța lecțiilor. Trebuie să adunăm toate acestea între noi și să ne inspirăm între noi.

Astfel, va apărea un câmp comun: Creatorul nu se va manifesta pe el însuși în nicio senzație personală, ci într-un câmp general. Asta este foarte important deoarece manifestarea Lui se poate întâmpla doar atunci când noi suntem deja conectați într-un grup de zece, într-o anumită formă a Kli-uli (vasului) comun.

De pe KabTV „Fundamentele Cabalei”, 2/13/19

Sensul cărților Cabaliste, partea 9

Cinci reguli pentru studiul Cărții Zohar

Întrebare: Pentru a aborda corect studiul Cărții Zohar, câteva postulate pot fi distinse. Prima regulă este numită „inima înțelege” („a-lev mevin”). Și anume, Cartea Zohar este studiată prin inimă. Ce înseamnă asta?

Răspuns: Prin dăruire. Trebuie să-ți schimbi dorințele. În locul dorinței pentru primire, străduiește-te pentru dorința de a dărui, în loc de dorința de a te distanța, de a respinge, la dorința de a atrage și iubi.

Remarcă: A doua regulă: „omul este o lume mică”. Și anume, Cartea Zohar include multe concepte care ne sunt familiare din lumea materială, deși, cu adevărat, la fel ca în Tora, vorbește despre stările interioare experimentate de om.

Comentariul meu: Da, descrie lumea superioară, însă prin cuvintele și acțiunile lumii noastre.

Întrebare: Prin urmare, Cabaliștii spun că în timpul citirii Cărții Zohar, este necesar să interpretăm cuvintele din ea ca pe expresii a tot felul de acțiuni interioare?

Răspuns: Ca acțiuni ale forțelor superioare, nu ca ceva ce se întâmplă în lumea noastră. În principiu, trebuie doar să faci opusul: percepe tot ceea ce descrie Cartea Zohar, în calitatea dăruirii și a iubirii, în ieșirea din sine, nu în calitatea primirii, a iubirii egoiste.

Remarcă: A treia regulă: „lumina care întoarce la sursă”. O persoană care se angajează față de lecție trebuie să înțeleagă că este o influență specială în Cartea Zohar, o forță specială pe care o putem atrage de acolo.

Comentariul meu: Cartea Zohar este studiată cu intenția de a atrage forța care poate să schimbe o persoană, să facă un altruist dintr-o persoană egoistă.

Întrebare: Așa că, atunci când vin la lecție, trebuie să știu ce vreau să schimb în mine?

Răspuns: De aceea vii la lecție. Exact asta este ideea, puterea, proprietatea, scopul Cărții Zohar.

Întrebare: Regula patru: Înainte de terminarea studiului, trebuie să fie recunoașterea răului și rugăciunea. Despre ce este vorba?

Răspuns: Recunoașterea răului naturii egoiste a cuiva este obținută gradual.

Rugăciunea este o cerere pentru o forță care mă poate schimba, cumva să mă ridic deasupra mea și să mă fac o creatură utilă, bună, plăcută Creatorului. Asta, în general, este pregătirea pentru citirea corectă a Cărții Zohar.

Întrebare: A cincea regulă: „ca un singur, om cu o singură inimă”. Cabaliștii spun că este imposibil să studiezi singur Cartea Zohar, doar într-un grup de oameni. De ce?

Răspuns: Deoarece Cartea Zohar a fost scrisă într-un grup de zece, tu trebuie să o studiezi tot într-un grup de zece. Deoarece sub influența lui, o persoană îi atrage mai aproape pe restul și, numai în conexiunea corectă cu ei, începe să înțeleagă despre ce este vorba.

Întrebare: Asta înseamnă că nu o pot citi acasă, singur, trebuie să sun pe cineva?

Răspuns: Poți citi singur, dar nu o să capeți niciun beneficiu din asta.

Întrebare: Ce îmi dă că fac asta înconjurat de alti zece oameni? Eu nu comunic cu ei, noi doar stăm și citim împreună?

Răspuns: Trebuie să intenționezi să comunici cu ei, că voi toți să vă conectați cu inimile voastre. Să spunem, la fel cum cureți cartofii, tu trebuie să-ți cureți inima de coaja exterioară și toți ceilalți la fel și să vă conectați inimile într-o singură inimă mare.

De pe KabTV „Bazele Cabalei” 12/18/18

Înțelesul cărților cabalistice, Partea a 8-a

Poate Cartea Zohar să aline ghinionul?

Întrebare:  Înțelepții spun că studiul Cărţii Zohar elimină toate nenorocirile. Cum poate o carte să salveze fiecare persoană și toată umanitatea, din probleme?

Răspuns: Cartea în sine nu ne salvează din nimic. Nu pot cumpăra această carte și să o folosesc, așa cum cred oamenii din oraș, ca un talisman sau un mijloc miraculos (Segula). Nu merge așa.

Cartea Zohar ne salvează dacă o folosim corect și, studiind-o, încercăm să ne schimbăm în conformitate cu ea. Dacă o ținem doar pe un raft sau chiar o punem aproape de inima noastră, nimic nu se va schimba.

Întrebare:  Dar psihologic ne va ajuta?

Răspuns:  Psihologic, da.

Nu resping faptul că o astfel de asistență psihologică este foarte importantă pentru o persoană. Pentru o persoană mică, fragilă, slabă, din lumea noastră, este foarte important. Cu toate acestea, din punct de vedere științific, nu este de niciun folos.

Din KabTV –  “Bazele Cabalei” 12/18/18

Nu încercați să vă justificați!

Întrebare: Mâ chinuie întrebarea: ce se întâmplă, de ce nu mă pot conecta cu ceilalți? Vreau să simt o dorință comună (Hissaron), dar nu există nicio conexiune, nici un sentiment al grupului. Ce lipsește?

Răspuns:  Tu lipsești.

Întrebare:  Asta înseamnă că nu sunt încă pregătit?

Răspuns:  Nu spune că nu eşti gata. Faptul că ai fost adus aici este un semn că eşti gata. Acum totul depinde de eforturile tale. Nu încercați să vă justificați că nu sunteți gata. Vi se oferă în mod intenționat obstacole pentru a vă împiedica să faceți eforturile necesare. Trebuie să le faceți, ar trebui să pledați, să convingeți, să cereți să fiți uniți într-un singur grup de zece, prin orice mijloace. Asta trebuie să faci acum. Altfel, nu ai fi ajuns aici.

Nu spuneți: „Un alt congres a trecut. Nu știu ce va veni. Poate data viitoare… ”, sau orice alte scuze.

Acest lucru îți este dat de Sus! Acestea nu sunt gândurile tale! Nu te speria de ele, un om nu are gânduri. Totul vine de Sus și, prin urmare, raportează toate obstacolele la Creator. Nu fii de acord cu El. Aceasta se numește „ajutor împotriva ta”. El te îndepărtează intenționat, pentru a-ți dezvolta dorința corectă de unitate cu El, în cantitate și calitate.

Deci, continuă!

Din  Convenţia mondiala de Cabala din Moldova 9/5/19, Lecţia 0