Întrebarea: Sărbătoarea de Paşte se apropie. La ce ar trebui să ne concentrăm? Cum putem folosi acest timp pentru unitate?

Răspuns: Paştele este un timp foarte special, când descopăr că sunt în exil. Este începutul scalviei egiptene. Fără să simt că sunt în exil, nu sunt încă în Egipt, nu sunt încă sclavul Faraonului. Spus altfel, dacă nu mă străduiesc către unitate, nu am început încă procesul. Dar când sunt atras de unitate şi simt că nu mă pot unii pentru că egoul meu mă împiedică şi îmi blochează calea, atunci egoul mi se revelează ca fiind Faraonul. Mă controlează şi nu mă lasă să obţin unitatea, să îl descopăr pe Creator.

Exilul nu înseamnă să îl simţi pe Creator; înseamnă să simt că El îmi lispeşte. Apoi continui să mă îndrept către unitate, iar egoul, Faraonul, apare din ce în ce mai puternic. La un moment dat nu mai ştiu ce să fac, nu mai văd nicio ieşire şi atunci se revelează în mine punctul în inimă, numit „Moise”. Începe să mă tragă afară, către necunoscut, în timp ce eu sunt confuz şi nu ştiu în ce fel acest punct este diferit faţă de Faraon. Astfel, Moise creşte în palatul Faraonului, în ego, fie separându-se de Faraon fie contopindu-se cu el în ochii mei. El aspiră direct către Creator, dar este hrănit cu iubire de sine.

Şi astfel avansez: Vreau să îmi construiesc un vas dar, în loc de asta construiesc „oraşe sărace”, Pithom şi Ramses. De fiecare dată vreau să mă apropii mai mult de alţii, să mă unesc, dar apar noi probleme: dispute şi separări, detaşări şi indiferenţă. Egoul are putere şi nu mă lasă liber, nu mă lasă să fac nimic. Nu contează cât de mult încerc să atrag conexiunea, ea nu există. Eforturile mele sunt pentru binele „Faraonului” şi pentru a-i face rău lui „Israel”.

Astfel, ajung la cele zece plăgi din Egipt, sufăr pentru că dorinţa mea egoistă nu mă lasă să mă unesc cu prietenii. Ca răspuns la toate încercările mele, iau naştere în mine mari suferinţe, care mă trag în diferite direcţii. Îi dau „animalului” tot ceea ce vrea, dar blochează calea către unire pentru că altfel aş evada din Egipt.

Apoi Moise merge la Faraon: „Lasă poporul meu să plece”. Încercăm să ne unim chiar mai mult şi vrem să scăpăm de sub controlul Faraonului. Asta este deja o adevărată revelaţie. Dar ce ce putem face? Creatorul îmi îngreunează în mod constant inima.

Astfel, trec prin cele zece plăgi, până când reuşesc să scap de egoul meu. În întuneric, evadez către unitate, către muntele urii (Sinai), care mi se revelează şi către garanţie reciprocă, ca un mijloc esenţial de luptă împotriva egoului. Nu îmi suprim ura, nu o anulez ci, mai degrabă, construiesc garanţia reciprocă în jurul ei. La urma urmei această ură este o achiziţie de nepreţuit: mulţumită garanţiei reciproce, voi fi în stare să schimb acest munte de ură în piscul Sfinţeniei, muntele Domnului.

Astăzi nu este vorba numai de noi. Întreaga lume a început acest proces, descoperind că egoul distructiv care o controlează ameninţă să şteargă întreaga umanitate de pe faţa pământului…

Din partea a patra a Lecţiei zilnice de Cabala 4/2/2012, “Introducere la TES”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Întrebare: Cum trebuie să ne pregătim, în cel mai bun mod posibil, pentru congresul din Brazilia,?

Răspuns: Mai întâi, vreau să vă spun ca la început voi avea mici întâlniri cu grupurile din Columbia şi Chile.Dar asta nu înlocuieşte în niciun fel congresul. De aceea, invit toţi prietenii din America de Sud şi, în general, din întreaga lume, la acest congres. Vă recomand să veniţi în Brazilia. Cred că vom avea un minunat „carnaval”.

