Baal HaSulam scrie că există doar un singur suflet, o singura dorință care a fost creată. Spiritualitatea nu este împărțită în părți, prin urmare, acesta se găsește în întregime în fiecare dintre noi și în noi toți împreună.

„În fiecare dintre noi”, înseamnă că dacă mă pot include în toată lumea, atunci pot descoperi sufletul colectiv, care este, să spunem, nu numai miliardele care trăiesc acum, dar, de asemenea, cei care nu au fost încă născuți și se vor naște în viitor. Aceasta nu este imaginea pe care ne-o imaginăm.

Cu alte cuvinte, acesta este un singur volum, un singur suflet, o singură substanță. Ne este descoperit numai în măsura în care putem exista în mod corespunzător și la nivelul intensității la care putem interacționa.

În conformitate cu asta, proprietățile fiecărei persoane sunt determinate și fiecare particulă în fiecare dintre noi. Există oameni care sunt caracterizați de diseminare, ceea ce înseamnă de contactul cu un număr mare de oameni, și sunt cei care sunt opuși, ei sunt caracterizați de conexiunea cu un cerc restrâns de oameni, dar cu un nivel ridicat de intensitate a legăturii cu ei. Adică, este în funcție de calitate sau în funcție de cantitate; în fiecare dintre noi există una sau alta, potrivit caracteristicilor sufletului său.

De exemplu, inima, în timp ce este implicată în activitatea sa strict specifică, se conectează la o multitudine de organe. Pe când alte sisteme, cum ar fi vasele de sânge, sistemul limfatic, sistemul nervos, și altele, pe de altă parte, se extind peste tot, ajungând la fiecare parte a corpului. Și conexiunile noastre sunt așa. Este posibil să vezi acest lucru în ceea ce privește aspirațiile unei persoane. Văd acest lucru la studenții mei, de exemplu, cât sunt de mult sau de puțin sunt capabili să se găsească pe ei înșiși (în măsura în care pot vedea).

Dar, în general, nu există nici o semnificație în acest lucru, pentru că Lumina se pare că ne pune unde suntem. Nu este nimic nou, noi ne grăbim doar dezvoltarea prin atragerea Luminii Înconjurătoare. Pe de altă parte, aceasta ne-ar avansa oricum, conform planului Naturii. Dar acest program se găsește doar la nivelul Luminii Nefesh (de la cuvântul „Nefesha”), ceea ce înseamnă starea neînsuflețită.

Adică, Lumina ne împinge tot timpul și noi fugim de ea, deoarece această presiune este percepută ca fiind negativă; mereu ne dezvoltăm în acest fel. Dar acest tip de dezvoltare nu este bun, deoarece poate duce la mari dezastre naturale, războaie, și altele ca acestea. Și dacă nu facem nimic, atunci acest lucru ne așteaptă.

În schimb, dacă invităm accelerarea Luminii Superioare, iluminarea crescută a acesteia asupra noastră, atunci vom avansa mai rapid.

Baal HaSulam, în „Scrisoarea 13,” scrie despre munca într-un grup: Trebuie să știți că există multe scântei de sfințenie în fiecare din grup [dintre prietenii noștri], atunci când adunați toate scânteile de sfințenie într-un singur loc [într-o singură dorință], ca frații, cu dragoste și prietenie, veți avea cu siguranță [adică, atinge] un nivel foarte ridicat de sfințenie pentru o vreme, de la lumina vieții [nivelul dăruirii].

Din Convenția de la Sankt-Petersburg „Ziua a doua” 13/07/13, Lecția 3

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Baal HaSulam, Shamati nr. 8: „Care este diferenţa între umbra Kedusha şi umbra Sitra Achra”. Este scris „La umbra ei, încântat să stau, şi fructul ei era dulce pentru cerul gurii”. Cu alte cuvinte, se spune că toate ascunderile şi durerile pe care le simţi există deoarece Creatorul ţi-a trimis aceste situaţii ca să ai un loc în care să lucrezi deasupra raţiunii.

Când ai puterea să spui că asta înseamnă că totul îţi este provocat de Creator, este în beneficiul tău. Şi asta înseamnă că, astfel, poţi ajunge să munceşti pentru a dărui, dar nu pentru sine. În acel moment ajungi să conştientizezi, adică să crezi că Creatorul se bucură în special de această muncă, care este construită în totalitate pe „deasupra raţiunii”.

Prin urmare, nu te rogi Creatorului ca umbrele să dispară de pe pământ. Mai degrabă spui „Văd că Creatorul vrea să-L servesc în acest fel, în totalitate deasupra raţiunii”. Astfel, în orice faci, spui „Bineînţeles că Creatorul se bucură de munca Lui, deci de ce mi-ar păsa mie dacă muncesc într-o stare de ascundere a feţei?”

