Întrebare: Dacă toate gândurile şi acţiunile mele sunt de la Creator, atunci care este rolul meu? Cum îl pot împiedica pe Creator să-şi facă treaba?

Răspuns: Uneşte-te. Conectează-te cu Creatorul în toate acţiunile Sale. Întreaga viaţă a unei persoane este construită pe întoarcerea sa constantă spre revelarea Creatorului, indiferent cum se manifestă.

Prin asta tu nu interferezi. Din contră, Îl ajuţi pe Creator să se reveleze în tine. Îi dai plăcere.

Din lecţia de Cabala în limba rusă 2/11/18

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare din Facebook: Tot ceea ce ne înveți este psihologie pură a relațiilor dintre oameni. Ce are de-a face cu asta Creatorul, Lumina și toate celelalte calități?

Răspuns: Realitatea este că, Creatorul este obținut între oameni, când apare între ei o relație specială de dăruire și iubire. Nu dăruirea pământească, iubirea pământească, ci un nivel mai înalt, adică deasupra egoismului.

Pentru a mă înălța la nivelul următor, deasupra egoismului nostru, este nevoie de Înțelepciunea Cabla care, în principiu, se ocupă de acest lucru. Adică este psihologie, dar la nivelul următor, mai înalt.

În psihologia noastră pământeană, omul nu are nevoie să se schimbe în practică. Aici, el trebuie să primească Forța Superioară, iar Cabala îi explică cum să facă acest lucru. Primind această Forță el construiește peste sine însuși un alt om, complet diferit, care lucrează în iubire și dăruire pentru ceilalți, lucrează în afara lui. Adică, la nivelul material „sunt în mine”, iar la nivel spiritual, acționez „în afara mea”.

Psihologia materială nu se poate ocupa de asta; nu are instrumentele necesare, nu are puterea Luminii care poate schimba invers un om. De aceea, psihologia este psihologie și Cabala este Cabala.

Întrebare: Este posibil să spui că psihologia materialistă ne adaptează la realitatea pământeană, iar psihologia cabalistă la realitatea superioară?

Răspuns: Desigur, mă adaptez la un sistem diferit de relații, construit pe deconectarea completă de la egoismul meu și mă pun deasupra lui.

Din KabTv „Știri cu Michael Laitman” din 10/04/18

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Cel mai mare portal de ştiri de ultimă oră din Israel mi-a publicat articolul “Un proeminent Cabalist descrie experiența de apropiere a morții”

https://www.breakingisraelnews.com/110071/prominent-kabbalist-describes-near-death-experience/

S-a întâmplat acum douăzeci de ani, dar mi-o amintesc ca şi cum ar fi fost ieri. Conduceam alături de câţiva dintre studenţii mei vechi, pe un drum din afară Ierusalimului, când o altă maşină a intrat violent în mașina noastră. Cu toţii am suferit răni severe, însă eu am fost singurul declarat în moarte clinică.

Imediat după impact nu mi-am dat seama de starea mea. Tot ce ştiam era că nu pot respira. Plămânii mei au început să se umple de sânge şi aproape că mi-am pierdut cunoştinţa. În timp ce eram transportat spre spital, aveam un simţ vag a ce era în jurul meu, conştient pentru un moment, inconştient în următorul.

Experienţa mea din afară corpului

De îndată ce am ajuns la spital mi s-a cerut să semnez o hârtie. Mi-au luat mâna, iar eu am mâzgălit ceva. După aceea am leşinat. Totuşi, am putut cumva să văd doctorul care încerca să mă resusciteze. Îmi ridică piciorul cu agresivitate şi îl îndoia, apăsându-l foarte puternic faţă de pieptul meu. Mai târziu mi-a explicat că, deşi eram mort din punct de vedere tehnic, el a încercat să îmi stabilizeze circulaţia sângelui, care era instabilă datorită sângerării interioare din ficatul meu.

Nu l-am mai întâlnit înainte pe doctor şi l-am mai văzut apoi decât după trei săptămâni de recuperare în spital. Interesant este că l-am văzut foarte clar cum îmi împingea picioarele. Nu l-am văzut cu ochii mei. Mă vedeam pe mine şi ceea ce se întâmplă cu mine din afară corpului. Da, acesta este lucrul la care oamenii obişnuiesc să se refere ca fiind “o experienţă din afară corpului”.

Ce este o experienţă din afară corpului?