Este foarte important să participaţi cel puţin odată la un congres. Nu ştiu când voi mai vizita America de Sud din nou, deci haideţi să ne întâlnim. Nu este doar o întâlnire ci un alt tip de contact, nu ca prin Internet. Dacă nu se poate, ne vom întâlni în Columbia şi Chile, dar daca puteţi, veniţi în Brazilia.

Congresul va fi pentru multe limbi. Poate va fi mai uşor pentru cei care trăiesc în Australia sau Estul îndepărtat să vină în Brazilia decât la alte congrese şi merită să o facă. Este o problemă dacă o persoană nu a participat niciodată „fizic” la un congres. De fapt, în lumea noastră existăm într-un corp şi avem nevoie de acest tip de interacţiune. Nu putem încă forma o conexiune virtuală care să lase o asemenea puternică impresie.

Nu întâmplător oamenii de afaceri zboară pentru întâlniri peste tot în lume, cu toate că se pot suna unul pe altul sau să folosească Skype. Am putea să ne întrebăm de ce ar vrea o persoană să piardă atât de mult timp pe zboruri? Este mai bine să stea în birou; ar munci mai mult acolo. Dar, să fim oneşti, aceste contacte încă necesită întâlniri personale, „faţă în faţă”.

Deci, credeţi-mă, pentru noi este foarte important. Creând un asemenea contact vom fi în stare să continuăm, iar fără, este foarte greu să avansăm.

Pregătirea colectivă este la fel de importantă. Este un congres colectiv şi aşa trebuie să îl simţim. Nepăsarea ne va produce mult rău, tuturor. Nu trebuie să stăm şi să aşteptăm ca altcineva să organizeze lucrurile. Dacă asta vi se întâmplă, nu veţi beneficia de congres în niciun fel. Fără pregătire nu are rost nici măcar să vă conectaţi prin Internet, pentru că ar fi furt, cu adevărat un furt. Trebuie să faceţi eforturi şi veţi beneficia în consecinţă. Dacă nimeni nu se gândeşte la el, nu îşi face griji, nu îi pasă, congresul va aduce numai rău.

Toată lumea trebuie să ia parte activ, cel puţin într-un fel, conform cu abilităţile fiecăruia. Cel puţin ar trebui să fie îngrijorat în inimă: „Ce am făcut pentru congres?” Fără participare, nu vei avea vas. Atunci cu ce vei putea primi? În ce vei putea primi? Clar, numai prin munca noastră comună putem crea acest vas.

Din partea a patra a Lecţiei zilnice de Cabala 4/2/2012, “Introducere la TES”

Filed under: Congrese, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Întrebare: De ce noi nu ar trebui să cerem revocarea ascunderii dar, în acelaşi timp, numai revelaţia ne poate corecat şi conecta?

Răspuns: Întrebarea este ce revelaţia cer? Trebuie să cer revelaţia atributului dăruirii, pe care vreau să îl obţin. Creatorul mă lasă să văd că el există, dar ca şi cum ar fi ascuns în spatele unei cortine. Toate aste pentru ca eu să Îl descopăr. Îl pot revela numai dezvoltându-mi în mine atributul dărurii.

Dar ce aş putea cere acum, în dorinţa mea egoistă? Cer ca El să devină revelat pentru a mă împlini şi de asta sunt în ascundere. Această ascundere îmi protejează egoul ca o siguranţă în caz de scurtcircuit.

Ascunderea mă situează la o anumită distanţă, mă ţine într-o anumită zonă şi mă lasă să înţeleg că, dacă mă corectez singur, voi fi în stare să mă apropii.Iar dacă nu, voi sta la distanţă.

Acum, întrebarea este ce îi voi cere când sunt la o asemenea distanţă: Cer ca Creatorul să se descopere şi să mă împlinească pentru plăcerea mea proprie, ca şi cum vreau să mă bucur eu singur, sau vreau mai întâi să obţin dorinţa de dăruire şi, în ea, să primesc împlinirea, asta este, vreau să fiu umplut de acţiunile dăuruirii şi nu de acţiunile primirii?

