Category Archives: Munca interioara

Un om care şi-a luat responsabilitatea pentru Pământ

Fiindcă ne întoarcem la Lumea Infinitului de la locul de la marginea univesului, unde fiecare din noi a fost aruncat, şi ne apropiem de centru, simţim o apropiere din ce în ce mai mare cu alţii. Şi aşa este până când începem să ne întoarcem la Infint. Asta înseamnă că noi ne întoarcem ca să efectuăm legea unităţii şi a garanţiei mutuale, la un nivel din ce în ce mai înalt, de-a lungul celor 125 de trepte de conexiune în care fiecare depinde de toţi.

Om începe să descopere această interconexiune dorită şi integrală şi, în funcţie de ea, simte Lumina care îl umple în interior. După toate astea, el devine similar Luminii şi acum îl umple proprietatea dăruirii. Atunci, el începe să experimenteze lumea spirituală.

Toată această cale către Lumea Infinitului este considerată Lumea Spirituală fiindcă poate fi percepută numai prin extinderea conexiunii unuia cu ceilalţi. Toată realitatea lăsată în spatele acestei senzaţii este considerată ca fiind această lume, fiindcă astfel o simte cineva când a rupt legăturile cu toţi ceilalţi.

Cu alte cuvinte, sunt două tipuri de realitate. În una, ne dorim să ne separăm de ceilalţi toţi şi de aceea simţim această lume, iar dacă gravităm spre partea opusă, dorindu-ne să luăm legătura cu ei la loc, experimentăm Lumea Spirituală.

Legea garanţiei mutuale este legea supremă a creaţiei, este atemporală şi obligatorie pentru fiecare parte a sa. Tot ce înseamnă mineral, vegetal şi natură vie i se supune ei instinctiv, urmând chemarea interioară, sub influenţa genelor încorporate şi a forţelor naturii. În acelaşi fel se referă şi la om în fazele preliminare ale dezvoltării lui când se exercită această lege instinctiv, din interior.

Şi numai când omul ajunge la stadiul de „vorbitor” al dezvoltării începe să primească proprietăţile de a nu mai se supune orbeşte acestei legi. Omul trebuie să accepte această lege de bună voie şi să înceapă să o urmeze.

Mai întâi omul trebuie să descopere această lege, să o studieze, să înveţe să vrea să o urmeze, să ceară abilitatea de a o putea urma, adică să ceară să fie transformat de Lumina care Reformează. Şi când această Lumină coboară la el, el acceptă condiţiile garanţiei mutuale şi de buna voie începe să le urmeze, să le simtă şi să le ţină, descoperind astfel un suflet unificat, o legătură reciprocă.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala din 3/14/2011 despre Garanţia Mutuală

Un individ calarind un magar

Intrebare: In mintea mea inteleg ceea ce spui, dar in sufletul meu simt ca sunt complet nepregatit sa  ma anulez cum trebuie pentru a ma uni cu ceilalati. Cum imi pot dori asta?

Raspuns:  Niciodata nu ne vom dori sa avansam la stadii spirituale mai inalte. Si este bine ca realizam asta noi insine! Un individ intelege ca el nu doreste cu adevarat spiritualitatea in nici o conditie, opunandu-se unor povesti cu zane pe care lumea le-a inventat, in care  va pluti cu ingerii si va face orice va  dori, unde va primi putere totala si va vedea intregile lumi de la un capat la altul.

Daca incepem sa intelegem sensul adevarat al realitatii spirituale, care este deasupra oricarui beneficiu egosit, noi ne putem imagina doar, apoi evident nu il vom mai dori. Trebuie sa intelegem ca toate schimbarile din interiorul nostru sunt facute doar de Lumina Superioara care corecteaza. Trebuie sa ne eleveze si sa ne dea noi calitati. Doar prin realizarea acestor calitati, prin intelegerea, perceptia si controlarea lor, noi vom fi apti sa privim lumea prin ele. Acesta este felul prin care treptat devin o noua persoana.

