Category Archives: Intrebare si Raspuns

Asamblând „puzzle-ul” creaţiei

Întrebare: Din câte înţeleg, în timpul vieţii sale omul trebuie să descopere ceva etern, forţa superioară. Cum simţim asta?

Răspuns: Omul simte că a descoperit o reţea care ne conectează pe toţi împreună, adică oamenii şi lucrurile de jos, nivelul naturii minerale, vegetale şi animale, toată realitate care ne este cunoscută şi necunoscută nouă, sistemul şi sectoarele întregii creaţii, natura în întregul ei. Descoperă cum realitatea există conform cu singura lege a echivalenţei de formă, reciprocităţii, unităţii, Arvut (garanţie reciprocă), ca un singur sistem. Iar legea care operează în acest sistem se numeşte Creatorul.

Aceasta este o descoperire cu adevărat ştiinţifică şi nu este vorba despre nicio credinţă, aşa cum este printre oamenii religioşi, nu este vorba despre închinarea la o forţă superioară care ne domină şi asta este tot. Dimpotrivă, trebuie să o recunoaştem şi să o obţinem.

Forţa superioară care ne-a creat vrea ca noi să o găsim în mod ştiinţific şi conştient, astfel încât să devenim partenerii Săi la creaţie. Ne-a lăsat de muncă în sistemul imens şi puternic pe care îl descoperim, astfel încât să îl completăm prin eforturile noastre

Este similar cum noi dăm unui copil un puzzle. Asamblăm imaginea împreună cu el, fâcand posibil ca el să adauge părţi la ea. Iar apoi, apare în faţa noastră o imagine completă.

Tot aşa este şi cu Creatorul, forţa comprehensivă a naturii ne lasă acest „puzzle”, cu câteva locuri goale. Pe măsură ce le completăm, începem să înţelegem adâncimea întregii creaţii, esenţa sa şi eternitatea. Acesta este cel mai de bază lucru: ne ridicăm deasupra existenţei temporale şi a mizeriei noastre, către un nivel al vieţii perfect şi infinit.

Exact asta ne învaţă înţelepciunea Cabala, cum să devenim conştienţi şi să obţinem forţa superioară, să devenim partenerii cu El.

Din programul israelian 103FM din 18.01.2015

 

Descoperind originea vietii

Întrebare: Tu spui că în zilele noastre, fiecare persoană trebuie să devină un cabalist, după cum este scris, Ieremia, 31:33: „Cunoaste-L pe Domnul, pentru că toți Mă vor cunoaște, de la cel mai mic până la cel mai marea” și în Isaia 56:7: „caci templul Meu, locaș de rugăciune se va chemă pentru toate popoarele.” Ce înseamnă să fii un cabalist?

Răspuns: Fiecare persoană trebuie să aibă o revelație a Creatorului, forță superioară.

Întrebare: Ce este forță superioară?

Răspuns: Este forță generală a naturii. Noi nu o găsim acum, pentru că acționăm conform unui singur simț, dorință de a primi plăcere.

Întrebare: Este posibil să descoperim științific această putere?

Răspuns: Din toate observațiile făcute de simțurile noastre (văzul, auzul, mirosul, gustul și simţul tactil), noi creăm științele fizice. Dar, în Înțelepciunea Cabală este ascunsă o cunoaștere mai bogată, pentru că noi nu descoperim în ea doar fenomenele din jurul nostru, ci originea vieții.

Și apoi, noi putem răspunde la aceste întrebări: de unde, de ce și în ce scop ne-a creat această forță superioară? Prin ce trecem în viață noastră, din momentul creației noastre până astăzi? Ce se așteaptă de la noi? Putem dezvălui întregul drum din față noastră, și să vedem unde ceva ne poate face rău și cum să îl corectăm.

Întrebare: Când tu vorbești despre originea vieții, te referi doar la creația lumii, sau și la ce mi se întâmplă în viață de zi cu zi? Ce înseamnă să descoperim originea vieții?

