Și a fost atunci când i-au arătat pe acei împărați lui Iosua, şi Iosua a chemat pe toți oamenii lui Israel și le-a spus conducătorilor războinicilor care mergeau cu el: „Apropie-te, pune-ți piciorul pe grumazul acestor împărați”. Și ei s-au apropiat și și-au pus piciorul pe gâturile acelora.

Iar Iosua le-a zis: „Nu vă temeți și nu vă înspăimântați, fiți puternici și cu curaj, căci asta va face Domnul tuturor dușmanilor voştri împotriva cărora luptați. (Iosua 10: 24-10-25)

„A-ți pune piciorul pe gâtul acestor regi” înseamnă să stăpânești aceste dorințe de dragul dăruirii, de dragul slujirii Creatorului. Aceasta înseamnă că te pui deasupra celorlalți pentru că poți controla dorințele egoiste, iar acest lucru nu este ușor. În acest fel cucerești pașii egoisti.

Întrebare: Se apropie acest lucru de ceea ce spune Cabala că Cel superior își extinde partea până la Cel inferior?

Răspuns: Nu, acolo vorbim despre cooperare pentru a ridica nivelul inferior la nivelul următor iar aici este vorba despre suprimarea dorințelor egoiste.

Există patru tipuri de restrângere a egoismului, care depind de nivelul dorinței egoiste, și fiecare dintre cele patru niveluri trebuie corectat.

KabTV “Secretele Cărţii Eterne” 7/26/21

Filed under: Criza, globalizare, Munca interioara, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Profeți, Iosua, 10: 12-14: Apoi Iosua a vorbit Domnului în ziua când Domnul i-a dat pe amoriți înaintea copiilor lui Israel și a spus în fața lui Israel: „Soare, stai nemişcat asupra Gabaonului și Lună, în valea Ajalon”.

Și soarele a stat nemişcat și luna a stat, până când oamenii s-au răzbunat pe dușmanii lor. Așadar, soarele a rămas nemișcat în mijlocul cerului și nu s-a grăbit să apună exact o zi întreagă.

Și nu a fost nicio zi ca aceea înainte sau după ea, în care Domnul a ascultat glasul unui om, căci Domnul a luptat pentru Israel.

Întrebare: Pentru prima dată, Iosua îi poruncește Creatorului și soarele se oprește. Ce înseamnă că Creatorul ascultă o persoană?

Răspuns: Aceasta este o stare spiritual, atunci când o persoană simte că își poate comanda dorințele în așa fel încât chiar și forța superioară îi este alături, parcă respectându-l, ascultându-l. Acest lucru se întâmplă într-un anumit stadiu, de exemplu când dorința Zeir Anpin se ridică iar Bina o împlinește.

Expresia „Fiii mei m-au învins” se referă de asemenea la acest lucru. Acest lucru se întâmplă de-a lungul istoriei dacă acționăm corect.

Întrebare: Ce înseamnă să-l învingi pe Creator?

Răspuns: Creatorul ca și cum ar spune: „Am creat în ei dorința de a primi și au vrut să o folosească pentru a dărui, pentru a fi ca Mine. Se pare că m-au învins și sunt foarte fericit de asta. La urma urmei, dorința de a dărui este adevărata mea, cea mai profundă dorință, calitatea mea. Sunt mulțumit de faptul că au respins calitatea opusă (a primi) și vor să fie ca Mine (a dărui). La urma urmei, ei au învins natura pe care am creat-o în ei și au dovedit că sunt dedicați Mie, că mă iubesc mai mult decât pe ei înșiși. Astfel, ei mă ridică deasupra naturii lor și mă pun cu adevărat ca Creator peste ei înșiși”.

KabTV “Secretele Cărţii Eterne” 7/26/21

Filed under: Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Noul meu articol pe Linkedin “Ce ştie Polonia despre Israel (neştiut de Israel)”

Vor fi o mulțime de consecințe din retragerea armatei SUA din Afganistan. Chinezii au trimis deja un mesaj sever către Taiwan că „s-ar putea confrunta cu aceeași soartă ca și Afganistanul dacă ar continua să se bazeze pe Statele Unite ca aliat”.