Voi incepe sa simt asta deasupra corpului animal cu care ma identific  eu in prezent, o anume echivalenta cu Cel de Sus se construieste in mine – o noua forma sau Kli numit “ vorbitor”  in mine,insemnand “ unul care este similar cu creatorul” [ “Adam”, “ om “ se trage din cuvantul “ Domeh” adica “ similar”]. Acest individ va fi calare , deasupra  “ magarului “ meu [ “magar” , “Hamor” , provine de la cuvantul “ Homer”  adica “ substanta”] , in varful dorintelor mele de mai inainte. De aceea o persoana care a mai calarit un magarus intelege si simte Creatorul. Dar magarul nu intelege si nu simte!

Aceasta alcatuire a omului in noi are loc prin virtutea Luminii care corecteaza. Nu este ceea ce noi noi ne dorim din propria initiativa, desigur ca nu! Magarul nostru (adica noi,in prezent) nu doresta ca omul sa apara! La urma urmei, omul va incepe sa il stapaneasca pe magar.

Intre timp, magarul  vrea sa primeasca ceea ce doreste. Din acest motiv, in mod natural, in prezent noi nu ne dorim adevarata stare spirituala. Cu cat avansam mai mult, cu atat mai mult in mod treptat incepem sa intelegem aceea ca lumea spirituala e total opus a ceea ce noi ne asteptam sa fie si ca atare nu o mai dorim.

Avansarea viitoare e posibila  doar prin virtutea influentei grupului,  care ne va satura/umple cu importanta atingerii spirituale. Doar la acest grad noi vom fi capabili sa avansam, dar nu avem resursele/fortele sa facem asta singuri.

Din prima parte a lectiei de Kabbalah 3/16/11 scrieirile lui Rabash

Templul este locul vietii noastre spirituale

Portiunea saptamanala de Torah “ Pekudei (descrieri/explicatii])“ descrie cine participa la ridicarea Templului/Cortului (Ithamar fiul lui Aaron; Bezalel fiul lui Hur;  Aholiav fiul lui Achisamach), la fel ca si structura Cortului, materialele folosite  pentru impodobirea lui, cu toate specificarile cum trebuie sa fie toate accesoriile si imbracamintea sacra… Dupa ce munca pentru constructia Cortului este incheiata,el il aduc la Moise, iar Moise il binecuvanteaza.

Cortul este sufletul nostru. Nu este nimic mai important decat construirea lui din moment ce toata munca noastra consta in construirea sufletului integral, unicitatea noastra a tuturor. Fiecare din noi este o parte a sufletului colectiv care este privit  ca “Adam” (om sau uman), iar cand construim o conexiune corecta intre noi, inseamna ca noi construim Templul.

Cabalistii ne-au transmis cunostintele si programul pe care trebuie sa il realizam in limbajul ramurilor. Cand ei ne povestesc despre copaci si roci, despre ce textile si metale trebuie sa folosim si cine in mod special trebuie sa faca aceasta munca, ei vorbesc despre cele patru nivele ale dorintei noastre (nemiscat, vegetativ, animal si vorbitor), precum si felul in care aceste dorinte trebuie sa se inter-conecteze. Unificandu-le, noi, gradual, construim sufletul integral unde descoperim prezenta Creatorului, Lumina superioara. Astfel, Cortul devine locul vietii noastre spirituale.

Este scris: “ Am creat inclinatia rea, iar Torah ca o mirodenie”. Aceasta inseamna ca intai noi trebuie sa stim cat de mult ne uram unii pe ceilalti. Apoi reformam  aceasta ura si o intoarcem in dragoste si unicitate.

Indiscutabil ca este cale lunga care nu poate fi descrisa in cateva cuvinte, dar cand atingem conexiunea dintre noi si descoperim ca de fapt este vasul, recipientul pentru Lumina Superioara si viata spirituala, incepem sa realizam cat de dificil si ce munca delicata este. Noi trebuie, cu mare acuratete, cu o pereche de clesti,  sa asamblam vasul conectand toti oamenii din lume, unul cu celalalt.

Noi va trebui sa facem asta, iar aceasta munca deja s-a pornit in generatia noastra. Noi trebui sa atingem punctul cand egoismul global se dezvaluie in noi. Astfel, metoda corectiei lui, intelepciunea cabalei devine revelata de asemenea.

