Category Archives: Munca spirituala

Exodul întregii lumi din Egipt

Dacă prietenii îndeplinesc extern cerințele, participă la lecții și la întâlnirile prietenilor, atunci nu am dreptul să-i părăsesc. Creatorul m-a adus la ei și trebuie să lucrez cu ei.

Mai ales acum, a fi într-un grup cabalist este o oportunitate fericită, primită de sus. Creatorul ne atrage spre El.

Dacă omul are o oarecare legătură cu acest proces, atunci nu-l critic, pentru mine principalul lucru este să fiu conectat cu toți cei în care există o astfel de dorință. Crede-mă, suntem într-o stare specială numită Exodul din Egipt. Exodul este rezultatul nu doar al unui grup mic condus de Avraam, ci al reprezentanților întregii omeniri, al tuturor oamenilor.

Cu toții vrem să ieșim din egoismul nostru, să ne ridicăm și să ne unim cu Creatorul. Creatorul ne ajută în acest sens; nu întâmplător a venit epidemia de coronavirus. Ea ne facilitează exodul din egoism.

Creatorul dorește să ne arate cât de greșită este conexiunea noastră, de aceea El ne îndepărtează unul de celălalt prin coronavirus. Acum trebuie să înțelegem cum să ne conectăm din nou, dar într-o formă corectă. Imediat ce vom fi gata să ne conectăm corect, virusul va dispărea.

Nu ne vom întoarce în lumea veche, ci vom ajunge la o nouă conexiune, la o societate nouă, cu ocupații noi. Viața nu va mai fi la fel cum a fost înainte de coronavirus. Prin urmare, este necesar să explicăm întregii omeniri ceea ce Creatorul cere de la noi. Este prietenia unuia față de celălalt, dorința de a dezvălui calitatea dăruirii, unitatea dintre noi și dragostea pentru toate creaturile.

Din partea a 2-a a Lecției zilnice de Cabala 31/03/20, Scrierile lui Rabash, „Nevoia de iubire a prietenilor”

Sărbători spirituale, Partea 9

Totul începe de la Pesah

Întrebare:  Nu este clar de ce după Purim, adică după ce o persoană și-a corectat dorințele, devine similară Creatorului, începe din nou Pesah?

Răspuns:  Pentru că toate sărbătorile (Hagim) sunt un circuit, de la cuvântul „Mechuga”, mișcarea în cerc.

Totul pornește de la Pesah, care reprezintă ieşirea din Egipt, adică revelarea egoismului.

Faraonul reprezintă egoismul, care se descoperă treptat în noi.

Moise (Moshe), din cuvântul „Limshoch”, este forța care ne scoate din egoism și ne conduce afară din Egipt.

Zece plăgi sunt zece restricții care ne împing către ieșirea din Egipt; fără ele nu l-am fi părăsit.

Întrebare:  Înseamnă că o persoană ar trebui să simtă zece lovituri asupra egoismului său?

Răspuns:  Da. Ele se manifestă în conștientizarea răului egoist. Începi să înțelegi că natura ta este rea.

Când o persoană intră în Egipt, simte întunericul, lipsa completă de speranță, nu poate face nimic cu viața sa, cu sine însuși, pentru că egoismul îl îngroapă de viu în pământ.

Acest lucru a fost descris de cabaliști pe baza simţirilor lor interioare.

Întrebare:  Una dintre ciumele egiptene este uciderea tuturor primilor născuți. Ce inseamna asta?

Răspuns:  Copiii sunt viitorul nostru. Uciderea lor înseamnă că o persoană nu vede viitorul în egoismul său.

Întrebare:  Deci Cabaliștii au sesizat aceste stări și au făcut analogia cu lumea noastră, de exemplu, uciderea primului născut și întunericul egiptean și le-au descris?

Răspuns:  Este absolut evident că aceste acțiuni în lumea spirituală ar trebui să producă astfel de consecințe în lumea noastră. Acesta este motivul pentru care acest lucru este descris în limba lumii noastre.

