Fiecare om acţionează în concordanţă cu rădăcina sufletului său şi Lumina care reformează acţionează asupra lui în concordanţă cu rădăcina sufletului său. Prin urmare, atunci când ne uităm unii la alţii în această lume, nu înţelegem motivele din spatele acţiunilor noastre; nu vedem care anume dintre genele informaţionale şi care dintre Luminile corespunzătoare sunt transformate în noi. Nu ne putem judeca unii pe ceilalţi în mod corespunzător şi, ca atare, spunem că este întotdeauna necesar să ne judecăm favorabil prietenul.

În relaţia cu el însuşi, persoanei îi este dată libertatea de alegere, el trebuind să se străduiască să construiască un mediu înconjurător lui care să-l trezească în cel mai înalt grad. El trebuie să fie dedicat acestui mediu, să se supună acestuia şi să fie integrat cât mai mult posibil în mediu, aşa după cum este scris, “Tot ceea ce poţi face prin puterea mâinilor tale, aceea să faci”.

Dar pe lângă aceasta, mai există şi un plan general de dezvoltare. Ne aflăm într-un astfel de proces, în care întreaga lume începe să se trezească. Prin urmare, dezvoltarea noastră depinde de dezvoltarea întregii lumi. Acest puzzle este revelat din ce în ce mai mult şi fiecare om trebuie să-şi ocupe locul care i-a fost desemnat în cadrul acestuia. Rezultă că, pe măsură ce lumea avansează, în general, şi noi, “Israel,” poporul care îl caută pe Creator, vom avansa tot mai departe. Şi reciproc, prin avansarea noastră vom trezi întreaga lume.

În concluzie, este imposibil să separăm aceste două componente în munca noastră prezentă. Fiecare este conectat şi depinde de celălalt într-o formă imposibil de separat: atât în munca internă, prin intermediul genelor informaţionale şi cu ajutorul Luminii noastre personale Reformatoare, cât şi în grupul din grup, în munca generală cu oamenii lui Israel din ţara Israel şi din întreaga lume. A sosit vremea în care trebuie să-i trezim pe toţi. Dar, cu cât este mai interior stratul, cu atât mai importantă este această trezire.

Omul trebuie să înţeleagă că, motivul pentru care cade, tot timpul, simţindu-şi astfel inferioritatea, este spre binele lui, astfel arătându-i-se adevărata sa stare. Este necesar să fie recunoscător pentru rău la fel ca şi pentru bine, căci binele şi răul sunt cântărite împreună. Forma în care binele şi răul vor fi revelate depinde numai de Lumina care Reformează. Şi este necesar, întotdeauna, să ne examinăm pe noi înşine în conformitate cu integrarea noastră în societate: În ce măsură suntem pregătiţi şi ne străduim, suntem preocupaţi să vedem întregul grup şi, în general, întreaga lume, ca pe propriul nostru suflet?
Din pregătire pentru  Lecţia zilnică de Cabala din 3/20/13

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Din Midrash, “Cartea lui Jethro”: Când Jethro s-a apropiat de câmpul fiilor lui Israel, el i-a scris o scrisoare lui Moise spunându-i: “Socrul tău Jethro a sosit. Te rog vino să mă întâmpini. Dacă nu vrei să ieși de dragul meu, fă-o te rog pentru soția ta Zipporah; dacă nu o faci nici de dragul ei, fă-o pentru cei doi fii ai ei.” Jethro a legat scrisoarea de o săgeată și tras-o spre Norul Gloriei. Norul respingea de obicei, totul, dar a permis pătrunderea acestui mesaj, datorită lui Moise.  

Acest pasaj vorbește despre o stare interioară a omului. Nu există nici o conexiune între calitatea de  “Jethro” și calitatea de “Moise.” Moise s-a detașat de Jethro, din acest motiv Jethro spune, ”Avem șansa de a stabili o legătură între noi; dacă nu între tine și mine, atunci între tine și Zipporah, dacă nu cu Zipporah, atunci cu cei doi fii ai ei.” El caută o cale de a face o legătură. “Trimiterea unei săgeți spre Norul Gloriei” înseamnă că Moise stă pe nivelul următor (superior) și că este imposibil de ajuns la el.

Atunci când, în spiritualitate, se spune că, “o persoană trimite un mesaj (sau un emisar sau un intermediar) către altcineva pentru că nu este posibil să îl abordeze direct,” aceasta înseamnă că două proprietăți (primire și dăruire) sunt incompatibile și nu se înțeleg între ele. Jethro este calitatea de primire (egoism), în timp ce Moise reprezintă calitatea dăruirii. Aceste două proprietăți sunt incompatibile în interiorul aceleiași persoane, așa încât este necesar să existe un “adaptor”care să le conecteze. Singurul lucru pe care îl poate face calitatea numită “Jethro” este acela de a-și înălța dorințele sale și de a “trimite un mesaj către Norul Gloriei,” cu alte cuvinte, către calitatea lui Moise, pe care el este incapabil să o înțeleagă și să o abordeze în vreun fel.