Deoarece sunt un profesor de Cabala, de atunci, studenţii mei m-au întrebat: Dacă nu l-am văzut pe doctor cu ochii mei, atunci cu ce l-am văzut? Cee este mai exact o experienţă din afară corpului? Este conectată cu spiritualitatea?

Nu am văzut doctorul sau ceea ce era în jurul meu cu ochii mei, ci cu un simţ interior. Totuşi, eu nu conectez acest simţ interior sau experienţa mea din afară corpului cu spiritualitatea. Asemenea experienţe sunt doar psihologice, impresii inconştiente care sunt procesate de creierul nostru şi care se manifestă într-o formă supranormală.

După operaţie, atunci când eram la recuperare şi când eram sau nu conştient, am văzut în ceaţă, imagini colorate, dar fără forme concrete. Totuşi mi-a fost clar că toate acestea nu au nicio legătură cu spiritualitatea. Când oamenii disting imagini ca şi cum ar fi din afară, ei văd de fapt o asemănare a ceea ce au învăţat, au auzit şi au procesat în timpul vieţii lor.

Spălătoria corporală

Întâi de toate, nu există un asemenea lucru precum “moartea clinică” în conformitate cu Cabala. Moartea este moartea şi există semne ştiinţifice incontestabile pentru a o măsura prin funcţiile fizice umane sau prin lipsa lor.

Corpul există numai de dragul de a împacheta sufletul. Corpul material moare şi se dezintegrează, însă sufletul continua să trăiască şi se îmbracă într-un corp nou, pentru a continua ciclul spiritual, până la corecţia lui completă.

Avansarea noastră spirituală este posibilă numai în timp ce suntem în viaţă în această lume. Deci, ce se întâmplă când mori? Foarte simplu, dacă nu facem eforturi pentru a dezvolta sufletul în timpul vieţii noastre, ne tot reîncarnăm. Aşa cum este explicat de Cabalistul Yehuda Leib HaLevi Ashlag (Baal HaSulam), în articolul său: “Din carnea mea îl voi vedea pe Dumnezeu”, “Conexiunea dintre corp şi suflet este numai în aceea că în cel dintâi, lucrurile se întâmplă în el în mod natural şi de la sine, iar în cel din urmă, ele se întâmpla prin munca şi relaţia unită dintre spiritual şi corporal”.

Îmi amintesc că atunci când am venit la fiul lui Baal HaSulam, Rav Baruch Ashlag (Rabash), care a fost profesorul meu vreme de mai mult de un deceniu, una dintre primele mele întrebări au fost: “Cum se raportează o persoană care a dobândit spiritualitatea faţă de viaţă şi moarte?”. El a răspuns: “Văd că astăzi ai venit la lecţia mea într-o cămaşă albă, frumoasă, nouă, iar mă târziu tu o vei schimba. Ştii că va trebui să-ţi schimbi cămaşa. Exact în acest mod îşi priveşte corpul o persoană care trăieşte în sufletul ei: ştie că va veni un timp când el va trebui să fie schimbat”.

Deci, de ce facem atâta caz despre moarte? Din perspectiva Cabalistă, nu este importantă deloc. Dacă investim în dezvoltarea noastră spirituală şi în corecţia sufletului nostru, noi rămânem în viaţă și după ce “plecăm” din corpul fizic, în acelaşi mod în care rămânem în viaţă după ce ne dăm jos cămaşa. E un fel de spălătorie corporală; doar că ne scăpăm de hainele murdare.

Dezvăluirea Google-ului umanităţii

Dacă o persoană nu îşi dezvoltă sufletul în timpul vieţii sale, înseamnă că nu s-a pregătit pentru o a doua etapă a existenţei sale, ceea care este viaţa deasupra dorinţei egoiste corporale, dorinţa de a se bucura îndreptată spre sine. Această dorinţă se reînnoieşte şi apare în moduri diferite și trece printr-o îmbunătăţire de la o încarnare la următoarea. Primeşte o nouă oportunitate de a se dezvolta, până când obţine, conform Cabalei, lucrul pentru care a fost creată: dobândirea sufletului – conexiunea cu lumea spirituală – cât este încă în această lume.

Atunci când moare corpul material, dorinţa rămasă este numită un Reshimo (de la cuvântul “roshem” din ebraică – o înregistrare sau o amintire), un fel de cod care include tot ceea ce cuprinde o persoană, un fel de ADN spiritual, transmis din generaţie în generaţie. Este particula din care, eventual, ne dezvoltăm un suflet.