Ea descrie in ce fel noi ar trebui sa fim inter-conectati si cum sa obtinem forta superioara, Lumina care reformeaza, care ne va ajuta sa ne unim, deoarece, asa cum suntem acum, nu exista fundatii pentru conexiunea dintre noi. In gradul unificarii, noi vom incepe sa intelegem ce descrie Biblia pentru ca ne spune despre corectia noastra, despre intemeierea conexiunii dintre noi.

Aceasta descriere este vazuta ca un manual al construirii unei case cu toate accesoriile si amenajarile interiaore, dar care devine un sanctuar. Sacru (Kadosh) inseamna separat de egoismul nostru care se afla deasupra noastra. Cand noi ne unim intre noi,  uniunea dragostei este privita ca sfinteinie. Acesta este gradul Binei, nivelul daruirii pe care o dobandim prin dragostea catre alti, cand ne unim in garantie mutuala precum un singur om cu o singura inima.

Cand gradual aranjam o asemenea conexiune noi ne unim din nou intr-un suflet si gasim acea Lumina care ne umple, adica prezenta Creatorului. Prin intermediul fortei care este revelata In unitatea dintre oameni, tu te poti inalta la un nivel superior.

Aceasta in ciuda faptului  ca are loc in “desertul” arid insemnand o persoana care nu mai are nici un strop de putere, nici un loc unde sa se duca si nu stie cum sa se miste inainte si totusi forta superioara este revelata si ne arata cum sa ne ridicam din ce in ce mai sus pana cand atingem pamantul lui Israel, dorinta in totalitate indreptata direct la Creator. Dorinta noastra egoista devine pe deplin transformata pentru daruire, pentru binele altora in acord cu principiul “ iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti.”

Din lectia saptamanala a Portiunii din Torah 3/3/2011

O remarcabila calatorie în necunoscut

Noi existăm într-un sistem de legi la muncă. Există forţa superioară care ne influenţează şi doreşte să dăruiască bine. Prin urmare, a creat dorinta de a ne bucura, pe care o poate umple cu placere.

Fiinţă creată primeşte plăcere în special prin a deveni identica cu forţă superioară: perfecta şi eterna. Pentru a realiza acest lucru, trebuie să atingă aceleaşi senzaţii, nivel, adâncime, putere, şi statut dupa cum se refera la această forţă superioară.

Forţa principală este considerată ca fiind Creatorul, în timp ce cea secundara este fiinta creata. Această forţă secundara trebuie să fie supusa transformărilor în timp ce acumuleaza impresii diverse pana ce urcă toate cele 125 de grade spirituale. Ea trebuie să le experimenteze pe cont propriu, printr-o căutare independenta, înţelegere, conştientizare, percepţie şi efortul de a atinge toate acestea, în timp ce aspiră să ajungă la o stare pregătita pentru ea de către forţa superioară.

Prin urmare, evolutia creaturii implică un element de participare personala, sentimentele si gandurile proprii, o conştientizare a propriei existenţe şi atingeri. Dar creatura nu are posibilitatea de a face ceva pe cont propriu, cu excepţia unui singur lucru: dorinţa de a se schimba. De fapt, forţa transformării, programul şi comanda ei vin numai de la forţa iniţială a daruitorului, Creatorul.

Succesul unuia în muncă este determinat de învăţarea de a împarti intreaga avansare în două părţi: munca atribuita creaturii şi munca efectuata de către cel superior. Ei sunt parteneri, dar munca lor integrală este distribuita în funcţie de ceea ce se referă la om şi ceea ce se refera la Creator.

Cheia nu este de a încerca să se faca munca Creatorului, in încercarea de a se reforma pe sine şi lumea. Munca unei persoane este de a dori schimbarea. Şi aceste transformari trebuie să apară deasupra naturii mele, care este considerată ca fiind,”deasupra motivului meu”. Asta înseamnă că direcţia transformării mele, precum şi proprietăţile şi senzaţiile interne, care sunt formate în mine sunt cu totul de neînţeles pentru mine, deoarece am primit o nouă natură.

Neavând nici o idee unde este unul sau spre ce se îndreaptă el este un semn sigur al unei noi naturi ce apare într-o persoană. La urma urmei, dacă omul ştia şi simţea totul în avans, toate modificările ar fi avut loc în acord cu egoismul lui, natura lui.