Răspuns: O persoană care descoperă că ea este conectată cu forță superioară, vede cât de mult acea înaltă conducere influențează întreagă umanitate, întregul mediu, familia ei și pe ea însăși, și în acest caz, este posibil să ne organizăm viață corect.

Din Programul de radio israelian, 103FM, 18/01/15
 

Întuneric total înainte de răsărit

Întrebare: De ce se spune că în fiecare generaţie, o persoană trebuie să se vadă ca şi cum ar ieşi din Egipt?

Răspuns: Nu este vorba de evenimente istorice, ci despre stările prin care trebuie să trecem în fiecare generaţie. Cu toate că am trecut deja printr-un anumit proces care ne aduce mai aproape unul de altul şi faţă de societate şi ne-am corectat într-o anumită măsură, iar străbunii noştri au făcut la fel în generaţia lor, copiii noştri trebuie să repete acelaşi proces.

Toată lumea se naşte în egoul său, deoarece natura unei persoane este rea din naştere, iar noi trebuie să îl depăşim continu şi să ne apropiem unul de altul. Dar acest proces nu este infinit, iar noi suntem deja în ultima generaţie care trebuie să termine corecţia.

În trecut, acest proces a continuat de la o generaţie la următoarea, iar acum au rămas numai câteva generaţii să îl completeze, pentru că legăm toate generaţiile împreună într-una singură, generaţia lui Mesia. Aceasta se numeşte ultima generaţie deoarece este suma tuturor acţiunilor care ne aduc mai aproape unul de altul şi apoi ajungem la starea cea mai bună.

Comentariu: Din păcate, nu vedem că societatea din ziua de azi se apropie de starea corectată. În fiecare zi auzim de noi incidente violente la ştiri. Aş caracteriza starea noastră ca fiind mai degrabă catastrofală şi necorectată.

Răspuns: Este adevărat şi totuşi eu sunt foarte optimist. Vedem aceaşi secvenţă de evenimente în exilul din Egipt. La fel, a început într-un mod foarte plăcut, în cei şapte ani de saţietate, când evreii au trăit o viaţă minunată în Egipt şi au ţinut cele mai înalte şi bune posturi. Moise a devenit fiul adoptat al Faraonului şi a fost crescut în palat, în poala Faraonului, ca un prinţ al Egiptului. Se părea că nimeni nu putea să îşi dorească o viaţă mai bună. Dar apoi au apărut brusc cei şapte ani de foame. Copiii lui Israel suspinau sub munca grea. Un nou rege a apărut în Egipt şi au început să simtă cum întunericul creşte, până au apărut cele zece plăgi ale Egiptului. Aceste plăgi curg asupra noastră, de la Faraon, adică de la ego, şi ele ne ajută de fapt să scăpăm şi ne forţează să ne schimbăm atitudinea în viaţă: să ne unim.

Astăzi, simţim că perioada întunericului din Egipt începe din nou, dar este generală, globală. Acest întuneric este menit să ne aducă mai aproape de mântuire, dar mai întâi va fi foarte întunecat. Putem înţelege că întunericul este semnul unei stări noi, minunate şi luminoase; indică faptul că vrem să ne apropiem unul de altul, dar nu putem. Ca rezultat, nu trebuie să primim lovituri puternice, pentru că simţim deja că ne lipseşte forţa iubirii şi a dăruirii.

Dar dacă nu ne respectăm unul pe altul, loviturile Egiptului vor apărea cu siguranţă. Asta înseamnă că totul depinde acum de noi. Dacă înţelegem asta, ca un copil care înţelege atenţionările părinţilor şi îşi îmbunătăţeşte comportamentul, atunci nu este nevoie de lovituri.

Dar dacă copilul nu ascultă, trebuie să fie pedepsit şi eventul va face ce i se cere. Totul depinde de cât de bine ascultăm ce ne spune înţelepciunea Cabala. Să sperăm că vom asculta avertisementele ei.

