Category Archives: Spiritualitate

Să nu ratăm!

Din Prefața lui Chaim Vital la Shaar Akdamot: „Recolta a trecut, este sfârșitul verii, dar nu am ajuns la eliberare. Nu a existat niciun remediu pentru bolile noastre, nici un leac pentru rănile noastre, pentru distrugerea Templului nostru, de la care astăzi sunt deja 1.504 de ani. Și speranța ne-a părăsit, fiul lui David încă nu a venit. Dar se spune că fiecare generație care nu construiește Templul în zilele sale, este de parcă îl distruge. Și am decis să studiez și să aflu de ce ne-a târât pedeapsa noastră, exilul și mântuirea nu au venit încă … ”

Pe vremea lui Avraam, poporul lui Israel s-a format ca un grup de ucenici. Avraam l-a întrebat pe Creator:„De unde să știu că o voi moșteni” [misiunea noastră și voi realiza o corectare comună] ”?](Geneza 15; 8) Ce a răspuns Creatorul? Este scris: „Și I-a spus lui Abram: Să știți cu siguranță că sămânța voastră va fi un străin într-o țară care nu este a lor și le va sluji și ei vor suferi patru sute de ani.” (Shamati # 86)

Apoi, Abraham și-a dat seama că o persoană trebuie să se alăture unei uriașe dorințe egoiste, care se numește „exil”. Acesta a fost un exil egiptean, sclavia către Faraon, dar vorbim despre starea internă a acestui grup. Exilul a fost zguduitor pentru că dorințele egiptenilor, adică reticența de a se uni, au pătruns între evrei, între aspirația către unitate (yichud) și i-au înstrăinat unul de celălalt și de Creator.

În exil, au absorbit toate gândurile și intențiile egoiste ale celorlalți oameni și au devenit gata pentru eliberare, pentru corectarea dorinței de a se bucura. Prin urmare, după cele zece plăgi, au putut părăsi Egiptul.

Era imposibil să plece fără plăgi, pentru că deja le plăcea să fie în egoism, așa cum facem noi acum.Vor veni și la noi zece plăgi. Acestea sunt lovituri către Faraon, care trăiește în interiorul fiecărei persoane și al tuturor, împreună, pentru a ne ajuta să rupem rândurile și să îl părăsim. Dorința egoistă care ne separă se numește Faraon.

Când ne despărțim de dorința de a ne bucura pentru binele propriu, putem trece la următoarea etapă de corectare și vom primi Tora. Ne angajăm să fim în garanție reciprocă (Arvut) și unitate și să vrem să primim forța care ne va conecta. Deoarece această putere vine, obținem o metodă care conține lumina de reformare și începem să o folosim.

Timp de patruzeci de ani ne corectăm să dăruim de dragul dăruirii. După aceasta, începe deja corectarea în interiorul dorinței de a primi de dragul dăruirii. Dorința de a primi de dragul dăruirii nu mai este un deșert, ci o „Țară a Israelului”. Adică începem să ne construim pe noi, înșine: construim Primul Templu și apoi Al doilea. După distrugerea ambelor temple, cineva trebuie să aștepte până când toate dorințele cad și se sparg, iar apoi cineva poate începe să le corecteze în ordine.

Procesul de corectare începe din perioada lui Ari și după. Prin urmare, în secolul al XVI-lea, un suflet atât de înalt ca Ari s-a arătat în lume și a transferat metoda corectării către noi..

Chaim Vital a fost studentul lui Ari; a notat tot ce a învățat de la profesorul său și ne-a transmis aceste cărți. S-a așezat și a plâns că timpul a trecut, dar nu a existat nicio corectare, Mesia ben David nu a venit.

De ce nu a venit? Din cauza faptului că oamenii nu erau pregătiți pentru asta, adică nu aveau nevoie de corectări. Conform regulii, „nu există nicio constrângere în spiritualitate”, lumina superioară nu poate veni și să înceapă să ne corecteze fără dorința noastră. Trebuie să o inițiem cu rugăciunea, munca și eforturile noastre extraordinare și să dezvăluim nevoia de corectare și fapte bune.