Baal HaSulam explică asta în articolul său “Pacea”: “Astfel, în lumea noastră nu sunt suflete noi în sensul în care corpurile sunt reînnoite, ci există o anumită cantitate de suflete care se încarnează … Prin urmare, în ceea ce priveşte sufletele, toate generaţiile de la începutul creaţiei și până la sfârşitul corecţiei, sunt ca o singură generaţie care şi-a extins viaţa pe parcursul a câteva mii de ani …”

Această colecţie de informaţie spirituală este “Google-ul umanităţii”, ca să zicem aşa, un sistem unde suntem conectaţi toţi. Prin Cabala, noi putem deschide, putem explora, înţelege şi folosi acest sistem, pătrunzând în “camera sa de control”, un simț mărit de echilibru şi armonie cu realitatea noastră înconjurătoare.

Mai mult de atât, Cabala susţine că atingerea unei asemenea stări unificate şi armonioase este motivul pentru care suntem în viaţă: scopul existenţei noastre. Dobândirea acesteia ne acordă percepţia sufletului nostru etern şi conexiunile dintre noi şi senzaţiile de linişte şi fericire nemărginite, fără să ne îndepărtăm de existenţă materială.

Libertatea faţă de frică

Ceea ce am simţit în experienţa de moarte iminentă şi ceea ce au raportat mulţi oameni că simt, într-adevăr, exemplifică un anumit sentiment de libertate față de corpul material;  nu există niciun sentiment de apartenenţă faţă de el.

Totuşi, asemenea sentimente de libertate sunt temporare, limitate şi minuscule în comparaţie cu senzaţiile de împlinire nemărginite, de conexiune şi încântare, care vin din dobândirea sufletului nostru etern.

Înţelepciunea Cabala invită pe oricine își dorește să se îmbarce în călătoria spre descoperirea sufletului în timpul vieţii noastre. Mai mult de atât, atât Baal HaSulam, cât şi Cartea Zohar (textul Cabalist principal), indică în mod specific spre era noastră ca fiind cea în care, din ce în ce mai mulţi oameni, îşi vor pune întrebarea despre sensul vieţii lor, devenind pregătiţi pentru a face paşi spre dobândirea sufletului lor, studiind şi folosind înţelepciunea Cabala pentru acest scop.

Filed under: Spiritualitate - Niciun comentariu→

Rabaș: Șlavei HaSulam (Etapele scării), „Scopul societății (1:1): Ne-am adunat aici pentru a stabili o societate pentru toți care doresc să urmeze calea și metoda lui Baal HaSulam, felul prin care să urcăm gradele de om și să nu rămânem ca animalele…”

Rabaș a scris primul articol despre munca în grup pe o hârtie de țigare, când stătea cu mine în parc pe o bancă. După aceea i-am adus o mașină de scris și ziua întreagă se auzea din camera lui zgomotul clapelor mașinii. Aceasta a fost viața lui. El a continuat să se gândească la modul corect în care să-și exprime gândurile. În timpul cât a scris articolele el a fost cu totul alt om.

Noi nici măcar nu ne putem imagina profunzimea muncii sale. Chiar și acum eu primesc doar stratul superior din scrierile sale.

Întrebare: Chiar și dintr-un articol pe care noi l-am studiat de 200 de ori?..

Răspuns: Nu contează. În Cabala nu există o divizare a informației pentru începători și avansați, fiindcă adâncimea textelor depinde numai de cititorul care le înțelege. În aceste articole el a expus aproape totul. Ele sunt concepute pentru cei care vor să se înalțe de la nivelul animal de dezvoltare la cel uman (Adam).

Din KabTv „Ultima generație” 26/12/17

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Toate realizările de ieri trebuie să se transforme în descendența de azi, altfel nu avansez. Pun un picior înainte și avansez, fiindcă același picior rămâne în urmă. Apoi iar, un pas înainte cu celălalt picior și înaintez astfel, încât el să rămână iar în urmă. De aceea, dacă azi m-am trezit într-o dispoziție proastă, dacă lecția de azi nu mi s-a părut incitantă, nu mi-a provocat aceeași ardere ca înainte, atunci trebuie să înțeleg că acesta este un semn de avansare. Acesta este exact modul în care avansăm.

De aceea, sunt fericit că am primit o îngreunare a inimii și nu sunt la fel de încitat ca un copil mic sau ca un începător care a descoperit Cabala. Acum am nevoie să obțin cel puțin aceeași trezire ca ieri, dar o fac deja prin munca mea și nu ca pe un cadou pe care l-am primit mai înainte de Sus.