Din programul de radio Israel 103FM din 15.03.2015

 

Noi depindem unul de altul

Intrebare: Exista vreun motiv pentru toate problemele noastre?

Raspuns: Daca avem vreun conflict cu sotiile noastre, copiii nostri, vecinii nostri, la lucru, sau chiar in noi insine, inseamna ca egoul nostru, numit Faraon, ne stapaneste.

Intrebare: Dar sclavia din Egipt, despre care ne povesteste Tora, exista doar in vremurile antice, si a luat sfarsit cu mult timp in urma.

Raspuns: Faraonul ne stapaneste tot timpul, chiar si acum. Evenimentele descrise in Tora nu sunt legate de un anumit timp si nu sunt povesti de istorie. Suntem inca subjugati de acelasi ego, de natura noastra egoista, care nu ne permite sa traim o viata normala.

Astazi, traim intr-o lume speciala, un timp special. Toti suntem conectati intr-o retea, sub forma unei lumi integrale, o economie integrala, si depindem unii de altii. In cazul in care comunitatea internationala impune anumite sanctii impotriva oricarei tari, sunt taiate toate legaturile cu acea tara, de exemplu Iran, iar aceasta tara intra in declin, caci toti depindem unii de altii.

Asta ne arata in ce lume integrala traim, in care fiecare e conectat unul cu altul. Daca nu mentinem relatiile bune in aceasta lume interdependenta, noi ne facem rau.

Astfel, daca nu reusim sa corectam relatiile dintre toate statele, toate tarile, si toate partidele politice ale unei tari, pur si simplu ne vom autodistruge. Nimic nu ne poate ajuta daca suntem opusi legii generale a naturii.

Intrebare: Dar, este deja un fapt, noi nu ne intelegem unii cu altii, si inca traim.

Raspuns: Are o limita aceasta confruntare: cat de mult se poate dezvolta, si cat de mult poate continua. Motivul acestei confruntari este natura noastra, care obliga pe fiecare dintre noi sa ne gandim doar la noi insine. Dar, o persoana nu intelege ca propriul lui bine si bunastarea lui depind de toti ceilalti. Egoul nostru prostesc actioneaza intr-un mod asa de primitiv. Oamenii nu pot intelege ca, daca noi ne conectam cu altii prin relatii bune, noi vom avea doar de beneficiat.

Intrebare: Din contra, se pare ca in societatiile primitive antice, oamenii erau mult mai conectati si ca noi ne-am departat unii de altii, cu cat am evoluat.

Raspuns: Nu considera societatile antice ca primitive. Ele au realizat ca sunt interdependente, si ca erau conectate, si ca nu puteau supravietui fara aceste legaturi.

Problema societatii moderne este ca, am ajuns la un nivel asa de inalt prin intermediul progresului tehnologic, incat ni se pare ca putem trai independenti de altii, asa ca fiecare se inchide in propriul apartament, cu telefonul lui si calculatorul lui, si nu vrea sa vada pe nimeni. Ideea principala este ca el nu trebuie sa fie atins.

Aceasta lipsa de conexiune intre noi, sau legaturile rele, se numesc Faraon, egoul nostru. Noi nu vrem sa tinem cont de altii, si nu intelegem ca suntem conectati reciproc intr-o singura retea, si asta e in special adevarat pentru statul Israel. Intotdeauna, noi trebuie sa ne autoevoluam conform cu aceasta scala: cu cat suntem impotriva altora sau pentru ei.

Intreaga Tora vorbeste doar despre „Iubeste-ti prietenul ca pe tine insuti”, ceea ce este marea lege a Torei. Aceasta lege include totul, si nu exista nimic altceva, decat atingerea unitatii corecte.

Din Programul de radio israelian 103 FM, 15/03/15

O casă curată și o inimă curată

Întrebare: De ce este obiceiul să se facă curățenie adevărată înainte de sărbătoarea de Pesah?

