Întrebare: Dacă vorbim despre conștientizarea răului naturii egoiste a omului, plecăm de la postulatul că natura noastră este rea?

Răul se referă la un fel de standard. Standardul este Creatorul sau forța superioară, a cărei proprietate este dăruire. Noi, ca şi creatură, suntem opusul acestei forțe, deci natura noastră este rea în raport cu El. Poți spune asta?

Răspuns: De obicei, nu așa ajungem la El. În principiu, nu considerăm că natura noastră ar fi rea, nici bună. Vedem doar că de-a lungul vieții, din generație în generație, oamenii își pierd timpul. Încearcă să se umple cu niște mici plăceri, dar nici noi, nici copiii noștri, nici nepoții noștri nu avem plăcere reală din viață.

Viaţa e scurtă. Mai mult, este ciudată, nefericită și goală. Prin urmare, o viață goală și scurtă nu are niciun fel de valoare.

Din generație în generație, ea începe să fie simțită din ce în ce mai mult nu ca un dar, ci ca o nenorocire, ca ceva care ne apasă, un fel de soartă rea care ne-a impus această existență. Nu este de mirare că se spune că fericiții sunt cei care nu s-au născut în comparație cu cei care s-au născut.

Dar toate acestea provin din faptul că nu vedem lumea așa cum am putea-o aranja. Pe baza acestora, apar diferite teorii care ne spun ce să facem cu noi înșine și cu viața noastră.

Din emisiunea de pe KabTV „Stări spirituale” 13.05.2019

Filed under: Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

„Avantajul pământului”, Baal HaSulam: Astfel, atunci când cineva suferă, el stă departe de Creator, de vreme ce apare în mod firesc ura față de Cel care îi dă suferințe.

Într-un astfel de caz, omul este numită păcătos. El nu poate justifica Creatorul cu privire la ceea ce simte în lume și, în această măsură, Creatorul este ascuns de el.

Dacă ne simțim rău, nu simțim că acest sentiment rău provine din Creator. Este intenția specială a dăruirii Sale pentru noi.

Dacă sentimentul este bun, simțim că provine din Creator, dar dacă sentimentul este rău, dacă nu ne-am pregătit să simțim impacturi negative ca pozitive, nu simțim că provin din Creator și, în schimb, le simțim ca suferințe.

Din emisiunea de pe KabTV „Fundamentele Cabalei”, 22.12.2019

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Noul meu articol pe Linkedin “E Invidia–Cand motorul dezvoltării devine agent al distrugerii”

Când suntem mici, creștem uitându-ne la ceilalți și imitându-i. Nu vrem să le facem rău sau să le negăm trăsăturile sau posesiunile dorite, ci mai degrabă să avem ceea ce au ei și să facem ceea ce fac ei. Aceasta este o invidie sănătoasă; ne dezvoltă și ne conduce înainte. Când începem să dorim să avem mai mult decât alții, să-i controlăm pe alții sau să le negăm ceea ce au, atunci invidia, motorul creșterii, devine agentul distrugerii.

Invidia atașată dorinței de a-i distruge pe alții este egoismul care ne distruge. De-a lungul istoriei, țările au concurat unele cu altele, conduse de această forță distrugătoare și și-au provocat durere și frică reciprocă, din dorința lor de a fi în vârful lumii.

Nu putem dezrădăcina această forță; este inerentă naturii noastre. Ceea ce putem și ar trebui să facem este să o valorificăm în același mod în care copiii o folosesc pentru a se dezvolta ei înşişi.

Pentru a învăța cum să o folosim în mod constructiv, mai întâi trebuie să ne dăm seama că atunci când mutilăm sau facem rău altora, ne facem rău nouă. Trebuie să ajungem să simțim adevărul interconectării noastre, că suntem cu toții părți ale unui singur sistem, un mecanism ale cărui unități sunt perfect îmbinate și echilibrate. Este ca o mașină complicată, cu miliarde de bucăți, toate necesare pentru buna funcționare a mașinii. Când ruinezi o unitate, ai ruinat întreaga mașină din care tu însuți faci parte.

Gândiți-vă la corpul uman. Există aproximativ 10 trilioane de celule în corpul uman. Acestea sunt organizate în numeroase țesuturi, organe și sisteme de organe. Vă puteți imagina ce s-ar întâmpla dacă aceste țesuturi și organe s-ar întoarce unul împotriva celuilalt? Exact asta ne facem reciproc zilnic de mii de ani. Este de mirare că lumea în care trăim abia ne poate susține?