Va trebui să mă analizez în mod constant dacă muncesc la trezire, la importanța scopului, la semnificația conexiunii care trebuie să devină pentru noi punctul central și la dorința mea pentru ea. Toate acestea înseamnă muncă, dar pentru asta eu sunt fericit, fiindcă dacă azi este greu pentru mine să muncesc, acesta este semn că ieri am făcut un progres bun. În fiecare moment mă analizez dacă am putut obține măcar aceeași trezire ca ieri, dar prin propriile mele eforturi. (Minutul 0:30)

Totul depinde de atitudinea noastră față de scânteia spirituală. Când simțim că ea se stinge, ne trage în jos sau ne înalță, avem ocazia să rămânem independenți de ea și să hotărâm noi înșine în ce stare va fi în noi această scânteie. Dacă o folosim corect, ea ne va trage întotdeauna înainte.

Scânteia este conexiunea noastră cu Creatorul, cu realitatea spirituală. Nu contează dacă această legătură este pozitivă sau negativă, cel mai important lucru este ca ea să existe! Noi trebuie să fim recunoscători pentru starea rea, la fel cum suntem și pentru cea bună. Din contră, când scânteia dispare, Creatorul îmi dă ocazia să o reaprind singur și să mă inspir. (Minutul 5:10).

Dezvoltarea în lumea corporală necesită, de asemenea, trecerea peste dezvoltările anterioare, dacă vrei să avansezi. Se întâmplă la fel în orice loc. Atunci, de ce este atât de dificil de acceptat acest lucru în dezvoltarea spirituală, că realizarea de ieri se schimbă azi în coborâre, într-un pas de la care noi trebuie să ne ridicăm?

În dezvoltarea corporală acest lucru este perceput ca un proces natural; până la urmă, suntem împinși înainte de forța egoismului. În Spiritualitate însă, este foarte greu de acceptat acest principiu, fiindcă avem nevoie să avansăm prin credință deasupra rațiunii, prin trezire spirituală și nu una egoistă.

Chiar dacă egoul nu vede niciun beneficiu pentru sine, niciun viitor, numai întuneric și asta nu ne împinge înainte, noi trebuie într-un fel să ne împingem singuri, să găsim o motivație spirituală.

Acest lucru este posibil numai în grupul de zece, prin unitatea noastră. Dacă toți ceilalți, cu excepția unuia care este în coborâre, își conectează punctele din inimă deasupra egoului, călcând pe el și, în acest fel, raportându-se la prieteni, ei îi dau puterea spirituală.

După ce descoperă că unul din prieteni este în coborâre, ceilalți nouă își revelează egoismul și îl coboară la valoarea minimă, în timp ce înalță conexiunea lor, punctele lor din inimă, scopul Creației și pe Creator. Atunci, această prăpastie dintre conexiunea în grup și deconectarea din el, dintre aprecierea spiritualității și desconsiderarea ei, produce presiunea cu care îl pot influența pe prietenul căzut, dându-i forță spirituală. El se trezește de la această forță și poate să o folosească pentru a avansa și a se încorpora în grupul de zece. De fapt, prin căderea lui, el devine motiv pentru urcarea comună. (Minutul 14:40).

Dacă un prieten a fost trântit, cum îl pot ajuta ceilalți? Simpla persuasiune și încercarea de a-l inspira încă nu înseamnă muncă spirituală. Acesta este modul în care susținem un om în lumea corporală.

Forța Spirituală este credința de deasupra rațiunii, dăruirea este deasupra primirii, Bina este deasupra lui Malhut, este decalajul dintre aceste două puncte. În timpul coborârii, aceste două puncte se întâlnesc și prăpastia dispare; nu există sus și jos, totul este gri. (Minutul 28:50).

Când un prieten este în coborâre, noi îl susținem și începem să-l influențăm prin decalajul dintre punctul grupului nostru spiritual și punctul corporal care există în noi. Îi vorbim despre percepția noastră a urcării spirituale, despre unicitatea și grandoarea ei în comparație cu punctul corporal.

Pentru asta, trebuie în primul rând să ajungem la un acord, la conexiune și la înțelegerea reciprocă. Apoi, din cele nouă puncte ale noastre de Bina și cele nouă puncte de Malhut, dăruim prietenului nostru și îl reînviem. Prin acest decalaj (prăpastie) atragem Lumina Reformatoare și i-o trimitem lui, el ni se alătură și, împreună, ne înălțăm la gradul următor.

