Daily Archives: 4 august 2023

Sărăcia spirituală

232.01Întrebare: Cum putem ajunge la sentimentul de sărăcie spirituală reală prin unele defecte materiale, astfel încât să se simtă la fel cum simte egoul nostru defectele din această lume?

Răspuns: Practic, una nu are nicio legătură cu cealaltă. Pot să am tot ce îmi doresc și în același timp să mă simt absolut lipsit de bani. Și invers, pot fi cel mai sărac, dar să mă simt ca un rege.

Întrebare: Și cum se simte sărăcia spirituală?

Răspuns: Felul în care o evaluăm, așa se simte.

Întrebare: Cum se ajunge la asta?

Răspuns: Acest lucru necesită doar comunicarea cu prietenii. Apoi îți vei evalua stările prin conexiunea comună dintre voi.

Din Lecţia zilnică de cabala 26/7/23, “Conform părerii de rău, la fel este şi răsplata”

Întrebări despre munca spirituală – 2

281.02Întrebare: Toată suferinţa provine din dorinţa de a primi. Dar când suntem în dăruire, este un dar de la Creator?

Răspuns: Da.

Întrebare: Aţi spus că putem alege fie calea suferinței, fie calea iubirii. Dar se întâmplă adesea ca cineva să facă totul pentru a merge pe calea iubirii și totuşi să primească suferință. De ce?

Răspuns: Știm asta din viața noastră. În primul rând, primim suferință, iar apoi în suferință dezvăluim iubire. Una nu poate fi fără cealaltă.

Întrebare: Dacă o persoană nu simte suferință și obstacole în munca sa, înseamnă aceasta că nu se află deloc în muncă spirituală?

Răspuns: Da. Nu există avansare fără rezistență.

Întrebare: Sunt momente când mă forțez să merg la o lecție, la o întâlnire sau la un grup. Dăunează asta grupului?

Răspuns: Dimpotrivă, ajută foarte mult atât grupul cât și pe tine.

Întrebare: Putem spune că suferința vine de la Creator pentru a întări calitatea conexiunii dintre noi și pentru a ne uni și mai mult?

Răspuns: Desigur. Cum te poate trezi altfel dacă nu prin suferință? Un egoist poate fi trezit doar prin suferință.

Întrebare: Cum este construit Kli-ul (vasul)? Este construit deasupra dorinței mele? Sau pot lucra cu dorința unui prieten și să-l ajut să construiască un Kli?

Răspuns: Ambele sunt bune.

Lecția zilnică de Cabala 25/7/23,”Conform părerii de rău, la fel este şi răsplata”

Oameni inadecvați

560Toți oamenii de pe Pământ sunt împărțiți în numeroase etape diferite de realizare, dezvoltare și simțiri.

În primul rând, ei sunt împărțiţi în cinci părți conform principiilor de bază ale creației, care este împărțită în cinci niveluri. Fiecare nivel în alte cinci, și alte cinci și așa mai departe.

Această împărțire are loc pe baza intensității dorinței și a posibilității de atingere a acesteia, adică în inimă (dorinţă) și minte.

Întrebare: Se crede că 20% dintre oamenii de pe Pământ sunt practic inadecvați, cu abateri de la normă.Care este rolul lor în procesul de ansamblu?

Răspuns: Sunt purtători de informații și, la rândul lor și participanți la procesul general, inclusiv acei oameni care sunt complet deconectați de lume, de viață. S-au născut să spunem, cu autism sau cu alte deficiențe psihice care nu pot fi vindecate și sunt practic retrași în ei înșiși, nerăspunzând la noi.

Dar trebuie să înțelegem că nu avem dreptul să îi distrugem așa cum se făcea în Grecia antică, Germania nazistă sau India (unde exista o lege privind văduvele care erau arse împreună cu soții lor decedați).

Acești oameni indiferent de forma lor de existență servesc în cele din urmă drept tampon pentru toate problemele societății umane. Problemele noastre par că sunt încărcate pentru ei, iar ei poartă cu ei anumite informații despre umanitate, fiind alături de noi. De aceea nu avem dreptul să-i tratăm urât, ci, dimpotrivă trebuie să-i tratăm cu compasiune și să-i ajutăm cât mai bine.

Ei poartă o parte din încărcătura umană și chiar mai mult – partea grea.

Întrebare: Dar este ca un strat suspendat de informații? Cum putem interacționa cu el?

Răspuns: Este imposibil să discutăm aceste probleme cu oameni care nu văd întreaga natură din interior. Ei nu înțeleg propria lor participare în natură, și mai ales cei bolnavi din punctul nostru de vedere.