Tatăl profesorului meu, marele cabalist Baal HaSulam din secolul al XX-lea a scris pe larg despre necesitatea de a trimite oamenii înapoi la școală și de ai reeduca. A vrut să spună că ar trebui să învățăm cum să lucrăm cu ego-urile noastre. În acest moment, folosim cunoștințele pe care le avem să facem rău altora și, făcând acest lucru ne facem rău nouă înșine. Coronavirusul este doar primul exemplu al tipului de lovituri globale care vor deveni din ce în ce mai frecvente, până când ne vom da seama că nu putem face rău altora, deoarece ne facem nouă rău. Invidia noastră ruinătoare față de vecinii noștri ne distruge la nivel personal, social și internațional. Trebuie să ne reeducăm pe noi înșine și să ne ocupăm de invidia noastră numai atunci când ne motivează să creștem, dar nu în detrimentul altora. La asta s-a referit Baal HaSulam când a scris că trebuie să ne întoarcem la școală.

Educația pare un proces lent și treptat, dar există scurtături pe care putem porni. Deoarece suntem cu toții conectați, părți ale unei singure mașini, atunci când contemplăm o noțiune, şi alții încep să o contemple, chiar dacă nu o aud de la noi. Când transmitem acel gând altora, îl transmitem cu mult dincolo de oamenii cu care comunicăm, pe măsură ce ideea începe să se răspândească în întreaga rețea umană, în tot sistemul. Simplul gând la interdependența noastră și la nevoia de a opri invidia ruinătoare dintre noi, ne transmite undele prin sistemul care generează acel gând și altora. Dintr-o dată, oamenii vor începe să vorbească despre asta, de parcă ar fi propria lor idee. Nu vor ști asta, dar va veni de la tine. Când învățăm cum să lucrăm cu invidia în mod constructiv, atunci calea noastră este pavată către succes.

Filed under: Munca in grup, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Michael Laitman, pe Quora: “ Ce este pacea?“

În ebraică, termenul pentru pace („Shalom“) provine din cuvântul pentru întregime și perfecțiune („Shlemut“). Aceasta implică faptul că, dacă vrem să atingem integritatea și perfecțiunea, trebuie să ajungem acolo prin pace.

Pacea ar putea include astfel înțelegerea trecutului și a stării noastre actuale, precum și a acţiunilor și a diferitelor acorduri, dar aceea asupra căreia suntem cei mai siguri este destinația noastră finală: că am dori să progresăm către o stare perfectă și întreagă.

O stare perfectă și întreagă este una în care diferitele opuse se armonizează și se completează reciproc. Ca atare, spre deosebire de ceea ce se crede adesea despre pace, este imposibil să existe pace fără război și nu ar trebui să ne concentrăm pe încercarea de a aduce pacea convingând sau forțând pe alții să gândească ca noi, pentru că nu se va întâmpla asta.

O stare de complementaritate, integritate și perfecțiune nu există în nicio persoană în mod individual, dar apare atunci când fiecare ne detașăm de sinele nostru individual și creăm o nouă entitate în conexiunile pozitive dintre noi, deasupra ego-urilor noastre.

Pacea este, așadar, un proces îndelungat care implică educație, astfel încât fiecare dintre noi să se poată detașa de stările noastre actuale și să ajungă la o stare în care suntem împreună, în care trebuie să aderăm la noua stare perfectă și întreagă pe care o construim deasupra – și deconectată de noi –  și unde suntem cu toții conectați ca unul.

Pentru a ajunge la o astfel de stare, trebuie să atragem forța pozitivă a naturii în atitudinile și relațiile noastre reciproce, pentru a face pace între noi, astfel încât să înceapă să ne ajute să acționăm împotriva ego-urilor noastre. Acest proces are loc fără suprimarea sau ștergerea ego-urilor noastre. Dimpotrivă, împreună cu ego-urile noastre, forța pozitivă a naturii ne va transforma în ființe care au tendința de a iubi și de a se dărui unii altora deasupra ego-ului uman separator. Cu alte cuvinte, atragem forța pozitivă a naturii pentru a ne învălui și acoperi ego-urile cu mantaua iubirii, dăruirii și conexiunii și aceasta ne va oferi capacitatea de a ne comporta corect și de a ajunge la o stare de pace.

Scris / editat de studenții cabalistului Dr. Michael Laitman.