Separarea care există între Moise și Jethro este esențială și indispensabilă. În acest moment ei încep să creeze împreună, o conexiune. Este momentul în care încep să se manifeste proprietățile egoiste, în interiorul poporului lui Israel. Poporul lui Israel a ieșit din Egipt fără să-și corecteze aceste  calități; pur și simplu și-au restâns aceste proprietăți, renunțând să le folosească.

Acesta este momentul în care aceste calități încep, treptat, să fie corectate; Jethro reprezintă manifestarea acelorași proprietăți egoiste, dar acum ei au dorința de a atinge nivelul lui Moise. Acest nivel este deja “însămânțat” în Jethro, deoarece Moise a petrecut 40 de ani în compania lui Jethro (distanța de la Malchut la Bina) inculcând acest punct în el. Acest punct este “săgeata” pe care i-o trimite lui Moise. În mod natural, Moise se întoarce și îl confruntă, pentru că nimeni nu este capabil să-l respingă atunci când realizează cât de important este acesta pentru el.

Moise îi spune lui Jethro tot ceea ce i s-a întâmplat. Jethro începe să simtă toate aceste lucruri despre care povestește el și Îl binecuvântează pe Creator pentru tot ceea ce I-a făcut lui Israel. Aceste două proprietăți dintr-o persoană încep să se simtă una pe cealaltă și să se incorporeze una în cealaltă. Mai înainte de orice, Moise trebuie să lucreze la nivelul de Bina, apoi să continue, folosindu-și calitățile sale (de jos) inferioare (așa numitul “popor”), adică munca spirituală este efectuată întotdeauna, mai întâi pe planul cel mai subțire și doar ulterior, sunt adăugate la aceasta dorințele cele mai grosiere.

Moise îi transferă Tora lui Jethro, astfel încât Tora intră în egoism și începe să lucreze din interiorul acestuia. După ce Jethro primește Tora, el, la rândul lui, îi explică lui Moise cum trebuie să lucreze cu egoismul.

Distanța dintre Malchut și Bina este de 40 de pași (sau 40 de ani). Jethro este Malchut care se ridică la nivelul lui Bina și se atașează de aceasta.Atunci Moise se include pe sine în Jethro și începe să lucreze în el, aceasta fiind Bina care coboară la Malchut.

Moise i-a înmânat Tora lui Jethro într-un mod alegoric; acesta deja incorporase parțial pașii parcurși de Moise și de către popor, cu alte cuvinte, calitățile care fuseseră deja corectate. Apoi, Jethro îi spune lui Moise cum să lucreze cu egoismul și anume, Malchut  care se ridică la Bina crează sistemul care lucrează cu egoismul. Nivelul superior (Bina) trebuie să incorporeze egoismul pentru a realiza cum trebuie să lucreze cu acesta și să creeze un sistem de corectare treptată a “egoismului din interiorul egoismului.” Din acest  motiv, Jethro și Moise trebuie să fie incluși unul în celălalt, în loc să stea separați.

După ce Moise transferă Tora lui Jethro în forma cea mai potrivită, pentru ca acesta să se întoarcă la poporul său și sa le corecteze dorințele lor inferioare (Jethro este un pas tradițional spre dorințele inferioare care sunt definite prin termenul “poporul său”), Moise  primește de la Jethro un sistem de lucru cu egoismul. El începe să înțeleagă căile prin care poate să spargă egoismul în zeci și sute de bucăți, învață cum să lucreze cu grosimea (Aviut-ul) dorințelor, mai precis cu ceva ce lipsește din Bina deoarece aceasta este transparentă. Când Aviut-ul se apropie de Bina, apare necesitatea de a se iniția crearea unui sistem ierarhic. În acest fel este construit sistemul, deși acesta nu este tocmai  tipic pentru Israel.

Israel este o caracteristică a Binei, o calitate de dăruire. Totuși, poporul lui Israel a părăsit Egiptul absorbind în întregime egoismul. În acest moment, ei au început să “aranjeze” egoismul și să realizeze cum trebuie să lucreze cu acesta, pas cu pas. Datorită lui Jethro, poporul lui Israel a căpătat șansa de a accepta sistemul care se referă la egoism.

Din emisiunea de pe KABTV “Misterele cărţii eterne,” 3/11/13

Filed under: Egoism, Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

Înţelepciunea Cabala spune că toată lumea este o dorinţă pentru plăcere, dorinţa de a primi satisfacţie. Această dorinţă se dezvoltă de miliarde de ani întotdeauna de la vegetal, animal, de la nivelul vorbitor. În timpul dezvoltării, o persoană trece prin aceleaşi etape: mineral, vegetal, animal şi vorbitor.