Atunci când o persoană creşte în propria sa natura, el este oarecum conştient de ceea ce il aşteaptă şi face alegeri pentru a beneficia egoismului său prezent. Dar, în spiritualitate, atunci când dorim să obţinem o natură diferită şi să devenim egali cu Creatorul, ne miscam mereu spre ceva necunoscut si imprevizibil. Atragem numai forţele dezvoltarii in noi înşine.

Cu toate acestea, în esenţă, există o singură forţă, care este împărţită în mai multe componente în funcţie de utilizarea acesteia: dorinţa noastră individuală, iniţiala, ”punctul din inimă”, puterea grupului, forţa studiului, şi, în final, forta care de fapt acţionează asupra noastra si ne reformeaza, care se numeste Lumina Inconjuratoare.

Din partea 1 a Lecţiei zilnice de Cabala 3/8/2011, Importanţa studiului

Dependenţa globala din mine

Întrebare: În ce măsură gândurile noastre, intenţiile şi capacitatea de a ne concentra în timpul lecţiei depinde de toti cei care studiaza cu noi din întreaga lume? Există o astfel de interconectare globala?

Răspuns: Ce presupune interdependenţa? Dacă vad întreaga realitate ca părţi ale sufletului meu, atunci eu sunt total independent. Aceste parti din mine se trezesc numai ca adaugare la atitudinea mea faţă de ei, dorinţa mea de a le trezi.

Eu nu ma concentrez pe comportamentul lor extern, ci mai degrabă le trezesc din interior şi la acelasi nivel de legătură interioara, cu care ele m-au trezit ca răspuns. Totul este determinat de perspectiva mea asupra lumii: Ori o privesc ca o realitate materiala cu o mulţime de corpuri fizice, fie ca dorinţe pământeşti ale oamenilor, sau ca si corp al sufletului meu, Partzuf-ul lor(structura).

În acest ultim caz, eu nu văd imagini externe, care aparent exista in lumea fizica, ci mai degrabă părţi ale sufletului meu, pe care trebuie să le transform. „Eu” este punctul focal al gândirii mele, intenţia. „Eu” este intenţia pe care trebuie să o adaug la aceste dorinţe şi proprietăţi pentru a le indrepta in mod corect.

Ce înseamnă că eu depind si sunt trezit de către ceilalti? Asa cum ii trezesc, mă trezesc pe mine ca răspuns. Această trezire aparent trece prin sistemul extern, în timp ce cu toate acestea sistemul este al meu.
Din partea a a doua a Lecţiei zilnice de Cabala 3/8/2011, „Introducere la Cartea Zohar”

Ridicandu-ne catre radacina creatiei

Este spus ca “toate portile sunt incuiate”  pentru rugaciunea omului  “exceptand  poarta lacrimilor”. Dar pentru ce ar trebui sa ne rugam si ce sa cerem, ce sa decidem; daca primim doua forte si discernem opozitia lor? Cel de sus furnizeaza forta Luminii Inconjuratoare, egoismul  se trezeste impotriva ei si noi ne aflam intre doua forte: dreapta si stanga.

Dar proprietatea pe care trebuie sa o obtinem se refera la Gandul Creatiei si anume sa incante creatura. Este deasupra tuturor rezultatelor, actiunilor si fortelor. Aceasta minte, capul celui superior, este exact ceea ce inferiorul, creatura, face tot posibilul sa obtina!

Nu are nici cea mai slaba sansa sa obtina asta de unul singur prin propriile lui eforturi, deoarece este o diferenta intre gandul superior, decizii si rezultatele si actiunile lor. Si noi insine suntem acţiunile Creatorului.

De aceea, cand  omul isi epuizeaza toate resursele sale, facand tot ceea ce i-a stat in putere, el descopera o proprietate speciala cu care nu are nici o conexiune. Este o decizie, un plan,  sa creeze o creatura, un intreg program conceput cu mult inainte de crearea lui. Omul ajunge sa cunoasca cine este Insusi Creatorul, care a planuit toate astea, si de ce le-a conceput asa cum sunt: radacina radacinii al acelui punct din care creatura a fost nascuta.