Adică trebuie să încercăm să ne corectăm pe noi, înșine și să fim siguri că nu putem face acest lucru și apoi să cerem ajutorul. Iar ca rezultat al eforturilor noastre, vom înțelege ce să solicităm. Cât timp acest lucru nu este stabilit, Mesia – lumina corectoare – nu va veni.

Au trecut cinci sute de ani de pe vremea lui Ari, când va veni corectarea? Baal Shem Tov l-a întrebat pe Mesia când va veni, în sfârșit. Iar Mesia a răspuns: „Când izvoarele mele se varsă”, adică atunci când înțelepciunea Cabala este revelată.

Aceasta este ceea ce trebuie să facem. Lumina nu poate veni și să înceapă să corecteze dorințele, dacă oamenii nu doresc corectarea și nu știu de ce trăiesc. Nu le pasă de sensul vieții; împlinirea lor cu ceva de dimineață până seara și de seară până dimineața, este cel mai important lucru pentru ei.

Așa că trec o sută, două sute de ani și nu se schimbă nimic, dar între timp distrugem lumea. Situația se agravează din ce în ce mai mult, deoarece lumina intră din ce în ce mai mult în dorință, numai că noi nu o simțim. Aceasta se numește calea suferinței, cursul natural al dezvoltării (Beito). Cu toate acestea, unele corectări apar, dar din cauza loviturilor, pentru o lungă perioadă de timp, fără consimțământul celui slab și a cererii lui.

Am avut ocazia după Ari să ne trezim și să ne terminăm corectarea, chiar și atunci în secolul al XVI-lea. Parcă am ratat această șansă. Principalul lucru este să nu-l pierdem acum: să dezvăluim lumii metodei de corectare și să o implementăm.

Din partea a 3-a a  Lecţiei zilnice de Cabala 7/30/19, Lecția despre subiectul „Tishaa BeAv (9 de Av)”

 

Scurte sfaturi în Cabala – 4/7/19

Întrebare:  Cum plătim pentru calitatea dăruirii și descoperirea Creatorului?

Răspuns:  Plătim cu răbdare și cu o foarte mare sârguință, ceea ce nu este ușor. Nu există nimic în întreaga lume care să fie dat, în mod liber, cu atât mai mult împlinirea spirituală, descoperirea lumii superioare.

Principalul lucru este intenția în cadrul unui grup. Dacă voi creați un grup și îl direcționați să rezoneze corect cu lumea superioară, veți începe imediat să îl simți.

Întrebare:  Ce se află la baza unei cereri atunci când un grup de zece se întoarce spre Creator? Este o deficiență sau este tot măreția Creatorului?

Răspuns:  Este măreția Creatorului, care te va atrage înainte, direct către scop.

Dintr-o lecție virtuală, 04/07/19

Învață să trăiești în viitor

Întrebare: Cum să învățăm să nu trăim în prezent?

Răspuns: Nu trăim niciodată în prezent. Chiar și dacă spun că vreau ceva acum, înseamnă că eu vreau deja ceva ce ar putea fi realizat într-un moment viitor. Noi tot timpul existăm ca și cum am fi în viitor.

Cum putem să învățăm să trăim în viitor? Ar trebui doar să-l creăm.

Viitorul spiritual este creat de o conexiune mai mare între noi. Cu cât este mai puternică, cu atât mai repede ajungem la următoarele stări spirituale. Trebuie să ne gândim la asta.

Dacă ne ocupăm în principal de asta și de toate problemele pământene, dar numai în măsură în care este necesar, atunci, dintr-o dată, vom simți că din acea stare spirituală avansăm către starea dorită. De asemenea, ne furnizăm nouă înșine și lucruri materiale, deoarece Lumina superioară va străluci asupra noastră și în corporalitate.

Din lecția de Cabala în limba rusă, 4/28/19

Evoluţia dorinţelor, Partea a 9-a

Ce duce la apariția unui gând?

Întrebare:  La ce se referă gândurile – dorința sau intenția?

Răspuns:  Un gând apare atunci când există o contradicție între ceea ce este dorit și ceea ce ai. Diferența dintre dorit și real dă naștere unui gând. Altfel, nu ar fi apărut.