Întrebare:  Au murit cu adevărat acești prim-născuți în Egipt?

Răspuns:  Nu. Tora descrie tot ce se întâmplă la gradele superioare din interiorul nostru; atunci când lucrăm asupra noastră, încercând să ieșim din Egipt, primim lumina numită „Tora”, o stare de înălțare spirituală, care se numește Țara lui Israel și aşa mai departe.

Din KabTV “Fundamentele Cabalei,” 1/29/19

Misiunea pentru următorii 200 de ani

Întrebare: De ce are nevoie Creatorul sa-L dezvaluim?

Răspuns: Pentru a face o persoană echivalentă în formă cu El, pentru a ridica o persoană la nivelul Său și, de asemenea, pentru toți ceilalți, nu în același timp, ci treptat.

Trebuie să atingem acest scop în următorii 200 de ani.

Întrebare: Asta înseamnă că trebuie să semănăm cu Creatorul după „chipul și asemănarea Lui”?

Răspuns: După chipul și după asemănarea Lui se referă la aceeași formă de dăruire și dragoste, legătura cu ceilalți, ca atributul cel mai înalt al naturii, numit Creator.

Întrebare: Trebuie să atingem acest nivel de dezvoltare în timp ce suntem în aceasta forma corporala?

Răspuns: Da. Desigur, acest lucru nu este ușor, este o sarcină supremă complicată, dar trebuie să ne străduim.

Din „Fundamentele Cabalei”, KabTV, 26/01/20

Mai mulți decât unul, nu vă adunați!

Dacă simt conexiunea cu Creatorul, acest lucru îmi va corupe munca. Am să fiu satisfăcut că sunt conectat cu Creatorul, că sunt lângă El, că-I dăruiesc și că simt reacția lui.

Aceste conexiuni mă vor slăbi generând tot felul de calcule egoiste: eu față de Creator și Creatorul față de mine. De aceea poate că este mai bine să nu văd asta, ci să tânjesc și să îl doresc pe El? Ce este mai bine pentru o persoană pentru a se apropia de Creator cât mai mult posibil?

Vedem cum se întâmplă lucrurile în această lume. Dacă doi iubiți sunt separați de distanță, sunt îngrijorați că sunt departe unul de altul și visează să se întâlnească din nou. Atunci ei se vor îmbrățișa și vor fi împreună ca un singur corp. Apoi când se întâlnesc, se conectează cu adevărat, obțin ce și-au dorit și tot romantismul dispare. Dorința care ardea în ei atunci când erau separați a dispărut și o dată cu ea, toată plăcerea.

Dacă nu simți foamea, nu ai pofta de mâncare, atunci nu te poți bucura de masă. Întâi trebuie să acumulezi deficiență și să fii flămând, apoi această foame te va ajuta să percepi gusturile din mâncare.

Acum, în timpul epidemiei coronavirusului, Creatorul vrea să ne dividă distanțându-ne. El spune “Nu vă apropiați mai mult de doi metri între voi! Mai mulți de doi, nu vă adunați!”. Mâine va fi imposibil să ne apropiem, până când nu vom simți cât suntem de divizați cu adevărat.

Ar trebui să acumulăm o nevoie de conexiune, să fim sătui de stat acasă singuri și să visăm să fim cu alți oameni, să-i simțim și să-i înțelegem.

Apoi mă voi gândi: îmi doresc ca virusul să dispară ca să pot comunica cu alții și să fiu cu prietenii. Nu doar să fim împreună, ci deoarece în conexiunea noastră putem revela Creatorul, un nivel superior al existenței în care simțim viața eternă. Acum stau acasă și îmi este frică de moarte. Știu că oricum voi muri, dacă nu acum, din cauza coronavirusului, atunci peste alți zece sau douăzeci de ani. Nimeni nu se îndoiește de asta.

