Daily Archives: 6 august 2023

Adresează-te Creatorului prin grup

528.02Întrebare: Uneori sunt într-o stare în care moartea este mai bună decât o astfel de viață. Ca şi cum Creatorul ar scoate în evidență răul din mine. Mă simt foarte speriat de gândurile care apar. Cum pot lucra cu asta?

Răspuns: Ai un grup. Prin el trebuie să te întorci către Creator și tot prin el să primești lumina de la El. Primirea printr-un grup este mult mai dificilă, dar poți dărui doar prin grup.

Întrebare: Ce înseamnă să primești de la Creator prin grup?

Răspuns: În principiu, Creatorul este o forță unică superioară. El umple Kli-ul pe care l-a creat și este o mare dorință de a primi. Suntem părți ale acestei dorințe și primim de la El. Așa ne conectăm cu El.

Din Lecţia zilnică de Cabala 26/7/23, “Conform părerii de rău, la fel este şi recompensa”

Ce să regreţi?

963.4Întrebare: Ce înseamnă expresia „conform suferinței așa este răsplata”?

Răspuns: Când o persoană regretă că nu poate fi încă la același nivel cu Creatorul, așa cum îi dă Creatorul, așa să-I dea el Creatorului. După cum se spune: „Eu sunt al iubitului meu și iubitul meu este al meu”. Dacă încă nu o poate face, atunci îi pare rău.

Întrebare: Cum putem trezi acest regret în grup?

Răspuns: Pentru a face acest lucru, pur și simplu vă dați unul altuia exemplu. Atunci prietenii o vor prinde rapid, vor dori să-i imite pe acei norocoși care au succes în asta. Și veți merge cu toții înainte împreună.

Întrebare: Ar trebui să regret de ce nu sunt la fel de dăruitor ca prietenii mei?

Răspuns: Da, și asta.

Întrebare: Ce răsplată va veni pentru această suferință? Capacitatea de a dărui, de asemenea?

Răspuns: Vei merge înainte pe calea către Creator.

Din Lecţia zilnică de Cabala 27/7/23, “Conform părerii de rău, la fel este şi recompensa”

Cheia simţirilor spirituale

624.06Întrebare: Sunt momente când Creatorul, prin articolul lui Rabash dă o cheie care deschide clarificări sub formă de simţțiri în interiorul inimii. Cum să nu le pierzi? Cum putem avansa din aceste sentimente?

Răspuns: Nu trebuie să-ți fie frică de a le pierde. Și când este necesar, veți găsi din nou această cheie.

Întrebare: Ia Creatorul aceste sentimente de la o persoană, sau persoana le pierde dintr-un motiv oarecare?

Răspuns: Această simţire este într-o persoană, nu ar trebui să se teamă să o piardă. Principalul lucru este să te apropii. Cheia este între noi, iar când Îl căutăm împreună pe Creator, Îl găsim.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 27/7/23Scrierile lui Rabash “Ce este, “Oricine jeleşte pentru Ierusalim este recompensat cu vederea bucuriei acestuia,” în muncă?”

Blasfemie îngrozitoare

961.1Există tot felul de mișcări care vând diverse atribute „sfinte” sub steagul Cabalei. Ei bine, cum poți vinde fire roșii? Dacă crezi că aduc noroc, atunci dă-le întregii omeniri și nu le vinde cu 20 USD șirul!

De ce ceri plata pentru fiecare dintre mișcările tale? La ce conduci lumea? Ce spui lumii? Despre a fi altruist, amabil, iubitor? Sau ceri și bani pentru a spune asta? Vindeți iubire? Nu pot fi de acord cu asta!

De asemenea, este scris de către ARI și alți cabalişti că amuletele sunt interzise în Cabala. Ele au fost întotdeauna atribuite Cabalei pentru că era ascunsă.

Iar astăzi, în secolul 21 vânzarea acestor lucruri sub numele de Cabala este o profanare atât de îngrozitoare, încât nimic nu poate fi mai rău! Acesta nu este doar misticism, așa cum se spune despre Cabala, ci chiar opusul ei!

Primul lucru pe care l-a făcut Avraam la începutul călătoriei sale spirituale a fost să spargă toate amuletele și zeii pe care el însuși le făcea și le vindea pentru bani. Abia după aceea a mers pe calea corectă și a devenit cabalist.

Nu există nimic mai opus Cabalei decât atributele „sfinte”.

KabTV “Am primit un apel. Anti-Cabala” 20/8/11

O simţire care nu poate fi descrisă

239Întrebare: Când atingeți obiecte, obțineți informații suplimentare direct din contact? Aţi spus că atunci când intri în mare primiţi informații.

Răspuns: Acestea nu sunt informații, acestea sunt simțiri. Acestea sunt sentimente care nu pot fi descrise. Ele nici măcar nu au legătură cu Cabala.

Să presupunem că o persoană care trăiește în pădure simte că se întâmplă ceva acolo. Am întâlnit astfel de oameni. Sunt complet diferiti. Ei și vorbesc despre natură într-un mod complet diferit.