În timpul tuturor acestor etape, umanitatea a trecut de la o etapă la alta, de la o regiune la alta. Viaţa a fost creată undeva în Africa şi de aici a rătăcit spre Est şi apoi s-a instalat în Europa…Şi astăzi, noi am atins un stadiu particular, unic. Astăzi, Europa se găseşte în centrul lumii şi, în funcţie de amestec şi integrare, a devenit un soi de Babilon modern. Ea stabileşte tonul în lume: cultural, ştiinţific şi tehnologic. În ciuda faptului că America pare distinctă de Europa, este vorba, de fapt, de aceeaşi civilizaţie. Astfel, vom vorbi despre Europa ca centrul lumii. În general, ceea ce se întâmplă în Europa influenţează întreaga lume.

A fost un timp când umanitatea se răspândea din Babilonul antic pe suprafaţa pământului. De asemenea, exista o comunitate cu un număr mare de triburi ce au fost unite de un spaţiu comun, prin intermediul unei culturi relativ comune şi printr-un nivel comun de existenţă. Astăzi, acelaşi lucru se întâmplă în Europa.

Este vorba despre un număr mare de persoane, o naţiune, dacă putem spune asta, compusă dintr-un număr mare de triburi, popare şi naţiuni care, în ansamblu, sunt unite de o cultură, un nivel uniform, o înţelegere a lumii şi o mentalitate particulare. Chiar dacă sunt diferite unele de altele, au, în general, o schemă comună. Şi această tendinţă este extinsă, progresiv, în întreaga lume.

Europa este originea şi spiritul existenţei moderne. Dar, ea însăşi a trecut prin schimbări foarte dureroase, pentru că lumea noastră se schimbă şi nu doar în sens tehnic, ci, de asemenea, pentru că dorinţele care se găsesc la baza sistemului nostru s-au schimbat, de curând, într-o formă particulară, acută calitativ.

De-a lungul mileniilor, umanitatea s-a dezvoltat într-un mod simplu, prin creşterea dorinţelor. Oamenii au vrut mai mult: să câştige mai mult, să obţină mai mult, să profite mai mult. Ei au vrut, simplu, să-şi satisfacă dorinţele. În general, ei s-au dezvoltat cantitativ şi, în practică, foarte puţin calitativ.

Dar astăzi, o tranziţie foarte complicată are loc spre noi dorinţe. Progresiv, noi am deviat de la direcţia tradiţională a dezvoltării care duce la bogăţie, la glorie, la putere şi cunoaştere. Umanitatea nu mai caută aceste lucruri care, anterior, interesau şi împlineau. Astăzi, ea traversează o existenţă pasivă, „amorfă”, deoarece se găseşte într-o fază de tranziţie.

În schimbările noastre spirituale, uneori, ne găsim într-o ascensiune mare şi apoi, ne regăsim într-o disperare, coborâre, indiferenţă. Astfel, nu putem face nimic, nu vrem nimic. Apoi, ceva nou „explodează” în interior, din nou suntem atraşi într-o anumită direcţie şi, din nou, suntem plini de energie. Cu noi, aceste stări se tranformă foarte rapi, iar în umanitate, în dezvoltarea sa, se schimbă foarte lent.

Şi astăzi, noi traversăm această etapă. Ne găsim în ea de ceva timp: ea se exprimă în nihilism, negare, apatie; originea se află în anii care au urmat celui de-al doilea război mondial, în anii cincizeci şi şaizeci. Din acel moment, aceste fenomene au primit noi forme: a crescut numărul de divorţuri, oamenii nu doresc să-şi întemeieze o familie sau să dea naştere copiilor, dorind să fie singuri şi abandonându-şi părinţii. Nu există sentimentul de comunitate furnizat de familie, un grup de oameni ce sunt uniţi de sentimentul de familie. Acest lucru este pierdut.

După aceasta, o persoană este într-o stare de confuzie. Şi asta se simte, mai ales în Europa, ca partea cea mai dezvoltată a umanităţii. Într-un mod fundamental, acest proces nu este decât o tranziţie spre o stare în care ne căutăm sensul. Oamenii au pierdut plăcerea, au pierdut dorinţele, au pierdut bucuria împlinirilor anterioare. Nu este nimic de făcut aici. Nu există, pur şi simplu, dorinţă! Este dificil să obligi oamenii.

Voi înşivă la locul de muncă, acasă, la diverse evenimente, probabil întâlniţi oameni de acest tip: un pic dezamăgiţi, goi, indiferenţi. Diverse mijloace de comunicare, publicitatea, încearcă să-i trezească tot timpul pentru ceva: sport, fotbal, cumpărături şi aşa mai departe. Toate astea sună incitant, dar nu este aşa. O persoană este atrasă pentru că are nevoie să se umple de ceva.

