În lumea noastră, toate fiinţele create pot fi împărţite în trei tipuri:

1. Unii care rămân inca indiferenţi; nu înţeleg, nici nu simt, nici nu gândesc dacă primesc ceva de Sus.

2. Alţii, spre deosebire de cei de la nivelul animal, care cred că ei primesc totul de la Creator. Dar ei, de asemenea, nu ştiu ce să facă cu asta. Ei nu au crescut suficient pentru a realiza că primesc înclinaţia rea care trebuie să fie transformata în bine. Experimentand răul, o persoană crede că el sau ea l-a primit de sus şi începe să plângă, chemand şi rugand pe Creator să-l trimită lui sau ei abundenta.

Acesta este modul în care bunii religiosi actioneaza, cei care presupun că Creatorul le trimite durere, fie pentru a le aminti că El există, fie pentru a-i recompensa în această lume sau in viitoarea. Intr-un fel sau altul, o persoană crede că rugăciunea lui sau a ei va schimba Creatorul şi El isi va schimba inima.

3. Iar restul au evoluat chiar mai mult şi au realizezat că Creatorul nu se schimba. El este întotdeauna bun, mereu plin de dragoste şi întotdeauna complet. Pe masura ce o persoană trece printr-un lanţ de stari interne, el sau ea descoperă că, în lumina Creatorului perfect, neschimbător şi infinit, ei sunt nestatornici şi opusi. O persoană se defineşte ca fiind rea şi ajunge la necesitatea unei motivatii, în conformitate cu care starea lui sau a ei sa fie transformată în bine.

Prin urmare, o persoană vede că Creatorul este o nesfârşită şi constantă Lumina Superioară, Infinita şi el sau ea este singurul care se schimbă. Reshimot (genele informaţionale) se desfăşoară într-o persoană, începând cu cea rupta de care  devine conştient prin exercitarea efortului în grup şi studii. El discerne acest Reshimo şi se roagă in legatura cu el, în sensul că-l judecă şi cere corectarea, dorind  sa fie reformat.

Astfel, o persoană primeşte o noua dorinta prin participarea la viaţa grupului in mod corect. Apoi, imuabila Lumina transformă acest corupt, rupt Reshimo intr-unul corectat. Un Zivug (unire, cuplare) a unui Reshimo reformat cu Lumina are loc, şi un Partzuf al sufletului se formează.

Vom împărţi oamenii în următoarele trei tipuri de bază:

1. Cei care nu sunt încă apti pentru corectare;
2. Cei care sunt religioşi şi il roagă pe Creator sa se schimbe;
3. Cabalistii care înţeleg că ei sunt cei care trebuie să se schimbe.

Prin urmare, munca spirituala este pentru Cabalisti; rugaciunea fără primirea unui răspuns este pentru credincioşii religiosi; şi viaţa, fără nici o conexiune cu Creatorul este pentru restul.

Din partea 1 a Lecţiei zilnice de Cabala 2/4/2011, Scrieri de Rabash

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

Pe calea spirituala, de multe ori gresim. Credem ca exista alte forte in afara Creatorului, care ne-ar pute ajuta. Deodata ne cufundam in munca si hobby din nou. Pierzand credinta in avansarea spirituala, incepem sa ne bazam pe noi insine si pe altii din cercul nostru

Suntem inconjurati de multe obstacole care ne duc aiurea: putina religie, putin misticism, si alte cai de a ne insufleti existenta Dar toate acestea sunt temporare. La sfarsitul acestor de cautari (care pot destul de lungi), persoana se regaseste in acelasi loc. Realizeaza ca sta in fata unui yid aici si trebuie sa il reveleze pe Creator. Problema nu consta in faptul ca el nu vrea.

Starea superioara la care persoana trebuie sa fie adusa este una speciala. Trebuie sa ma ridic deasupra egoismului nu pentru ca m-as simti mai bine. In acest caz, pot alege din doua stari pe cea mai buna, ceea ce inseamna ca actionez pe baza unui principiu vechi si egoist. De la persoana este asteptat sa isi doreasca altceva.