Deci, cine salvează pe cine? Urcarea spirituală se întâmplă totdeauna în acest fel. În funcție de sistemul general, Creatorul alege cui să dea coborâre la un anumit moment dat, pentru ca întregul grup să avanseze prin el. (Minutul 30:20)

Prietenul căzut nu se poate ridica singur, el moare sau este prizonier, înlănțuit în egoismul lui. Însă prietenii lui vin și îl salvează. Chiar dacă cuvintele în sine nu sunt atât de importante, lucrul principal este să conectăm împreună punctele noastre și acolo să se simtă măreția Creatorului, a grupului și a punctelor de înțelegere a micimii dorinței de plăcere.

Dacă există un astfel de acord între cei nouă prieteni, atunci cel de al zecelea prieten va primi negreșit trezirea. El nu va putea să o evite, fiindcă ei sunt primele nouă Sfirot, iar el este Malhut. Dacă el primește acum o cădere, nu poate să facă nimic singur, iar ei, din contră, pot face totul. Atunci ei îl folosesc ca pe o pârghie, fiindcă, în acel moment, el este noul Malhut al grupului. (Minutul 32:10)

În munca spirituală există totdeauna o diferență între bine și rău din punctul de vedere al punctului egoist și o diferență între binele și răul spiritual. Trebuie să creez o prăpastie între ele: în ce măsură este mai jos dorința mea de a fi în egoism față de dorința de a fi în dăruire, în adeziune cu Creatorul prin grup. (Minutul 34:30)

Prietenul căzut primește trezire de la ceilalți nouă prieteni conectați împreună, fiindcă ei multiplică forța lor de 620 de ori prin Lumina unității. Nu este o forță mărită de nouă ori, ci una mărită de 620 de ori. Cu această forță îl influențează ei și nimeni nu se poate opune la o astfel de forță puternică. (Minutul 38:15)

Ajutând un prieten, îi permitem să simtă diferența dintre valoarea spiritualității în comparație cu corporalul. Suntem de acord că există într-adevăr probleme corporale, dar ele sunt nesemnificative pe lângă Spiritualitatea și conexiunea noastră, prin care ne conectăm cu Forța Superioară, cu eternitatea și perfecțiunea.

Anulându-ne și conectându-ne pentru a-l ajuta pe prieten, generăm o Forță Spirituală de dăruire. Apoi, cele nouă puncte de Keter și nouă puncte de Malhut se conectează împreună și avem Keter mare și Malhut mare și o mare diferență între ele, în măsura în care Keter se află deasupra lui Malhut. Prin această prăpastie ne influențăm prietenul și îl reînviem.

Conexiunea este cea care ne schimbă influența de la corporal la Spiritual. Până la urmă, o facem pentru scopul spiritual și construim un Kli spiritual din nouă vase egoiste. Prăpastia influențează prietenul și îl reformează.

Funcționează ca un leagăn: unul coboară, apoi celălalt. De fiecare dată când cineva este jos, toți ceilalți sunt deasupra, împotrivindu-se, ajutându-l și, astfel, toată lumea se ridică. Primim de Sus astfel de oportunități pentru a avansa.

Prăpastia care trezește un prieten este diferența dintre suma a nouă Keter și nouă Malhut care sunt în cei nouă prieteni, diferența dintre valoarea spiritualității și valoarea corporalității: măreția Creatorului față de măreția Creației, această lume, egoismul nostru.

Prietenul a căzut, pentru că Keter și Malhut ale lui s-au contopit și el a rămas doar cu un punct de existență animalică. Numai la gradul de om există diferență între Keter și Malhut, între măreția Creatorului și măreția Creației. Dacă această diferență nu există, ducem o existență animalică. (Minutul 39:42)

Din partea întâi a Lecției zilnice de Cabala 18/06/18, Topic: „Să topim inimile într-una singură” (Pregătire pentru congresul din Italia 2018)

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Timpul este cel care ne produce confuzie. Dacă nu ar fi trecut, prezent și viitor, ci numai un punct în timp, un moment, am fi trăit o altă realitate. Avem o problemă, fiindcă nu știm ce ni se va întâmpla în momentul imediat următor, deoarece este ascuns.