În plus, acest proces în Europa a adăugat alte procese. Vedeţi, în principiu, forţa unită a Luminii ne afectează pe toţi. În aceeaşi măsură, influenţează nivelul intelectual şi moral, toate nivelurile. Şi după aceea, noi resimţim o coborâre colectivă. Cu toate acestea, criza a influenţat nu numai familia, educaţia şi cultura. Lucrul cel mai important pentru noi, în acest moment, este criza economică, financiară. Vedeţi, economia, finanţele, au unit, mereu, oamenii. Dacă oamenii nu erau dependenţi economic, unii de alţii, cu necesitatea de a câştiga bani pentru existenţă, nu ar fi fost organizaţi în oraşe, popoare, naţiuni şi tot felul de asociaţii, ei nu ar fi avut motiv să o facă.

În principiu, ce a stimulat conexiunea între noi ? Avem nevoie de a ne realiza o viaţă, de a exista, de a ne bucura şi de a ne dezvolta într-o formă comună. Şi atunci când există o criză, criza financiară, decalajul economic dintre noi este deja o bază, o separare fundamentală şi asta reprezintă tranziţia cea mai importantă pentru etapa următoare.

Şi aici, rolul Europei este foarte important: Europa se găseşte în focarul evenimentelor de astăzi şi poate arăta, lumii întregi, abordarea corectă pentru soluţionarea problemelor, cu care, mai devreme sau mai târziu, toată lumea va trebui să lupte.

Congresul european din Germania, 22.03.2013, Lecţia 1

Filed under: Congrese, Criza, globalizare, Egoism, Lectia zilnica - Niciun comentariu→

Întrebare: Cum putem ajunge să simţim necesitatea de a ne îndeplini misiunea şi a fi uniţi?

Răspuns: Învăţăm, din toate eseurile lui Baal HaSulam şi Rabash, de ce este nevoie de conexiune şi unitate în grup. Asta atinge atât o persoană vis a vis de grup cât şi un grup faţă de alte grupuri.

Astăzi, lumea cerea acest lucru. Criza mondială ne obligă. Dacă nu ar fi existat, nu ne-am fi gândit la asta.

Grupul nostru avea odată 30-40 de membrii. Am învăţat într-un mic apartament şi ne era îndeajuns. Asta a fost doar acum 15 ani; şi am crezut că aşa va fi întotdeauna.

Dar, la sfârşitul anilor 90 ai ultimului secol, lumea a început deodată să se schimbe. Foarte mulţi oameni au ajuns la noi şi am fost constrânşi să ne mutăm în altă clădire. După aceea, oamenii au început să simtă o nevoie pentru noi, au început să apără în diferite ţări din toată lumea şi eu am aranjat să ţine o serie de conferinţe în 11 oraşe importante din America. Altfel spus, lumea s-a schimbat.

Deci, la început am planificat să învăţ într-un mic grup, aşa cum s-a obişnuit întotdeauna printre Cabalişti. Dar atunci când a apărut o mişcare către noi din partea lumii şi a început să ne arate nevoia ei pentru noi, am fost constrânşi să ne schimbăm. Aşadar, astăzi, voi ne-aţi găsit. Dar, dacă ar fi fost după noi, nu ne-am fi arătat nimănui, nu am fi intrat pe Internet, nu ne-am fi ocupat cu diseminarea, pentru că Cabaliştii au fost întotdeauna închişi. Dar lumea a început să ceară; starea ei s-a schimbat.

Este acelaşi lucru acum; criza ne obligă. Este ca şi cum există o condiţie: Dacă nu o corectezi, de ce primeşti Lumina superioară? Pentru tine însuţi? Nu există nimic de genul „pentru tine însuţi” în înţelepciunea Cabala, în spiritualitate. Nu primeşti nimic în lumea spirituală pentru tine însuşi. Şi astfel, o cerinţă obligatorie a apărut pentru noi – să ne conectăm între noi şi, împreună cu asta, să diseminăm.

Din Congresul European din Germania 3/22/13, Lecţia 1

Filed under: Criza, globalizare, Egoism, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Astăzi înțeleg imaginea realității din dorința de a primi și, drept urmare, mă simt obosit tot timpul și nu doresc să-mi deschid mai larg ferestrele percepției mele; există chiar unii care preferă să le închidă complet. Mă limitez tot timpul, pentru că dorința mea este foarte mică, extrem de îngustă.

Construim tot felul de dispozitive care ne lărgesc imaginea asupra lumii: telescoape, microscoape, stații de recepție radio și descoperim că realitatea este mult mai bogată decât acea realitate pe care percepem singuri. În schimb încercăm să comprimăm și chiar să limităm acest segment al realității pe care îl descoperim în limitele câmpului nostru vizual.

Spre final, obosesc, devin tot mai închis până când mor. Mor pentru că sunt de acord cu moartea și doresc să-mi restrâng instrumentele mele de percepție. Imaginea îmi devine respingătoare și, treptat, mă veștejesc o dată cu trecerea propriei mele vieți. Aceasta este ceea ce se întâmplă cu dorința de a primi.