Abia când vezi imaginea adevărată a creației începi să înțelegi rolul lor, că nu există nimic în natură care să fie creat în zadar și că nu există nimic rău în ea.

KabTV “Am primit un apel. Oameni nebuni “20/8/11

Există cabaliști adevărați în lumea noastră?

963.4Întrebare: Cabaliştii, dacă lucrează într-un plan complet diferit, în dăruire, se poate să nu se înţeleagă între ei? Nu aveţi cu cine să lucraţi?

Răspuns: De ce nu? Pot lucra cu cine vreau. Dar dacă vorbești despre cabaliști, nu-i văd. Nu văd o persoană în lumea noastră care să se manifeste ca fiind cea care atinge lumea superioară.

Întrebare:   Poate un cabalist să simtă un alt cabalist la distanță?

Răspuns: El poate. Dar nu simt că există unul.

Întrebare:  Vreţi să spuneţi că nu mai există cabaliști în afară de dvs.?

Răspuns: Nu știu. Ce contează dacă există sau nu? Unde se manifestă ei?

Poate că există. Ei stau undeva ascunşi, fiecare la locul lui, si fac niste corectări în lume prin sufletul lor, cu dorintele si motivele lor.

Acest lucru este foarte posibil pentru că toți suntem incluși într-un singur sistem, într-un singur suflet. Și toți cei care lucrează în el într-un mod pozitiv îl luminează pozitiv.

Dar chiar nu văd o persoană în lumea noastră care să atingă lumea superioară și să se manifeste ca mișcând această lume către corectare. Dacă ar exista o astfel de persoană, cu siguranță aș merge la el.

Odată am primit o ofertă de la Berg de a lucra împreună pentru a promova ideea garanției reciproce în Israel, pe care am început-o. I-am răspuns foarte simplu că din păcate nu vedem nicio posibilitate de mișcare a articulațiilor. Cum se poate merge împreună cu cei care vând fire roșii sau apă sfințită? Acesta este şamanism.

Poate că are mii de adepți, dar aceștia sunt mistici care caută niște puteri speciale în lumea noastră, meditează și așa mai departe. Aceasta nu este Cabala. Nici măcar nu știu cum să-i denumesc. O persoană își inventează un fel de lume pentru lipsa realizării reale.

KabTV “Am primit un apel. Cabaliștii nu există!” 20/8/11

Ajustați-vă concentrarea!

263Comentariu: În principiu, vorbiţi întotdeauna despre o singură formulă  care poate corecta umanitatea.

Răspunsul meu: Ce se întâmplă dacă nu există nimic altceva în afară de ea?! Ce se întâmplă dacă nu există mai mult de zece Sefirot? Vorbesc doar despre cum să le conectezi corect, să descoperi întregul univers din interiorul tău și în sfârșit să înțelegi că tot ceea ce vezi, care se întâmplă în exterior este o iluzie.

Vorbesc despre o singură lume din interiorul tău, astfel încât să o poți vedea inversând focalizarea. Când schimbi focalizarea, începi brusc să înțelegi că ai văzut doar o reflecție internioară în fața ta, nimic altceva. Deodată ți se deschid ochii și vezi o lume complet diferită.

La asta trebuie să ajungem! Spre o lume în care nu există viață și moarte, nici mișcare fizică. Acestea sunt toate senzațiile noastre interioare care creează în noi un volum de astfel de iluzii.

Vreau să vă aduc treptat la această înțelegere, căci vă veţi încurca. La urma urmei poți spune: „Deci este un mistic, nu al acestei lumi; care se învârte în unele dintre dimensiunile lui.”

Prin urmare eu nu vorbesc despre multe lucruri. Vă explic în același ritm pe care îl face natura și care astăzi ne obligă să mergem înainte. Vă ajut să înțelegeţi evoluția pe care sunteţi obligaţi să o faceţi astăzi, fie într-un sens bun, fie într-un mod rău dacă nu te supui.

Întrebare: Dacă nu sunt aproape în simţirile mele de subiectul despre care vorbiți, atunci ce se întâmplă?

Răspuns: Atunci „Tatăl” vă va da o lovitură bună cu cureaua. Veţi simți puțină durere și veţi începe sâ ascutalți ce v-a spus domnul Laitman. Îți vei aminti brusc ce spune Cabala: „Poate că pot cumva să îndulcesc aceste lovituri, sau măcar să primesc mai puține din ele.”

KabTV “Am primit un apel. Repetați același lucru!” 13/8/11

Fotografii spirituale

216.03Întrebare: Ne-aţi spus cum profesorul dvs. Rabash deschidea Shamati la orice pagină și începea să citească un paragraf. Făcând acest lucru, el a fost ca și cum și-ar manifesta conexiunea cu Creatorul. Înseamnă că acest lucru este deja dat unei persoane, trebuie doar să se angajeze în acest proces?

