Category Archives: Intrebare si Raspuns

Personajele Purim-ului: Haman

Întrebare: Cine este Haman, unul dintre antagonistii celebrării Purim?

Răspuns: Haman este un personaj istoric vivid, un exemplu spiritual minunat pentru umanitatea modernă.

Comentariu: Dar el a fost rău.

Răspuns: Stalin și Hitler au fost de asemenea răi. Există mulți asemenea oameni în istoria noastră, Haman îi întrece pe toți.

Haman este un cercetător, astrolog și un intelectual care înțelege lucrurile. El a făcut mult pentru omenire și în cele din urmă el și toată familia să, cei 10 fii cu soția să Zeresh, multele sale concubine și toți curtenii săi au fost omorâți.

Tot ce a făcut el a fost pentru a-i trezi pe evrei, care erau împrăștiați în 127 țări în regatul Babilonian antic al Ahasuerus, așa încât aceștia să nu mai stea liniștiți și să se revolte, să se unească și să se întoarcă în țara lor.

Datorită eforturilor lui Haman și a suferințelor pe care le-a adus evreilor, aceștia au început să se unească. Amenințarea morții i-a forțat să se unească, să se răzvrătească, să își distrugă toți dușmanii și să se întoarcă pe tărâmul Israel ca să construiască Al Doilea Templu.

Nu are nici-o importanță dacă Haman este un personaj pozitiv sau negativ, el a ajutat istoria să înainteze. Evoluția noastră se află sub presiunea creată de personajele negative pentru că oamenii sunt încăpățânați, și cei mai încăpățânați sunt evreii. Forțe negative enorme numite Faraon, Haman, Amalek, etc, ne răvășesc în interior împingându-ne spre fericire printr-un „băț” care ne bate pentru că nu înțelegem nimic când suntem tratați frumos.

Înțelepciunea Cabala revelatp în timpul nostru ne arată cum putem atinge scopul printr-o modalitate bună și cum să ajutăm întreagă lume să se dezvolte corect și să o aducă la unitate. Unitatea lumii este ultimul nostru scop, ultima fază în dezvoltarea noastră. Să sperăm că vom fi capabili să îl împlinim fără personaje malefice că cele din timpurile trecute precum Haman, Ahasuerus, Hitler sau Faraon.

Din emisiunea ”Știri cu

Copacul vieții și copacul cunoașterii

Întrebare: Care este legătura dintre setea de cunoaștere, dobândirea spirituală și copacul cunoașterii, care este legătură dintre copacul cunoașterii și copacul vieții?

Răspuns: Există unul singur, copacul vieții. Este o schema conform căreia Lumina Superioară coboară de la Creator.

Ea trece printr-un sistem de filtre diferite, care trezesc Lumina. Filtrele descompun Lumina în diferite forme de dăruire, care treptat o slăbesc până când atinge lumea noastră sub formă unui ventilator mare și afectează toți atomii și cele mai elementare particule.

În felul acesta începem să simțim dăruirea în lumea noastră. Prima dată noi doar simțim că existăm în această lume, apoi simțim cum creștem ca plantele, apoi ne mișcăm ca animalele și în final o simțim că ființe umane, în conexiunea dintre noi. Acesta este modul prin care Lumina ne dezvoltă ego-ul.

Egoismul începe să-și dezvolte propriul copac sub influența Luminii de jos în sus, invers față de copacul vieții care coboară de sus în jos. Copacul care crește de jos în sus este numit copacul cunoașterii binelui și râului.

Cei doi copaci se completează unul pe celălalt și devin un om. Astfel, sistemul numit om este creat, așa cum este scris, „ Omul este că un copac pe câmp”.

Din lecția de Cabala în limba rusă din 10.01.2016

Răspununsuri pentru oponenţii înţelepciunii Cabala

Întrebare: Cum priveşti atacurile asupra ta şi asupra înţelepciunii Cabala?

Răspuns: Cu blândeţe. Nu este surprinzător că după 2000 de ani de ascundere, înţelepciunea Cabala se revelează cu dificultate, obţinând rivali care sunt uniţi în ignoranţa lor absolută a acestui subiect.

De aceea, am decis să conduc un „program educaţional” al înţelepciunii Cabala, cu răspunsuri pentru ca cei care vorbesc împotriva ei să înţeleagă esenţa obiecţilor şi opoziţiei lor.

Răspunsurile nu sunt ale mele ci ale acelor mari Cabalişti. Dacă vor să înţeleagă ceva, desigur.

Înţelepciunea Cabala include toată creaţia în ea, lumile superioare şi lumea noastră cea mai de jos, cu tot ceea ce le umple. Mai mult, această structură nu este descoperită pe bucăţi, ci în totalitate, dar scala creşte gradual prin 125 de nivele.

De aceea, poţi să vorbeşti de Cabala numai dacă înţelegi lumea superioară.