Baal HaSulam descrie in articolul „Nu exista nimeni in afara de El”: Daca o persoan comite un pacat, el trebuie sa il regrete si sa ii para rau pentru ca l-a comis. Dar aici, de asemenea, trebuie sa plasam durerea si parerea de rau in ordinea corecta: Unde plaseaza cauza pacatului, pentru ca acela este punctul care trebuie regretat.

Apoi, plin de remuscare trebuie sa spuna: „Am comis acel pacat pentru ca Creatorul m-a aruncat de la sfintenie in mizerie…”

La fel este si pentru starea de ascensiune: persoana ar trebui sa vada clar ca asta se intampla doar din cauza ca Lumina il ridica pentru  moment.

Urcarea spirituala are loc in doua etape: in prima etapa, persoana se simte complet dependenta de fortele guvernatoare superioare. Al doilea stadiu este atunci cand ea realizeaza ca tot ce o guverneaza, intern si extern este aceeasi forta. Bine si rau este tot aceasi forta. Nu exista pedeapsa sau recompensa. Normal, nu este nimic in fata doarece totul este programat si ea este doar un instrument de implementare in mainile Luminii.

Mai tarziu, punctul din inima se trezeste in persoana, cu ajutorul caruia ea adusa mediului. Mediul corect este alcatuit din profesor, texte Cabaliste, si grup. Facand un efort sa lucram cu el pe baza vechilor reguli, persoana inca nu poate primi nimic spiritual deoarece este conectata cu ei prin egoismul sau.

De ce avem nevoie de aceste stadii? Si acolo sunt mult mai multe in interior, grade mult mai sublime deasupra acestora. Toate au ca scop sa ii demonstreze persoanei ca nu exista nici o alta solutie: sa actionezi nu asa incat sa te simti bine in egoismul tau ci ca sa te conectezi la un mediu strain tie, cu o forta care pare exterioara tie: Creatorul.
Din Lectia a 4a a Conventiei de la Berlin 1/29/2011

Filed under: Congrese, Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

Programul creatiei este purtat in noi sub influenta a doua forte opuse. Pe de o parte, pana acum am avansat in modul egoist. Pe de alta parte, la un anumit moment, o forta suplimentara apare in noi: punctul din inima, dorinta de a ne echivala cu Creatorul. Aceasta dorinta, cu toate ca inconstienta si confuza deocamdata (de ce, cum, pentru ce?) incepe sa impinga inainte.

In timp, va aparea in toti oamenii. Pe baza a ceea ce se intampla in lume astazi, procesul va merge foarte repede. De fapt, nici nu ne-a mai ramas prea mult timp: 229 ani pana cand cei 6,000 expira. Nu este o perioada lunga cand este vorba de istorie.

Intelepciunea Cabalei spune ca nu este nevoie nici de aceste secole. Cand punctul din inima incepe sa apara la oameni, chiar si o mica parte a lui, literal cativa ani sunt de ajuns pentru a corecta si completa totul, pentru a atinge starea finala a corectarii integrale.

In acest caz intreaga noastra lume se va ridica la urmatorul nivel in termeni de implinire interioara. Nimic nu ni se va intampla; pur si simplu vom urca in senzatiile noastre, in perceptii, si in ceea ce ni se va revela. In viata noastra, ne vom ridica la o dimensiune mai inalta unde ne simtim cu adevarat impliniti si completi.

In zilele noastre, punctele din inima oamenilor sunt „hasurate” progresiv si repede. Persoane se familiarizeaza cu aceste noi senzatii si aspiratii si simt ca si cand ar fi atrase spre, sau respinse de ceva. La inceputuri, acestea se manifestau ca senzatii bune sau rele. Ma simt bine sau rau.

Cineva cade in depresie, dupa care ceva bun se intampla in viata, unele scopuri apar si ceva lumini sclipesc in zare. Apoi totul se prabuseste din nou, urmat de re-aparitia Luminii, pas cu pas.

Baal HaSulam descrie asta in articolul „Nu exista altcineva in afara de El”: Si beneficiul din respingere este ca prin respingere persoana primeste o nevoie si o dorinta completa pentru Creator sa il ajute deoarece vede ca altfel este pierduta.