Răspuns: Gândurile și inima omului sunt numite casa lui. Casa este inima omului, ea trebuie să fie curățată de toate gândurile rele despre alți oameni. Asta se numește curățenia de Pesah.

Încearcă să te gândești la asta și să-ți imaginezi ce avem de făcut cu toate dorințele noastre referitoare la alți oameni, la societate, rude, vecini, soț și, în general, referitor la întreaga noastră viață. Cum putem să le corectăm sau măcar să le curățim de tot gunoiul?

Pesah înseamnă „trecere”, tranziție, pasaj de la starea egoistă de iubire numai pentru tine – la iubirea, fie și numai puțină, pentru aproape, pe care tu îl consideri a fi celălalt.

Întrebare: Și de ce e obiceiul să cureți tot cu înălbitor?

Răspuns: Din păcate nu există niciun alt agent de curățire care să te curețe înăuntru, în afară de Lumina Reformatoare. Dacă auzim, învățăm și vorbim despre corectarea pe care o avem de făcut în interiorul nostru, despre dorințele pe care trebuie să le curățăm, acest lucru, treptat, ne curăță.

Forța Luminii este singurul mijloc capabil să ne curețe. El funcționează însă numai în măsura în care dorim să ne corectăm. Iar pentru a dori asta, trebuie să citim despre ceea ce ne așteaptă după ce ne vom uni cu toții.

Atunci vom curăța toate nenorocirile și problemele și ne vom ridica la un nivel de dezvoltare în care nu este niciun fel de rău sau prejudiciu, ci numai bunătate fără margini.

În felul acesta simte un om care iese din Egipt. De aceea se numește această sărbătoare Pesah (tranziție), trecem Marea Roșie, traversând de la o natură la alta: de la natura primirii, la cea a dăruirii.

Acest lucru se aseamănă înlocuirii complete a unui program într-un computer. La fel, noi trebuie să înlocuim programul nostru interior cu unul care ne va schimba viziunea asupra lumii, paradigma întregii noastre vieți. Vom începe să privim lumea cu ochelari complet diferiți.

Acest lucru ne va permite să vedem cum conexiunea corectă dintre oameni ne aduce binele și, această revelare ne va schimba. Acesta este înțelesul ieșirii din Egipt.

Întrebare: Și unde suntem noi când ieșim din Egipt?

Răspuns: Ieșim într-o nouă relaționare, în unitate și dăruire. Unindu-ne și fiind împreună, suntem salvați de dușmanii noștri și ieșim din exil, la libertate.

Întrebare: Deci acum, inima mea e murdară fiindcă mă iubesc doar pe mine și am grijă numai de mine. Dar dacă o curăț și încep să mă îngrijesc de ceilalți, voi vedea în jurul meu o lume diferită?

Răspuns: Da, va fi o lume dincolo de granițele Egiptului. Va fi lumea pe care o vom vedea prin conexiunea noastră cu ceilalți, prin calitatea dăruirii sau prin ochelarii integrali. Prin acei ochelari începem să vedem rețeaua care ne conectează pe toți împreună.

Acea lume este numită Lumea Superioară (de Sus), fiindcă revelăm acea forță care ne influențează pe toți, rețeaua care ne controlează pe toți. Începem să ne înțelegem trecutul, prezentul și viitorul și, de fapt, ne ridicăm peste timp. Vom ști de asemenea și care va fi rezultatul tuturor acțiunilor noastre.

Întrebare: Cum ne afectează asta viața noastră de zi cu zi?

Răspuns: Omul știe ce se întâmplă cu el și ce i se va întâmpla dacă acționează într-un anume fel. Începe să vadă toate cauzele și consecințele și, acesta se numește deschiderea ochilor lui. De acum încolo el nu mai este în întuneric și incertitudine.

Întrebare: Și cum afectează asta relațiile dintre noi?