Pe de altă parte, în cazul dorinței de a dărui, pe care o clădesc peste dorința de a primi, eu mă deschid singur și descopăr o realitate care se află în afara mea, în afara dorinței de a primi. Aceasta este o realitate eternă, care începe să mă hrănească prin forțe vitale. Acum, chiar dacă trupul meu va muri într-un mod natural, eu trăiesc deja într-o altă “zonă” care există dincolo de timp și de spațiu. Și acolo primesc Lumina care izvorăște de pretutindeni.

În lumea noastră ne mutăm din loc în loc, peste tot văzând un anume aspect al realității. Dar, dacă ar fi să mă apropii cu viteza luminii, atunci, ca rezultat al schimbării percepției spațiului, aș vedea că realitatea mă înconjoară din toate părțile. Și problema aici nu este câmpul meu vizual; mai degrabă lumina însăși pare a ajunge la mine în această formă. În concordanță cu aceasta, eu trec de la o înțelegere “liniară” la una “circulară” a Luminii Înconjurătoare (OM).

Tocmai în acest mod noi contractăm timpul. O dată cu aceasta, spațiul și timpul sunt anulate, eu nu doar că primesc Lumina din toate părțile, ci încep să percep chiar întreaga realitate, ca existând în cercuri; eu mă ridic mai presus de timp. Acum acesta nu mai există pentru mine; pur și simplu nu poate exista. Nu mai există spații între “astăzi” și “mâine,” nici distanță între două momente. Primesc totul în mod egal din toate direcțiile, totul este echilibrat, se anulează mutual Din partea a patra a Lecției zilnice de Cabala 3/19/13, “Introducere la cartea Zohar”

Filed under: Egoism, Lectia zilnica, Perceptie - Niciun comentariu→

Întrebare: Cum putem trezi dorința de spiritualitate, atunci când ea nu există?

Răspuns: Ne aflăm în situația în care fie ne trezim singuri pentru a avansa spiritual, fie avansarea însăși ne va trezi. De-a lungul istoriei, de la Big Bang-ul care a dat startul universului și până astăzi, ne-am dezvoltat datorită forței naturii, care ne-a împins înainte prin suferințe. Această cale este numită evoluție. De fiecare dată, neavând încotro, ne-am părăsit starea curentă și am trecut la o stare următoare, care ni s-a părut a fi mai bună. Ne-am dezvoltat în acea stare până când am simțit că nu mai este chiar atât de bună, astfel încât am trecut la următoarea stare care părea și mai bună.

Dacă nu vom simți că starea noastră curentă este de nesuportat, noi nu o vom abandona, deoarece ego-ul nostru aspiră la nemișcare. De ce aș dori să schimb ceva, dacă mă simt bine? Dacă brațul meu se simte bine acum, nu îl voi mișca, dar dacă sesizez că o altă poziție este mai plăcută  pe când cea de acum nu este chiar atât de confortabilă, atunci toate aceste constatări mă vor sili să mă mișc.

Aceasta înseamnă că nu mă voi mișca niciodată din voința mea proprie, dar că există forțe care mă vor influența și conduce, întotdeauna. Care sunt aceste forțe? Brațul, ca parte a corpului animal se simte rău aici și s-ar simți mai bine dacă s-ar muta un pic, așa încât se și mișcă.

La fel se petrec lucrurile cu toate, în viața noastră. Nu este nici o deosebire față de modul în care bate vântul: într-o parte există o presiune iar în alta o deficiență, un vid, în așa fel încât masele de aer se mută dintr-un loc într-altul. Trebuie să existe întotdeauna două forțe: una care împinge și alta care trage

Tot astfel s-au petrecut lucrurile dintotdeauna în evoluția societății omenești, care a avut loc prin intermediul multor transformări de la o stare la alta: forța negativă împingea de la spate și forța pozitivă trăgea din față, speranța în ceva mai bun.

Acum ne găsim într-o situație specială. Prin ce se deosebește aceasta de toate celelalte stări anterioare?

Mai înainte exista starea unu (1) și starea doi (2). În starea doi am descoperit un plus (+) și în starea unu, un minus (-). În prima stare asupra mea a acționat forța respingerii iar în cea de-a doua, forța atragerii. Eu am trecut de la o stare la cealaltă, datorită acestor două forțe. Aceasta este evoluția naturală, fără intervenția unei alegeri libere.

Starea mea actuală este diferită, deoarece am libertatea de a alege. În starea curentă descopăr un minus enorm (-), dar nu descopăr și forța negativă care mă împinge puternic înainte. Aici intervine o mare întrebare (?): Unde intervine libera mea alegere? Cum pot să mă orientez aici, să știu încotro s-o apuc, ce să fac și în ce mă voi transforma? La toate aceste întrebări se poate răspunde cu ajutorul înțelepciunii Cabalei.