Imagine: Grafic care reprezintă metadatele a mii de documente de arhivă, care documentează rețeaua socială a sute de persoane din Liga Națiunilor. Grandjean, Martin (2014). „Cunoașterea este o rețea”. Caiete digitale 10 (3): 37-54. DOI: 10.3166 / LCN.10.3.37-54

Filed under: Criza, globalizare, Educatie, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Noul meu articol pe Linkedin “Evreii francezi apărându-şi loialitatea faţă de Franţa”

În ultimele luni, au existat voci ale evreilor francezi din Franța și din Israel care îi îndeamnă pe evreii din Franța să emigreze în Israel. Motivele lor variază de la criza franceză Covid-19 până la situația economică în scădere și predicțiile slabe despre viitor, până la dificultățile tot mai mari de a menține un mod de viață evreiesc în Franța. Totuși, principalul motiv pentru care evreii proeminenți precum directorul școlii evreiești Yavne din Marsilia sau Ariel Kandel, CEO Qualita, îi îndeamnă pe evreii francezi să plece în Israel, este antisemitismul. Cuvintele lor au stârnit furie și obiecții considerabile din partea liderilor evrei precum Haim Korsia, rabinul șef al Franței, dar au început totuși o adevărată dezbatere în comunitatea evreiască franceză.

Dacă vor să neutralizeze antagonismul împotriva lor, evreii francezi vor trebui să se unească între ei și apoi să răspândească spiritul de unitate în toată țara! Aceasta este singura lor șansă.

Sunt pentru dezbateri; ele ajută la examinarea ideilor – care sunt corecte și care sunt greșite, dar înainte de a dezbate trebuie să fim sinceri cu noi înșine. Deci mai întâi știu că majoritatea evreilor francezi își descriu identitatea ca fiind francezi și cu adevărat se văd ca atare. Cu toate acestea, în aceste zile întreaga noțiune de patrie și patriotism este în declin. În al doilea rând, cred că dacă evreii francezi își cercetează inimile cu adevărat, cei mai mulți dintre ei vor descoperi că șederea lor acolo este mai mult din comoditate decât din patriotism. Asta nu înseamnă că nu sunt loiali Franței, ci că motivația lor de a alege unde să locuiască are mai mult de-a face cu afinitatea și bogăția culturală decât cu loialitatea față de o anumită țară. În acest sens, ei nu sunt diferiți de mulți alți neevrei de astăzi. Este doar spiritul vremii: oamenii trăiesc acolo unde este confortabil.

Cu toate acestea, există o problemă. Afacerea Dreyfus este foarte vie în mintea evreilor francezi, iar antisemitismul în creștere din Franța este un memento constant că afacerea nu face parte din istorie, ci este un avertisment pentru prezent. Evreii sunt din nou vizați în Franța și în ciuda retoricii hotărâte a politicienilor împotriva ei, realitatea zilnică devine din ce în ce mai dificilă pentru evreii francezi să-și poarte colierele Steaua lui David cu mândrie și deschis, de teama agresiunii fizice.

Va fi un proces lung și dureros, dar cred că în cele din urmă actualii rezidenți ai Franței vor forța evreii din Franța să iasă de acolo. S-ar putea să fie o țară civilizată, dar nu atunci când vine vorba de evrei. Chiar și creștinii, și mulți francezi sunt foarte creștini, nu simt că evreii sunt o parte autentică a Franței. Și dacă adăugați la aceasta milioanele de imigranți musulmani care preiau țara, este clar că evreii nu au viitor acolo.

Există, desigur, un mod prin care evreii pot răsturna situaţia și inversa antisemitismul în filosemitism, dar pentru ca acest lucru să se întâmple, evreii ar trebui să se extindă cu adevărat. Dacă vor să neutralizeze antagonismul împotriva lor, evreii francezi vor trebui să se unească între ei și apoi să răspândească spiritul de unitate în toată țara! Aceasta este singura lor șansă. Aceasta ar inversa sentimentele celorlalți francezi față de evrei de la antagonism la prietenie și de la înstrăinare la apropiere. Poate fi o ţintă înaltă, dar este totuși în mâinile lor.

Pentru mai multe informații despre acest subiect, vă rugăm să consultați cea mai recentă publicație a mea,Alegerea evreiască: Unitate sau Antisemitism: Fapte istorice despre antisemitism ca reflectare a discordiei sociale evreieşti.

Filed under: Criza, globalizare, Educatie, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Noul meu articol pe Linkedin “Cheia succesului în viaţă”

John Lennon scria odată: „Viața este ceea ce se întâmplă în timp ce ești ocupat să faci alte planuri”. Povestea vieții sale demonstrează că avea dreptate. Iar astăzi, viețile celor mai mulți dintre noi dovedesc că avea dreptate. De fapt, se pare că natura și-a propus să perturbe viața întregii umanități.