Dacă simt ce vreau, atunci nu am gândit. Am un fel de împlinire în dorință și asta este. Dacă simt că dorința mea este complet diferită de cea care este în mine acum, atunci diferența dintre dorit și realitate dă naștere la gândire.

La rândul său, acest gând dă naștere unei anumite acțiuni: cum să realizez acel vector de forțe care m-ar conduce de la această stare la una cât mai apropiată de cea dorită.

Întrebare:  Să presupunem că mi-e foame și primesc imediat unele împliniri, atunci nici măcar nu am vreun gând. Dacă îmi este foame și nu există o astfel de împlinire în jurul meu, mâncare, încep să mă gândesc cum o pot găsi?

Răspuns:  Da, așa cum se spune: „iubirea și foamea stăpânesc lumea.” Absența stării dorite generează gândire, dezvoltare. Prin urmare, se spune: „Dau două neînvinse pentru una învinsă.” Când cineva primește o pedeapsă sau suferință, aceasta îl dezvoltă.

Din KabTV „Bazele Cabalei”” 12/3/18

Evoluţia dorinţelor, Partea a 8a

Sentimente şi Emoţii

Întrebare: Există conceptele de „sentimente” și „emoții” în Cabala? În psihologie, emoția este o reacție subconștientă la o situație. Mai mult, astfel de emoții, cum ar fi, să spunem, furia, agresivitatea, iritarea și frica apar rapid și dispar repede, iar sentimentele (iubirea, prietenia, ura) apar încet, dar și dispar încet?

Răspuns: Sentimentele pot fi controlate, adică dezvoltate sau stinse. Marea diferență este în ceea ce predomină : creierul (gândurile, mintea) asupra sentimentelor sau sentimentele asupra gândurilor.

Dacă sentimentele prevalează asupra gândurilor, atunci acestea sunt emoții, iar dacă mintea prevalează asupra sentimentelor, atunci acesta este deja un calcul serios, aceasta este dorința cu calcul, adică cu intenție.

Apoi pot gestiona dorințele, calculând ce pot face pentru a-mi schimba părerea despre ceva sau cineva, percepția mea și așa mai departe.

Întrebare: Cabalistul lucrează cu sentimentele sale sau lucrează la ele?

Răspuns: Un cabalist lucrează cu sentimente, intenții și dorințe. El încearcă să le controleze prin mediu, deoarece nu există altă modalitate de a le controla.

Dacă este blocat în sine, nu va schimba nimic. El va simți, pur și simplu, diferite fluctuații în sine, ceea ce se întâmplă cu dorințele, intențiile sale, dar nu mai mult.

Puteți schimba ceva în interiorul vostru doar sub influența mediului, cât de mult îl măriţi în viziunea voastră, cât de impresionat deveniți de părerea lui, dorind să vă uniți cu el, să deveniți ca acesta sau să fiți mai mici sau mai mari decât acesta.

Din KabTV  “Bazele Cabalei,” 12/03/18

 

Evoluţia dorinţelor, Partea a 7a

Ce este Intenţia?

Întrebare:  Ce este intenția și cum este legată de dorință?

Răspuns:  Intenția determină dorința. Dacă intenția este direct legată de dorință, atunci acesta este cel mai primitiv tip de dorință. Dacă nu pot realiza în mod direct dorința, atunci dezvolt un program întreg al implementării sale în mine. Programul realizării dorinței se numește intenție.

Să presupunem că vreau să ating un anume obiectiv. Dar, pentru asta, trebuie să iau o anumită cale, anumite acțiuni, să atrag oamenii spre ea, să fac ceva eu, însumi. Toate acestea sunt investite în intențiile mele de a atinge scopul final. De fapt, aceste intenții sunt și acțiuni, dar în ceea ce privește obiectivul final, sunt intenții.

Intenția este scopul final, care este prezent în toate acțiunile mele intermediare.

Întrebare: Deci, o persoană are o dorință, o intenție și un creier care procesează informații pentru a servi aceste dorințe?

Răspuns:  Da. Creierul controlează așa-numitele dorințe din inimă. Le concentrează, le interconectează în diferite combinații, pentru a atinge scopul final.