Altfel ne este imposibil să înțelegem ce avem de făcut, căci în toate stările noastre anterioare am trecut de la un nivel de evoluție umană la următorul, pe când acum trebuie să facem trecerea de la un nivel uman la unul divin, spiritual. Din acest motiv nu putem înțelege modul de avansare și, de fapt, ne găsim în întuneric. În aceasta constă problema noastră.

În concluzie, pe de o parte există libera alegere, pentru că nu corpul este acela care dictează în ce direcție ar trebui să mă mișc. Mă simt lipsit de ajutor iar alegerea este, în fapt, mai presus de rațiune.

Așadar, nu se poate face nimic în afară de diseminarea înțelepciunii Cabalei. Aici este locul în care națiunea Israel trebuie să-și îndeplinească misiunea sa și acesta este motivul pentru care ne găsim într-o asemenea situație extrem de periculoasă. Astăzi am avansat pe rândul din față al scenei istoriei și, deși am fost dintotdeauna “urmăriți îndeaproape,” acum suntem sub urmărire mai mult ca niciodată.

Din partea a patra a Lecíei zilnice de Cabala Lesson 3/19/13 “Introducere la Cartea Zohar”

Filed under: Diseminarea Cabalei, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

Noaptea de Seder a Paştelui, pentru o persoană care a părăsit deja Egiptul său interior, este o sărbătoare în care este supusă, din nou, aceleiaşi stări ca în timpul exodului său, în acelaşi ordin (Seder) şi se bucură de eliberarea sa. Aceasta ajută a se ridica la nivelul următor, de fiecare dată, mai mult și mai mult.

De aceea, este scris că, în fiecare generaţie, adică în fiecare stare, în fiecare etapă a creşterii egoismului, o persoană trebuie să se vadă ca şi cum ar fi venit din Egipt. Şi toate corecţiile pe care le-a efectuat asupra egoismului său, vor fi mereu însoţite de un memento al ieşirii din Egipt. După ce o persoană îşi depăşeşte ego-ul său, poate efectua acţiunile de dăruire, care sunt numite porunci.

În noapte de Paşte, toată lumea este aşezată cu familia la o masă festivă, citind despre libertate şi suferinţa sclaviei şi, bineînţeles, resimţind durerea interioară, dorind libertatea. Această sărbătoare trezeşte toate întrebările despre sclavie şi libertate, din nou. Acum, cum putem să obţinem libertatea, să ajungem la o nouă viaţă, la o nouă stare?

Trebuie să ne dăm seama că astăzi, am intrat într-o nouă eră şi, dacă nu ne realizăm misiunea, ca popor al Israel ieşind din Egipt, nu vom fi capabili să supravieţuim, fie ca ţară, fie ca popor. Nu vom fi capabili de a fi evrei pentru că este misiunea noastră, trebuie să trimitem mesajul lumii pentru a sensibiliza pe toată lumea, cu noi, de la egoismul general, graţie căruia ne regăsim în criza actuală.

Această criză se dezvoltă mult şi, intenţionat, accentuăm şi noi astfel că, în cele din urmă, dorim să ieşim din ea cu întreaga lume. Pentru asta, vom da un exemplu celorlalţi. Sărbătorim astăzi, Paşte Seder 2013, astfel că pregătesc pentru mine exodul şi libertatea pe care o voi atinge după aceea.

Este salvarea față de îngerul morţii, egoismul meu, care mă ucide. Sper că, prin aceasta, voi deveni Lumină pentru alte naţiuni şi ele vor ştii, de asemenea, cum să iasă din Egipt, ele vor vedea că ego-ul nostru ne ţine în exil. Lumea întreagă este în exil, pământul întreg este în Egipt şi trebuie să ne ridicăm deasupra.

„Scrierile cabaliştilor: Noaptea Seder de Paşte”, kab.tv, 04.03.2013

Filed under: Egoism, Lectia zilnica - Niciun comentariu→

Întrebare: Cine l-a creat pe Creator?

Răspuns: Existăm într-o lume care are un început, un sfârşit, timp, limite şi expansiune, adică se schimbă. Iar lumea spirituală, chiar şi la cel mai mic nivel al ei, este integrală, completă. Integralitatea, plenitudinea, nu se poate schimba; nu se poate ca ceva întreg să aibă un început şi un sfârşit. De aceea, întrebarea legată de ce se întâmplă în lumea spiritual, de ce nu se spune nimic de Creator, este ilogică. Pentru că, vedeţi voi, acolo nimic nu se schimbă.

Fizicienii şi psihologii au vorbit deja despre asta. De aceea, nu are rost să discutăm cine l-a creat pe Creator, dacă a fost ceva înaintea Lui sau nu.