Pentru că vrei să munceşti cu scopul de a dărui, adică Creatorul se va bucura, nu simţi nicio umilinţă din această muncă, adică o senzaţie de a fi într-o stare de ascundere a Feţei, că Creatorul nu s-ar bucura de munca Lui. În loc de asta, eşti de acord cu conducerea Creatorului, adică eşti de acord din toată inima cu felul în care vrea Creatorul să simţi existenţa Lui în timpul muncii. Lucrurile stau aşa pentru că nu iei în considerare ce te poate bucura pe tine, ci ce-L poate bucura pe Creator. Astfel, această umbră îţi aduce viaţă.

Credinţa deasupra raţiunii înseamnă să percepi tot ce ţi se întâmplă ca venind de la Creator, singura forţă unită, în afară de care nu este nimic altceva, binele care face bine, în ciuda faptului că tu simţi diferit. Toată munca noastră este să ne dăm seama că nu facem nimic singuri, nici nu vrem să facem ceva, în interior sau în exterior, nu cu mâinile sau picioarele noastre, nu cu uneltele acestei lumi, nu cu dorinţele şi gândurile noastre, dar, în schimb, suntem de acord cu tot ce avem în acest moment. Şi apoi, acest moment se va numi sfârşitul corectării.

Şi până când vom ajunge la asta, la senzaţii că suntem în cea mai bună stare, sub controlul unei forţe bune care face bine atât păcătoşilor cât şi celor drepţi, până atunci vor rămâne umbre în lume. Creatorul ne va aduce în asemenea stări, pe care noi vom vrea să le schimbăm. Mai întâi, vorm vrea să schimbăm lumea, apoi vom vrea să ne schimbăm pe noi înşine. Dar în final, înţelegem că munca noastră reprezintă chiar opusul – să ne schimbăm atitudinea faţă de percepţia conducerii de sus, Lordul lumii, astfel încât să tânjim după această umbră.

Tot ceea ce primim devine dorit, deşi vine într-o formă neplăcută, pentru că aceasta este umbra, ascunderea. Dar muncim cu noi înşine prin credinţă deasupra raţiunii astfel încât aceste fructe să devină dulci pentru noi. Asta este întreaga noastră corectare.

Totul începe cu perceperea a tot ceea ce ni se întâmplă ca venind de la Creator, şi nu doar la nivelul vorbelor, ci chiar să simţim astfel în interiorul nostru. Trebuie să-I cerem Creatorului să nu fie revelat, dar doar pentru capacitatea de a conştientiza că totul vine de la El. Atunci vei fi încântat să munceşti prin credinţă deasupra raţiunii şi vei accepta toate stările rele ca fiind cele mai bune, neplăcutul drept plăcut, până în momentul în care toate devin dulci pentru tine.

Asta ar însemna că ai ajuns la credinţă. Şi nimic nu se schimbă în lume, doar conducerea Creatorului îţi este revelată. Doar asta face această lume mai înaltă, o face perfectă.

Se dovedeşte că nicio schimbare exterioară nu este necesară, nu se cere nicio muncă exterioară, nu cu mâinile şi picioarele, nu aşa cum ne imaginăm noi munca spirituală. Totul se rezumă până la urmă la aceeaşi stare – contactul cu conducerea ascunsă. Vrei să păstrezi acest contact permanent şi nu ceri nicio schimbare; vrei să rămâi în ascundere.

Mai întâi ai cerut revelarea, dar acum vrei să rămâi în ascundere. Toate dorinţele tale, toată energia cu care ai căutat revelarea, le transformi în contrariu pentru a împiedica acest lucru. Până la urmă, revelarea poate şterge căutarea altruistă, întreaga relaţie cu Creatorul, şi poate să te priveze de munca deasupra raţiunii. De aceea, vrei să păstrezi această distanţă în care ai simţit durere, astfel încât vei fi conectat permanent, deasupra ei, cu Creatorul.

Din pregătirea pentru Lecţia Zilnică de Cabala, 29.07.2013

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Baal HaSulam, „Pacea”: … atunci când toate problemele, muncile şi angoasele care vin peste noi de-a lungul timpului vor părea ca o gazdă care se dă peste cap pentru a pregăti un ospăţ măreţ pentru invitaţi. Şi le compară cu scopul anticipat care trebuie să se reveleze în final la ospăţ, la care oaspeţii iau parte cu multă încântare. De aceea, spune „şi judecata este adevărată, şi totul este pregătit pentru ospăţ”.

Deci, există o masă şi oaspeţii trebuie invitaţi. Oaspeţii trebuie să aibă un apetit sănătos, ceea ce înseamnă că trebuie să le fie foame şi să simtă o lipsă care este destul de mare încât să se potrivească cu dorinţa gazdei. Gazda a pregătit toul pentru ei, dar problema este că invitaţii nu pot fi indiferenţi în ceea ce priveşte masa, ci trebuie să vrea cu adevărat această umplere. Această dorinţă trebuie revelată în ei în mod independent, în funcţie de liberul lor arbitru.