De aceea, numai cineva care obţine lumea superioară poate vorbi de înţelepciunea Cabala, iar cineva care nu a obţinut-o nu poate înţelege nimic şi nu poate să îşi imagineze nimic. Nu poate înţelege nici măcar un cuvânt din ceea ce este scris în cărţile de înţelepciunea Cabala. Chiar dacă a studiat 20 de ani, dar nu a obţinut revelaţia lumii superioare, nu înţelege nimic din Cabala.

Dar vârsta noastră este uimitoare! Reiese că suntem cu toţi versaţi în ştiinţă. Nu contează dacă el este un credincios sau nu – la televizor se transmit programe despre amulete, farmece, aţe roşii, simboluri ale succesului şi se spune că asta este înţelepciunea Cabla şi chiar evreii ortodocşi. Pe cât se pare, în acest fel apare înţelepciune despre nivelul uman care va veni.

S-a descoperit un remediu pentru cancer

Întrebare: Oamenii de ştiinţă au descoperit “călcâiul lui Ahile” al cancerului. Ei au descoperit cum să lupte cu boala cu ajutorul sistemului imun care identifică şi anihilează tumorile canceroase.

Răspuns: Cancerul este un sistem celular care a scăpat de sub control. În principiu, toate celule pot deveni canceroase. Funcţionând corect şi în echilibru, fiecare celulă absoarbe şi dă. Absoarbe tot ceea ce îi este necesar pentru propria funcţionare, dar funcţionează numai pentru a întări şi a sprijini întregul organism.

Principalul lucru al celulei este să lucreze în beneficiul altora şi primeşte pentru sine numai ceea ce are nevoie pentru a exista de dragul altora. Aşa operează toate sistemele în natură, cu excepţia oamenilor şi minţii noastre.

Aşadar, de îndată ce începem să ne gândim numai la noi înşine, sistemul nostru începe încet să fie „impresionat” de gândurile şi dorinţele noastre, şi astfel acelaşi program este excitat la nivel celular şi sistemul începe să devoreze totul pentru el însuşi, fără să mai dea celorlalţi nimic. Acesta este principiu de formare al tumorii canceroase.

Înghiţim totul pentru noi înşine, şi astfel umanitate a devenit o tumoară canceroasă pentru Pământ. Planeta noastră este minunată, dar vedem ce se întâmplă la nivelul mineral, vegetal şi animal. Toată lumea exploateză pe toată lumea şi totul este derivat din nivelul uman.

Chiar şi în Tora este spus că, din momentul în care Adam a păcătuit, toţi au început să se devoreze unul pe altul, iar înainte totul exista în armonie. Deoarece păcatul lui Adam, tumora canceroasă a început să se împrăştie, în cele din urmă am ajuns la o stare în care umanitatea se devorează ea însăşi.

Întrebare: Pe baza acestei explicaţii, este posibil să se găsească un remediu pentru cancer?

Răspuns: Cu siguranţă, dar nu la nivelul în care existăm. Orice problemă se rezolvă de la un nivel superior nivelului în care se află problema. De acolo coboară un semnal care dă instrucţiuni către nivelul inferior. De aceea, depinde de noi să rezolvăm problema relaţiilor dintre noi.

Odată ce realţiile dintre oameni devine reciproce, benefice iar umanitatea este conectată într-un sistem benefic, atunci toate sistemele aflate la un nivel inferior, şi inima şi intelectul nostru, se vor întoarce la normal şi tot ceea ce exisă pe Pământ se va calma. Aşa cum este scris; „Atunci lupul va locui laolaltă cu mielul şi leopardul se va culca lângă căprioară; şi viţelul şi puiul de leu vor mânca împreună şi un copil îi va paşte ” (Isaia 11:6), şi totul va exista în armonie.

Din emisiunea de pe Kab TV „Ştiri cu Michael Laitman”

Totul a fost creat pentru un motiv

Întrebare: Gândirea critică îl ajută pe om să urce scara spirituală, sau îi stă în cale? Ar trebui să scape de ea?

Răspuns: În om, totul a fost creat cu un motiv. Nu trebuie să distrugem, să umilim, ştergem, blocăm sau să ascundem ceva. Din contra, deschide totul, dar numai pentru ca să te ajute să avansezi spiritual. În cele din urmă, vei vedea că este o oportunitate minunată, extraordinară, să foloseşti toate impulsurile teribile, naturale sau dobândite, despre care îţi este ruşine să vorbeşti. Vei simţi cât de corecte şi necesare sunt. Vei putea deodată să le împlineşti într-o manieră spirituală, sublimă.

Din lecţia de Cabala în limba rusă din 10.01.2016

 

Blitz de sfaturi cabaliste

Întrebare: Cum putem avea intenţia îndreptată spre Creator, în dorinţele noastre corporale?