Ascunderea este menită să îmi permită mie să decid ce vreau.

Din partea a patra a  Lecţiei zilnice de Cabala 3/30/2012, “Prefaţa la Cartea  Zohar”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

O scânteie a apărut dintr-o coliziune, dintr-o explozie, ca atunci când lovim o piatră cu cremene. O scânteie este ceva complet nou; este rezultatul unei coliziuni între două lucruri opuse care nu fac compromisuri şi se luptă între ele.

Nu a existat nimic de acest fel înainte; materia a fost întotdeauna sub controlul Creatorului. Dintr-odată, a avut loc o prăbuşire şi s-a produs o scânteie. Această scânteie nu a existat nici în Creator şi nici în materie – nici în proprietatea dăruirii nici în cea a primirii. A rezultat dintr-o lovitură şi a creat fundaţia care ne permite să creştem şi să devenim independenţi.

Numai datorită acestei scântei numim noi forţa superioară „Creatorul”, care a făcut ceva care nu a existat în natura înainte. Scânteia este de fapt creaţia.

Totul a început cu spargerea, coliziunea. Munca noastră este să ne formăm viaţa în jurul ei. Scânteia este un punct independent de unde începe dezvoltarea noastră, la fel cu un fetus în Mama Superioară.

Mama posedă două forţe: Hochma şi Hassadim, dar noi tot avem nevoie de o scânteie pentru a începe să creştem folosind aceste două forţe. Altfel, creaţia nu ar exista. Numai acest tip particular de sămânţă „impregnat” în Mama Superioară.

Credeţi oare că orice bucată de materia pusă în Ea poate eventual creşte într-o fiinţă umană? Nu ar accepta nimic altceva decât asta. Ea constă din două forţe: dăruire şi primire, care sunt separate de un abis, un spaţiu gol: treimea din mijloc a Sefirei Tifferet. Exact acolo trebuie să inserăm scânteia noastră, deoarece şi ea a apărut ca rezultat al coliziunii dintre două forţe contradictorii. Atunci când o plasăm în mamă, chiar în mijlocul celor două forţe opuse Hochma şi Hassadim, în Klipat Noga, începem să creştem acolo, ceea ce se numeşte „sămânţa cuiva este şi ea binecuvântată”.

Dacă aleg dorinţa de a primi plăcere în măsură în care sunt în stare să creez un ecran (intenţia de a dărui) pentru ea şi le conectez împreună, înseamnă că mă creez eu însumi. Desigur, o fac cu ajutorul celui superior: grupul, mediul şi Bina. Apoi, entitatea formată acolo, înăuntru, se numeşte om sau Adam.

Din partea a treia a Lecţiei zilnice de Cabala din 21 martie 2012

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup - Niciun comentariu→

Întrebare: Personalitatea egoistă modernă are ca bază concepte umane, cum ar fi onoarea şi demnitatea.

Răspuns: Chiar dacă de fapt nu avem demnitatea şi onoare, toată lumea încearcă să arate că deţine o înaltă onoare, încearcă să joace rolul unui gentelmen modern.

În interacţiunea integrală reciprocă acestea nu există. Aici declarăm că singura valorea adevărată este unificarea noastră. Singurul lucru care contează este dacă o persoană poate sau nu să se unească cu ceilalţi, să îi înţeleagă şi să se deschidă astfel încât şi ei să o înţeleagă şi să se unească cu ea într-un singur întreg. Tot binele care există în lume şi în noi este realizat numai în asta.

Orice altceva care nu este sub semnul unificării este greşit şi noi îl denunţăm pur şi simplu. Ce este important, este că aceste denunţări sunt esenţiale pentru a ne unii. Asta înseamnă că sunt chiar pozitive! Fără ele nu am fi în stare să obţinem nimic.