Întrebare: Asta înseamnă că percepția fizică a unor fenomene nu vă ajută niciodată?

Răspuns: Nu, încerc să nu fiu deloc în percepţia fizică. Pentru ce? Eu exist în ea pentru că trebuie să trăiesc, să predau și să explic. Am o misiune. De fapt, fiecare om o are. Se pare că mi-am găsit misiunea și încerc să o realizez.

Pe de altă parte un cabalist este limitat de anumite granițe. El nu iese cu oamenii la diferite adunări și nu participă cu ei la tot felul de evenimente. Nu-i pasă și nu are nevoie. De ce ar trebui să explorez ceva în această lume când scopul este să-l ridic mai sus?

Și nu are cine să vorbească despre ceea ce cercetez în afară de specialiștii care sunt lângă mine, care se străduiesc și ei pentru asta adică studenții mei. Când predau o lecție explic și ei întreabă, acestea sunt cele mai bune ore din viața mea. Ne includem împreună în sistemul general, urcăm împreună câteva trepte, iar eu îi ridic.

Punând o întrebare, ei mă împing la noi explicații și noi cercetări. Și soluția vine chiar în acel moment. Toate acestea sunt o simfonie minunată, armonia simţirilor, dorințelor, gândurilor, analizei și sintezei întregului univers!

În afară de asta, ce mai este? Ceea ce există în lumea noastră este doar o mașină acționată automat. Prin urmare, nu are sens să rezolvi ceva în ea.

KabTV “Am primit un apel. Un sentiment care nu poate fi descris” 20/8/11

Recitiţi sursele

563Întrebare: Ați putea crea un produs care să descrie totul și să-l trimiteți în întreaga lume?

Răspuns: Nu, nu pot. Știu de la mine însumi că atunci când avansam aveam nevoie să citesc cărți cabaliste. Există o mulțime de cărți bune despre Cabala în timpul nostru, dar la momentul în care am început eu să studiez existau doar Studiul celor zece Sefirot și Cartea Zohar  cu Comentariul Sulam. Nimic altceva!

Apoi în cinci ani au apărut „Dăruirea Torei”, Scrisorile și Articolele lui Baal HaSulam . Era posibil să începi să citești ceva. Profesorul meu mi-a dat caietul său în care a notat ceea ce auzise de la tatăl său, Shamati. Dar înainte de asta, nu exista deloc literatură.

Si ce am facut? Oricum am citit totul din aceste două surse de mii de ori: Cartea Zohar și Studiul celor Zece Sefirot.

Iar acum? Eu nu oblig pe nimeni! Când oamenii au nevoie, își vor aminti brusc că există Cabala și ea chiar spune cum să scapi de problemele care sunt mai grave decât moartea!

KabTV “Am primit un apel. Repeți același lucru!” 13/8/11

“Ce înseamnă să fii cu adevărat liber?” (Quora)

Dr. Michael LaitmanMichael Laitman, pe Quora: Ce înseamnă să fii cu adevărat liber?

Să fii liber înseamnă să fii eliberat de dorințele noastre egoiste, care ne fac să dorim beneficiul propriu în detrimentul celorlalți și al naturii.

Cu alte cuvinte, libertatea înseamnă să ne eliberăm de natura noastră egoistă care ne stăpânește, astfel încât în loc să ne gândim constant la beneficiul nostru personal, să ne gândim în schimb la beneficiul celorlalți – al tuturor împreună ca un întreg.

La fel cum ne gândim astăzi la noi înșine, atunci când devenim eliberați de ego-urile noastre ne gândim la umanitate așa cum ne gândim acum la noi înșine. De asemenea chiar și dincolo de umanitate ne gândim apoi la întregul univers – natura la nivelul mineral, vegetal, animal și uman – ca la un singur sistem în care noi suntem părțile sale și că există o Forță superioară care umple și susține acest sistem.

Apoi acceptăm totul ca pe propriul nostru sistem în care trăim și de care avem grijă și că totul și toți cei din acest sistem sunt la fel de importanţi, ne pasă în mod egal de toată lumea la nivelul maxim posibil.

Atingerea unei astfel de stări de libertate necesită sprijin reciproc, considerație și încurajare reciprocă pentru a depăși dorințele noastre egoiste separatoare.

Cum am putea ajunge la un asemenea nivel de sprijin, grijă și încurajare în societate pentru a depăși ego-ul?

Putem face acest lucru prin educație, adică prin ajustarea influențelor noastre educaționale, media, sociale și culturale, astfel încât să învățăm de ce suntem în viață, pentru ce trăim, cum funcționează natura atât în interiorul cât și în afara noastră, ce vrea natura de la noi, și că ajungem cu adevărat la o stare de conexiune umană pozitivă, cu relații de prietenie între oameni, națiuni și continente – că toţi se vor conecta în întreaga lume „ca un singur om cu o singură inimă”.

Bazat pe videoclipul „Ce înseamnă să fii cu adevărat liber?” cu cabalistul Dr. Michael Laitman. Scris/editat de studenții Cabalistului Dr. Michael Laitman.