Din KabTV „Bazele Cabalei” 12/03/18

Participarea noastră este să ne anulăm tot mai mult

Cel inferior primește totul de la cel superior: această lume, lumea superioară și toate mijloacele pentru urcare, toate componentele corecției și toate condițiile interioare. Ce rămâne pentru el este să-și analizeze atitudinea față de stările sale exterioare și interioare, adică față de grup, față de lume, față de el, însuși și apoi să se integreze în grup și să se anuleze.

Iar acum noi nu putem face nimic altceva decât să ne anulăm. Chiar și mai târziu, când vom lucra cu toată puterea noastră, toată participarea noastră constă din anularea noastră tot mai mult. Pentru moment, aceasta este întreaga corecție: chiar până la sfârșit, până la venirea Mesiei, lumina de Rav Paalim uMekabtziel. Toate acțiunile noastre cele mai mari sunt acțiunile de a ne anula, deoarece noi lucrăm la corecția egoismului.

Anularea poate să fie fie pasivă sau activă, pe diferite niveluri, în schimbarea constantă a condițiilor interioare și exterioare. Însă, principala experiență pe care trebuie să o căpătam din toate stările prin care trecem, este abilitatea de a ne anula prin propria alegere. Trebuie să stiu de ce mă anulez, fața de cine, cum să o fac și făcând astfel găsesc zecele, grupul și întreaga lume.

Prin anularea mea, eu ader la anularea Creatorului și Îl dobândesc prin anularea Lui. Așa dobândește un bebeluș pe mama sa, prin anularea lor comună. Altfel, el va fi atașat de ea numai exterior, folosind-o, deoarece ea îl servește. Cu toate acestea, anulandu-se pe el, însuși de dragul conexiunii cu ea, el începe să înțeleagă cum se anulează ea față de el, iar el studiază superiorul în acest fel. Aici este foarte important să te anulezi față de oamenii potriviți și nu față de întreaga lume egoistă exterioară.

Anularea pasivă este dăruirea de dragul dăruirii și anularea activă este primirea de dragul dăruirii. Sunt în superior, Îl simt și înțeleg ce încântare pot să Îi dau prin primirea mea, ajutandu-L să fie revelat în mine. Să dau Creatorului placerea revelării Lui în ființele create este lucrarea care, până la finalul corecției, este făcută în urcare, cu AHP de Aliyah, aderând la superior, adică anulandu-mă în fața Lui, prin anularea față de grup. Așa cum este scris: „De la iubirea pentru ființele create la iubirea pentru Creator”.

Așa avansăm, pas cu pas, ridicandu-ne și căzând și din nou ne ridicăm și cădem, așa cum este scris: „Și a fost seară și a fost dimineață, o zi”. De fiecare dată noi construim o stare nouă, deoarece pierdem tot ceea ce am primit anterior. Dacă ne-am fi amintit și dacă am fi păstrat starea anterioară, străduința ar fi impură. Trebuie să cad în starea de „Shimon de la piață”. 1

Noi suntem în lumea corporală pentru a avea o oportunitate să organizăm aici sisteme care nu depind de urcările și căderile noastre spirituale. Prin urmare, noi ne putem aminti între noi de intenție, să ne obligăm pe noi, înșine să muncim conform unui program, conform cu stările corporale. De aceea, cel care nu vine la lecție în fiecare zi, nu participă la munca comună. Fiecare lecție este o nouă urcare, o nouă participare, conexiune și contruire a Kli-ului. 2

Din prima parte a lecției zilnice de Cabala 8/8/19, Scrierile lui Baal HaSulam, „Prefață la Înțelepciunea Cabala”, punctul 179

1 Minutul 28:40 – 36:12

2 Minutul 35:30

Lungul drum până la întrebarea cu privire la scopul vieții

Întrebare: În parabola despre scut și sabie, regele îi dăruiește fiului său o armă fără ca mai întâi să-l învețe cum să o folosească, după care se ascunde. De ce nu i-a arătat fiului său cum să se lupte cu dușmanii, știind că aceștia îl vor ataca?

