Category Archives: Munca interioara

Suntem fiinţe eterne

Remarcă: A te cunoaşte pe tine însuţi înseamnă să simţi şi să înţelegi că inanimatul, vegetativul, animatul şi opt miliarde de oameni, toate sunt eu. În acest mod îmi pictează Creatorul imaginea mea subiectivă a lumii. În realitate, nu este nimic, nici măcar eu, ci numai Lumina superioară. Acest lucru este îngrozitor.

Comentariul meu: Deloc! Exist în eternitate, în perfecţiune, în Creator, împreună cu El şi în similaritate cu El. Eu trebuie doar să mă definesc, să mă descopăr. Eu şi cu tine suntem incluşi în acest sistem.

Cu toate acestea, să spunem că nimic nu există, inclusiv eu, este incorect. Suntem fiinţe eterne, trebuie doar să descoperim această stare. Acesta este scopul pentru care trăim în cea mai joasă dintre lumi.

Din lecţia de Cabala în limba rusă 2/11/18

 

Totul se întâmplă în interiorul nostru

Întrebare: De ce nu putem dobândi modul în care Creatorul face acţiunile Sale, ci putem numai să înţelegem cum aceste acţiuni sunt percepute de noi?

Răspuns: Deoarece aceste acţiuni se întâmplă în interiorul nostru. Nu există o idee sau un plan mai înalt care va coborî mai târziu la noi.

Putem să vorbim despre o asemenea dezvoltare a evenimentelor, deoarece este mai aproape de noi, mai înţeleasă, dar, în realitate, totul se întâmplă în interiorul nostru.

Totul îşi are originea în stările noastre interioare imperceptibile şi care se apropie de cele mai exterioare.

Din lecţia de Cabala în limba rusă 2/18/18

Forța gravitațională și viteza în spiritualitate

Intrebare: În lumile spirituale există vreun concept legat de forța gravitațională și de viteză?

Raspuns: Orice dorință egoistă atrage tot ce este pozitiv si respinge tot ce este negativ. Prin urmare, forța gravitațională este o forță de atracție față de ceea ce mi se pare atractiv.

Viteza în lumea spirituală este viteza prin care se schimbă o dorință într-o persoană. Dacă dorința nu se schimbă, atunci viteza este zero și timpul se oprește.

Din lectia de Cabala in limba rusa 2/25/18

Calea spre Lumină trece printre strâmtori

Diferenţa dintre ziua cea mai tristă și mai amară şi ziua cea mai dulce şi mai veselă, este, în esenţă, determinată de relaţia noastră faţă de condiţiile care ne sunt prezentate. Ne putem uita la aceste condiţii şi să le percepem prin egoismul nostru, prin înclinaţia rea sau putem să le percepem prin calitatea dăruirii, prin bine. Cu alte cuvinte, putem să le percepem prin separaţie sau prin unitate. Aceeaşi Lumină care ar fi trebuit să fie revelata în unitate, se revelează în spargere şi efecte tragice.

Nu putem să dăm vina pe forţa superioară pentru suferinţele noastre, deoarece totul depinde doar de vasele în care primim. Ce coboară spre noi de Sus este tot timpul la fel: Lumina superioară, bunăvoinţă şi milă, dar rezultatul este tot timpul determinat, pur şi simplu, prin cât de mult ne aflăm în echivalență de formă cu Lumina superioară.

În acest timp special, străluceşte aceeaşi Lumină ca cea care a adus distrugerea. Totuşi, ar fi adus corecţia dacă nu s-ar fi petrecut păcatul viţelului de aur şi spargerea tabletelor. În acest mod trebuie să ne raportăm la ceea ce se întâmplă și anume cu înţelegerea că totul depinde de unitatea noastră. În unitatea noastră putem să primim influenţa de Sus în forma corectă, în Kli-ul corect.