Covid-19 ne-a închis economia, cultura, educația, divertismentul, aproape a prăbușit sistemul de sănătate, a intensificat tensiunile politice și rasiale, a intensificat agresivitatea și violența, a perturbat producția de alimente și lanțurile de aprovizionare și a împrăştiat familiile în bucăți. Chiar și atunci când închiderea s-a mai relaxat și am putut relua activitatea, s-a ușurat doar puţin și virusul s-a întors de fiecare dată cu răzbunare, când am încercat să revenim la normalitatea familiară din perioada pre-Covid. Ceea ce a început ca un fel de gripă rea super-infecțioasă care afectează în principal persoanele în vârstă și pe cei cu sistem imunitar slab s-a transformat într-o amenințare care îi atinge pe toți, de orice vârstă, și este pur și simplu prea contagioasă pentru a fi oprită și prea periculoasă pentru a fi ignorată.

Mediul înconjurător poate beneficia de la noi mai mult decât o facem noi de la el. Tot ce trebuie să facem este să ne gândim la beneficiile sistemului, iar sistemul va funcționa în favoarea noastră.

Acum, chiar dacă vrem să revenim la normalitate, va fi o normalitate foarte palidă, anemică și destul de patetică în comparație cu viața rapidă pe care am avut-o până la începutul deceniului actual. Se pare că natura ne pedepsește și insistă să ne nege plăcerile vieții.

Dar, doar pare așa. Când un părinte îl ceartă pe un copil că nu-şi face temele, părintele nu vrea să-l pedepsească, ci să-l ajute! Fiecare părinte știe, și mulți dintre noi ne amintim din propria copilărie, că dacă nu suntem împinși, nu vrem să muncim din greu. Și din moment ce temele sunt o muncă grea și nedorită, copiii o urăsc și nu o vor face fără presiunea părinților. Pentru părinți, aceasta este educație; pentru copii, acest lucru se simte ca o pedeapsă. Dar dacă copiii ar putea vedea beneficiile pe care le vor culege prin eforturile lor, și-ar face temele cu mai multă bunăvoinţă.

Iată ce ne face natura, de la începutul deceniului. Ne-a îndemnat să studiem și ne plângem de pedepsele sale. Nu ne pedepsește, ci ne conduce în direcția cea bună.

Prin presiunea sa, natura ne arată faptele de bază ale vieții: totul prosperă numai atunci când este sincronizat cu mediul său. Acest lucru se aplică fiecărui nivel al realității, de la valuri din întreaga lume materială, la nivelurile nemateriale ale gândurilor, sentimentelor și spiritului. Sincronizarea înseamnă că totul funcționează ca parte a unui sistem. Sistemul oferă absolut tot ce are nevoie fiecare parte din el. La nivel animal, acest lucru se referă la hrană, adăpost și reproducere. La nivel uman, acest lucru înseamnă mult mai mult. Sistemul în care ne aflăm ne oferă nevoile noastre fizice, la nivel animal, dar și nevoile noastre umane, cum ar fi educația, divertismentul și cultura.

Dacă privim cu atenție, vom vedea că aceste nevoi la nivel uman sunt exact ceea ce Covid a perturbat în ultimul an. Aceste nevoi sunt exact acolo unde ne-am comportat greşit, iar natura ne-a oprit și ne-a permis să vedem ce am greșit, astfel încât să ne putem redirecționa către locul în care putem găsi satisfacții durabile, sustenabile și mai profunde.

Într-adevăr, am mers în direcția greșită: spre interior. Parcă ne-am fi uitat în propriile corpuri și ne-am întrebat de ce totul părea atât de întunecat. Fiecare plan pe care l-am făcut era destinat să ne mulțumească doar pe noi înșine și (în cel mai bun caz) pe cei mai apropiați de noi. Am ignorat sistemul, ne-am planificat viețile ca și cum acesta nu ar exista sau (mai rău) ar exista doar pentru a ne servi, când de fapt sistemul este părintele nostru; suntem în el, ne hrănește și suntem dependenți de el pentru orice. Dacă îl stricăm, vom suferi invariabil. Prin urmare, nu este de mirare că viața, și anume sistemul, se întâmplă în timp ce facem alte planuri, pentru noi înșine. Cum poate fi altfel, dacă facem planuri pentru propria noastră fericire egoistă, în timp ce viața plănuiește să-i facă pe toți fericiți?

Dacă dorim să ne planificăm un bun viitor, trebuie mai întâi să recunoaștem „viața”, adică sistemul integral și interconectat în care ne aflăm. Dacă învățăm cum să ne conectăm mai degrabă pozitiv cu mediul nostru, în special mediul nostru social, decât negativ – adică a-l exploata în folosul personal – atunci mediul ne va aduce beneficii. Mediul ne poate aduce beneficii mai mult decât ne putem aduce noi înșine. Tot ce trebuie să facem este să ne gândim la beneficiile sistemului, iar sistemul va funcționa în favoarea noastră.

