Supunerea este acțiunea principală până la corectarea finală, este baza întregii munci. Cu cât căutăm mai mult oportunitățile de a ne supune, cu atât mai rapidă este viteza avansării noastre spirituale. Însă, nu trebuie să așteptăm ocazia de a supune egoismul, așteptându-l să iasă de la sine și, astfel, să-L încoronăm pe Creator, ca fiind Cel care construiește întreg universul, care controlează realitatea și ne transmite toate stările, de la cele mai bune, până la cele mai rele.
Eu, însumi, trebuie să caut ocazia de a mă supune Creatorului, fiindcă „Eu trezesc zorile și nu zorile mă trezesc pe mine”. De aceea, trebuie să ne pregătim să fim supuși, să acceptăm totul cu credință deasupra rațiunii, ca venind de la Creator. Deoarece nu există nimic în afară de Creator, care să pună în fața mea tot felul de obstacole, pe care eu trebuie să le accept, dar nu ca pe obstacole pe cale, ci ca pe ocazii de a mă conecta cu El.
Toate aceste obstacole, greșeli și abateri ale mele, se schimbă în Mițvot când mă decid că ”nu este nimic în afară de Creator” și că totul este făcut de El. Abaterea este sub forța de perturbare și nu se vede nimic în afară de asta. Totuși, nu există niciun dubiu că perturbarea este trimisă de Creator, în virtutea iubirii Sale absolute, dar nu pentru a mă slăbi, ci pentru a ocaziona avansarea mea.
De obicei, după un succes mare, cum ar fi un Congres, simțim o stare neclară și oboseală. Dar, în Spiritualitate, nu există oboseală, există doar o lipsă de combustibil, pe care trebuie să-l dobândim ca rezultat al creșterii dorinței.
La început, Creatorul ne trimite perturbări mici, ca ”întărirea inimii”, confuzie și oboseală. Iar apoi vin probleme mai serioase, care nu pot fi rezolvate printr-o propoziție că „Nu e nimic în afară de El”, ci se cere un întreg proces de muncă. Nu mai este deja „doi plus doi”, ci o formulă mult mai complexă. Dar nu contează ce se întâmplă, deoarece noi mergem pe calea supunerii, vrem să-L încoronăm pe Creator să conducă peste tot ceea ce se întâmplă, astfel ca El să fie singurul Conducător, singura Sursă și Motivul în afara căruia nu mai există nimic altceva. Aceasta este munca noastră continuă!
Iar dacă, la un anumit moment, nu văd că, Creatorul conduce toată lumea mea, înseamnă că am ieșit din Sfințenie și nu mai aparțin Sistemului Spiritual. Iar atunci, trebuie să mă întorc imediat la starea că „nu e nimic în afară de El” și să mă întăresc prin atragerea întregului grup spre asta. (Minutul 0:20)
Și dacă în grupul de zece cădem în starea de ”fii ai lui Iacov”, frații care nu vor să se unească, atunci simțim ”foame în țara lui Israel”, din cauza inabilității de a avansa în Spiritualitate, adică o lipsă a împlinirii spirituale. De aceea, trebuie să începem să muncim cu dorința noastră pentru plăcere, coborând în Egipt, în sclavia Faraonului (Minutul 30:29)
Munca pregătitoare începe cu Avraam, Ițhac și se termină în linia de mijloc, în care realizăm unitatea fiilor lui Iacov, urmașii lui, unde deja are loc formarea unui grup. La început, acest grup nu vrea unitate, dar este forțat să se supună prin ”foamete”, adică printr-un sentimentul de lipsă față de rezultate dorite la încercările lor de a munci cu dorința lor pentru plăcere care îi desparte.
Ei nu au altă șansă, decât să coboare în Egipt, în sclavia la Faraon și, astfel, să muncească la unitate, în sclavie la egipteni, în timpul celor șapte ani de abundență și a celor șapte ani de foamete. Ei ajung să înțeleagă că nu vor fi niciodată în stare să se unească fără revelarea Creatorului, fiindcă au nevoie de ajutor de Sus.
De aceea, ei primesc Tora și se unesc, „ca un om într-o singură inimă”, în Arvut (garantare reciprocă). Grupul continuă să se unească, revelând între ei, de fiecare dată, o dorință incredibil de mare pentru plăcere, supunându-se astfel din ce în ce mai mult. Dobândirea pașilor pentru supunere se termină prin completarea ”muncii în deșert”, care le permite să obțină conexiunea corectă și să construiască Templul, care este un vas spiritual, respectiv grupul în interiorul căruia Creatorul poate să ”locuiască”, adică să se reveleze pe Sine fiecăruia, în măsura asemănării proprietăților lor cu ale Lui.
Aceasta este calea spirituală de dezvoltare, calea Torei, prin care trebuie să trecem prin astfel de stări, prin credință deasupra rațiunii, adică în supunere, pentru a ajunge la Templul Spiritual. (Minutul 39:23)
Din partea întâi a Lecției zilnice de Cabala 11/03/19 – Subiectul lecției „Supunerea”
Filed under: Munca spirituala, Spiritualitate -
Niciun comentariu→
Întrebare:
Întrebare:
Comentariu:
Întrebare:
Întrebare:
Întrebare:
Creatorul ascunde constant de mine adevărul, arătându-mi diferite scene care mă fac să uit de El. De aceea, Creatorul dispare și eu mă văd în această lume dar, de fiecare dată, trebuie să aduc forțat realitatea mea înapoi la adevăr. Peste tot ceea ce face El, eu trebuie să întorc totul la forma corectată și să hotărăsc că fiecare stare, a mea și a lumii, este organizată de Creator.