Răspuns: Aflăm propriile noastre intenții și intențiile altora astfel că, relațiile dintre noi devin absolut transparente, fără sentimente rele și neînțelegeri.

Din programul de radio 103FM Israel din 15/03/2015

Nu doar un robinet

Întrebare: Cum trebuie să se reactiveze cineva din starea de cădere?

Răspuns: Acolo sus este un rezervor cu Lumină din care se extind două conducte cu robinete şi se conectează la suflet. Creatorul deschide robinetul la o conductă şi începe să transmită Lumină în suflet. Aşa începe cineva să trăiască, obţine menirea vieţii, munceşte şi totul este bine.

 

Deodată, Creatorul închide robinetul şi omul se simte fără putere, fără nicio vitalitate. Totul este fără culoare, fără gust şi în gri. Unde este culoarea vieţii? Unde este gustul? Lumea se întuncecă şi adoarme.

Creatorul face asta pentru ca omul să deschidă singur robinetul şi să înceapă să se umple. Asta pentru că în acest fel, acesta va deveni similar cu Creatoul. Va obţine mintea şi inima, înţelegerea managementului superior şi a providenţei. Acesta nu este doar un robinet. Mai degrabă este un sistem de conducere al întregii lumi, a realităţii.

Prin echivalenţă de formă, el obţine corecţia şi se transformă în om (Adam). Astfel, Creatorul închide câteodată robinetul şi alteori îl deschide, de fiecare dată într-o manieră diferită şi, conform cu asta, o persoană trebuie să deschidă sau să închidă robinetul său, până obţine echivalenţa cu Creatorul în toate caracteristicile Lui.

Din partea a patra a lecţiei zilnice de Cabala din 21.052014, Scrierile lui Baal HaSulam

Alo, auzi bine?

Intrebare: Cum trebuie sa ma pregatesc pentru atelier, si cum trebuie sa ma comport in timpul lui?

Raspuns: Cum ne organizam ca sa vorbim cu Creatorul, cand asta e posibil doar prin centrul grupului? Daca vreau sa iau legatura cu cineva prin telefon, am nevoie de o linie de telefon, un aparat, si frecventa corecta.

Trebuie sa vorbesc cu acea persoana de la al doilea capat al liniei pe o singura limba, sa comunic cu el exact la timpul stabilit in prealabil, si el trebuie sa fie exact persoana de care am nevoie. Asta inseamna ca totul trebuie sa fie aranjat.

Deci, cum aranjam linia de comunicare care se extinde din centrul grupului la Creator, ca sa fim siguri ca aceasta linie va functiona, mai mult sau mai putin?

Mai intai, pentru a crea o astfel de conexiune, trebuie sa ne unim intre noi. Asta inseamna ca fiecare dintre noi incepe sa lucreze in directia centrului grupului. Asa cream ceva comun in centru, care se cheama „noi”, si fiecare dintre noi se straduieste pentru asta.  In acest fel construim aparatul telefonic pentru legatura cu Creatorul. Fiecare stie ca acest aparat este unul complicat chiar si in lumea noastra, cu atat mai mult in lumea spirituala in care conexiunea este realizata la o frecventa cu totul diferita.

Aceasta unda nu are voie sa iasa din mine, caci, la urma urmei, eu sunt opus Creatorului. Eu sunt in intregime un minus mare, un egoist. Iar Creatorul este in intregime un plus mare. Noi nu suntem pregatiti sa ne intelegem unul pe celalalt! Deci, cum voi fi capabil sa construiesc un aparat care lucreaza pe frecventa Lui, si care ma conecteaza pe mine cu El?

Fiecare dintre noi trebuie sa faca Tzimtzum (restrictie) egoului, adica trebuie sa se opreasca in interiorul lui, si sa nu se gandeasca la el insusi. Aceasta se cheama Tzimtzum Aleph (prima restrictie). In acest fel eu incetez sa fiu ingrijorat pentru mine insumi. Pana la urma, in lumea spirituala, in acel loc cu care vreau sa intru in legatura, eu nu exist.