Sper ca în viitorul apropiat să facem efortul necesar şi veţi simţi ce înseamnă „în afara timpului”, despre care învăţăm în Cartea Zohar şi în Introducere la Cartea Zohar. Acest lucru a fost descris acum mai bine de două mii de ani. Deja de atunci, Cabaliştii au scris în mod deschis faptul că timpul nu există, că lumea spirituală este în afara timpului şi că înţelegerea actuală a realităţii este falsă. În principiu, lumea se găseşte într-o „matrice”, într-o dimensiune complet diferită, unde nu există timp, spaţiu şi mişcare.

Ceea ce mie mi se pare în afara mea se găseşte de fapt în mine. Vom creşte şi vom vedea toate acestea.

Din discuţia de la masa dinaintea Congresului European din Germania 23.03.2013

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Perceptie, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Rabash, „Ce să căutăm în adunarea prietenilor”: Este la fel cu iubirea prietenilor. Este un mare efort atunci când cineva trebuie să îşi judece prietenii faţă de o scală de merit şi nu toată lumea este pregătită pentru asta.

Alteori, este chiar mai rău. Uneori, omul vede că prietenii sunt fără respect faţă de el. Chiar mai rău, aude zvonuri defăimătoare, adică a auzit de la un prieten că acel prieten, care se numeşte aşa şi aşa, a spus despre el lucruri care nu sunt ok de spus între prieteni. Acum, trebuie să se îmblânzească, să se domolească şi să îl judece după o scală de merit. Asta, într-adevăr, necesită un mare efort… Totuşi, dacă acea persoană îl defăimează, îşi vor aduna prietenii lui puterea pentru a-l iubi? Ştie cu siguranţă că îl urăşte, altfel nu l-ar defăima, atunci care este rostul să se domolească singur şi să îl judece după o scală de merit?

Răspunsul este acela că iubirea prietenilor  care este construită pe baza iubirii celorlalţi, prin care se obţine iubirea Creatorului, este opusă la ceea ce este considerată în mod normal iubirea prietenilor. În alte cuvinte, iubirea altora nu însemnă că prietenii mă vor iubii pe mine. Mai degrabă eu sunt cel care trebuie să îmi iubesc prietenii. Din acest motiv, nu contează dacă prietenii îl defăimează şi cu siguranţă îl urăsc. În loc de asta, omului care doreşte să obţină iubirea pentru alţii îi trebuie corectarea iubirii altora.

De aceea, atunci când un om face un efort şi îl judecă după o scală de merit, este o Segula  (remediu, putere, virtute), iar prin munca pe care o face omul, care se numeşte „o trezire de jos”, i se dă tărie de sus pentru a putea să iubească toţi prietenii, fără excepţie.

Aceasta este o întrebare dificilă. Atitudinea unui om faţă de societate are diferite aspecte. Mai întâi, trebuie să văd grupul într-o stare perfectă, la sfârşitul corecţiei şi să înţeleg că „Cel care vede defecte în altul o face prin propriile defecte.” Deci, trebuie să îmi văd prietenii perfecţi şi, dacă văd vreo greşeală, este un semn al atributelor mele necorectate. Trebuie să încerc în mod constant să îmi judec prietenii faţă de o scală de merit, iar asta îmi arată cum trebuie eu să mă corectez şi să cer forţa corectării.

Pe de altă parte, trebuie să verific ce pot eu să adaug la societate, astfel încât această să crească influenţa asupra mea – că îmi va ridica spiritul, mă va întării şi mă va face să mă simt mai în siguranţă. Pentru a face asta, îmi trebuie o perspectivă critică a grupului, pentru a vedea cum se poate îmbunătăţii şi unde este lipseşte integritatea. Aspir în mod constant să o ridic şi, astfel, trebuie să o văd imperfectă pe moment, pentru a avea ceva la care să muncesc. Investesc putere în grup pentru ca acesta să crească mai puternic şi să se ridice.

Totuşi, dacă nu vă referiţi la atitudinea unui individ faţă de societate ci la starea societăţii însăşi şi la influenţa ei asupra prietenilor, atunci societatea trebuie să fie suficient de puternică pentru a-i face pe toţi să se simtă în siguranţă şi să ţină pe fiecare membru la o anumită înălţime, să îl ghideze şi să îi ţină spiritul înalt, astfel încât să nu poată cădea. De aceea trebuie să vedem adevărata stare a societăţii, deoarece noi o construim singuri şi nu ne putem împăca cu ideea că este deja în lumea Ein Sof într-o stare perfect corectată.

Trebuie să vedem cum putem ridica societate, pentru ca ea să ne ridice pe noi. Pentru a a face asta, trebuie să ies din mine însumi, să fiu încorporat în societate şi să fiu sigur că otrava defăimării nu o va otrăvii şi că numai măreţia scopului şi iubirea pentru tot, fără excepţie, va locuia în ea. Apoi, acest sentiment şi acest sprijin va trece la fiecare prieten şi îi va obliga să se iubească în acelaşi fel.

