Daily Archives: 6 aprilie 2020

Accelerarea dezvoltării spirituale

Ȋntrebare:  Neuroendocrinologul american Robert Sapolsky a spus: „Modificați o genă între zeci de mii și, aproximativ, la jumătatea drumului vieții, apare o transformare dramatică a personalității.” Luând ca exemplu grupul de zece, în ce fel dezvoltarea unui suflet individual influențează sistemul, ca întreg?

Răspuns:  Putem influența dezvoltarea tuturor sufletelor din întregul sistem care reprezintă un singur suflet și să le aducem la starea de Adam, de la cuvântul „Domeh”, care înseamnă „similar cu Creatorul”.

Dacă realizăm acest lucru prin propriile noastre eforturi, vom accelera dezvoltarea noastră, şi nu sub loviturile convingătoare ale naturii așa cum se spune, „cu bățul”, ci ne îndreptăm pe noi înşine către scop.

În esență, singura noastră oportunitate de a progresa este în grăbirea dezvoltării noastre. În acest caz, vom scăpa în mod natural de acest băț, care ne lovește din spate și vom progresa independent, ca un copil care vrea să învețe de unul singur și nu prin constrângere.

Existăm deja în starea noastră finală, perfectă, numai că nu simțim acest lucru. Trebuie să parcurgem tot drumul până la capăt și să acumulăm anumite condiții, apoi vom simți acea stare finală.

Ȋntrebare:  Accelerarea depinde de noi?

Răspuns:  Depinde de modul în care ne reunim. Astfel de adunări cum sunt congresele și chiar să fim împreună cum suntem acum, grăbesc în mod semnificativ dezvoltarea noastră spirituală. Deci merită să o facem mai des.

Din KabTV “Fundamentele Cabalei,” 2/9/20

“COVID-19: Se răzbună Natura …mai exact, a fost inevitabilă o astfel de epidemie ca răspuns la perturbarea sistemului Pamȃntului?” (Quora)

Michael Laitman, pe Quora: COVID19-Se răzbună Natura …mai exact, a fost inevitabilă o astfel de epidemie ca răspuns la perturbarea sistemului Pamȃntului?
Pentru că am comentat frecvent epidemia de coronavirus, ca răspuns al naturii la modul egoist și exploatator în care noi, ca societate umană, ne-am raportat unul faţă de altul, ducând la pandemie, am fost întrebat de unul dintre studenții mei:

Cum ar putea să apară un virus la nivel biologic, ca urmare a faptului că oamenii devin din ce în ce mai egoisti și exploatatori? Este clar, de exemplu, dacă o țară dorește să riposteze împotriva unei alte țări care o exploata, dar cum se leagă natura și virusurile cu atitudinile negative ale unuia faţă de celălalt?

În ochii oamenilor, se pare că, de fapt, nivelul biologic și nivelul relațiilor umane sunt separate.

Totul în natură a pornit de la o singură particulă. Particula respectivă a început să se conecteze cu alta, apoi cu alta, și așa mai departe și așa mai departe. La un moment dat, acest proces a generat atomi și, odată cu o astfel de dezvoltare, au apărut molecule.

Viața a apărut atunci când energia și informația s-au transmis între diferitele particule. Acest proces s-a dezvoltat apoi în forme de viață din ce în ce mai complexe.

Cu alte cuvinte, totul în natură a fost creat astfel încât chiar și cele mai mici părți ale sale sunt intrinsec conectate cu întregul univers.

În cadrul acestui sistem complet integral, omul este cel mai complex, cu cel mai înalt nivel calitativ dintre toate, iar gândurile, atitudinile și relațiile umane dețin cea mai puternică influență asupra celorlalte niveluri ale naturii.

Datorită capacității gândurilor umane de a avea impact asupra altor niveluri ale naturii, există o zicală cabalistă care afirmă: „Totul este clarificat în gând.”

Am înțeles că nu putem observa amploarea influenței gândurilor, a atitudinilor și a relațiilor noastre asupra naturii și, astfel, când un fenomen aparent negativ ne lovește, cum ar fi coronavirusul pe care îl suportăm acum, arătăm ca niște copii care privesc o sticlă spartă pe care au lovit-o din greșeală în timp ce se jucau, spunând că a căzut singură.

Cu toate acestea, modul în care coronavirusul ne-a forțat pe toți să fim într-o situație globală comună, cu multe milioane de oameni sub ordinul de a rămȃne în casă, ar trebui să ne ajute să ne trezim la gândurile, atitudinile și relațiile noastre unul față de celălalt, ca fiind în cele din urmă ceea ce ne conectează într-o singură rețea.

Mai mult, am fi înțelepți să ajungem la concluzia că gândurile, atitudinile și relațiile noastre unul cu celălalt sunt cea mai importantă rețea, care determină modul în care natura ne răspunde.