Aceasta dorinta este ascunsa in cea mai mica actiune si ne conduce chiar unde a inceput totul! Dar noi ajugem acolo doar dupa o cautare lunga, dupa multe actiuni. Si cand o atingem, descoperim ce este spus:  “ Toate portile sunt blocate mai putin poarta lacrimilor”.

Este privita ca “ poarta lacrimilor” pentru ca tot “parul“ provine din razele de Lumina, (Partzufim Searot, parul) care se intind spre noi de Sus in jos, de la cel superior,  care este “ furtunos” (Soer ) si sufera in timp ce anticipeaza sosirea noastra, sunt revelate doar acum asa cum  fac “ picaturile norocului” –(in Ebraica “ Mazal” de la “ Nosel” a picura) – mici picaturi ale Luminii care se preling in jos spre noi. Si cineva poate atinge sursa lor, cum si de ce asemenea efecte descind la noi, doar capatand cunoasterea lui Rosh de Atzilut (capul lumii Atzilut).

Si aceasta poate fi obtinuta doar prin poarta lacrimilor sau o stare cand o persoana doreste sa cunoasca diferenta dintre “ corpul” (Guf)  Partzufului si “ capul” lui (Rosh). El nu poate atinge si intelege  mintea lui, capul celui superior de unul singur,dar multumita acestei rugaciuni, el il atinge.

De fapt, studiind toate actiunile Creatorului,noi obtinem unele idei despre mintea Lui. Ca atunci cand uitandu-ne la o masa, putem ghici ce creatorul ei a avut in minte, asa ca si noi, studiindu-ne pe noi insine si reveland in interior actiunile Creatorului  si acumuland constant aceasta dorinta arzanda sa-L intelegem, gradual  ajungem la poarta lacrimilor.

Din partea 1 a lectiei zilnice de Kabbalah 3/10/11 despre Rugaciune.

CEO al Creatorului care guvernează toată lumea

Noi apartinem unui sistem de forte care se desfasoara de Sus in jos. Si astfel o scara cu trepte a fost formata in acest sistem, unde fiecare treapta este facuta din forte opuse in diferitele lor combinatii de cantitate si calitate. Si intreaga diferenta in aceste forte  se afla in grosimea nivelului dorintei (Aviut) la care ei lucreaza de cand adancimea/intensitatea dorintei isi schimba calitatile. La urma urmei, dorinta poate fi de orice grad: mineral, vegetal, animal si vorbitor (0~1~2~3~4 ).

Dar cand incepem sa urcam orientati in sus, noi primim doar o forta la inceput: forta/calitatea primirii. Apoi incepem sa lucram cu grupul si in interiorul lui observam o a doua forta: calitatea daruirii. Este opusa acestei fortei de receptie, care nu este la fel cu dorinta lumeasca cu care initial am ajuns aici.

Cand incepem sa studiem Cabala si incercam sa ne unim cu grupul, incepem sa evocam Lumina care ilumineaza o noua dorinta in interiorul nostru care este impotriva unificarii, grupului,i ubirii si daruirii. Apoi, cu ajutorul acestei Lumini, incepem sa cunoastem raul din noi.

Doar datorita implicarii in grup aceste doua forte ies la suprafata intr-o persoana si stau in opozitie una fata de cealalata: forta iubirii si forta raului, amandoua fiind conectate cu scopul spiritual pentru care o persoana lucreaza pentru a-l realiza. Si toate proprietatile si tendintele cu care el initial a venit la Cabala nu mai conteaza la urma urmei. Sunt doar simple atribute ale corpului sau animat.

De aceea, intregul succes in avansare depinde de modul cum o persoana se straduieste sa se angajeze in grup si sa atinga unitatea. El va descoperi forta respingerii si, impreuna, aceste forte vor incepe sa lucreze, uneori  cu randul si alteori ciocnindu-se una de cealalta. Si apoi el va stii forta rugaciunii,f ara de care este imposibil sa unifice aceste forte in una singura.