Pe de altă parte, este minunat că nu ne cunoaștem viitorul și nu putem prezice nimic. Până la urmă, asta ne dă șansa să avem nevoie de Creator! Acesta este cel mai important lucru pe care trebuie să-l obținem: nevoia pentru ajutorul Creatorului, pentru revelare a Lui.

El trebuie să fie revelat, altfel, nu pot exista nici măcar în simpla formă egoistă, nu îmi pot organiza viața. Am nevoie să apară Creatorul, fiindcă numai El știe cum să stabilizeze și să aranjeze totul pentru a putea trăi cu încredere. Acest lucru este necesar pentru mine, chiar și în mod egoist, fiindcă nu este vorba încă de dăruire.

Sunt exerciții speciale care pornesc din egoism, din această lume, din dorința de plăcere și care continuă până la cele mai înalte culmi, în dorința de dăruire. Singurul scop al tuturor acestor exerciții este de a simți nevoia pentru Creator.

De aceea, vrem să accelerăm timpul și să ne aducem la starea de incertitudine totală față de următoarea clipă, să ne simțim dependenți de necunoaștere, de soartă și de impredictibilitatea momentului următor. Frica în fața incertitudinii nu dispare până la finalul tuturor corectărilor, până la ultimul grad al scării spirituale.

Dacă vrem să accelerăm timpul, trebuie să găsim niște trucuri care să ne permită să raportăm totul la Forța Superioară. Atunci, „copiii lui Israel vor geme sub muncă și vor striga, iar strigătul lor va urca la Dumnezeu datorită muncii. Și Dumnezeu le va auzi gemetele” și El le va răspunde și îi va aduce mai aproape. Apoi, la următorul grad, din nou ne vom regăsi neajutorați, suspendați între cer și pământ, într-o așa măsură că vom fi panicați și morți de frică. În condiții minore, însă, omul nu va avea nevoie de ajutorul Creatorului.

De aceea, trebuie să fim fericiți că am obținut starea în care putem deja să practicăm măcar puțin acest lucru. Aceste exerciții ne vor ajuta să înțelegem ce înseamnă să te ridici deasupra rațiunii și să fii suspendat în aer, ce înseamnă să nu simți pământul sub picioare și să nu ai nimic de care să te agăți când totul se agită. Aceasta este o stare specială de la care începe Spiritualitatea.

Dacă omul se face complet dependent de Creator și nu de sine însuși, dacă nu simte nicio susținere în percepția sa egoistă, în timp, mișcare și spațiu, atunci acesta este un mare succes. În acest fel, el începe călătoria sa pe calea spirituală. (Minutul 11:17)

Din partea întâi a Lecției zilnice de Cabala din 22/06/18 – Topic: „Uniți într-un singur grup de zece”

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

La ştiri (BBC): “Acum adolescența durează de la vârsta de 10 până la 24 de ani, deşi obişnuia să se termine la 19, spun oamenii de ştiinţă.”

“Continuarea educaţiei pentru mai mult timp a tinerilor, cât şi amânarea căsătoriei şi a paternităţii au împins înapoi percepţiile populare despre când începe perioada de adult. …”

“De asemenea, sunt şi argumente biologice pentru motivul pentru care definirea adolescenţei ar trebui extinsă, incluzând şi continuarea corpului de a se dezvolta.”

Comentariul meu: Cred că suntem puşi în faţa unei faze de inhibiţie a dezvoltării umane. Societatea a îmbrăţişat o atitudine în care oamenii nu vor să crească. Se simt confortabil fără să se mai maturizeze; vor să rămână precum copii.

Suntem în pragul unei lumi noi. Foştii stimulenţi nu mai funcţionează: o carieră profesională nu ne mai tentează, iar roboţii ameninţă să închidă multe domenii de specializare. În deceniile viitoare instituţiile educaţionale se vor îndrepta spre spaţiul virtual, producţia va fi automatizată și transportul bunurilor și a serviciilor vor fi transferate unei platforme de reţea.

Drept urmare, numai un mic număr de oameni vor putea să fie angajaţi în activităţi creative, dezvoltând ceva nou. Şi ce se va întâmpla cu toţi ceilalţi?

Adolescența poate fi extinsă până la vârsta de 40 de ani. Care este diferenţa? O persoană se maturizează atunci când găseşte ceva la care poate să fie folositoare. Şi dacă nu o face, atunci va rămâne la adolescenţă, cu un salariu minim.

Până recent, vârsta unei vieţi active dura de la vârstele de 15-20 de ani până la 60-70 de ani. Iar acum avem o copilărie lungă şi o bătrâneţe lungă.