Însă mesajul pe care îl trimite retragerea grăbită a Statelor Unite către Israel este și mai neplăcut: Israelul nu are pe cine să se bazeze. Deja, Israelul este izolat pe arena internațională. Acum, odată cu creșterea unui alt emirat islamic și cu scăderea credibilității SUA în ochii aliaților săi, Israelul ar trebui să știe că viitorul său este foarte sumbru dacă intenționează să se bazeze pe unchiul Sam pentru sprijin. Sprijinul este încă acolo, dar scade rapid.

Un bun exemplu de scădere a statutului internațional al Israelului este recentul său conflict cu Polonia cu privire la legea anti-restituire adoptată de guvernul polonez. Legea exceptează Polonia de la asumarea responsabilității pentru partea sa în uciderea evreilor în timpul celui de-al Doilea război mondial și prin urmare, de la restituirea financiară.

Israelul, care a solicitat sprijinul singurului său aliat rămas SUA, a primit următorul răspuns nedeterminat din partea secretarului de stat Blinken: „Statele Unite își reiterează îngrijorările cu privire la modificările aduse Codului de procedură administrativă … restricționând sever restituirea și compensarea pentru proprietatea confiscată pe nedrept în perioada comunistă a Poloniei. Mai mult”, adaugă Blinken „îndemnăm guvernul polonez să se consulte cu reprezentanții părților afectate [omițându-le identitatea] și să dezvolte o procedură legală clară și eficientă pentru soluționarea cererilor de proprietate confiscate”.

De parcă acest mesaj nu ar fi fost suficient de subţire, Blinken a continuat să felicite declarația președintelui polonez Andrzej Duda care susține „libertatea de exprimare, sfințenia contractelor și valorile comune care stau la baza relației noastre”. Într-adevăr, suntem singuri. Polonia o știe și acum lumea o știe. Rămâne de văzut dacă știm și noi.

În mod clar, singura noastră speranță este unitatea noastră. Dacă nu ne-am dat seama de aceasta, izolarea noastră din ce în ce mai mare nu ne va lăsa de ales decât să o recunoaștem. Și dacă unitatea noastră nu pare să ne sprijine prea mult, va fi în curând singura noastră opțiune, așa că ar fi bine să începem să susținem solidaritatea noastră.

Coeziunea interioară nu este nouă pentru oamenii noștri; a fost „arma noastră secretă” de la înființarea națiunii noastre. De fapt, este moștenirea noastră, singurul lucru pe care ne-am angajat să-l transmitem națiunilor și singurul lucru pe care nu l-am transmis în ultimele două milenii, de când am cedat urii interioare și diviziunii și am devenit paria lumii.

Dacă am fi fost uniți, spun înțelepții noștri, nicio nenorocire nu ar fi venit asupra noastră. „Principala apărare împotriva calamității este iubirea și unitatea”, afirmă cartea Maor VaShemesh (Lumina și Soarele). „Când există iubire, unitate și prietenie între ei în Israel”, continuă cartea, „nicio calamitate nu poate veni peste ei. … [Dacă] există conexiuni între ei și nu există separare a inimilor, ei au pace și liniște … și toate blestemele și suferința sunt îndepărtate de aceasta [unitatea]”. În mod similar, cartea Maor Eynaim (Lumina ochilor) subliniază: „Când cineva se include pe sine cu tot Israelul și se face unitatea … în acel moment, nu vă va veni nici un rău”. La fel, cartea Shem MiShmuel (Un nume din Samuel) adaugă: „Când [Israel] este ca un singur om cu o singură inimă, ei sunt ca un zid fortificat împotriva forțelor răului”.

Poporul polonez știe că suntem izolați. Disprețul lor manifest față de noi dovedește acest lucru. Dacă nu mai căutăm aprobarea lumii și începem să ne hrănim uniunea internă, nimeni nu ne va lua în derâdere. Uniunea este singurul lucru pe care lumea nu îl are. De asemenea, este singurul lucru pe care îl putem dezvolta și pe care toată lumea îl va dori de la noi. Dacă îl stabilim, nu numai că vom înceta să fim izolați, vom fi bineveniți peste tot, întrucât ne vom realiza vechea noastră vocație de a fi o lumină a unității pentru națiuni.

Pentru mai multe detalii despre acest subiect, consultați cartea ”Alegerea evreiască: Unitate sau Antisemitism, Fapte istorice despre antisemitism ca reflectiare a discordiei sociale evreieşti”..