Cu alte cuvinte, Creatorul ne tine jos. El, pas cu pas, de-a lungul unei lungi perioade de timp, atat cat este nevoie, ne „terorizeaza” incontinuu: un pic mai bine, un pic mai rau si asa mai departe. Cateodata credem ca nu poate fi mai bine, altadata ca nu poate fi mai rau. Apoi incepem sa ne obisnuim si cu una si cu alta si incepem sa vedem ca totul este trecator. Dar exista un sfarsit pentru asta, sau este un proces fara sfarsit? Se schimba frecventele, si ce daca?

Aici este locul in care apare liberul arbitru, libertatea de a merge mai departe. Nu imi pot forta propria avansare. As merge in cercuri, sarind de pe un picior pe altul, din stare in stare, din bine in rau, si asa mai departe. Voi putea sa merg mai departe doar daca imi maresc dorinta si impresia datorita mediului. Punctul meu ramane un punct. Niciodata nu voi putea sa il maresc singur. Nu va „creste” si schimba intr-un vas cuprins de  zece Sefirot, in care o sa simt lumea spirituala.

Va ramane un punct pana cand voi incepe sa ma conectez cu altii, cu cei din jurul meu. Trebuie sa fac asta. De aceea, cand punctul din inima persoanei se formeaza, dupa un timp el sau ea este adus in grup. Dar chiar in grup fiind, persoana nu intelege imediat ce i se intampla si ce ar trebui sa faca. Ce trebuie sa faca oricum, este sa inceapa conectarea cu ceilalti.
From   Din Lectia a 4a de la Conventia din Berlin 1/29/2011

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Fiecare persoana experimenteaza dorinta lui sau a ei pe care incearca sa o implineasca. Sunt oameni care li se opun si le rezista, dar si ei sunt guvernati de Sus, de Creator. Ne misca pe toti ca piesele pe tabla de sah.

Nu avem nici un liber arbitru, deci deci nu are rost sa etichetam o persoana ca fiind buna sau rea.  Si nu ar trebui sa astepte nici un raspuns in ceea ce priveste actiunile sale: nici rai nici iad, nimic altceva. Este scris in Cartea  Zohar: „suntem precum animalele”.

Intr-adevar, unde iti este liberul arbitru? Chiar daca iti faci iluzii in ceea ce priveste liberul arbitru, nu stii de fapt ce vrei. Creatorul intentionat te injecteaza cu astfel de instructiuni, astfel de semnale specifice care creaza iluzia actiunilor libere, dar nimic mai mult. De aceea, sa realizezi ca „nu este nimic in afara de El” este sa realizezi ca suntem pentru inceput roti dintate intr-un mecanism enorm.

Unde incepe omul? Omul incepe cu liberul arbitru. Dar ca sa il poti obtine, trebuie sa evoluezi. De aceea la inceput, de-a lungul mileniilor omul s-a dezvoltat in egoismul sau controlat de Sus de Creator, iar apoi incepe sa simta cum „punctul din inima” se arata. Cu alte cuvinte, o alta dorinta prinde viata: una suplimentara, opusa celorlalte. Sparge persoana in bucati, isi bate joc de ea, si o deformeaza.

Evident si aceasta dorinta vine de la Creator. Nu exista alt loc in care sa-si aiba originea intrucat nu a aparut din senin. Omul este o fiinta creata. De aceea, chiar formarea punctelor in inima nu ne face inca autonomi, independenti de Creator.

Ce altceva poate fi „eliberat”? Daca acolo este o singura forta care conduce totul de Sus, atunci libertatea mea poate consta in abilitatea mea de a o neutraliza.

Cum pot obtine asta? Mai mult, daca o neutralizez, ce-mi va mai ramane? Ce forte o sa am, ce minte o sa am? Cum voi alege? Ce ma va guverna? Este total neclar. Daca ar fi fost doua forte, as fi putut alege intre ele. Dar daca este numai una, atunci nu exista liber arbitru? Atunci de ce exista totul? Ca sa controleze aceste „insecte”?