Toate atributele noastre negative sunt necesare pentru a crea atributele pozitive pentru că iniţial nu este nimic pozitiv în noi. Mulţumită egoului care creşte în noi, putem să ne dezvoltăm în mod constant atibutele dăruirii şi iubirii pentru alţii, atribute care îi sunt opuse.

Întrebare: O persoană cu un simţ „inflamat” al onoarei şi demnităţii, percepe un asemenea grup de oameni ca unul fără şira spinării.

Răspuns: Suntem aşa prin natură. Natura ne conduce în mod instictiv! Primim o educaţia la gradiniţă, apoi la şcoală, nimic nu este al nostru. Instinctele naturale nu sunt ale mele. Atunci cine sunt eu? Instinctele mă conduc, îmi conduc corpul şi mă aruncă în bătălii cu alţii, iar toate acestea nu sunte eu! Eu doar experimentez suferinţă ca rezultat a tot ceea ce natura mea distorsionată face cu mine şi a tot ceea ce am fost învăţat de societate.

De fapt nu am nimic în viaţă. Sunt o sărmană marionetă care suferă pentru că a fost făcută aşa, într-o fabrică coruptă.

Dacă ajungem la această concluzie, atunci nu este nimic de care să fim mândrii. Din contra, haide să ne ajutăm unul pe altul. Iar dacă nu vrem să ne corectăm  noi înşine, dacă nu vrem să ajutăm, şi asta este tot parte din atributele noastre negative.

Natural, este necesar să se asigure o cooperare continuă, ajutor reciproc şi, desigur, un antrenament constant şi serios în grup.

Din Discuţie asupra educaţiei integrael nr. 13

Filed under: Educatie integrala, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica - Niciun comentariu→

Întrebare: De cine depinde abilitatea de a te anula faţă de cel superior: de om sau numai de Lumină?

Răspuns: Nivelul anulării tale depinde de grup. Nu vei fi niciodată capabil să te anulezi faţă de învăţător sau faţă de Creator dacă grupul nu te încurajează, nu te ajută, sprijină şi întărește. Nu poţi să îţi anulezi dorințele tu însuti; nu ai tăria necesară.

Trebuie să lucrezi cu grupul în relaţie cu Creatorul pentru că, fără asta, nu vei putea să te apropii de El. Trebuie să îţi asumi forma corectă care te apropie de El şi faci asta cu ajutorul grupului. Grupul îţi dă această formă de anulare, abordarea, punctul de contact cu cel superior – realizezi toate acestea în grup.

În timpul congresului din Arava ați simțit existenţa acestui punct de contact, acest punct al conectării generale. Nu este încă în cel superior, dar este rezultatul eforturilor colective. Acum trebuie să îl dezvoltăm, pentru ca să simţim că acest punct este în apele lui Bina, în Mama Superioară (Ima Ilaa). Aceasta este starea pe care trebuie să o obţinem.

Ar trebui să ne simţim că suntem în interiorul celui superior şi să ne anulăm din ce în ce mai mult, deasupra egoului care creşte în noi, deasupra conflictelor şi problemelor care apar. Ne anulăm de dragul unităţii, pentru a sta în cel superior, pentru a-i aduce Lui plăcere şi nu pentru a revela dorinţa noastră, pentru că altfel vom deveni un corp străin şi atunci va fi o spargere, un avort.

Trebuie să obținem o mai mare loialitate faţă de cel superior, care va simboliza faptul că creștem şi ne extindem înăuntrul Binei, până când vom umple cu dorinţa noastră întregul spațiu al Binei. Rezultatul este că dorința de a primi plăcere este în el, dar noi ne-am anulat complet deasupra egoului şi astfel am crescut. Acesta se numeşte un embrion spiritual.

Atunci când atingem dimensiunea completă a Binei, tot pântecul spiritual, uşile acestuia se deschid.