Dacă vom construi echilibrul într-o astfel de rețea, vom vedea atunci cum celelalte niveluri ale vieții ajung în echilibru. Porțile de pe pământ spre cer – o lume a perfecțiunii absolute – se vor deschide apoi în fața ochilor noștri.

Arhivat sub: CoronavirusGlobalizationHealthQ&AQuora | Add Comment / Ask Question →

“Un virus ca o coroană, în regatul antisemiţilor” (Times Of Israel)

“The Times of Israel” a publicat noul meu articol “Un virus ca o coroană, în regatul antisemiţilor

Pe lângă COVID-19, mai există un alt fel de contaminare necruţătoare în lume: antisemitismul.

Teoriile conspirației și #plaga de sânge împotriva evreilor sunt o epidemie nouă și totuși veche, ca urmare a focarului de coronavirus. Faptul potrivit căruia Israelul lucrează non-stop pentru a dezvolta un nou vaccin împotriva virusului mortal – care ar trebui să fie un motiv pentru felicitări, într-o lume normală – alimentează surprinzător ura împotriva evreilor, acuzați de crearea și răspândirea intenționată a virusului, pentru a scoate profit din vindecarea lui.

Și atunci când antisemiţii își propun să-și răspândească agenda perversă la scară largă, tentaculele forțelor de extremă-dreapta și de stânga se împletesc pentru a lupta cu inamicul lor comun: evreii. Voci din Turcia și Iran, printre alte țări, dau vina pe Israel pentru ceea ce numesc o pandemie care „servește interesele sioniste”. BDS (mișcarea de boicot împotriva Israelului, IfNotNow [“Daca nu acum”-activiști evrei de stânga] și grupurile Supremaţia Albă au contribuit cu partea lor de bigotism și ură, alimentând flăcările unui nou val de antisemitism, îndreptând degetul spre evrei pentru plaga Morţii Negre care a ucis aproape 50 de milioane de oameni în toată lumea, ștergând peste jumătate din rezidenții Europei, o plagă de sânge care a fost reînviată din nou în 1918, când pandemia de gripă spaniolă a devastat planeta.

Aceeași ură, o nouă vâlvătaie

Valul antisemit actual indică faptul că zilele întunecate, în care poporul evreu era descris ca fiind un element în cunoştinţă de cauză, abuziv, al societății, nu s-au terminat. Zilele în care am fost acuzați că suntem responsabili pentru toate problemele lumii nu au dispărut, dimpotrivă. Înțelepciunea Cabala explică faptul că există un mod în care antisemitismul poate fi șters complet. Până la luarea anumitor măsuri, antisemitismul nu va dispărea din moment ce este încorporat chiar la temelia lumii. Va continua să reapară, în special în perioadele de pericol, cu o răzbunare rapidă.

De ce este așa? Pentru că, instinctiv, oamenii simt că evreii dețin cheia pentru rezolvarea problemelor lumii. Prin atacarea evreilor, ei ridică națiunea evreiască pe cel mai înalt piedestal, facându-i pe aceștia atât responsabili pentru probleme cât și, în același timp, recunoscându-i ca fiind cei care pot repara o planetă zdrobită.

O dezvoltare treptată către o lume nouă

Înțelepciunea Cabala delimitează fenomenul antisemitismului, care se va desfășura din ce în ce mai mult până la crearea unei noi realități, în patru stadii de dezvoltare, care sunt similare în multe feluri cu progresia unei pandemii cum este coronavirusul.

În prima etapă, cea actuală, identificăm apariția unei crize, recunoaștem o perturbare a comunicării dintre noi și a modului nostru de viață. Această realizare oferă o nouă percepție a situației noastre și a ceea ce ni se cere. Vrem să scăpăm de problema care ne oprește viața, dar înțelegem că nu putem scăpa de ea cu ușurință.

În a doua etapă, începem să realizăm seriozitatea situației și începem să ne punem întrebări profunde, despre cum să trăim cot la cot cu „virusul”, cu perturbarea: Cum ar trebui să gestionăm societatea, țara, economia în schimbare, ocuparea forței de muncă, familia și educația?

În a treia etapă, înțelegem că este nevoie să se facă schimbări în societate. Deși, este încă devreme să descriem în ce mod mai exact, această ruptură, ca şi coronavirusul, ne îndreaptă spre schimbarea socială, spre o societate deschisă. Tinta traiectoriei schimbării este o societate în care fiecare câștigă și primește ceea ce este esențial pentru fiecare persoană, nevoile de bază pentru existența sa, în timp ce restul energiei și puterii societății sunt investite în beneficiul colectiv. O astfel de schimbare nu se întâmplă peste noapte, ci este un proces continuu și unul care va provoca multă opoziție. Cu toate acestea, modificările pozitive se vor extinde treptat, în toate instituțiile și sistemele din societate.