Ştim cât poate fi de neplăcut să-ţi fie foame şi să nu se întrevadă nicio masă. Totuşi, nu trebuie să o vedem dinainte pentru că, prin asta, ne reducem apetitul şi am ajunge la masă fără pregătirea potrivită, fără o foame reală, ceea ce este cel mai important lucru.

Astfel, cel de jos trebuie să facă ceva pentru a se pregăti pentru masă. Este vorba despre o pregătire completă şi „abilă”. Nu este gazda cea care îl trezeşte pe oaspete, ci, mai degrabă, oaspetele însuşi, care se pregăteşte cu toate lipsurile necesare pentru a gusta cu poftă toate delicatesele pe care gazda le-a pregătit pentru el. Mai mult, oaspetele trebuie să mănânce de dragul gazdei şi nu pentru el însuşi.

Nu trebuie să ne folosim apetitul în mod natural. Nu trebuie să fim umpluţi cu plăcerile cu care egoul nostru este obişnuit. Mai întâi, trebuie să trecem printr-o serie de corecţii treptate, până când oaspetele se ridică la acelaşi nivel la care se află şi gazda. Aici nu mai este vorba despre o masă. Nu mai este pe primul loc, dispare. Spiritul lor este deasupra mesei şi independent de mâncarea care este servită.

Fiinţa creată trebuie să treacă printr-o serie de schimbări treptate în cadrul lipsei sale. Mai întâi, a tânjit după plăceri materiale mărunte doar pentru el însuşi, complet rupt de gazdă. În primă fază, era o nevoie de cel mai simplu model de plăcere şi suferinţă pentru a porni şi pentru a experimenta acest sentiment.

Mai târziu, totuşi, clarificarea este îndreptată spre un nivel mai înalt, şi nu doar pentru a primi gustări din partea gazdei care le serveşte. Relaţia noastră devine mai personală şi noi întrebări apar deasupra ideii de a da şi de a lua, şi noi straturi sunt revelate.

Doar oaspetele este cel care se dezvoltă, bineînţeles, până în momentul în care simte că trebuie să-i întoracă serviciul gazdei. Altfel, va muri de ruşine.

Apoi, se dovedeşte că problema nu este să anulezi de tot ruşinea, dar mai degrabă este foarte bine că o simt pentru că, datorită ei, pot să am sentimentul de dăruire faţă de gazdă şi să mă bucur de asta mai mult decât orice fel de mâncare aşezat pe masă. Indiferent de cât de mult este, este doar la nivelul Nefesh, şi şansa de a-i aduce mulţumire gazdei este deja la nivelul Ruach.

După aceea, primesc gustări de la gazdă, dar doar de dragul ei, şi acesta este deja nivelul Neshama.

Totuşi, simt efectul în mine, în timp ce adevărata dăruire trebuie să fie necondiţionată, pură şi fără nicio aşteptare a unei recompense. Vreau pur şi simplu să dăruiesc, să mă ridic deasupra oricărui efect al eforturilor pe care le-am depus. Am trecut pe tot acest drum şi acum nici nu vreau să ştiu că dăruirea mea ajunge la Creator. Cel mai important lucru este că El se simte bine, şi nu contează dacă nu ştie de la cine primeşte acest bine, dacă este de la mine sau de la alţii. Acesta este nivelul Luminii Haya.

De aceea, o dobândim independent de chestiunea de la masă, cu gustările, dintre gazdă şi oaspete. Aceasta este Lumina Yechida.

Urcând nivelurile dăruirii, o persoană ajunge la Creator.

În acest proces, doar oaspetele se schimbă şi lipsa pe care o dobândeşte devine lipsa lui autentică. Trebuie să fie rupt de gazdă pentru a-şi descoperi o nouă lipsă, în ciuda revelării Creatorului.

Problema noastră este să păstrăm punctul de rupere, acel „ceva din nimic”. Oaspetele se bazează pe acest lucru şi-l scoate în evidenţă din ce în ce mai mult, având în vedere că, fără acest punct, nu are dreptul să existe.

Masa şi toate Luminile şi vasele care sunt legate de El rămân doar până la sfârşitul corectării când revelăm gazda şi suntem în adeziune cu El.

Din partea a patra a Lecţiei Zilnice de Cabala, 19.07.2013, Scrierile lui Baal HaSulam

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

Dacă duşmanii mei mă înconjoară – inima mea nu se va teme!

Dacă ridică un război împotriva mea – chiar şi atunci rămân încrezător!