Nu, exista un scop in toate. Fiinta creata, omul, trebuie sa conduca ambele forte opuse si manevrand intre ele, invata din exemplul Creatorului, Ii imita caracteristicile, si copiaza o mare cantitate de informatii de la Creator, iar ca rezultat se poate egaliza complet cu El.

In acest caz, in masura echivalentei cu Creatorul, persoana incepe singura sa se regleze, in acelasi fel in care ar face-o Creatorul, si chiar mai bine. Persoana descopera dorinta intentionat creata in ea: vrea sa fie opusa Creatorului. In schimb, omul invata programul, managementul tehnic de la Creator, si in ciuda egoismului incepe sa se conduca singura intr-o maniera corecta.

De aici tragem concluzia ca Creatorul a creat si omul rau. Asa este scris: „Am creat inclinatia spre rau. In acelasi timp, iti dau calea prin care poti schimba raul in bine. Apoi imi devii similar, poti lucra asupra ta singur”.

Tii in mainile tale doua fraie: dorinta egoista rea si dorinta altruista. Ma poti imita, copia, si sa aplici pentru tine. Apoi vei putea fi numit Adam, de la cuvantul „Domeh”, similar Creatorului.

Astfel, avem oportunitatea sa absolvim managementul superior, sa incetam sa mai fim papusi, sa incetam sa mai spunem „nu exista altcineva in afara de El”. Mai exista o alta forta in afara Lui, este forta acelui om care il copiaza pe Creator si face totul in locul Lui. Acolo este si locul in care este liberul arbitru, pentru ca atunci lucram cu cele doua proprietati opuse ale creaturii – egoismul si daruirea.

Din  Lectia a 4a de la Conventia din Berlin 1/28/2011

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

Intrebare: Cum putem stii daca lucram corect? Pentru ca uneori recompensa este placuta si cateodata neplacuta. Deci cum putem stii?

Raspuns: Nu ar trebui sa judeci dupa gustul dulce sau amar, ci dupa scala valorilor „adevarat versus fals”. Doar atunci poate persoana sa inteleaga daca avanseaza sau nu.

Ai putea sugera: „Atunci sa facem gradul de amareala un criteriu. Cu cat este mai amar, ca atat ma aflu mai aproape de spiritualitate.”

Dar unde scrie asta” De ce trebuie sa fie acum”?  Dimpotriva, este doar pentru a face o analiza, sa treci dincolo de gustul dulce sau amar spre adevar si falsitate pentru a le intelege si a lasa adevarul sa apara. Totusi, in timp trebuie sa obtii starea in care adevarul si gustul dulce vor fi una. Trebuie sa ridici gustul dulce la adevar astfel incat „darkness va straluci ca Light” deci amarul va deveni dulce.

Dupa care totul se va uni in adevar. Este scris ca adevarul va fi pus in pamant si va creste din pamant. Cu alte cuvinte, adevarul va creste inauntrul tau si va contine deja toate detaliile perceptiei: amarul, dulcele si falsitatea.

Din prima parte a  Lectiei zilnice de Cabala 2/6/11, Scrierile lui  Rabash

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

Intrebare: Putem spune ca acum, dupa Conventia din Berlin, suntem uniti?

Raspuns: Am atins un nou stadiu in unitatea noastra. Sunt fericit pentru ce s-a intamplat in Berlin si dupa aceea in Paris. Am atins unitatea, coeziunea. Pentru prima data am desoperit multi prieteni in Europa care deja au inteles calea si simt dezvoltarea. Am fost cu adevarat surprins de anumite evenimente.

Avem in fata conventia din New Jersey in Aprilie. Sa speram ca vom ajunge la un grad al unitatii si in Statele Unite. De aceea, unindu-ne in timpul conventiilor vom acumula forta necesara pentru a revela Creatorul creaturii.

Din prima parte a  Lectiei zilnice de Cabala 2/4/2011, “Cand Creatorul iubeste omul”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Intrebare: Deseori in viata suferim. Cum putem lucra la asta? De ce simtim suferinta? Ce ar trebui sa facem cu ea?