Răspuns: Să presupunem că mă uit la fotografii și ele îmi trezesc niște amintiri, sentimente și cunoștințe.

Sunt într-o lume oarecare și prin urmare când mă uit la o fotografie din această lume, mă pune imediat într-o anumită stare. Îmi imaginez ce trezeşte această fotografie în mine și îmi readuce tot felul de amintiri.

Cum se întâmplă asta în spiritualitate? Este absolut după aceeași metodă. Am un număr mare de fotografii spirituale. Dacă vorbești despre ceva, atunci intru imediat în acest sistem. Îmi amintești cumva de asta, pune-mă la punct.

Tu spui: „Vă amintiţi, am fost odată acolo în acel loc?”

„Da imi amintesc.”

— Deci, ar trebui să știi asta și asta.

Și îmi imaginez despre ce vorbești, eu sunt în această stare.

Nu există timp în spiritualitate. Trec de la o stare la alta în funcție de dorințele mele cu gene informaționale interioare.

KabTV  “Am primit un apel. Conectându-te la Creator” 24/8/11

“Care ar fi în zilele moderne echivalentul Egiptului, Faraonului și al lui Moise descrise în povestea de Pesah?” (Quora)

Dr. Michael LaitmanMichael Laitman, pe  Quora: Care ar fi în zilele moderne echivalentul Egiptului, Faraonului și al lui Moise descrise în povestea de Pesah?

Există o înțelegere din ce în ce mai mare a faptului că nu ne mai putem trăi viața așa cum o facem, adică în cultura consumeristă de supraproducţie și supraconsum care ne distruge planeta, îi fură resursele și în cele din urmă ne duce la distrugere. Din ce în ce mai mulți oameni nu văd niciun rost să aducă mai mulți copii într-o astfel de lume în care ajung să sufere cea mai mare parte a vieții lor.

Astăzi a devenit un lucru obișnuit să lucrezi între 10 și 12 ore pe zi și să suporti ambuteiaje lungi înainte și după muncă. Pare o prostie și chiar ireal, de parcă am fost plasați într-un joc și nu știm ce facem în acest joc, că cineva, undeva, apasă pe un buton care ne mișcă.

Așa se joacă egoul nostru cu noi. Dorința noastră înnăscută este una care dorește să se bucure numai în beneficiul personal și ne face să ne imaginăm tot felul de plăceri pe care le putem primi din alergatul în cursa de șoareci pe care o mulți dintre noi o parcurgem. Cu toate acestea din moment ce orice plăcere pe care o primim se estompează, rămânem să ne simțim goi și neîmpliniţi și nu atingem niciodată vreun fel de împlinire completă. Dimpotrivă cu cât alergăm mai mult încercând să ne împlinim, cu atât ajungem să ne simțim mai rău.

Astfel ar fi înțelept să ne oprim o clipă și să ne gândim bine la ceea ce facem cu viața noastră.

În povestea de Pesah, Faraon este regele Egiptului care încearcă să țină poporul Israel în sclavie. În secolul XXI, Faraonul este această forță foarte egoistă care stăpânește asupra noastră, care ne face pe fiecare să ne gândim la modul în care ne putem trăi viața în separare unul de celălalt, numai pentru beneficiul personal și care ne trage înapoi de la conexiunea umană pozitivă și de la descoperirea unei adevărate vieți armonioase, pașnice și cu un scop.

Faraonul descrie această forță egoistă din noi, care ne obligă să încercăm și să ne bucurăm pentru noi înșine, dar care în cele din urmă ne conduce să ne distrugem propriile vieți, viața altora și de asemenea nivelurile mineral, vegetal și animal ale naturii – totul în numele plăcerii noastre personale.

Totuși așa cum există marele ego conducător, Faraonul din noi, există și o mică dorință numită „Moise”. Moise apare ca o forță anume sau gând care ne spune că ne îndreptăm într-o direcție greșită, că ne aflăm într-adevăr sub stăpânirea lui Faraon — stăpânirea dorințelor noastre egoiste — dar că asta este în detrimentul nostru și trebuie să găsim o modalitate de a ieși din acest mod egoist de a dori doar beneficiul personal în detrimentul celorlalți și al naturii.

Bazat pe videoclipul „Care sunt versiunile moderne ale Egiptului, Faraonului și al lui Moise de Paște?” cu cabalistul Dr. Michael Laitman. Scris/editat de studenții Cabalistului Dr. Michael Laitman.