Totuși, acum este ca și cum încet, încep să văd. Acest virus apare pentru a-mi da viața eternă, ca să pot trăi veșnic într-o formă complet diferită, fără să-mi fac griji cum să fac bani, de poluarea aerului și toate celelalte probleme. Acest virus mă direcționează, pentru a urca la un alt nivel.

Eu sunt la nivelul acestei lumi și virusul vrea să mă ducă la următorul nivel, unde viața este eternă și perfectă. Ne dă oportunitatea de a trece, prin conexiunea dintre noi, într-o altă dimensiune a naturii, în care nu suntem conectați cu corpurile fizice, cu acest pământ, cu tot globul sau cu acest univers. Este ca și cum am aluneca într-o lume diferită.

Rezultă că pot să folosesc această stare critică pentru a obține eternitatea și perfecțiunea, pentru a mă ridica deasupra naturii mele.

Visul meu este ca acest virus să nu se evapore pur și simplu ca și cum nu ar fi existat. Vreau să ajungem la o stare specială, superioară, să ne ridicăm deasupra acestei materii la materia spirituală, de la simțirea acestei realități la perceperea realității superioare. Sunt multe nivele, dar principalul lucru este să mergem de la nivelul corporal la unul spiritual.

Din partea a 2-a a lecției zilnice de Cabala 3/26/30, lecție pe subiectul “Construind societatea viitoare”

Rolul spiritual al femeii, partea a doua

Combinația dintre rădăcina masculină și cea feminină

Din amândoi, dintr-un bărbat și o femeie se naște fătul. Nimic nu se poate naște doar din bărbat sau doar din femeie.

Rădăcina masculină este forța de dăruire, iar rădăcina feminină este forța de primire. Procrearea este fapta bună în care va trăi spiritul vieții. (Rabash, „Dargot Sulam”, „294. Din ambii – bărbat și femeie”)

Rădăcina (înclinația) masculină este o intenție de dragul dăruirii, iar rădăcina feminină este dorința de a primi. Dacă acestea se interconectează reciproc, apare combinația lor corectă. Rezultă că, atunci când dorința de a primi interacționează cu intenția de dăruire (aflată deasupra ei), acestea două pot dezvălui împreună Creatorul. Reușesc astfel să producă acțiunea cea mai bună și mai importantă, de care este capabilă creația, în lumea noastră.

Nici un bărbat și nici o femeie nu pot face acest lucru separat, ci doar într-o combinație potrivită a calităților de dăruire (masculine) și a celor de primire (feminine). Doar astfel pot realiza primirea de dragul dăruirii, adică să se asemene cu Creatorul. În caz contrar, nici unul dintre ei nu este perfect.

Întrebare: Care este principiul conexiunii corecte dintre rădăcina masculină și cea feminină?

Răspuns: Dacă vorbim despre Cabala, atunci în conformitate cu această învățătură, rădăcina masculină și cea feminină există în fiecare dintre noi. O persoană trebuie să lucreze astfel încât dorința sa de a primi să fie complet sub autoritatea intenției de a dărui (de dragul dăruirii). Și atunci obține combinația potrivită.

Trebuie să înțelegem că nu vorbim despre femeie și bărbat, ci despre interacțiunea (conexiunea) corectă dintre aceste două rădăcini (înclinații) – cea masculină și cea feminină.

Pe de altă parte, dacă vorbim despre familie, despre relația potrivită dintre un bărbat și o femeie, atunci vorbim despre înțelegerea clar definită a calităților fiecăruia. Atunci, înclinația  feminină și cea masculină se combină în așa fel încât să producă fructul spiritual. De fiecare dată ei vor reuși sa dea naștere stării ce urmează și aceasta se numește nașterea copilului lor.

Dintr-o lecție de rusă, 03/08/2020

De la o gaură neagră la libertate

În urma carantinei, mulți se simt izolați, ca și cum ar cădea într-o gaură neagră. Trebuie să înțelegem că întreaga noastră lume, întreaga noastră galaxie, universul în sine, se află în interiorul unei găuri negre. Nu există nicio cale, este un fapt. Deci, nu este nimic înfricoșător în a simți acest întuneric.