Răspuns: Depinde cum le folosim. Dorinţa pentru bogăţie, respcet şi cunoaştere, poate fi folosită pentru a disemina înţelepciunea Cabala. Intenţia determină totul.

Întrebare: Cum pot să simt ceea ce simt prietenii mei?

Răspuns: O poţi face numai atunci când te conectezi cu prin împărţirea unui scop comun.

Întrebare: Dacă putem obţine cunoaştere în timpul lecţiilor şi din cărţi, ce ar trebui să fac cu credinţa?

Răspuns: Nu există credinţă. Credinţa este dăruire. Crezi orbeşte în ceea ce ţi se spune? În niciun caz.

Întrebare: Sunt dorinţele mele umplute cu Lumină dacă eu sunt în această lume dar nu simt lumea superioară?

Răspuns: Dacă dorinţele tale sunt îndreptate către a face bine altora, ele sunt întodeauna umplute cu Lumină, chiar la nivelul acestei lumi

Întrebare: Ce ar trebui să fac dacă primesc lovituri în schimbul acţiunilor mele de dăruire?

Răspuns: Şi asta se poate întâmpla, deci trebuie să acţionezi prin grup. Apoi, ţi se va arăta cum să acţionezi în mod corect.

Întrebare: Care sunt neceistăţile de bază pe care trebuie să le aibă cineva în această lume pentru a studia în mod corect înţelepciunea Cabala?

Răspuns: Numai un învăţător şi un grup. Asta încercăm să furnizăm tuturor, în fiecare colţ al lumii, pentru ca toată lumea să ajungă să aibă un grup virtual şi un învăţător.

Întrebare: Cum putem verifica daca am realizat de fapt ceva?

Răspuns: Poate fi doar revelaţie. Numai revelaţiile pot verifica faptul că eşti pe drumul corect.

Întrebare: Cum pot să practic dăruirea în viaţa de zi cu zi, dacă vreau să dăruiesc mai mult?

Răspuns: Ieşi şi diseminează. Întâlneşte-te cu prietenii şi, împreună, fă totul pentru a te uni. Dacă ai câţiva prieteni, este suficient pentru a obţine în totalitate scopul creaţiei.

Întrebare: Cum îmi dezvolt abilităţile de a fi o componentă spirituală în lumea reală?

Răspuns: Ar trebui să lucrezi cu grupul până când te dizolvi în el şi descoperi Creatorul în centrul grupului.

Întrebare: Ce însemană un imbold de a dărui fără a primi nimic în schimb?

Răspuns: Înseamnă a fi la nivelul Creatorului, să urci cele 125 de niveluri de la cel mai inferior din lumea noastră la nivelul Lui, când eşti deasupr infinitului, eternităţii şi sfinţeniei.

Din lecţia de Cabala în limba rusă din 10.01.2016

 

Cine este mai aproape de Înțelepciunea Cabala?

Întrebare: Cine este mai aproape de Înțelepciunea Cabala, bărbații sau femeile?

Răspuns: Bărbații. Femeile simt asta instinctiv în timp ce bărbații trebuie să treacă prin aceasta și să transfere cunoștințele prin intermediul minții, gândurilor.

Nevoia lor de corecție a ego-ului este mult mai mare decât a femeilor. Așa încât, o femeie poate studia mai puțin, ea nu are nevoie să se trezească la trei dimineață pentru o lecție, în timp ce asta este obligatoriu pentru un bărbat. Așa ne-a creat natură.

Ego-ul masculin este diferit de ego-ul feminin, necesită o corecție mai mare. Din cauza că deviază de la cale, este rupt în bucăți.

Femeile nu sunt inferioare bărbaților, ego-ul lor este mai pământean (stabil) în sensul practic de zi cu zi. Ele sunt mai corectate decât bărbații. Dacă lumea ar fi condusă de o femeie, lumea ar fi mult mai bună.

Comentariu: Totuși, câteodată femeile sunt conduse de bărbați.

Răspuns: Dacă femeile ar prelua conducerea peste tot și bărbații s-ar duce la pescuit, ar fi spre binele tuturor.

Păstrarea unității familiei

Întrebare: Are Înțelepciunea Cabala o formulă pentru o viață de familie fericită?

Răspuns: Desigur, în definitiv, Înțelepciunea Cabala ne spune despre unitatea dintre oameni și despre nivelul privat al unității în familie.

Întrebare: Vreți să spuneți că oamenii care educ[ societatea după Înțelepciunea Cabala pot înlocui psihologii? Păstrarea integrității familiei în ziua de azi este o problemă substanțială. Există dificultăți domestice în fiecare zi, viața nu este ușoară și nucleul familiei începe să se dezintegreze.