Deci, sunt obligat sa fac un Tzimtzum dorintei mele, un Masach (ecran). In afara de asta, trebuie sa dau ceva din mine, deci, in interiorul meu ma gandesc la grup. Prin asta eu creez o singura componenta care este pregatita sa se conecteze cu altii.

Este de dorit ca zece oameni sa creeze astfel de componente din ei insisi. Iar apoi, toti impreuna ne conectam in centrul grupului, iar componenta noastra comuna (noi), este numita simtul daruirii, care se aseamana cu Creatorul. Intre ei poate avea loc o conexiune.

Ca in telecomunicatii, unde latimea de banda poate fi diferita, la fel si aici. Depinde de marimea unei dorinte pe care o persoana o depaseste, mare sau mica, cat de mult el se include in ceilalti, cat de mult ei se inteleg unii pe altii, la ce nivel este clar scopul tuturor, etc. Aceste conditii determina puterea conexiunii.

Dar, neconstruind un astfel de aparat, noi nu putem crea o legatura cu Creatorul. Deci, depinde de noi sa cream o astfel de forta, legatura noastra comuna cu Creatorul, care este vocea noastra, gurile noastre. Si acolo pot fi multe voci si guri ca acestea: este posibil sa impartim 7 miliarde de oameni in grupuri de cate 10. Mai putin de 10 nu este destul de puternic. E posibil sa incercam cu 5 sau 3 oameni, dar in niciun caz, mai putini. 10 este numarul optimal.

Iar mai multi de 10 nu putem cuprinde, caci suntem formati dintr-o astfel de perceptie a realitatii, din care cauza nu suntem pregatiti sa vedem mai mult decat cele 10 degete ale noastre.

Din Congresul din Franta, „Unul pentru toti si toti pentru unul”, a doua zi, 10/05/14, lectia a doua

Învingându-l pe Creator

Întrebare: Cum identific spionii din mine, care mă forţează să fiu critic la adresa grupului şi a prietenilor, în munca spirituală?

Răspuns: Dacă cineva nu se divide în două părţi, el şi sentimentele lui, nu poate să identifice spionii. Nu poate distinge faptul că ei sunt spioni, ci se gândeşte că sunt prieteni care îl ajută pe drum.

Spionii ajută într-adevăr persoana, dar este un ajutor împotrivă. Este Creatorul cel care îi trimite, chiar şi când îngreunează inima Faraonului în timpul rătăcirii în deşert şi în timpul vieţii noastre. Dar dacă nu identific asta cu Creatorul, nu văd faptul că ei sunt spioni şi nu voi vedea că ei operează din partea negativă.

Principalul lucru este să atribui tot ce mi se întâmplă forţei superiore şi să văd că El este înaintea mea şi se joacă cu mine. Trebuie să înţeleg cum să îi răspund jocului Lui şi cum să îl înving, mulţumită grupului, a lucrurilor pe care le-am învăţat şi a sfaturilor Cabaliştilor! Aşa cum este spus, “Fii mei m-au învins”

Îl înving pe Creator. El îmi dă exerciţii noi de fiecare dată, iar eu trebuie să realizez că vin de la El şi că nu există nimic decât conducătorul superior, bunul care face bine.

Atunci când mă trezesc dimineaţa trebuie să spun: “Dacă nu sunt eu pentru mine, atunci cine?” Iar seara trebuie să spun: “Nu există nimeni în afară de El.”

Comentariu: Dar aceşti spioni apar brusc şi mă distrag spre diferite gânduri externe!

Răspuns: Întreabă-te de ce nu eşti pregătiti să le accepţi aşa cum ar trebui? Acum, când stai la lecţie, eşti deştept şi poţi să distingi unde este Creatorul şi unde este toată creaţia Lui. Realizezi că El se joacă cu tine şi astfel te învaţă, la fel cum tu înveţi un copil, şi astfel te aduce mai aproape de El.