Dacă nu suntem pregătiţi pentru asta, atunci marea Lumină, care ar fi trebuit să umple Kli-ul corect şi să ne aducă bucurie, avansare şi dobândire, ne aduce, în schimb, distrugere şi suferinţă. Totul depinde de noi! 1

Zidul nu ne protejează de infiltrarea răului din afară, deoarece Lumina Creatorului este singurul lucru care este revelat în afară. Zidul ne protejează de noi înşine, de dorinţele noastre egoiste. O dorinţă poate să fie pentru sau împotriva unităţii. În înţelepciunea Cabala acest lucru este considerat ca interior şi exterior. În această Lumină trebuie să vedem toate aceste concepte precum “oraşul”, “zidul” şi “duşmanii” care ne atacă. 2

Din prima parte a lecţiei zilnice de Cabala 7/1/18, lecţie pe tema:  “Perioada dintre strâmtori’”

1 Minutul 16:27

2 Minutul 54:07

 

Creatorul nu te va lăsa singur

Întrebare: Dacă în viaţa unui om totul este predeterminat, atunci probabil că cea mai bună soluţie este ca, pur şi simplu, să nu mă mai mint singur?

Răspuns: Poţi, desigur, să rămâi absolut pasiv, dar nu vei fi lăsat singur şi tot felul de dorinţe se vor trezi în tine.

Ești o creatură, o fiinţă creată şi trebuie să ajungi la o solidaritate completă cu acţiunile Creatorului, în interiorul tău, fie în ciclul aceste vieţi (încarnare) sau în următorul.

Întrebare: Deci această idee trebuie să vină şi să se ducă şi să vină şi să se ducă. Nu poate să fie permanentă?

Răspuns: Se îmbunătăţeşte în mod constant.

Din lecţia de Cabala în limba rusă 2/11/18

 

Când începem viaţa spirituală?

Întrebare: În ce moment începe viaţa spirituală a unei persoane?

Răspuns: Din momentul în care începe să încerce să vadă totul prin : “Nu este nimeni în afară de El”, adică prin aceea că numai Creatorul îi determină calităţile, sentimentele, gândurile şi tot ceea ce experimentează prin ele. Până la urmă, nu este el cel care crează totul, ci Creatorul.

Întrebare: Acesta este motivul pentru care începe să iubească totul din jurul său?

Răspuns: În acest mod, începe, cel puţin, să se apropie de iubirea spirituală.

Din lecţia de Cabala în limba rusă 2/25/18

Trezesc prietenii şi îmi trezesc sufletul

Numai prin trezirea prietenilor îmi trezesc sufletul. Realizarea mişcărilor corecte de la un individ înainte. Nu avem nimic de corectat în noi înşine. 1

Trebuie să fiu tot timpul într-un grup cu prietenii şi să mă gândesc constant cum să-i aduc mai aproape de scopul creaţiei. Corecţia mea constă în acest lucru. Eu încep cu intenţia că nu le doresc niciun rău. Dacă mă restricţionez, îmi opresc egoismul şi nu-l folosesc, atunci asta este deja o intrare în procesul de corecţie, deoarece nu le doresc răul celorlalţi.

Din acest moment, înainte, mă uit la fiecare persoană dintr-o perspectivă diferită decât o făceam înainte. Nu văd fețele sau corpurile. Dacă mă mişc printr-o restricţie în ceea ce îi priveşte şi stabilesc că nu văd nimic negativ în ei, atunci eu încep să văd lumea spirituală, ca şi cum aş păşi pragul Ei şi intru în spiritualitate. Din acest moment, înainte, mă uit la lume fără o lentilă întoarsă invers, adică numai spre egoismul meu, ci mă uit numai la cum pot să aduc natura inanimată, vegetativă şi animată la adeziunea cu Creatorul. Eu am fost creat numai pentru asta şi, exact pentru asta, am primit o trezire. Scopul meu nu este să mă ridic pe mine însumi pe nivelele spirituale, ci să aduc prietenii la Creator. 2

Din partea a 3-a a lecţiei zilnice de Cabala 6/24/18, Baal HaSulam, “Iubirea pentru Creator şi iubirea pentru fiinţele create”

1 Minutul 18:10

2 Minutul 20:30

 

“Să omori egipteanul” din tine

Întrebare: De ce Moise a omorât egipteanul? Ce înseamnă asta?