Răspuns: Familiile nu se despart din cauza problemelor zilnice ci pentru că este în interesul industriaŞilor, celor care lucrează în publicitate și alții ca aceștia. În timp ce un cuplu are nevoie de un apartament, un cuplu divorțat are nevoie de două apartamente. Economia noastră globală este interesată în a avea mai mulți consumatori și divorțul dublează numărul consumatorilor. În plus, elitele societății nu au nevoie de milioane de oameni care procreează.

Comentariu: Dar și industriaşii au familii.

Răspuns: Ei reprezintă doar 1% din populația lumii și nu au nevoie de restul. De ce ar avea ei nevoie de 7 miliarde de oameni? În ceea ce îi privește este mai bine să se reducă populația lumii chiar și fără războaie doar prin reducerea procreației. În felul acesta ar fi posibil să reducă populația lumii la jumătate în timpul unei generații.

Întrebare: Înțelepciunea Cabala știe cum să păstreze familia unită?

Răspuns: Nu este simplu. Înțelepciunea Cabala le spune oamenilor treptat cum să interacționeze corect.

Comentariu: Am auzit într-o lecție de a dumneavoastră că dacă unul dintre parteneri studiază Înțelepciunea Cabalaîn timp ce celălalt partener este departe de a studia, nu au multe șanse în a ține familia unită.

Răspuns: Cu siguranță că sunt probleme. Dacă un partener este interesat în viață de latură spirituală și celălalt este interesat de latura corporală, există neînțelegeri și conflicte, simț că au impulsuri diferite. Dar chiar și atunci nimeni nu spune că ar trebui să divorțeze. Dimpotrivă, este necesar să păstrezi familia împreună indiferent de orice problemă.

Trebuie să reușești cumva să atragi partenerul să înțeleagă asta. De exemplu, soțul are un vis, un hobby foarte serios. Dacă acționează corect și cu înțelepciune, poate să atragă partenerul în pasiunea lui, pentru că studiind Cabala, o persoană începe să descopere cu adevărat sensul vieții. Și asta, este cel puțin într-un anume fel interesant pentru toată lumea.

Încercam să facem asta prin orice mijloc. Înțeleg că azi nu este ușor. Totuși, este mai bine să păstrăm unitatea familiei, mai ales dacă există copii. În primul rând eu sunt împotrivă divorțului. În al doilea rând, ar trebui să îl facem pe partener interesat și să îl facem să înțeleagă că avem un vis, ceva de care suntem foarte interesați. Procedura corectă este să îl facem pe partener interesat de ceea ce ne pasionează, din moment ce studiind Înțelepciunea Cabala, o persoană începe să descopere adevăratul scop al vieții.

Formula pentru a dezvălui Creatorul

Întrebare: Einstein a descoperit formulă energiei. Ne puteți da formula pentru revelarea Creatorului să fie înțeleasă de toată lumea și ne-o puteți explică astfel să fim în mod constant în măsură să ne-o amintim cum să o facem și să ne controlăm noi înșine?

Răspuns: Trebuie doar să gândiți că aveți de-a face cu Creatorul bun, întotdeauna și în toate împrejurările și să nu părăsiți niciodată acest gând.

Dorința noastră determină totul

Întrebare: Ce are de câștigat practic o persoană obișnuită din Înțelepciunea Cabala?

Răspuns: Nu știu ce înseamnă o persoană obișnuită. Totul este determinat de dorințele acesteia. Fiecare dintre noi este o dorință de a primi, o dorință de a se bucura.

Dacă dorința mea este ca dorință unei pisici de a prinde un șoarece, atunci sunt o pisică. Dacă este ca a unei vaci de a mânca iarbă, atunci sunt o vacă.

Dacă dorință mea este să plantez un copac, să construiesc o casă și să am copii, ceea ce în lumea aceasta înseamnă a fi o ființă umană, atunci sunt o ființă umană. Dacă îmi doresc să fiu bogat, să dobândesc cunoștințe sau  respect, atunci sunt un om important în lumea această și deja îmi doresc să mă dezvolt la acest nivel. Dar toate astea sunt raportate la lumea noastră, în funcție de nevoile mele.

Ideea este că avem dorințe care nu pot fi împlinite în lumea noastră, și din asta izvorăște nevoia de a descoperi sensul vieții. Pare o întrebare simplă dar rămâne fără răspuns.

Când cineva începe să se întrebe pentru ce trăiește, nu găsește un răspuns în nimic din ceea ce face și întrebarea această îl ajută să înainteze, este deja numită o ființă umană pentru că se întreabă despre scopul sau, nu despre animalul din interiorul sau ci despre ființă umană din șine.

Întrebare: Este omul programat să obțină spiritualitatea?

Răspuns: Da, atracția către spiritualitate se poate trezi într-un om simplu în timp ce într-un om de tipul Einstein poate fi inactivă.

Din lecţia de Cabala în limba rusă din 10.01.2016