Filed under: Antisemitism, Criza, globalizare, Educatie - Niciun comentariu→

Noul meu articol pe Linkedin “Înțelegând limbajul naturii”

Ce se întâmplă dacă am ajunge pe o planetă străină în care nu vorbim limba creaturilor locale și nici nu le înțelegem gesturile sau cultura? Nu ne-ar supăra gafele jenante pe care le-am face; adevărata problemă ar fi să facem greșeli care ne-ar pune pe noi și pe ceilalți în pericol real.

Aceasta nu este o întrebare teoretică; este viața noastră de zi cu zi. Suntem extratereștri pe planeta la care ne gândim ca fiind casa noastră. Nu îi înțelegem limbajul, gesturile sau cultura. Gafele pe care le facem, prin urmare, sunt periculos de grave pentru noi, pentru ceilalți și pentru restul locuitorilor Pământului.

Mai rău încă, nu știm că suntem extratereștri. Credem că suntem băștinașii, atunci când de fapt tocmai am ajuns aici în ultimele câteva mii de ani. În vremurile preistorice, hominizii (membrii familiei Hominidae (maimuțe mari, inclusiv oamenii) erau o parte integrantă a sistemelor naturale pe care le locuiau. În esență, acestea erau o altă specie de animal din țesătura ecosistemului.

Pe măsură ce am evoluat, am dezvoltat tehnologia de cultivare a pământului, industria și economia, am devenit din ce în ce mai dominanți. În cele din urmă, am devenit „conducătorii” Pământului, cel puțin în ochii noștri. Acum trăim ca și cum am deține planeta. Distrugem pădurile, stingem specii de animale în mod nediscriminatoriu, stabilim guverne și regimuri bazate pe ideologii pe care minţile noastre narcisiste le-au inventat și comitem genociduri ca mijloc de punere în aplicare a ideologiilor. Patronăm, urâm, denigrăm și demonizăm pe oricine nu gândește ca noi și, în numele dreptății și libertății îi închidem și îi ucidem.

Noi, cei mai recenți oaspeți pe care Pământul i-a întâmpinat pe scoarța sa, am transformat reședința gazdei noastre într-un tomberon uriaș fără a cere voie, fără nicio considerație și fără nici o remușcare. De fapt, chiar dacă am dori să cerem aprobarea gazdei noastre, nu am fi în măsură, deoarece nu ne-am deranjat niciodată să învățăm cum să comunicăm în limba naturii.

Cu toate acestea, avem îndrăzneala să ne plângem atunci când Pământul ne trimite incendii, inundații și cutremure pentru a se proteja de prezența noastră toxică. Într-adevăr, îndrăzneala omului este neîngrădită și inepuizabilă. Catastrofele naturale la care am asistat vara aceasta nu sunt simptome ale bolii Pământului; sunt eforturile sale de a se curăța de parazitul uman, astfel încât să se poată vindeca.

Cultura naturii este cea a echilibrului. Totul este necesar și totul are opusul său. Iarna și vara, plinul și golul, tropice și deșerturi, chiar și viața și moartea sunt toate omologii complementare. Împreună, creează un echilibru dinamic al naturii, care permite ca totul să evolueze și să se descompună la momentul și ritmul potrivit.

Limbajul naturii este limbajul responsabilității reciproce. Toate creaturile au nevoie una de cealaltă, se bazează pe prosperitatea celuilalt și nu iau mai mult decât au nevoie cu adevărat. În acest fel, toată lumea ajută la susținerea tuturor celorlalți, iar ecosistemul global de pe planetă prosperă.

Când Natura își arată dezaprobarea, folosește „mesageri” precum vreme extremă, cutremure și alte calamități naturale de intensitate excesivă. Când nu îi înțelegem gesturile, acestea devin mai puternice. Dacă suntem încă ignoranți, devine violentă. Și dacă tot nu acordăm atenție, aceasta îi distruge pe cei care fac rău.

În aceste zile, Natura ne arată că am devenit nepoftiți pe această planetă. Dacă nu învățăm mai repede limbajul de considerație și echilibru al Naturii, aceasta va lua viața pe care o dă fiecăruia dintre noi. La urma urmei, noi toți suntem creațiile Naturii și nu invers.

Filed under: Criza, globalizare, Educatie - Niciun comentariu→