Raspuns: Este imposibil sa avansam fara suferinta. Pana cand ne atingem scopul final, avansam pe calea suferintei.

Suferinta este atunci cand simt ca ceva imi lipseste. De fapt suferinta nu este necesara, pot obtine placere din suferinta. Daca as sti ca o masa deosebita ma asteapta si ca sunt aproape de ea, daca stiu ca urmeaza sa-l intalnesc pe cel pe care il iubesc, un prieten, si ca ceva bun urmeaza sa se intample, atunci asta nu mai este suferinta. Sentimentul de foame si lipsa starneste in mine anticiparea unei bucurii in viitor si impliniri.

De aceea, intreaga problema nu este in a simti lipsa in acest moment, ci ca lipsa isi are implinirea, un raspuns in viitor. Daca o are, atunci pentru mine este un sentiment placut, la fel ca si foamea inainte de masa. Simt cum satisfactia apare. Sa presupunem ca trebuie sa te intalnesti cu iubitul in seara asta, si abia astepti intalnirea. De ce te-ai simti rau atunci?!

Cu alte cuvinte, problema nu este in conditia mea, ci mai degraba daca gasesc placere in ceea ce ma cheama sa merg mai departe sau nu. Problema este ca oamenii nu pot vedea un viitor adecvat in viitor si de aceea simt suferinta. Daca am simti ca toate problemele pe care le avem astazi ar fi rezolvate cu succes maine, nu am mai simti greutatile ca suferinta. Mai mult, va fi ca si o aventura, o pregatire necesara care precede implinirea.

Deci, intreaga noastra problema este dezvaluita in starea urmatoare, cea in care totul va fi bine. Dar trebuie sa „straluceasca” pentru noi ca si o intalnire placuta.

Acesta va fi raspunsul la toate chinurile noastre. Vom accepta sa trecem prin toate starile neplacute – urcari si coborari, tot felul de confuzi in minte si simtire – necesare pentru corectarea noastra spirituala.

Daca totusi, cu sprijinul mediului nostru, stim ca un viitor luminos ne asteapta, atunci nici una din starile actuale nu va mai aparea ca si suferinta. Le vom percepe ca senzatii necesare, o foarte sanatoasa foame inainte de a aprecia satisfactia pe care ne-o da mancarea.

Din  Prima Lectie de la Conventia din Berlin on 1/28/11

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

Intrebare: Mental, fiecare crede ca este gata si ca doreste sa se uneasca cu ceilalti, dar cand vine vremea sa isi indeplineasca dorinta, esueaza.

Raspuns: Esuam doar dintr-un anumit punct de vedere. Fiecare din noi separat suntem gata pentru asta, dar impreuna nu suntem. Exilul in Egipt este diferit de celelalte. De ce au intrat in Egipt cu ajutorul lui Joseph? A fost Joseph (din cuvantul ebraic „Osef” „a cuprinde”) pentru ca el este suma tuturor fortelor si bazelor.

Raul este imposibil de dezvaluit, chiar daca toata lumea doreste asta. Pentru a obtine asta, trebuie sa fie indeplinita o conditie: trebuie sa exise dorinta de unitate. Fratii lui Joseph au fost virtuosi, si fiecare din ei a dorit sa il serveasca pe Creator, dar nu si-au dorit sa se uneasca. Nu au fost de acord sa se alature lui Joseph care este baza.

Dar cand au fost obligati sa intre in Egipt cu ajutorul lui Joseph, au inceput sa vada cat de mult au urat si respins ideea de unitate. Exilul insusi a fost revelarea urii fata de unitate. Doar cand aceasta ura a ajuns la forta maxima si cineva incepe sa-i  simta puterea asupra lui (insemnand pe de-o parte ca este subordonat Faraonului, dar pe de alta parte, sufera cu adevarat pentru ca nu poate implini nimic), trecerea apare.