(Psalmul 27)

Lucrul principal este de a constata că acest război este între două părţi ale universului. Pe de o parte, există întreg ego-ul uman, egoismul în mine. Pe de altă parte, există un grup, o societate, prin care primesc ajutorul Creatorului. Dacă în mine este trezită forţa răului: ea mă privează de forţă, mă tulbură şi mă amăgeşte, punctul meu din inimă simte că războiul este aprins cu răul meu. Apoi, alerg rapid să cer ajutorul grupului şi Creatorului care este ascuns în mijlocul lui, forţa dăruirii şi astfel, mă înarmez împotriva răului şi ridic un război împotriva egoismului meu.

Shamati, Articolul 42: Ce reprezintă Acronimul ELUL [1] în muncă

Prin urmare, trebuie să fie expulzat din Palatul Regelui, deoarece acceptarea Împărăţiei Cerului nu poate fi decât printr-o capitulare necondiţionată.

Totuşi, când spunem că nu este pregătit să-şi asume munca cu condiţia să fi existat o „formă de alb”, adică o zi de strălucire în timp ce, dacă munca se prezintă sub o „formă neagră” nu suntem de acord, o astfel de persoană nu are locul său în Palatul Regelui. Deoarece, nu sunt admişi să intre în Palatul Regelui decât cei care doresc să muncească în scopul de a dărui, nu dăm importanţă a ceea ce simţim pentru noi înşine în timpul muncii.

Dimpotrivă, chiar şi într-o stare în care vede o formă de negru, nu este impresionat de ea, dar nu doreşte decât  a vedea că, Creatorul îi dă forţa de a depăşi toate obstacolele. Aceasta înseamnă că nu cerem Creatorului să ne dea o formă de alb, ci să ne dea forţa de a depăşi toate disimulările.

În primul rând, răul meu este trezit, „un ajutor împotriva mea” (1). Apoi, nu am altă alegere decât a mă întoarce spre grup, în mijlocul căruia forţa luminii, forţa Creatorului (2) este ascunsă. Din acest motiv, corectez răul meu (3) şi transform întunericul negru în lumină albă.

Totul depinde de persoană. De fapt, nu există nici negru, nici alb, o persoană devine negru în alb şi alb în negru.

Pregătirea cursului zilnic de Cabala, 28.07.2013

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Întrebare: Cum putem, cu adevărat, să avansăm în credinţa deasupra raţiunii?

Răspuns: Chiar dacă noi am ajuns să ştim că vom avansa la congres, am primit şi un alt mare plus. Acum noi nu credem numai în profesor şi în progresul nostru bun, dar înţelegem, în aceeaşi măsură, că în plus de asta, noi trebuie să avansăm mai mult în credinţa deasupra raţiunii.

Aceasta înseamnă că, graţie mesajului pe care l-am primit, putem avansa într-o credinţă mai mare. Dacă avansăm corect, vom întâmpina probleme mai mari, deoarece ego-ul ne va trage mai puternic înapoi şi apoi, va trebui să avansăm deasupra lui şi împotriva lui. Credinţa deasupra raţiunii înseamnă credinţa împotriva raţiunii.

Cum putem să avansăm împotriva raţiunii ?

Atunci când vom avansa în spiritualitate, fiecare nivel anulează nivelul precedent conform legii spirituale “a nega negativul”. De fiecare când creştem, devenim mai înţelepţi şi mai inteligenţi şi cunoaşterea noastră la nivelul următor este opusă cunoaşterii nivelului precedent.

Fiecare Partzuf este compus din zece Sefirot, de la Keter la Malchut. Malchut al părţii superioare devine Keter al părţii inferioare, adică schimbă de la atributele sale la atributele opuse. Totuşi, atunci când ne ridicăm, Keter de jos devine Malchut de sus şi devine astfel, contrariul.

Malchut este atributul recepţiei şi Keter este atributul dăruirii. Deci, de fiecare dată când urcăm, trebuie să transformăm recepţia în dăruire, în credinţa deasupra raţiunii. Când urcaţi la următoarele zece niveluri, deoarece Keter al vostru a devenit Malchut, este ca şi cum negaţi toate cunoştinţele voastre anterioare şi toate cele zece Sefirot pe care le aveaţi la nivelul precedent devin opusul şi sunt incorecte în starea următoare.

Este ca şi cum ai vorbi unui copil care vede lucrurile nivelului său, în timp ce voi îl vedeţi total diferit. Raţiunile şi acţiunile sunt diferite, chiar dacă vedeţi acelaşi rezultat. Credinţa deasupra raţiunii este credinţa contra raţiunii. Ea neagă mereu raţiunea precedentă şi voi trebuie să avansaţi împotriva ei, adică deasupra. Am cunoaşterea şi încă avansez conform credinţei.