A patra și ultima etapă va fi marcată de realizarea faptului că putem câştiga extraordinar de mult din aceste schimbări, în special în domeniul comunicării umane noi, de un tip mai înalt, mai spiritual, iar importanța ei ne va împinge și mai departe. În cele din urmă, privind retrospectiv călătoria noastră, vom putea aprecia faptul că toate etapele anterioare, prin care am trecut, pe cât de dificile au fost, au fost mai exact numai în folosul nostru.

Cum pot vindeca evreii o lume bolnavă

Cineva ar putea întreba, care este rolul evreilor în această ecuație? Tocmai rolul națiunii evreiești, întemeiată pe principiul „iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuți”, va conduce drumul către atingerea unității și spre recuperarea echilibrului în natură, care a fost pierdut ca urmare a relaţiilor noastre nesupuse, egoiste și egocentrice. Evreii au fost primii oameni care au identificat și înțeles legile naturii, nevoia de a trăi într-o societate bazată pe responsabilitatea reciprocă.

Prima dată când o parte a umanității a experimentat o societate bazată pe principiul împărţirii reciproce a fost în Babilonul antic, cu aproximativ 3500 de ani în urmă, cu Patriarhul Avraam. El a descoperit o metodă de ridicare deasupra egoului uman pentru a se uni și a descoperi forța unică a naturii prin procesul de unificare. Avraam a chemat oamenii să se ridice deasupra conflictelor lor, pentru a se uni și a pus învățăturile sale la dispoziția oricui dorea să se alăture acestui proces. Cei care l-au urmat au fost numiți de Avraam, „Israel”, care se traduce prin „Yashar Kel” („direct la Dumnezeu”). Din acel moment, unicitatea poporului evreu este capacitatea lor de a se conecta direct la forța superioară din natură care controlează și guvernează toată realitatea. Doar cu această forță, spun cabalistii, există posibilitatea ca lumea să schimbe direcția dinspre ruină către una constructivă.

Prin urmare, de îndată ce evreii vor începe să învețe și să pună în aplicare această metodă de conexiune – înțelepciunea Cabala – pentru a atinge unitatea și a începe să o răspândească în restul lumii, simtămintele de familie și de comunitate vor predomina între evrei și restul umanității. Această realizare va produce o simţire asemănătoare unui pântec protector și sigur, care va neutraliza toate preocupările individuale dăunătoare și va elimina incertitudinea cu privire la viitor. În această nouă realitate, evreii vor fi apreciați ca fiind promotorii relațiilor calde, bazate pe iubire, a legăturilor care dau calm și liniște întreagii lumi.

Perioadă de căutări, Partea 3

Conlucrare integrală

Întrebare: Când toți oamenii din lume vor ajunge la un fel de unitate, așa cum a făcut poporul Israel acum 3.000 de ani, uniți „ca un singur om cu o singură inimă”, acest lucru se va manifesta ca o stare senzorială?

Răspuns:  Da. Vom simți ceea ce ne leagă. O persoană nu o va simți singură, dar multitudinea totală de oameni care sunt uniți de o singură mișcare spontană, o va simți ca o dorință pentru un scop specific.

Întrebare:  Individualitatea va dispărea sau, dimpotrivă, va deveni și mai accentuată?

Răspuns:  Este dificil să explicăm unde dispare individualitatea și unde nu. De exemplu, dacă simt că am o familie, copii, soție și bunici, rămân o dependență și anumite limitări pe care această comunitate mi le impune. Până la urmă, lumea este integrată. Prin urmare, trebuie să înțelegem că niciunul dintre noi nu este liber.

Este ca o orchestră mare, în care fiecare își interpretează propriul rol individual și totul depinde de coerența orchestrei.

Din KabTV „Analiza sistematică a dezvoltării poporului israelian” 15/07/19

Esența și rădăcina unității, partea 6

Întrebare: Din câte am înțeles, natura este de a dezvolta toate părțile sale până la starea de opoziții polare și apoi de a le uni. Ce putem câștiga dintr-o astfel de opunere?

Răspuns: Existând două forțe, negative și pozitive, trebuie să le punem în echilibru. Nu există bine și nici rău. Există doar echilibrul corect între părțile opuse, ceea ce duce la combinarea corectă a acestora.

 Întrebare: Ca într-o salată: cu cât are mai multe ingrediente, cu atât este mai gustoasă?

 Răspuns: Totul este dovedit de la început de către natură. Pe măsură ce umanitatea se dezvoltă, în mod natural, numărul ingredientelor crește.

Vedem cum se dezvoltă oamenii, nici unul nu este ca celălalt. Cu toate acestea, cu cât suntem mai diverşi în timp ce interacționăm corect, societatea va fi şi mai bogată și dezvoltarea noastră va fi mai vizibilă.

Din „Analiza sistematică a dezvoltării poporului Israel”  KabTV, 24/03/19