Acum, îţi este absolut clar că este un joc fix, cu un sfărşit predeterminat şi ştii că nu poţi refuza să te joci. Singurul lucru care ţi se cere, la fel ca unui copil, este de a înţelege asta şi să participi la el, pentru a creşte şi a deveni la fel ca Creatorul, cum face un învăţător.

Dar de ce nu accepţi fiecare moment din viaţă în acest fel? De ce nu eşti pregătit pentru asta? Asta este singurul lucru pe care trebui să îl ceri; acesta este cel mai important lucru: cum să fie constant conştient, să percepi şi să menţii atitudinea corectă către tot ceea ce se întâmplă, pentru a înţelege situaţia.

Dar de ce tot eşuezi? Îţi lipeşte ceva ca să nu mai eşuezi. Îţi lipseşte adeziune cu Creatorul! Deci cere! Dacă aderi la Creator, cel puţin un pic, vei accepta fiecare imagine care ţi se arată într-o ordine consecutivă, ca un joc pe care îl joci cu Creatorul. Apoi Îl vei auzi spunând: „Vino la Faron pentru că i-am îngreunat inima”, şi vei face următorul pas.

Din prima parte  Lecţiei zilnice de Cabala 5/4/14Scrierile lui Rabash

 

O lume cu dimensiunea dăruirii

Baal HaSulam, Introducere la Cartea Zohar, art. 40: Si stiu ca asta este complet de neacceptat in ochii unora dintre filosofi. Ei nu pot fi de acord ca omul, despre care ei cred ca e josnic si fara valoare, este centrul magnificei Creatii. Dar ei sunt ca un vierme nascut intr-o ridiche. El traieste acolo si crede ca toata lumea Creatorului este la fel de amara, de mica si de intunecoasa ca ridichea in care s-a nascut.

Dar de indata ce strapunge coaja ridichii si iese afara, se minuneaza si zice: Am crezut ca intreaga lume era cat ridichea in care m-am nascut, iar acum vad in fata mea o lume mareata, frumoasa si minunata!

Asta este ceea ce simţim atunci când descoperim o comoară ascunsă, care a fost întodeuan în posesia noastră, fără ca noi să ştim asta. Acum putem deschide poarta şi putem vedea ce se întâmplă dincolo de limitele acestei lumi, în care am ajuns la o alee închisă. Când descoperim ieşirea de pe ea, vedem înaintea noastră o „lume minunată, frumoasă şi uriaşă”

Întrebare: Ce vede viermele când iese dintr-o ridiche?

Răspuns: Vede soarele, florile şi cerul albastru. Imaginează-ţi ce diferenţă este, comparativ cu întunericul şi ridichea amară! Suntem la fel ca viermele, atunci când descoperim lumea infinitului, descoperim că nu există moarte, că viaţa aici este mai rea decât moaret, iar noi suntem în ea. Lumea se descoperă în faţa noastră într-o dimensiune absolut diferită. Începe să vedem lumea în dimensiunea dăruirii şi iubirii şi astfel graniţele ei sunt schimbate.

Acum percepem lumea într-o formă limitată şi posibilităţile noastre în ea sunt limitate, vieţile noastre sunt scurte. Deodată, toate aceste limitări dispar iar graniţele sunt extinse. Înainte, am exista în ego-ul nostru, şi era posibil să primim numai atât cât puteam. Dar pentru caracteristica dăruirii pe care o obţinem în loc de ego, nu există limite sau graniţe. De aceea, simţim viaţa ca eternă şi nelimitată de nimic.

Pentru asta, trebuie doar să ieşim din ridiche şi să vedem adevărata lume.

Din programul de radio Israel 103FM, 2/15/15

Adevărata religie și religia exilului

Întrebare: După cum am înțeles, Înțelepciunea Cabala vine din iudaism și toți cabaliștii din trecut au fost foarte religioși. Care este adevărata conexiune dintre Înțelepciunea Cabala și religie?