Când Rabash mi-a explicat ce este “credinţa deasupra raţiunii”, el mi-a dat exemplul următor: Să presupunem că un prieten a împrumutat o mie de dolari de la un alt prieten şi vrea să-i dea banii înapoi. Când îi dă banii înapoi, reiese că este cu un dolar mai puţin în plic. Cel care a primit banii întrebă dacă prietenul a returnat toţi banii şi prietenul a spus că a făcut-o. Începe acum să se gândească cine are dreptate? Nu, dacă prietenul spune că este o mie de dolari, o accept ca o mie de dolari. Asta înseamnă că eu nu cred ceea ce văd, deoarece acum am ochii prietenului meu în locul propriilor mei ochi. Nu cred sentimentele mele şi ceea ce ştiu, avansez în “credinţa deasupra raţiunii”.

Ceea ce mi-a spus prietenul meu înseamnă vasele exterioare, atributele exterioare sunt mai importante pentru mine şi accept această informaţie ca fiind mai precisă, care este mai clară şi mai corectă decât a mea. Deci, dacă grupul decide ceva, o accept imediat şi chiar dacă este clar pentru mine că este mai puţin de o mie de dolari aici, o accept ca fiind o mie de dolari. Este un substitut pentru mine. În general, aceasta pare ilogic şi nerealist şi chiar este aşa.

Baal HaSulam spune că anumiţi oameni pot părea răi şi alţii drepţi în funcţie de atributele lor, atunci îi vom vedea în mod opus, unii oameni par bogaţi şi alţii săraci şi atunci noi îi vom vedea în mod opus, unii oameni par inteligenţi şi alţii stupizi şi apoi invers.

Totul depinde de noi. În lumea spirituală, schimbăm imaginea complet prin schimbarea atributelor noastre. Corpurile şi legăturile dintre ele sunt revelate într-un mod total diferit.

Astfel, credinţa deasupra raţiunii este mijlocul prin care avansăm şi urcăm pe scara spirituală. Nu putem face altfel! „Credinţa deasupra raţiunii” este credinţa opusă a ceea ce noi ştiam deja. Dacă noi nu avem credinţă contrar a ceea ce ştiam înainte, nu vom putea trece niciodată de la un Partzuf (stare), la al doilea, al treilea şi aşa mai departe. Astfel are loc tranziţia.

Dacă am primit mesajul şi sentimentul că suntem pe drumul corect în timpul ultimului congres şi profesorul nostru ne-a ghidat corect, deşi nu am crezut cu adevărat asta, avem o problemă acum. Deci, unde este credinţa noastră? Cum putem să închidem ochii şi să ignorăm ceea ce ştim ? Dacă noi nu o facem, vom avansa în mod egoist. Pentru prima dată, ni s-a dat o reală oportunitate de a câştiga următorul nostru nivel într-un atac “deasupra raţíunii”.

Prima parte a Cursului zilnic de Cabala, 21/07.2013, Credinţa deasupra raţiunii

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Fiecare nivel rezumă şi încorporează tot ce se întâmplă în interiorul lui. Constant, învăţăm de la noi înşine despre stările şi atributele prin care trecem, care se acumulează pas cu pas, iar apoi, ca o măsură, ajung la un stadiu în care zero devine unu, după care, ajung din nou la un stadiu în care unu devine doi, şi tot aşa. La fel se întâmplă şi cu noi.

Totuşi, când numărul unu sau numărul doi apare în mine, apare ca o sumă negativă a tuturor descoperirilor negative precedente deasupra cărora mă pot ridica, şi acum mă ridic desaupra tuturor, şi primul nivel pozitiv este creat pentru mine.

Astfel, trebuie să înţelegem că Creatorul nu ni se revelează niciodată cu uşurinţă. Ne forţează să ne schimbăm, şi apoi să-L simţim, ceea ce înseamnă că propriile noastre stări corectate vor fi simţite de noi ca atribute ale Creatorului.

Astfel, nu trebuie să ne uităm în altă parte, ci mai degrabă doar în noi înşine, să clarificăm unde sunt atributele care operează împotriva conexiunii şi care au fost create ca rezultat al spargerii sufletului comun. Le descoperim şi ne ridicăm mereu deasupra lor. Aşa avansăm. Asta înseamnă că iubirea acoperă toate greşelile făcute fără intenţie şi toate crimele, şi noi avansăm conform acestui principiu.

Acum, când ne aflăm într-o atmosferă bună ca aceasta, în care ne lipseşte grija reciprocă, în primul rând şi înainte de toate, trebuie să creăm o „boltă cerească” deasupra noastră, cum ar fi un mediu, un dom, care ne va cuprinde pe toţi, mereu conştienţi de faptul că trebuie să descoperim în noi opoziţia faţă de conexiune şi, permanent, să o depăşim.