Acest lucru este natural. Atunci când creşte egoismul, este foarte dificil să ieşim din el, să începem să facem ceva şi cumva să lucrăm cu el. Este mult mai uşor să fii absorbit de tine însuţi, printr-un calculator sau printr-un smartphone, petrecând ore întregi în mica ta cameră, ştiind că mama ta va găti ceva pentru tine.

Care este soluţia?

O cale de a ieşi din adolescenţă este o dorinţa pentru realizare. Însă, în lumea modernă, această dorinţă slăbeşte. Pentru mulţi, jucăriile realităţii virtuale sunt suficiente. Oamenii nu au niciun motiv să se maturizeze, chiar şi într-un sens material simplu.

Pe de-o parte, ei au timp şi oportunitatea de a înţelege că sunt prizonierii propriului lor egoism. Îi distrage de la ce este cel mai important – oportunitatea de a se ridica deasupra sistemului de operare al ego-ului, să preia controlul în mâinile lor şi să-şi descopere scopul.

Prin discernământul acestui lucru, o persoană va ieşi într-un final din camera copilului pentru a-și descopere scopul.

Din emisiunea de pe KabTV “Ştiri cu Michael Laitman” 1/23/18

Filed under: Criza, globalizare, Educatie, Educatie integrala, Intrebare si Raspuns, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare de pe Facebook: Un Cabalist trebuie să se sacrifice pe el însuşi în sensul literal, nu doar în sensul sacrificării ego-ului său?

Răspuns: Nu este clar, în totalitate, ce înseamnă “sacrificare a lui însuşi”. Nimeni nu sacrifică nimic pentru nimeni; o persoană decide pentru ea însăşi care este cel mai bun lucru pe care să-l facă în fiecare moment al vieţii sale. Și, de aceea, ea face un lucru care este foarte benefic pentru ea, iar dacă nu este benefic, ea face altceva. Tot timpul acţionează din dorinţa sa şi nu poate acţiona niciodată mai presus de ea. Nu există un asemenea lucru.

Remarcă: Tot timpul spunem că trebuie să ne ridicăm deasupra egoismului nostru, să-l zdrobim …

Comentariul meu: Şi asta se face dintr-o perfectă conştientizare a intenţiei dorinţei. De aceea, nu este nimic care să existe în afara cadrului dorinţelor noastre.

Ideea este că ne putem pregăti pe noi înşine pentru aspiraţii mult mai înalte. Este un calcul absolut clar în interiorul animalului sau al corpului spiritual şi totul provine din acest calcul.

În Cabala “sacrificiul” (“Kurban”) vine din cuvântul “Karov”, “Itkarvut”, care înseamnă să aduci mai aproape, cu alte cuvinte, să te aduci pe tine însuţi la o stare care este mai aproape de cea a Creatorului. Ce sacrific atunci când mă aduc mai aproape de El?

Înţelepciunea Cabala este ştiinţa modului în care să primim ce este cel mai bun, mai benefic, mai superior.

Întrebare: Cu alte cuvinte, există tot timpul un calcul: dacă este benefic pentru mine, atunci fac?

Răspuns: Absolut. Mai mult de atât, este un calcul precis, clar, cântărit cu grijă.

Întrebare: Şi unde este dăruirea?

Răspuns: Este construită pe acest calcul precis. De aceea, este adevărată, reală, deoarece am ajuns la gândul şi la decizia că am nevoie să dăruiesc. Totul se construieşte pe această dorinţă precisă, pe scop, pe calculul persoanei, altfel nu este ceva serios.

Din emisiunea de pe KabTV “Ştiri cu Michael Laitman” 5/8/18

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare de pe Facebook: Nu ar fi mai uşor să mă mut într-un sat mic şi să trăiesc ca înainte, simplu şi în pace?

Răspuns: Dacă poţi să trăieşti la nivelul vacilor sau ridichiilor, atunci totul este bine.

Totul depinde de nivelul omului. Dar, pe de altă parte, el poate de asemenea să existe în această stare şi în acelaşi timp să fie în spiritualitate.

Întrebare: Dacă un individ pleacă la ţară, pentru o viaţă mai simplă, asta înseamnă că îşi ignoră creşterea egoismului său?

Răspuns: Nu, el poate să fie un mare Cabalist în acelaşi timp, chiar cu un ego uriaş. Dacă Creatorul are nevoie de el, atunci El îi va oferi provocări, chiar şi acolo, printre vaci, că el să descopere în mod exact cu ce să se ocupe pentru a dobândi Creatorul.