Iată ce încearcă să ne învețe natura. Viața are un plan pentru noi, o direcție clară. Dacă planificăm împreună cu viața, atunci viața nu va fi ceea ce se întâmplă în timp ce facem alte planuri, care în cele din urmă nu fac decât să ne rănească.

Filed under: Criza, globalizare, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Este Moshe (Moise) o putere în om?

Răspuns: Da. Aceasta este o manifestare a punctului-din-inimă, care la un moment dat apare în om sau într-un grup.

Întrebare: Care este diferența dintre Moise și Avraam?

Răspuns: Este același efort pentru Creator, dar la niveluri diferite.

Punctul în inimă începe să se dezvolte, să se umfle cu prețul egoismului. Ia toate calitățile și formele egoiste. În caz contrar, este imposibil să începem să acționăm față de Creator dacă nu ne cufundam în egoism. Prin urmare, Moise trebuie să se scufunde în ego, nu este de mirare că a fost crescut în palatul faraonului de catre fiica faraonului, Batya. După aceea, este pregătit pentru misiunea sa.

Dar pentru a o îndeplini, trebuie să se desprindă complet de bunicul său adoptiv și de mama sa adoptivă. Apoi, există o stare în care este obligat să fugă din Egipt, chiar dacă este un prinț. El fuge.

El fuge, după cum se spune, în străinătate, unde își întâlnește viitoarea soție, Zipporah, fiica lui Iethro. Ei au doi copii. Dar după un timp, se întoarce din nou în Egipt, lăsându-și soția și copiii.

Întrebare: Când spuneți acest lucru, nu vă imaginați toți acești oameni care au plecat undeva, au venit și au născut copii?

Răspuns: Nu, desigur că nu. Dar așa este scris. Foarte ușor!

Întrebare: Dacă luăm în considerare aceste evenimente din punctul de vedere al grupului de zece, unde fug de grupul de zece? Ce se întâmplă în el?

Răspuns: Nu fugi de grupul de zece. Când oamenii din grupul de zece încep să-și dea seama că nu pot ajunge la Creator, atunci au o definiție precisă a ceea ce este esența lor, rădăcina lor spirituală.

Încep să se unească și mai mult între ei. Ei ajung la punctul din inima, care se numește Moise, și încep să lucreze în jurul lui. În cele din urmă, ei descoperă că acest punct se află sub autoritatea faraonului, sub autoritatea egoismului lor și, prin urmare, nu există nicio speranță de a se ridica deasupra acestuia, până la punctul în care sunt forțați să renunțe complet la folosirea acestuia, totuși mecanic, artificial.

Întrebare: Ce înseamnă: Moise fuge și trăiește în deșert timp de 40 de ani?

Răspuns: Aceasta înseamnă că se desprinde de egoismul său și ca nu vrea să-l folosească. Aceasta nu este încă o ieșire din Egipt, dar este deja o ruptură.

Moise (punctul-în-inimă) există ca separat, independent de egoism. Prin urmare, când se întoarce în Egipt, este absolut opusul lui Faraon. Nu îl privește ca pe bunicul său. Aceasta este o personalitate nouă, care vine și cere: „Trebuie să dai drumul oamenilor mei”.

Din emisiunea de pe KabTV „Stari spirituale” 15.04.2019

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Ce este moartea din punctul de vedere Cabala? Este sfârșitul vieții sau începutul a ceva nou?

Răspuns: Moartea trupului fizic nu are nicio relevanță pentru adevărata ta viață, care, desigur, nu începe sau se termină cu aceasta. Pur și simplu începi să te simți într-o altă stare. Deci, nu ar trebui să te gândești la moarte și să își faci griji. Este mai bine dacă ne gândim la modul în care ne vom continua existența.

Întrebare: Dar dorința însăși este cumva legată de frica de moarte?

Răspuns: Nu. De fapt, dorința de a trăi este o dorință eternă și absolută. Este dorința de a ne conecta cu sursa vieții, Creatorul și de a exista în conexiune cu El.

Iar starea noastră fizică, pe care o numim „viață”, este, în general, o condiție mică pentru existența noastră, pentru a începe să simțim ceva mai înalt, nivelul următor.

Întrebare: Există o evidență a eternității în om?

Răspuns: Cu siguranță, există o evidență a stării eterne. Fără asta nu am tânji după ea.

Din emisiunea de pe KabTV „Fundamentele Cabalei” 15.12.2019

Filed under: Criza, globalizare, Intrebare si Raspuns, Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→