Răspuns: Nu te simți la fel în lumea aceasta? Nu simți că ai fost aruncat aici și exiști fără să știi de ce și cum, și nici în ce scop? Ți se spune dintr-o dată că există o știință a cabalei care te va ajuta să te percepi în lumea superioară și să înveți care este scopul existenței tale.

În realitate ești pierdut, căci nu ști nimic. Aceasta este starea noastră în lumea materială. Dar, mai întâi, trebuie să stabilim că ne găsim într-adevăr în această stare.

Acum o altă întrebare: De ce ni se dă o stare în care existăm ca niște animale, fără să știm unde ne găsim, din ce cauză și cu ce scop?

Ne dezvoltăm pe parcursul a mii de ani ca animale până să devenim, treptat, ființe umane. Apoi ne continuăm dezvoltarea alte mii de ani până când în așa numiții oameni crește ceva care începe să pună întrebări: „De ce exist?” „Cine sunt?” „Care este scopul vieții?” „Care este semnificația vieții?” „Ce se întâmplă cu mine înainte de a mă naște și după moarte?” Zeci de mii de ani au trecut până când umanitatea a început să se gândească la toate aceste lucruri, să pună întrebări, pentru că egoismul a crescut o dată cu fiecare nouă generație, dezvoltându-ne treptat. Acum ne întrebăm: de ce este totul necesar? Chiar avem nevoie de tot acest proces? Au apărut multe întrebări și răspunsurile sunt foarte greu de găsit.

De ce nu găsim răspunsurile imediat? Pentru ca noi să înțelegem mai întâi întrebarea. Crede-mă că este un lucru complicat. O lungă perioadă de timp, poate chiar câțiva ani, te vei frământa până când întrebarea se va maturiza în tine. Doar atunci vei vedea că răspunsul se găsește chiar în ea.

Din lecția de cabala în limba rusă, 4/7/19

Evoluţia dorinţelor, Partea a 6a

Orientarea egocentrică a dorinţelor

Întrebare: Toate dorinţele au o orientare egocentrică?

Răspuns: Absolut! Fac totul doar de dragul sinelui meu iubit. Chiar dacă fac ceva ca și de dragul altcuiva, este doar pentru că el sau ea îmi sunt dragi și importanți pentru mine.

Întrebare:  Deci dorințele noastre au o anumită intenție, care are ca scop să umple aceste dorințe într-o persoană? Programul dorințelor noastre, așa cum spun cabalistii, este o plăcere maximă cu un efort minim.

Răspuns:  Aceasta este o lege a naturii. Cu alte cuvinte, optimizarea este atunci când vreau să mă bucur cât mai mult, cu un cost minim și așa mai departe, la fiecare nivel.

Vezi cum stăm, cum facem ceva. Orice mișcare, mentală sau fizică, indiferent ce gândim sau facem, este realizată în așa fel încât să ne aducă beneficii maxime, plăceri și împliniri. Poate, în același timp, cheltuim o cantitate uriașă de energie, de exemplu, ca atunci când joci fotbal, nu contează. Principalul lucru este că încerc mereu să-mi optimizez eforturile pentru beneficiul meu.

Din KabTV -„Bazele Cabalei” 3/12/18

Evoluția dorințelor, partea 5

Este posibil să ne domolim dorințele?

Întrebare: Se spune că dorințele noastre pot fi domolite, așa cum se obișnuiește în tehnicile orientale. Ce se poate face ca să vrei foarte puțin? Până la urmă, cu cât vrei mai puțin, cu atât suferi mai puțin.

Răspuns: Asta este adevărat, dar numai dacă încep să-mi evaluez dorințele în termeni ai plăcerii sau ai suferinței. Așa pot să ajung la concluzia că ar trebui să fiu dispus să sufăr mai puțin. Acesta este un fel de exercițiu voluntar prin care obțin o stare mult mai confortabilă.

Întrebare: Deci, cum controlez aceste dorințe?

Răspuns: În principiu, nu le controlez, dar dorința de a mă bucura sau de a suferi mai puțin controlează și determină cât de mult îmi pot reduce dorințele.

De pe KabTV „Bazele Cabalei”, 12/03/18