Răspuns: Moise a omorât egipteanul din el. Noi discutăm ce se întâmplă într-o persoană. Cine sunt Faraonul, Moise şi toate caracterele pozitive şi negative din Tora, inclusiv Creatorul? Nu ştiu cine sunt şi ce este asta cu adevărat.

Ştiu că asta este revelat în interiorul meu – chiar şi proprietatea mea interioară specială numită “Creatorul” – deoarece nu este deloc în afară.

Aşadar, este scris că Tora este studiată într-un singur corp, înăuntrul persoanei şi nu există nimic altceva. De aceea, faptul că “el a omorât egipteanul”, înseamnă că Moise a ajuns la o stare în care şi-a cucerit înclinaţia sa rea și, din acel moment, a început să se opună lui Faraon. Aşa că Faraon îşi trimite forţele ca să-l caute pe Moise pentru a-l omorî.

“Egipteanul” este forţa privată a lui Faraon. Aşadar, atunci când Moise a omorât egipteanul în el însuşi, înseamnă că această dorinţă (Moise) a încetat să mai lucreze de dragul primirii, pentru că a corectat-o cu intenţia de a dărui, ceea ce a făcut ca Moise să devină inamicul lui Faraon. Apoi, o persoană simte cum egoismul său obişnuit se opune căii sale şi nu-l lăsa să avanseze. Aşadar, nu ştie ce să facă și, de aceea, el are doar o singură soluţie : să fugă. Și, apoi, Moise evadează la Ietro.

Din conversaţia din Islanda 5/23/18

 

Gematria – Limbajul pentru descrierea Lumii superioare

Întrebare: Logica din lumea noastră este păstrată în spiritualitate? De exemplu, doi plus doi este de asemenea egal cu patru?

Răspuns: În spiritualitate, logica lumii noastre nu este păstrată. Nu există aritmetică acolo, ci sunt multe alte calcule diferite în funcţie lucrul cu care lucrează cineva. Vom avea o matematică diferită pe nivele diferite.

Întrebare: Aritmetica spirituală este Gematria cuvintelor? Este legată de dorinţă?

Răspuns: Desigur, deoarece fiecare literă în sine reprezintă o combinaţie de proporţii variate ale forţelor dăruirii şi primirii, iar fiecare dintre acestea crează o formă de bază particulară sau alta. De aceea, cele 22 de litere ale alfabetului ebraic sunt baza.

Primele nouă litere corespund cu cele nouă Sefirot de Bina, următoarele nouă litere sunt cele nouă Sefirot de Zeir Anpin, iar ultimele patru litere sunt patru Sefirot de Malchut. De asemenea. mai sunt încă cinci litere în plus, care sunt formate de la Parsa.

Întrebare: Fiecare element al literelor: punctul, linia orizontală, linia verticală – toate acestea sunt forţe?

Răspuns: Da. Literele reprezintă o combinaţie specifică a forţelor dăruirii şi primirii. Nu există o altă combinaţie.

Creatorul a creat dorinţa de a primi (punctul negru). În timpul procesului de dezvoltare al dorinţei, El exercită constant o influenţă asupra ei şi adună toate combinaţiile posibile ale influenţei Lui. De aceea, atunci când punctul negru este reflectat pe fundalul Luminii albe, el descrie corelaţia dintre el şi Lumina superioară, adică dorinţele sale. Asta crează cele 22 de tipare.

Legile Gematriei sunt aceleaşi în orice caz, fiindcă cele zece Sefirot nu se schimbă. Însă, asta nu se reflectă și în matematica lumii noastre. Gematria este unul din limbajele care descriu lumea superioară şi procesele sale. Acesta este limbajul Cabalei.

Din lecţia de Cabala în limba rusă, 2/25/18

 

Sfaturi fulger despre Cabala – 14/01/18

Întrebare: Care sunt caracteristicile sufletului? Trăsăturile personale sunt relevante pentru suflet?