Ei spun că forța gravitațională a acestei găuri este atât de mare încât chiar și lumina nu este în măsură să se elibereze de ea, totul fiind aspirat în acest puț negru; aceasta este cât de mare este forța egoismului. Egoismul consumă totul, nelăsând să scape nimic. Aceasta este lumea în care trăim, în această groapă neagră.

Totuși, tot ceea ce vedem la exterior este de fapt în interiorul nostru; ne vedem pe noi înșine. Deci, dacă vedem întunericul, ne dezvăluim adevăratele calități și suntem capabili să tragem concluzii despre starea noastră. Din aceasta va deveni clar cum să urci din această groapă, această gaură neagră.

Dacă vom primi calitatea dăruirii, ne vom elibera imediat. Prin urmare, dorința de a dărui este numită țara libertății, iar oamenii care trăiesc acolo, o națiune liberă. Atunci vei ieși din această gaură neagră și vei deveni o națiune liberă în țara noastră, dorința noastră. Cereți Creatorului și El va face să se întâmple. Tot ce trebuie să facem este să ne smerim și să cerem ajutor; aceasta este întreaga noastră corecție.

Din prima parte a Lecției zilnice de Cabala 4/1/20, Lecția privind subiectul „Pesach (Paște)”

Diseminarea este cheia deblocării punctului din inimă

Ȋntrebare:  Cum pot determina dacă punctul din inimă există în cineva dintre oamenii din mediul meu? Care sunt semnele?

Răspuns:  Conform stării acestora, conform căutărilor din viața lor.

Personal, aș lua mereu o carte cu mine, aș deschide-o și aș citi. Oamenii m-ar întreba: „Ce citești?” Le-aș arăta. Ei ar începe să o citească și, dacă ar arăta interes, le-aș lăsa cartea. Apoi mi-o vor returna. Așa am început să răspândesc Cabala. Asta a fost la începutul anilor ’80.

Astăzi aveţi mijloace nenumărate de a disemina și de a spune tuturor despre această știință. Așa că, încercați. Este o muncă foarte nobilă, deoarece o lumină grozavă va intra în ei prin voi și veți simți rezultatul acțiunilor voastre.

Din KabTV “Fundamentele Cabalei” 02.02.2020

Coronavirusul schimbă realitatea, partea a zecea

Ce trebuie să facem pentru a învinge coronavirusul

Întrebare: În calitate de cabalist, poți vedea loviturile care ne așteaptă? Mă refer la cele zece plăgi din Egipt, cele zece lovituri la adresa egoismului umanității. Ce ne rezervă viitorul?

Răspuns: Nu suntem obligați să suportăm toate cele zece lovituri. Am trecut deja prin ele cu mult timp în urmă, ca atare acum nu mai pot fi la fel de puternice ca în Egipt.

Este nevoie doar de câteva aluzii mai serioase, ca împunsăturile bățului ascuțit cu care îți îndemni măgarul să meargă mai departe. Avem nevoie de un astfel de stimulent pentru a avansa corect.

Sper ca acest virus, împreună cu explicațiile noastre, să fie de ajuns. Este posibil ca umanitatea să poată trage concluziile corecte, într-un fel sau altul.

Astăzi, totul depinde de guverne. Cei care guvernează sunt primii care încep să se gândească în mod serios la o soluție, pentru că virusul afectează întreaga economie.

Întrebare: Ce sfat le-ai da guvernanților?

Răspuns: I-aș sfătui să se deștepte și să înțeleagă că dezvoltarea umanității nu depinde de ei; prin urmare, ar trebui să asculte ce au de spus cabaliștii.

Întrebare: Dar oamenii care stau acum în izolare, ce ar trebui să facă?