Dacă acest lucru nu apare în noi, acesta este un semn că nu tânjim după conexiune, dar în momentul în care ne-o dorim cu adevărat, imediat simţim opoziţia. Asta pentru că în spiritualitate nu există oprire. Imediat, tot felul de perturbări vor fi adăugate ca stadii ale avansării.

Multe din sursele scrise vorbesc despre cum cabaliştii simţeau unii faţă de alţii ură. În Cartea Zoharului se spune că studenţii lui Rabbi Shimon simţeau o ură aşa de mare încât erau gata să se ardă unii pe alţii, un foc al urii ardea între ei.

Aparent, nu era nimic pentru care să se certe. Toţi erau săraci şi trăiau într-o peşteră mică. În legătură cu ce simţeau ei ură? De fapt, vroiau să ajungă mai aproape unii de alţii să-şi corecteze natura şi să descopere, prin asta, atributul dăruirii şi iubirii, Creatorul.

Astfel, marea forţă a mediului, grupul, un memento constant în ceea ce priveşte faptul că dacă grupul munceşte corect, atunci toate opoziţiile care apar printre noi sunt doar singurele noastre mijloace spre urcare spirituală.

Din cărămizi ca acestea, atributele corectate, se construieşte sufletul. Atributele respingerii sunt părţile sparte ale templului sufletului. Conectându-le, construim din nou acest Kli, vas, sufletul nostru comun.

Facem un efort să ne conectăm şi până la urmă descoperim răul din fiecare dintre noi: nu vrem să ne conectăm. Alături de asta, trebuie să simţim presiunea grupului astfel încât nu vom fugi de ostilitatea şi ura care apar în noi faţă de unii prieteni sau faţă de toţi prietenii. Sub presiunea din partea grupului, începem să tânjim după conexiune, care este opusă forţei separării. Astfel, presiunea grupului trebuie să fie puternică.

Tânjind după conexiune, începem să înţelegem că, nu doar că cerem presiunea grupului aici, dar cerem şi o putere mai înaltă, Lumina Înconjurătoare (Ohr Makif), şi astfel apar trei componente obligatorii: noi înşine, grupul şi Lumina Înconjurătoare. Cu ajutorul lor, problema este rezolvată şi noi ne conectăm.

Data viitoare, va fi la fel. Condiţiile pentru conexiune se transformă într-un început. Astfel, după conexiune, trebuie să căutăm din nou un motiv mai mare pentru care să ne conectăm, şi, din nou, primim respingere şi cădere, deasupra cărora ne ridicăm din nou şi mergem mai departe. Cu toţii trecem printr-un astfel de proces.

De la Congresul de la Sankt Petersburg „Prima Zi”, 12.07.2013, Lecţia a doua

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Întrebare: Cum putem lucra cu mândria care s-a revelat în urma congresului?

Răspuns: După congres, a avut loc, într-adevăr, o revelare a mândriei, mai ales în Europa. Fiecare parte a lumii are probleme şi slăbiciuni specifice, iar Europa şi Rusia sunt diferite din acest punct de vedere.

Ce este mândria? Cu privire la cine şi la ce? O persoană trebuie să-şi lămurească singur asta.

• Simt mândrie pentru că înţeleg şi ştiu totul, pentru că am dobândit ceva şi acum sunt mare şi am totul. Asta va trece şi va dispărea de la sine în două zile.
• Simt mândrie pentru că sunt la câteva niveluri deasupra celorlalţi şi ei sunt nefericiţi, luptându-se cu crizele lor mărunte, în timp ce eu sunt deasupra lor, înţeleg totul şi nu prea-mi pasă de nimic utiându-mă de sus la ei. Asta e greşit.

Dacă vorbim despre conexiune şi despre faptul că trebuie să corectăm spargerea dintre noi, atunci trebuie să ne facem griji pentru toţi ca pentru proprii noştri copii. Nu cred că ai relaţiona astfel cu oamenii dacă ai simţi că sunt copiii tăi, dar exact aşa trebuie să ne raportăm la ei.

De fapt, nu văd niciun motiv pentru care ar trebui să fii mândru. Ce este atât de special în ceea ce te priveşte? Ce ai dobândit, tu însuţi? Nimic.

Ai fost într-un grup, ai fost adus, împins, şi ai fost supus la diferite acţiuni. Ai participat pasiv fără să înţelegi esenţa lui „de ce” şi „unde” ar trebui să ducă asta. Nici măcar nu ai vizat această stare prezentă şi nu ai ştiut cum este. Asta înseamnă că acţiunile tale nu au fost centrate pe ceva şi, astfel, se dovedeşte că ai fost norocos. Deci, pentru ce eşti mândru?