Sunt diferite nuanţe, conform cu tipul societăţii şi dacă este o societate de începători sau de studenţi mai avansaţi, o societate de femei sau de bărbaţi, sau o societate mixtă. În fiecare caz, sunt relaţii speciale, dar cele două condiţii de bază sunt atitudinea unei persoane faţă de societatea care este perfectă şi atitudinea faţă de o societate care trebuie ridicată pentru a radia perfecţiunea înapoi, la noi. Ca întotdeauna, sunt doi poli opuşi în tot.

Din pregătire pentru Lecţia zilnică de Cabala din 19.03.2013

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Dorinţele noastre sunt divizate în doua:

–       Dorinţele „animalice”, legate de hrană, sex, familie

–       Dorinţele „umane”, legate de bani, respect, cunoştinţe.

În toate situaţiile, acestea se referă doar la această lume, nu există nimic spiritual în ele.

În ceea ce priveşte grupul inferior al lumii, este posibil să spunem că sunt „dorinţe personale”. Partea superioară reprezintă „dorinţele sociale”. Iar mai presus de toate, noi suntem o singură familie. În orice eveniment, ne străduim să ajungem la asta.

Întrebare: Care sunt dorintele care genereaza bârfă si calomnii, între noi ?

Răspuns: În special, dorintele de respect si control.

Întrebare: Cum putem lupta cu asta, pentru a fi o familie ?

Răspuns: În limbaj brut: închide gura si urechile, pentru a întari inima. Asta e munca. Nimeni nu cere altuia să se corecteze, dar este necesar să se înţeleagă nevoia de corectare şi să o doreşti, sau, cel puţin, să aspiri la această dorinţă. Vezi dacă dorinţa-i gata, iar după aceea, din punctul de vedere al Luminii, nu va fi nicio piedică. Şi, între timp, eu ridic ceea ce numim „o rugăciune înaintea rugăciunii”, o dorinţă de a avea dorinţă.

Întrebare: Cum separă gândurile negative, familia pe care vrem să o construim ?

Răspuns: Este acelaşi lucru ca a face o gaură în partea laterală a bărcii comune. Vezi tu, o gaură este suficientă pentru a scufunda pe toată lumea. Mai mult decât atât, dacă nu adaug eforturile mele, susţinerea mea, este, deja, dăunător. Avem nevoie de toată puterea pentru a fi o familie. În ea nu există frumos şi urât, înţelept sau prost, bun şi rău, Creatorul ne aduce împreună şi noi trebuie să ne iubim. Toţi sunt frumoşi, toţi sunt înţelepţi, toţi sunt buni, toţi sunt iubiţi.

Întrebare: Grupul nostru este un Partzuf. Există o divizare similară în el ?

Răspuns: Dacă am devenit deja un Partzuf, atunci toate dorinţele noastre sunt amestecate, sunt incluse în cealaltă. În general, muncim cu un cont comun. Şi în cadrul acestuia, toată lumea primeşte un Partzuf diferit, nu ca cel dinainte. Cu acest merit, dorinţele fiecăruia sunt integrate într-o formă nouă. De aceea, ne combinăm în gânduri şi primim o forţă motrice pentru un avans imens, pozitiv sau negativ, deopotrivă.

Întrebare: Care sunt dorinţele minimale obligatorii în grup ?

Răspuns: Nu am unde să dobândesc noi dorinţe spirituale, dacă nu sunt inclus în grup şi nu încep să primesc „un nou model” de la prieteni. Nu am alte posibilităţi.  În general, în funcţie de gradul de avansare, construim progresiv un Partzuf, care include şi acoperă pe toată lumea. Malchut al lumii Atzilut, în sine, este un punct unde nu există nimic, un loc gol, în care intrăm şi aderăm unul la altul. Toată lumea se străduieşte să lucreze pentru binele altora şi apoi avem o cerere comună pentru corectare (MAN).

Să presupunem că cinci persoane sunt adunate împreună, fiecare are o parte, o dorinţă, gata să se unească cu ceilalţi. Malchut de Atzilut conectează aceste elemente, are grijă de ele, le ajută să le contacteze pe restus şi construieşte din ele o dorinţă comună care nu a fost încă realizată. Asta este ceea ce se ridică pentru a primi Masach (ecran), astfel că la sfârşit, toată lumea primeşte. De la acest Masach, toată lumea primeşte înapoi ceea ce a investit.

Deci, toată lumea lucrează în conformitate cu o singură dorinţă. Conform acestui principiu, există o interacţiune între neuronii din creier, celulele organismului, sinapse, care construiesc diferite integrări cu orice acţiune şi aşa mai departe. Există un singur principiu peste tot: a câştiga o dorinţă comună, a o procesa şi a o pregăti pentru etapa următoare. Fiecare stare, fiecare moment pe acest drum, nu este precum cel precedent, iar în final corectăm totul.

Partea a patra a Cursului zilnic de Cabala, 17.03.2013, „Introducere în Cartea Zohar”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Similaritatea mea cu Creatorul - Niciun comentariu→