Răspuns: Înțelepciunea Cabala este fundamentul adevăratei „religii”. Baal HaSulam scrie despre asta în articolul „Esența religiei și scopul ei”.

Cele trei religii majore, iudaismul, creștinismul și islamul, sunt bazate pe învățăturile tatălui nostru Avraam. Dar Avraam a descoperit tocmai Înțelepciunea Cabala, care înseamnă fundamentul tuturor religiilor. El descrie descoperirea lui în cartea de Cabala „Sefer yețira” – Cartea Creației.

Principiul de bază al religiei descoperite de Avraam este „Și îți vei iubi aproapele ca pe tine însuți”. Este scris și că „Și îți vei iubi aproapele ca pe tine însuți este legea generală a Torei”. În fapt, asta se înțelege în toate sensurile sau, cel puțin, „Ceea ce tu urăști nu face aproapelui tău”.

Toată Tora vorbește despre bunele relații dintre oameni. Relațiile de acest fel au existat în poporul lui Israel înainte de distrugerea în urmă cu 2000 de ani a celui de al doilea Templu (Beit HaMikdaș) ca urmare a izbucnirii bruște a urii fără motiv.

Totul se rezolvă în jurul unui singur punct. Atitudinea bună sau rea dintre evrei determină ceea ce se va întâmpla cu ei și cu toată lumea în general. Acesta este exact motivul pentru anti-semitism, fiindcă evreii nu pot să ajungă la o înțelegere între ei și, din cauza asta, toată lumea suferă.

Înțelepciunea Cabala se ocupă numai cu obținerea conexiunii corecte dintre noi și, acesta este fundamentul întregii religii. Iar ceea ce se consideră în ultimii 2000 de ani religie, este menținerea a tot felul de tradiții și, ele par a fi de ajuns pentru oameni.

Aceasta este forma pe care religia o ia în exil, când suntem rupți de principiul „Și-ți vei iubi aproapele ca pe tine însuți”. De la dorința de unitate. Acesta este modul în care poporul evreu a trebuit să se maturizeze timp de 2000 de ani, să iasă printre națiile lumii și să se amestece cu ei și apoi să se întoarcă în țara lor.

Dar după ce ne-am întors fizic în țara lui Israel, trebuie să reînviem Înțelepciunea Cabala, astfel ca ea să trăiască printre noi și să ne ajute să construim un popor și o națiune în aceeași formă în care a fost odată: cu iubire și unitate între noi.

Nu există la asta nicio restricție. Dacă un om studiază metoda de conexiune, nu se face nicio diferențiere între religios și laic, din ce țară vine sau dacă e bărbat sau femeie. Toți trebuie să studieze această metodă cât se poate de repede, fiindcă viitorul nostru bun depinde de asta.

Înțelepciunea Cabala ne învață cum să realizăm această unitate. Practic, se face simțit acest lucru în timpul atelierelor, în conexiunea din discuțiile în cerc făcute de noi peste tot. Mii de oameni au participat deja la mesele noastre rotunde și au simțit că, în timpul unei jumătăți de oră de discuții după metoda Înțelepciunii Cabala, au simțit deodată un sentiment deosebit, o iluminare, o trezire a inspirației și a căldurii, iar acest sentiment se transmite la toți participanții.

Comentariu: Am avut posibilitatea să particip la astfel de ateliere în mase rotunde transmise nouă după metoda antica a Cabalei. Îmi amintesc că la început oamenii adunați acolo erau foarte sceptici, cinici, le parea rău de timpul pe care îl vor pierde. Dar la sfârșitul serii, oamenii pur și simplu pluteau de emoție și excitare, erau mișcați până la lacrimi și se îmbrățișau unii cu alții. A fost un focar de forță vitală și de căldură care a topit gheața și indiferența ce ne separă inimile.

Din programul Radio 103FM Israel