Întrebare: Asta înseamnă că cineva se poate muta la ţară şi să trăiască acolo în pace?

Răspuns: Nu asta este important. Importantă este motivaţia! Nu contează unde trăieşte. Totul depinde de cum îşi întemeiază lumea lui interioară.

Din emisiunea de pe KabTV “Ştiri cu Michael Laitman” 5/8/18

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Conexiunea trebuie să fie atinsă printr-un atac! În măsura eforturilor noastre de a o obţine în lumea corporală, izbucnind spre conexiune, fiecare conform înţelegerii şi rădăcinii sufletului său, forţăm Creatorul să o realizeze. Creatorul ne instruieşte, precum un profesor, precum un instructor şi, prin urmare, nu ne ajută tot timpul să întărim unitatea, ci uneori face opusul, pentru a ne arăta unde avem nevoie să ne străduim mai mult.

Ne dă tot felul de exerciţii, forţându-ne să încercăm diferite modalităţi. Şi dacă interpretam în mod corect mesajul Lui pentru noi, percepând tot ceea ce se întâmplă în realitate, de la spargerea sufletului colectiv din păcatul Copacului Cunoaşterii și până în ziua prezentă, ca apelul Lui faţă de noi, pentru a ne ajuta să realizăm această conexiune, în aceeași măsură începem să înţelegem munca noastră. Începem să simţim dialogul nostru continuu cu Creatorul, reacţia Lui faţă de noi.

Noi, atunci, avem o limbă comună cu Creatorul. Principalul lucru este să încep să-L înţeleg, să percep tot ceea ce se întâmplă în lume, presupusele evenimente bune sau rele, ca fiind comunicarea Creatorului cu mine, o chemare de a mă adresa Lui. Creatorul se ascunde în spatele tuturor acţiunilor, în spatele întregii realităţi, iar eu încerc să discern munca Lui în spatele a tot ceea ce se întâmplă şi să mă concentrez nu pe acţiunile în sine, ci pe Creator.

Aceasta necesită o perseverentă constantă pentru nu permite Creatorului să ne păcălească. Indiferent de cum se ascunde în spatele a tot ceea ce se întâmplă, noi apelăm direct la El. Asta Îl face foarte fericit! Şi oferă, de asemenea, bucurie şi unei persoane, dacă ea, cu ajutorul mediului, este pregătită să accepte acest joc de a revela Creatorul deasupra ascunderii Lui.

Însă, acest lucru este furnizat pentru ca noi să nu ne imaginăm, pur şi simplu, prezenţa Lui în tot ceea ce se întâmplă. Acest lucru este necesar doar la început. Apoi avem nevoie să trecem la o muncă mult mai concentrată: să încercăm să ne unim între noi şi să descoperim cât de mult ne împiedică Creatorul să facem acest lucru. Aceast obstacol este acolo unde învăţăm despre El.

Este precum urcarea pe un munte, cu un palat regal în vârf. Cu cât noi încercăm mai mult să ne unim, cu atât mai mult Creatorul va împiedica acest lucru: provocându-ne neatenţia şi trimiţând tot felul de perturbări. Iar noi, în ciuda a tot, cu ajutorul Arvutului (a garanţiei reciproce) şi a unităţii astfel formate, încercăm să ne ajutăm între noi; ne reamintim că principalul lucru este să rămânem în conexiunea reciprocă pentru a revela Creatorul, care realizează această conexiune şi care se revelează pe El Însuşi în interiorul ei.

În acest caz, ne numim Israel (Yashar-Kel), adică îndreptaţi “direct către Creator”, deoarece vrem să revelăm numai adevăratul motiv pentru tot ceea ce se întâmplă în realitatea noastră. Ne dorim să restaurăm sistemul sufletului comun, Adam HaRishon, pe care Creatorul ne împiedică să îl unim, astfel încât, prin tulburări, să aflăm structura sa.

În acest mod continuăm atacul constant asupra conexiunii, până când Creatorul se va preda şi ne va spune: “Vreau!” şi, astfel, ne va permite să ne unim şi să Îl revelăm. Vom deveni un vas pentru revelarea Lui, iar El, umplerea acestui vas și, astfel, vom ajunge la prima noastră adeziune cu Creatorul.

Din prima parte a lecţiei zilnice de Cabala 6/15/18 “Atacăm conexiunea”

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - 2 Comentarii →