Pe de o parte, el nu vrea sa isi piarda “Eul” in favoarea infinitei  puteri a fortei daruirii dar, deasemenea, nici nu vrea sa ramana un sclav al egosimului sau,forta primirii.Apoi in persoana creste un caracter independent care se pozitioneaza chiar in mijloc,intre cele doua forte,luand decizii.El doreste sa se ridice deasupra acestor doua forte,cea dreapta si cea stanga, in linia de mijloc.Si asta e ceea ce cere Creatorului in rugaciunea lui.

Proprietatea Bina pe care o primeste 0 persoana, ii permite sa tina aceste doua forte in balanta si sa se situeza deasupra lor. Astfel dobandeste forta “ primii pentru dăruirei” care ii permite sa daruiasca Creatorului. Ambele forte, primire si daruire, îi aparţin, in timp ce ea devine devine capul (Rosh) Partzuf-ului spiritual si decide cum si in ce masura sa daruiasca. Si, astfel, aceasta persoana avanseaza de-a lungul treptelor spirituale.

Ea cere Creatorului nu o forta care sa o invinga pe cealalta, ci o oportunitate sa le unifice si sa  se ridice deasupra lor cu “ capul” sau. La aceasta  se gandeste tot timpul. Si asta e motivul pentru care e privit ca fiind o persoană inteleapta, un discipol “ intelept” (Talmid Hacham)care, multumita rugaciunilor, intotdeauna invata de la Creator, (inteleptul) sa fie capabil sa foloseasaca aceste doua forte corect.

Asadar, o persoana se ridică deasupra Creatiei si devine precum Creatorul, folosind forta daruirii si forta primirii in timp ce ramane desupra lor, luand decizii. In aceeasi maniera, creatura incepe sa actioneze.

Din prima parte a lectiei zilnice de Kabbalah 3/10/11 referitor la Rugaciune.

Intrebari la lectia Zohar, Partea 2

Intrebare: Trebuie sa ne gindim la ceilalti, chiar daca intelegem ca de fapt este o minciuna? Trebuie sa ne mintim singuri in timp ce citim cartea Zohar?

Raspuns: Mintim despre orice, deoarece nu avem o adevarata conexiune unul cu celalalt, ci doar ne „prefacem” ca avem. Nu doresc sa ma conectez cu ceilalti, dar joc rolul „baiatului bun”: citesc Zohar, dorind sa ma schimb sub influenta acestei citiri, sa inteleg modul in care eu sint necorectat, si de ce nu pot atinge starea perfecta. Cercetez! Pe scurt, in timp ce citesc Zohar, astept schimbarea in mai bine. Aceasta se numeste „asteptarea rascumpararii”.

Intrebare: Eu ma fortez sa ma intorc catre intentie, chiar daca ma aflu in plin razboi. Ajuta acest lucru, muncii noastre in grup?

Raspuns: Exact razboiul interior ne aduce rezultate bune! In acest razboi, o persoana nu avanseaza deoarece dorintele sale nu sint reinoite. Doar in conditiile in care ea poarta un razboi cu sine, noile Reshimot o trezesc si persoana simte in mod constant opozitia. Acesta este modul in care lucrurile ar trebui sa fie!
Din a 2-a parte a Lectiei zlnice de Kabbalah 3/13/11, Zohar

Intrebari la Lectia Zohar, Partea 1

Intrebare: In timp ce citim Zohar, simt o implinire, care mai tirziu dispare. Incerc sa gasesc forta care lucreaza asupra mea, si senzatia se reintoarce, dar doar ca sa ma paraseasca iarasi. Acesta este modul in care ar trebui sa functioneze?

Raspuns: Da, exact acesta! De fiecare data cind o persoana continua, uita, se refugiaza in gindurile sale si se reintoarce, totul incepe iar.  Este foarte bine! Nimic nu dispare, dar „banut cu banut, se stringe o mare suma” si atunci are loc revelatia.

Intrebare: Ce indica faptul ca intentiile mele lucreaza corect?

Raspuns: Este vorba de faptul ca incep sa simt din ce in ce mai mult ca depind de grup si ca impreuna cu prietenii ating corectia.

Intrebare: Ce ar trebui sa fac daca nu inteleg ce este scris in Zohar si sint constant bombardat de numeroase ginduri irelevante?