Din lecţia a doua de la Congresul intern din 2 martie 2012

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Baal HaSulam, Scrisoarea a 12-a: Dar este o prostie să crezi că Creatorul este obligat să binecuvânteze exact locul în care are loc acţiunea. Din contra, în mod normal, acţiunea este într-un loc, iar binecuvântarea în altul, într-un loc în care omul nu face nimic, pentru că fie nu ştie fie nu poate face nimic acolo.

Depunem efort într-un loc iar rezultatul este revelat în altul şi astfel nu înţelegem unde dispare toată munca noastră. De fapt, nu ştim ce tip de muncă facem. Acţiunile noastre sunt bune sau rele? Duc ele la scop sau nu? Cine le face de fapt, eu sau Creatorul? Nu înţelegem nimic din astea pentru că suntem într-o stare foarte confuză.

De ce suntem în ascundere? Nu ştim exact ce să facem cu ea, nu ştim dacă acţionăm corect sau nu… De ce există această ceaţă, lipsa înţelegerii, lipsa orientării… sau lipsa responsabilităţii aduce anumite rezultate, conform principiului „Am muncit şi am găsit?” De ce se numeşte efort? Nu ar fi fost mai bine să ni se spună în scris, exact ceea ce trebuie să facem?

Nu, nu asta este calea. Chiar dacă nu putem fi de acord cu această abordare, ea este descrisă în nenumărate locuri în scrierile Cabaliste, în mii de paragrafe.

Munca noastră este fără rezultate şi este foarte greu de acceptat asta. Trebuie să acţionez ca o „marionetă”, ca un animal, ca un om nebun. Mi se oferă o minciună: să îi îmbrăţişez pe prieteni când eu nu vreau asta, să vorbesc despre iubire în timp ce eu nu simt asta…. Pe scurt, trebuie să fac ceea ce nu înţeleg.

Acest dualism este necesar pentru a ne ridica de la această lume la cea spirituală. Lumea spirituală este opusă acestei lumi, este nefamiliară, neperceptibilă. De aceea, prin aceste acţiuni obţinem vasele care ne ghidează spre locul pe care încă nu l-am atins.

Deci avem nevoie de ordinele de Sus pentru a împlini aceste acţiuni. Vrem să intrăm în dimensiunea care nu funcţionează deloc împreună cu atributele noastre şi, de fapt, nu există nimic care să ne ducă în acea direcţie. Trebuie să acţionăm în mod automat: Cabaliştii spun iar noi facem.

Dacă o persoană înţelege că nu există altă şansă, dacă vrea cu adevărat să se ridice la un nivel mai înalt, atunci este conştientă de faptul că acesta este un nivel total diferit şi că nu este deloc ca o cantitatea de adăugat la ceva existent. Nu voi fi mai deştept şi nu voi înţelege mai mult, nu voi obţine mai multe binecuvântări pământeşti. Acţiunez conform presupunerii că această lume este epuizată şi terminată. Nu mai este nimic de adăugat aici.

Sunt gata să adaug cu totul altceva: un grad spiritual. De aceea, trebuie să fiu echipat cu vasele, Lumina, discernămintele şi Reshimot (genele informaţionale) – cu tot ceea ce aparţine lumii spirituale.

Din  congresul de la Arava 2/25/12, Lesson 7

Filed under: Congrese, Lectia zilnica, Munca in grup - Niciun comentariu→

Baal HaSulam, „Arvut (Garanţie reciprocă): În aceată responsabilitate colectivă, fiecare membru al naţiunii a fost eliberat de grija privind propriile nevoi ale corpului şi poate îndeplini în totalitate poruncă „Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi” şi dăruie tot cea a avut oricărei persoane nevoiaşe, deoarece nu mai are grija existenţei propriului corp, deoarece ştie cu siguranţă că este înconjurat de şase sute de mii de iubiţi loiali, care stau gata să îl îngrijească.

Aceasta este condiţia: Forţa superioară se revelează numai dacă noi avem cu adevărat nevoie de ea pentru unificare.

Întrebare: De unde vine această înţelegere?

Răspuns: Vine de la dorinţa generală. Omul nu este în stare să se corecteze el însuşi, unul fără altul. Corecţia este făcută prin unitatea universală. Forţa care corectează trebuie să fie comună tuturor.