Răspuns: Aș vrea ca toți oamenii să înțeleagă că relațiile mutuale pozitive constituie tratamentul cel mai eficient, mai rapid și mai sigur. Este singurul medicament care ne poate conduce la o viață de bunătate și bunăstare.

Întrebare: Cu alte cuvinte, oamenii care astăzi stau acasă ar trebui să înțeleagă că planul de dezvoltare a naturii prevede realizarea unor conexiuni corecte între noi. Natura este cea care generează probleme și dezastre, la toate nivelurile. Răspunsul așteptat de la noi este o reacție mutuală. Când apare reacția, problema scade; dacă nu există nici o reacție, problemele și presiunile cresc. Am înțeles bine?

Răspuns: Da. Trebuie să ne apropiem unii de alții pe planul sentimentelor într-un mod bun, atâta tot. Să ne urăm mult noroc în această acțiune!

Din emisiunea KabTV “Coronavirusul schimbă realitatea,” 3/12/2020

Ascultați ce vă spun eu, natura!

Există doar o singură forță globală, a naturii și ea ne trimite acest coronavirus, pentru a răspunde în mod adecvat și a corecta realitatea.

Întâi de toate, trebuie să înțelegem că virusul vine din sistemul general și integral al naturii, care reacționează în acest fel datorită faptului că noi, oamenii, suntem în dezechilibru cu el. Prin urmare, natura caută să ne echilibreze cu forța.

Natura ne spune, prin acest parazit, acest virus: “Ați ajuns la o formă integrală. Sunteți uniți în egoismul vostru pe întregul glob. Ați devenit deja o singură umanitate – minunat! Acum am să încep să vă arăt prin acest virus, că sunteți un singur organism dar nu sunteți OK. Începeți, puțin câte puțin, să vă vindecați!

“Dar trebuie să vă gândiți cum să răspundeți la acest virus care afectează întreaga umanitate și întreagă planetă. Trebuie să acționați împreună. Uniți, acționați împreună, începeți să schimbați sistemele guvernamentale din fiecare țară, relațiile dintre țări și relațiile din societate.

Uniți-vă ca unul, un singur corp și apoi acest virus va dispărea fără urmă.

“Altfel nu va pleca. Va veni în diferite alte forme, cu tot felul de modificări, până când eu, natura, vă voi face pe toți să deveniți o singură societate unde toți se completează, se sprijină și sunt prietenoși unul cu altul. Am să vă presez cu tot felul de viruși, într-atât încât veți fi forțați să vă conectați unul cu altul și să vă conectați cu mine, natura.”

Asta este calea suferinței care este numită “Beito” (“la timpul ei”), în cursul dezvoltării naturale. Dar mai este o cale a accelerării timpului (Ahișena) în care, prin studiul înțelepciunii Cabala, înțelegem ce trebuie făcut. Apoi construim relații bune între noi, începem să ne educăm pentru a deveni o singură umanitate.

Din partea a 2-a a lecției zilnice de Cabala 4/3/20, Scrierile lui Baal Hasulam, Shamati 1, “Nu este nimeni în afară de El”

Ar trebui să-mi fac griji pentru sănătatea planetei?

Întrebare: Merită să avem grijă și să ne gândim la sănătatea planetei, să nu ne dedicăm exceselor, şi să nu ne implicăm în obținerea produselor de substanțe chimice?

Răspuns: Cabala nu spune absolut nimic despre asta. Spune că trebuie să te angajezi în atingerea unui obiectiv superior. Atunci, orice altceva se va întoarce la normal și se va potrivi în mod natural cu eforturile tale de a-ţi corecta sufletul.

Fă doar asta. Nu-ți irosi timpul cu conservarea naturii și a tuturor celorlalte lucruri. Nu este nevoie de nimic de acest fel. Nu ai idee care sunt legile din spatele tuturor acestor lucruri.

Dacă te străduiești în corectarea sufletului tău, atunci incluzi în mod natural toate celelalte condiții pentru corectarea lumii.

Din „Fundamentele Cabalei” – KabTV, 26/01/20