Dar toate acestea se intampla datorita efortului de a ne uni, sa ne ridicam dorintei proprii de a face asta. Astfel, exilul este depasit. La fel si noi, stam la granita Egiptului, asteptand. Dorinta de a fi unul se manifesta in grija comuna, cand fiecare se gandeste si isi face griji in legatura cu unificarea interioara.

Ca rezultat, simtim ca este ceva intre noi care ne uneste, si vom deveni o inima. In acest punct, suntem o inima spirituala, o dorinta spirituala, suntem conectati cu Creatorul si avem nevoie de Lumina care ne uneste, astfel incat prin dorinta noastra comuna vom putea face acte de daruire fata de Creator.

 Din Discutii despre Munca spirituala  12/17/2010

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Intrebare: Cateodata in timpul lectiei punem intrebari care ne arata slabiciunea, si ca nu avansam si avem succes asa cum ne-am fi asteptat. Vad ca nu respingeti acest gen de intrebari, ci mai degraba incercati sa raspundeti de fiecare data.

Raspuns: Invatam ca cu cat mai mult o persoana avanseaza, cu atat mai mult se simte inutil, lipsit de putere, marunt. Nu te simti rusinat pentru ca noi nu ne masuram cu cocosii din cotet ci cu Creatorul.

Daca sunt o gaina in cotet, atunci cu siguranta ma simt ca un zero. Dar daca Creatorul mi se reveleaza, este normal sa ma supun. Nu este nici o rusine in asta. Nici eu nu judec astfel de lucruri si nu ignor o persoana daca imi spune sa este slaba. Sunt familiarizat cu astfel de stari. Slabiciunea nu este o problema in acest punct. Dimpotriva, slabiciunea este atingerea sinelui in forma sa autentica, pe fundalul Lumini Superioare.

Dar apare intrebarea: I-a mai ramas persoanei  dorinta de a a atinge scopul in momentul in care si-a pierdut credinta in puterea sa, si isi mai doreste sa o obtina? In acest fel el cere corect ajutor.

Evident, fiecare trebuie sa experimenteze asta singur, si la fel sa explice tuturor prietenilor din intreaga lume ca atingerea personala a umilintei si constientizarea valorii scopului, ambele conditii sunt obligatorii pentru a putea trece prin Machsom (bariera care ne separa de spiritualitate).

From the Talk on Spiritual Work 12/17/2010

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Pe masura ce urcam gradele spirituale, experimentam diverse contradictii, stari de confuzie cand nu intelegem nimic. Ca si cand ti-ai fi pierdut mintile complet. De fapt, cand treci de la un stadiu la altul, dorinta ta se schimba.

Mintea si-a insusit dorinta, doar ii serveste. Cu cat mai mare este dorinta, cu atat mintea ta creste ca sa ii serveasca dorintei, sa o ajute sa fie implinita. In acest fel functionam.

Cand dorinta ta este inlocuita de o alta, obtii o noua dorinta, si mintea ta anterioara dispare. Intre grade simti ca si cand informatia ar fi fost stearsa din „computerul” tau si tu nu mai stii cum sa operezi. Se spune ca Baal Shem Tov chiar a uitat litere si a trebuit sa invete sa citeasca „de la inceput”.

Aceasta este o stare speciala. In acest fel omului ii este aratat ca este doar o masina. Dorinta dispare, memoria dispare si simti ca nu mai stii sa faci lucrurile simple ca miscarea mainii sau a piciorului, ca sa nu mai vorbim de numele oamenilor sau lucruri care se intampla in jurul tau.

Asta poate parea absurd. Dar in acelasi timp o persoana intelege si simte ca toate acestea  i se intampla ei, si astfel incepe sa se analizeze din afara. Aici este punctul in care simti: „Asta mi se intampla mie. Priveste-ma! Chiar acum sunt un vas gol caruia ii lipseste senzatia si mintea. Voi primi o noua senzatie si minte!”

Aceasta este absolut o inlocuire. Primesti un nou „computer” si trebuie sa il incarci cu programe noi. Totul trebuie sa fie facut de la inceput.  In acest fel avansam.
Din Lectia zilnica de Cabala  12/24/2011, Writings of Rabash

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→