Forţa şi mintea, efortul şi abordarea, totul trebuie să coboare de Sus. Totul se acumulează într-un întreg şi este ca şi cum mă „leagă” de alţii.

La asta trebuie să ne gândim. Dacă vrem ca asta să se întâmple, în primul rând avem nevoie de garanţie reciprocă. De fapt, în incluziunea reciprocă generală, fiecare singur punct care este sudat cu ceilaţi conţine tot restul.

Întrebare: Este strigătul nostru către Creator acordul nostru la asta?

Răspuns: Aş spune că da. Numai că de fapt nu este un strigăt forţat. Atingem înţelegerea stării noastre, a neajutorării şi a nevoii de a atinge dăruire reciprocă, garanţie reciprocă, conexiune reciprocă şi asistenţă şi sprijin reciproc. Atunci când începi să conectezi toate aceste lucruri, descoperi că îţi lipseşte forţa superioară. Atunci ai cu adevărat nevoie de ea, în timp ce anterior, nevoile tale erau de natură personală.

Descoperi că ai nevoie de forţa superioară pentru a împlini cu adevărat condiţiile conexiunii în dăruire reciprocă între toată lumea. Dar nu este un idealism al cuiva cu capul în nori, deoarece scopul este de a descoperi adevăratul atribut al dăruirii căre se află deasupra nevoilor tuturor.

Astfel, aici este nevoie de o înţelegere generală: Îndeplinim unificarea, dar nu de dragul beneficiilor corporale. Astfel, asta se întâmplă ca rezultat al căutărilor noastre, a muncii noastre analizând starea.

Întrebare: Prin ce mă completează prietenul?

Răspuns: Unul fără altul, nu suntem în stare să înţelegem de ce avem nevoie pentru a primi Lumina care Reformează. Nu putem descoperii deficienţele reale dacă nu îl ajut eu pe el şi nu mă ajută el pe mine.

Întrebare: Cer pentru prieteni?

Răspuns: Încerc să mă rog pentru prieteni, îmi fac griji ca ei să primească revelaţia spirituală, înţelegerea şi să simtă ce este lumea spirituală. Atunci când toată lumea se sprijină reciproc, fiecare îşi arată dorinţa corectă.

Vrei ceva care ţi se pare ca spiritualitatea. Şi nu contează cât de corect îţi imaginezi asta. Lasă totul să fie artificial, până primim Lumina care Reformează. Şi totuşi, încearcă să te gândeşti la prieteni: „Îmi doresc ca ei să obţina asta înaintea mea.” Dacă iniţial îţi doreşti lucruri măreţe pentru prieteni, asta este deja spiritualitate.

Din lecţia 6 de la Congresul Arava 2/24/12, Lesson 6

Filed under: Garantia reciproca, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Baal HaSulam , „Introducere in studiul celor zece Sfirot”, articolul 130:

Ei, cei care sunt daruiti cu senzatia Providentei Sale in forma primei dezvaluiri a fetei, numita „pocainta din frica”, sunt considerati de mijloc. Asta deoarece emotiile lor sunt impartite in 2 parti, numite „2 cupe ale scarii”. Inca dinainte de a li se acorda pocainta de mai sus, toti raman sa studieze si sunt numiti „o scara pacatului”. Iar scara meritelor este stabilita si garantata lor din momentul pocaintei incolo, momentul pocaintei  sta „intre” merit si pacat si prin urmare ei sunt numiti „de mijloc”.

Nu este vorba despre perioade de timp ci despre realitatea prezenta. Atingand acest nivel, o persoana descopera in prezentul sau insusiri care sunt partial pacatoase si partial merituoase. Cu alte cuvinte, inca sunt parti necorectate dar si parti corectate in el. Criteriul aici, binenteles, este conexiunea cu altii si cu Creatorul. In acelasi timp, o persoana este scufundata in starea Hafetz Hesed: nu poate face nimic rau altora, dar de asemenea inca nu a facut niciun bine altora. Deci, e ca si cand in mijlocul vietii, a neutralizat raul din ea, dar nu l-a transformat in bunatate inca.