Raspuns: In primul rind, o lipsa a intelegerii nu este o problema. Nu ar trebui sa te ingrijorezi din cauza acestui lucru. O persoana trebuie mai degraba sa simta, decit sa inteleaga.

Cind vine momentul si dorinta cuiva este schimbata la nivelul care este descris in Zohar, el va intelege, dar prin senzatii. Prima oara, va simti, si apoi va intelege din ce in ce mai mult. Ca si experienta unui bebelus in lumea asta, fara sa aiba vreun indiciu despre ceea ce se intimpla, si pe masura ce obtine intelegerea.

De aceea, unei persoane ar trebui sa ii pese de modul in care isi dezvolta dorinta, pina la punctul descris in Zohar. Si citim despre forme ale daruirii intre Partzufim spirituali: Malchut, Bina, Zeir Anpin, Aba ve Ima si Yeshsut. Lasati persoana sa fie sigura ca  asupra dorintei, lucreaza forte pe care le primim in timp ce citim despre necunoscutul proces spiritual.

De aceea, in timpul studiului, ar trebui sa ma gindesc cum ma pot schimba si unde este forta care ma reformeaza. Este ca si cum primesc o infuzie intravenoasa si astept pina cind medicamentul incepe in sfirsit sa lucreze, dupa cum este spus: „Cind actiunile mele ating actele Creatorului.”

Intrebare: Cum pot anticipa corectia prin Zohar, daca nu ma simt „bolnav”?

Raspuns: Acest lucru este deasemeni necesar de-a lungul Caii. Dar la ce te referi cind spui ca nu te simti „bolnav”? Chiar te regasesti in filmul despre lumea spirituala, despre care Zohar vorbeste?

Ar trebui sa simti ca aceste actiuni te spala, ca traiesti in acea lume, ca stii diferenta dintre obiectele spirituale (Partzufim) si pantele descendente sau ascendente ale acestora.  Te regasesti in aceste caderi si urcari, in toate tipurile de transformari? Le experimentezi sau nu? Daca nu, atunci nu ai nimic la ce sa te gindesti.
Din partea a doua a Lectiei zilnice de Kabbalah 3/13/2011, Zohar

Sub anestezie

Întrebare: Umanitatea nu poate să lege catastrofele ecologice de corecţia egoismului. Cum putem noi să le explicăm oamenilor această legătură?

Răspuns: Trebuie să căutăm metode pentru asta şi să încercăm să scriem câteva articole şi să formulăm explicaţii în timpul dezastrelor pentru a ne conduce la miezul problemei: Toate acestea se întâmplă pentru că nu suntem corectaţi!

Lumea externa este un sablon a starii noastre interioare. Asadar, in realitate noi vorbim despre catastrofe interioare dar noi le percepem ca fiind externe. Toate natiunile sunt parti ale unui singur suflet, dar in senzatiile noastre  ele sunt parti divizate care ne par straine.

Este ca si cum mi-a fost facuta o injectie cu anestezie locala si acum nu simt cum imi  arde piciorul sau cum mana imi este taiata. Acum suna haios, dar asta este exact ceea ce se intampla.

Asadar, vreau senzatia intregului, care gradual sa se intoarca la mine.Vreau sa simt partile  “externe” ca fiind ale mele. Sper sa primesc sansa sa imi corectez starea, atitudinea mea fata de alti.

Daca realitatea externa va deveni cu adevarat o parte a mea, atunci voi simti o senzatie oribila. Din acest motiv, impreuna cu descoperirea maladiei, trebuie sa primesc medicina, oportunitatea de a-mi imbunatati  starea. Aceasta este ceea ce pretind: medicamentul impreuna cu boala care devine revelata. Apoi voi fi  capabil  sa corectez defectele in mine insumi si ca rezultat, catastrofele “ externe “ se vor potoli.

Asta este ceea ce avem de facut: Sa cerem corectia interioara care va evoca corectia ce pare externa. Apoi vom observa toate problemele in noi insine si le vom corecta in noi insine. Aceste dorinte (Kelim) se vor uni cu noi.Vor deveni interioare si toate dezastrele naturale evocate de lipsa interna a corectiei vor disparea.

Din partea a patra Lecţia zilnica de Cabala 3/13/11