Răspuns: Nu. Sufletul este numai caracteristica iubirii, a dăruirii și nu au nicio relevanță conceptele prezente de iubire și dăruire din lumea noastră: Iosif o iubește pe Sara, Sara îl iubește pe Iosif sau Andrei îi dă un cadou lui Nicole. Nu este vorba despre o astfel de iubire sau un astfel de cadou.

Întrebare: Cum se poate ca un suflet care este mai înalt, care este în mod semnificativ mai puternic, să nu aibă nicio influență la nivelul material care este mai jos și mai slab decât el?

Răspuns: Are influență, și încă cum! Numai că sufletul mai înalt influențează în așa fel, că sufletele mai slabe nu simt. Mai mult, el participă la dezvoltarea lor.

Întrebare: Există în univers o planetă pe care omul este născut cu sufletul complet, care nu a devenit spart și nu este dispus la schimbări corporale prin naștere și moarte?

Răspuns: Nicăieri, cu excepția Pământului, nu veți găsi felul de viață care există aici și care să fie atras spre Lumea Spirituală. Din acest punct de vedere, planeta noastră este unică.

Întrebare: Care sunt legile sufletului?

Răspuns: Legile Lumii Superioare: caracteristica dăruirii, dependența de Masah (ecran), Aviut (grosime – adâncimea dorinței) și Reșimot (reminescențe – informații de cunoștințe spirituale). Asta este tot ceea ce învățăm în Înțelepciunea Cabala; acestea sunt legile dezvoltării sufletului.

Întrebare: Ar putea exista o situație în care, în actuala încarnare, unele suflete să fi urcat deja mai sus, iar altele să nu aibă nicio speranță și să fie destinate să se renască?

Răspuns: Da, în principiu așa este.

Întrebare: Cum influențează religia dezvoltarea sufletului?

Răspuns: Religia nu influențează și nu are nicio relevanță în dezvoltarea sufletului, așa că tu va trebui să devii implicat și să studiezi Înțelepciunea Cabala.

Întrebare: Este posibil să spui că, prin obținerea sufletului și atragerea Forțelor Superioare, voi fi în stare să urc în Lumile Superioare cât sunt încă în această viață, voi continua urcarea acolo și voi ridica omenirea? Acesta este înțelesul Înțelepciunii Cabala?

Răspuns: Da. Foarte bine spus.

Întrebare: Ai abilitatea de a rămâne în lumea noastră de dragul prezentului nostru și al viitorilor studenți până se ajunge la reconectarea sufletului lui Adam?

Răspuns: Noi toți suntem conectați reciproc în fiecare stare. Când va fi nevoie voi dispărea și când va fi necesar, mă voi întoarce.

Întrebare: Dacă un om face o alegere proastă, care nu este propice dezvoltării sufletului său, Forțele Înalte îl vor direcționa spre calea corectă?

Răspuns: Nu. Forțele Înalte fac posibilă alegerea omului, fie să avanseze, fie să nu, ajutat de alegerea liberă.

Întrebare: Poate un hoț sau un criminal să fie un om spiritual?

Răspuns: Nu. Un om spiritual nu poate fura. El poate să facă vreun fel de activitate care, în ochii noștri, să fie percepută ca fiind rea, dar, de fapt, el să servească un scop mai înalt.

Întrebare: De ce am fost aleși tocmai noi să ne implicăm în Înțelepciunea Cabala?

Răspuns: Sufletele voastre s-au copt deja. Sunteți cei mai egoiști și, de aceea, sunteți copți pentru a vă implica în Înțelepciunea Cabala.

Întrebare: Există suflete unice, alese, și simt ele unicitatea lor?

Răspuns: Fiecare om se simte unic, deoarece sufletul său este individual. Dar unicitatea este examinată numai prin îndeplinire; de aceea, este necesară o pregătire serioasă pentru îndeplinirea spirituală, pentru a participa în ea și pentru a o provoca.

Din Lecția de Cabala în limba rusă din 14/01/18