Intrebare: Putem sa ne stabilim ca si scop al nostru, aceasta stare „intermediara”?

Raspuns: De ce sa ne oprim la mijloc? Ar trebui sa va imaginati starea de completa indreptare. Daca cereti ceva, cereti maximum: finalul corectiei. Daca vreti sa va regasiti la finalul corectiei, veti reusi doar sa treceti la nivelul urmator. Asta , pentru ca momentan nu va puteti imagina  mai mult decat reversul ei corupt. Aceasta este limita imaginatiei voastre pentru ca nu aveti un alt model. Prin urmare, dati-i drumul, doriti-va maximum de daruire si astfel veti obtine o minima similaritate cu AHP a unui nivel superior.

Dar daca cereti doar jumatate, asta nu e daruire ci un lucru marunt. In daruire nu exista calcul pentru parte din intreg. In daruire cautati ce altceva mai puteti adauga, cum sa va angajati cu tot ce puteti.

In acest sens legile spirituale sunt simple, tanjesc dupa corectia finala si vreau ca toate dorintele si gandurile mele sa se indrepte spre daruire asupra celorlati. Asta cer. Nu pot exista jumatati de drum in calitatea daruirii. Cerand jumatate, eu imi fac un calcul egoist, iar asta nu mai este daruire. La urma urmei, la fel de bine, un mic, secret beneficiu personal este necesar prezent  in „jumatatea altruista”.

Este imposibil sa limitezi, delimitezi daruirea. De aceea traseul ar trebui intotdeauna directionat spre tinta finala si nu spre faze intermediare.

In tot ceea ce facem, din lumea aceasta spre lumea Infinitului, sunt 10 Sefirot complete, dar in forme minimalizate. Ne aflam intr-o imagine holografica, in care fiecare particica contine intregul. Din acest motiv, un calcul partial este inadecvat aici. Va trebui sa faceti tot ceea ce va sta in putere, tot ceea ce depinde de voi si apoi de abea veti atinge nivelul urmator.

Acum dati fata cu AHP a nivelului superior si asta este singurul lucru pe care vi-l puteti imagina ca ceva infinit. E la fel ca si cu copii mici care nu au un adult de la care sa ia exemplu. Un copil de 5 ani se uita la unul de 8 ani ca la un „Dumnezeu” si vrea sa fie ca si el. Este ceva de care se poate „agata”, cu care sa rezoneze. Rabash dadea acelasi exemplu cu fata care este mai interesata sa se joace cu o papusa decat cu un bebelus real.

Deci, nu incercati sa minimalizati scopul spre dimensiuni „äcceptabile”. Chiar daca tintiti catre maximum, abia veti atinge nivelul superior.

Din partea a 4a a Lectiei zilnice de Cabala 01.04.2012, „Introducere in cele 10 Sefirot”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

Intrebare: Natiunea israeliana (Israel) se presupune care are rolul de a uni si de a fi o lumina pentru natiuni, dar in Israel aveti atat de multe divizari intre oameni incat singura perioada in care ati fost cu adevarat uniti este cea a Razboiului de Independenta (dupa imensa suferinta provocata de Holocaust) si in timpul Razboiului de 6 zile (scapand de marea spaima de a fi distrusi). Nu va mai trebui sa trecem printr-o imensa suferinta pentru a realiza ca trebuie sa ne unim ca unul?

Raspuns: Noi nu vorbim despre evrei prin nastere, ci despre Israel – cei ce aspira spre Creator, fara sa privim la nationalitatea lor. Ei trebuie sa se uneasca si sa conduca intreaga lume spre Creator.

In Cabala, sufletele nu au nationalitate, ci nivelul al dezvoltarii lor. Asa si Abraham candva si-a ales studentii si i-a numit Israel: Cei ce aspira spre Creator.

Filed under: Intrebare si Raspuns, Israel, Lectia zilnica - Niciun comentariu→