Pot să-ţi spun din proprie experienţă că, cu cât o persoană se ridică mai sus, cu cât avansează mai mult şi cu cât este mai aproape de Creator, cu atât se simte mai umil şi mai jos. Se întâmplă aşa pentru că vede acţiunea Luminii infinite care aranjează totul în orice moment, care construieşte şi animă totul.

Continuă să munceşti şi sentimentul de mândrie va trece. Cel mai important lucru este că nu trebuie să te abată de la calea ta spirituală. Dacă apar diverse devieri şi te comporţi ca un copil încăpăţînat, sunt obişnuit cu asta. De aceea, nimic nu poate fi făcut, decât să treci peste asta pas cu pas. Vom învăţa cum.

Din prima parte a Lecţiei Zilnice de Cabala, 21.07.2013, „Credinţă deasupra Raţiunii”

Filed under: Congrese, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

Se spune „Fie ca fiecare zi să fie ca nouă pentru tine”, adică fiecare clipă, fiecare moment, care aparent nu diferă de cele dinainte. În timpul unei căderi, nu simţim nicio reînnoire. Ni se pare că am trecut prin toate aceste stări şi am acumulat experienţă.

Căderile sunt urmate de urcări, care, şi ele, par să nu fie diferite una de alta. Ne ridicăm şi cădem, ne ridicăm din nou şi cădem din nou, dar deocamdată nu simţim diferenţa între paşii repetitivi. Ne rămâne doar să credem că schimbările au loc şi că, de fiecare dată, noi stări şi noi dorinţe ni se deschid, în care nu simţim niciun fel de calităţi speciale, doar un gol.

Şi asta este cu adevărat deprimant, pare că încă o dată este vorba despre o cădere care ne face nefericiţi şi neinspiraţi. Şi asta nu e bine pentru că noi nu binecuvântăm „pentru rău la fel ca pentru bine!”

Apoi vine o urcare şi noi senzaţii apar, dar ele sunt înlocuite din nou de o cădere. Încă este dificil pentru noi să vedem aceste urcări şi căderi fără sfârşit ca un proces natural gradual, care ne îndreaptă către sfârşitul corecţiei.

Atitudinea noastră va rămâne greşită până când dobândim atributul dăruirii. Acum, această atitudine este egoistă şi noi nu vedem niciun beneficiu în căderi şi nici chiar în urcări pentru că, după acestea, vom cădea din nou şi vom pierde tot ce reuşisem. Urcările sunt înlocuite de căderi şi nu se întrevede niciun final pentru asta.

O persoană se obişnuite cu asta pas cu pas, ca şi cu toate celelalte plăceri ale acestei lumi şi vede că nu este nimic special în ele. Ei bine, s-a bucurat pentru un timp, pentru o seară, pentru câteva ore, pentru o săptămână sau două, dar apoi s-a încheiat oricum! De aceea nu este dornică să se întoarcă la această stare pentru că devine experimentată, „deşteaptă” şi priveşte mai pragmatic acest aspect.

Dar lucrurile stau astfel pentru că nu a primit încă atributul dăruirii. Orice plăceri resimţite în dorinţa de a se bucura, în mod inevitabil s-au stins. Şi astfel o persoană se obişnuieşte cu ele, încet încet este deziluzionat, îmbătrâneşe şi moare pentru că nu mai rămâne nimic care să aducă plăcere.

Munca spirituală reprezintă exact opusul acestui lucru; ne ridică deasupra urcărilor şi căderilor. Dobândim atributul dăruirii, şi dacă prin urcări şi căderi suntem în stare chiar acum să-I aducem plăcere Creatorului, atunci fiecare urcare şi cădere devine foarte valoroasă pentru noi. Suntem fericiţi că ne aflăm în ele şi nu contează ce este această stare dacă prin ea Îl putem mulţumi pe Creator.

Deci, cel mai important lucru este să dobândim atributul dăruirii deasupra tuturor urcărilor şi căderilor. Ele nu se vor sfârşi până când nu realizăm complet acest lucru! Asta va însemna că ne-am încheiat corecţia. Adică, urcările şi căderile nu sunt importante prin ele însele, ci pentru cum dobândim, deasupra lor, atributul dăruirii.

Din pregătirea pentru Lecţia Zilnică de Cabala, 25.07.2013

Filed under: Lectia zilnica, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Gândurile şi dorinţele mele nu sunt, de fapt, ale mele. Unde începe adevăratul meu eu? Este în grupul care vă permite să dezvoltaţi şi să întreţineţi dorinţa voastră serios, într-un mod concentrat, practic. Aici am instrumentele, mijloacele care-mi permit să tratez şi să schimb materia dorinţei mele.

Muncind asupra dorinţei cu ajutorul prietenilor mei, umplu singura liberă alegere a mea. Totuşi, dacă nu vreau asta, vor fi noi probleme şi necazuri şi în final, o voi dori.

Întrebare: Asta înseamnă că sufăr până renunţ ?

Răspuns: Renunţarea nu este problema. De fapt, încep să înţeleg că ar trebui să schimb dorinţa mea, să fie ca a Creatorului şi asta-i. Sunt atras de aceleaşi valori şi scopul corect şi încep să mă bucur de asta.

Apoi, există o nouă etapă: Este un păcat că o fac încercând să evit suferinţele, să mă bucur de încântarea Creatorului. Vreau să dăruiesc total, să iubesc în totalitate, chiar dacă nu simt niciun răspuns din partea Creatorului.

Aceasta este calea spirituală pe care schimb valorile egoiste şi descopăr, de fiecare dată, limitele libertăţii mele, adevăratul meu nivel. Cum este scris: Voi sunteţi numiţi Adam (om) şi nu naţiunile lumii. Voi se referă la cei care aspiră la Creator, adică a face dorinţa lor ca dorinţa Lui. Atunci, sunt numiţi Israel, adică Yashar El (direct la Creator).

Totuşi, dacă nu vreau să-I asemăn Lui, rămân la nivelul animal, în care toate schimbările, inclusiv progresul tehnologic şi ştiinţific, toate provin de la El şi nu pot fi modificate. Aici, nu pot fi independent. O persoană devine independentă când devine similară Creatorului.

A patra parte a Cursului zilnic de Cabala, 19.07.2013, Scrierile lui Baal HaSulam

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

Întrebare: Cât de eficiente sunt demersurile spirituale în grupuri mici de două sau trei persoane?

Răspuns: Aceasta este problema cu prietenii noştri din mediul virtual, cu prietenii singuri şi cu alţii. Avem atât de mulţi studenţi care sunt împrăştiaţi în diferite colţuri ale ţărilor lor: Australia, Noua Zeelandă, China, unele ţări europene, America de Sud şi altele. Astfel, aceste congrese încă ne formează şi ne conectează şi ne dau şansa să ne concentrăm împreună.

Dar lipsa unui grup fizic rămâne o problemă. Nu-mi imaginez o soluţie. Ştiu un singur lucru – când i-am cerut permisiunea lui Rabash să mă apropii de el, la început m-a refuzat şi avea dreptate; este necesar să verifici dacă dorinţa ta este reală. Şi abia după doi ani m-a lăsat să mă apropii.

Prin urmare, dacă un student învaţă alături de noi, cu seriozitate şi de mult timp, el trebuie să se gândească să se mute într-un loc unde există un grup sau unde este posibil să organizeze unul. Nu întrevăd o altă cale.

Pe cât de mult posibil mă gândesc la acest lucru tot timpul şi sper ca, prin intermediul unui sistem virtual, să fie posibil să conectăm oamenii şi să le dăm un sentiment de unitate, dar, în acelaşi timp, un ecran de calculator îi desparte. O persoană se protejează de ceilalţi printr-un ecran.

Deci, care este problema? Să-i faci pe oameni să se conecteze cu alţii. Ne aflăm într-o stare în care „să ne conectăm cu alţii” înseamnă să stăm împreună, să respirăm împreună, să învăţăm împreună, să-i urâm pe prieteni, să-i iubim, şi tot aşa.

Şi Lumina Superioară ne dă tot felul de probleme aici, creând în mod intenţionat frecuşuri între noi, frecându-ne unii de alţii, pentru a îndepărta învelişul de pe inimă. Inimile se freacă una de alta pentru a se dezveli. Cum este posibil să faci acest lucru când te afli într-o conexiune virtuală? Nu pot să-mi explic. Personal, aş fi fericit să fiu cu toată lumea într-o conexiune virtuală: tastez o informaţie într-un mail şi gata, eşti deja „ îndrăgostit” de prieteni.

Unde poţi simţi cu adevărat ostilitatea, până la ură, aşa cum au simţit-o prietenii din Zohar? Poţi imediat să scoţi din priză calculatorul sau să te protejezi cu emoticoane şi gata! Cum ar putea fi altfel?

Simt asta cu noi în ţara noastră. Există grupuri care păstrează o distanţă cavalerească. Sunt cei care se află mai aproape, participă mai mult, vor să se integreze mai mult alături de noi, şi vor să construiască împreună centrul. Când sunt oportunităţi pentru a munci, arunci este testată participarea fiecăruia. Nu este vorba doar de participare, ci mai degrabă de a munci împreună. Asta este esenţial. Astfel, trebuie să înţelegeţi că este necesar să vă adunaţi şi să vă organizaţi în grupuri, în grupuri mari cu departamente, cu un sediu, cu grupuri de copii. În general, toate acestea sunt imperativ necesare.

De la Congresul de la Sankt Petersburg „Ziua a doua”, 13.07.2013, Lecţia a treia

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca spirituala - Niciun comentariu→