Daily Archives: 12 februarie 2024

“ Toată lumea îi poate vindeca pe ceilalți?” (Times of Israel)

Michael Laitman pe Times of Israel: “Toată lumea îi poate vindeca pe ceilalți?

Există un fenomen, că atunci când suntem aproape de cineva la care ținem, respirația și bătăile inimii noastre se pot sincroniza. De exemplu, când cineva la care țin se simte rău, îl pot ține de mână și îi va alina suferința. În astfel de situații, energiile interioare ale unuia curg în celălalt prin contact tactil, reglându-le energiile.

Unul dintre punctele importante aici este că în mod specific o persoană iubită poate influenţa o astfel de stare. „O persoană iubită” poate însemna în spirit, temperament sau conexiune interioară. Dacă cele două persoane nu sunt apropiate, atunci este puțin probabil să poată opera în acest fel.

Prin urmare, dacă vrem să ajutăm oamenii bolnavi, trebuie mai întâi să ne acordăm, să-i vedem ca apropiaţi. Este în puterea noastră să facem exact asta. Pentru a face acest lucru e nevoie să-ţi simți lumea interioară, locurile care sunt dezechilibrate și să încerci să le influențezi revenirea la o stare echilibrată.

Într-o astfel de relație, persoana sănătoasă este cea responsabilă pentru cel care are nevoie de ajutor. Tot ceea ce poate face cel bolnav este să se conformeze – o acțiune care nu este, de asemenea atât de simplă. Restul relației însă, depinde de persoana sănătoasă. Pe scurt, există unul a cărui sarcină este să ceară ajutor, iar apoi cel care poate ajuta ar trebui să facă tot ce îi stă în putere pentru a ajuta.

Unul dintre studenții mei m-a întrebat dacă am putea extinde acest concept la umanitate, dacă am putea ajuta cumva omenirea să treacă prin vremurile grele pe care le trăiește. Este într-adevăr o problemă. Pentru început, de unde știm dacă scoaterea umanității din starea ei actuală este mai bună? Dacă omenirea a intrat în stări dificile, este pentru un motiv. Ar trebui să ne gândim la modul în care umanitatea poate fi ghidată către o stare mult mai bună, dar ieșirea din coborârea în care se află s-ar putea să nu fie cea mai bună cale de acțiune.

Între timp, continuăm să studiem, să predăm și să împărtășim înțelepciunea Cabala. Aceasta oferă o cale de ieșire din suferință, dând posibilitatea de a urca prin realizare și sprijin reciproc. Nu avem nevoie de nimic altceva. Dacă ne susținem și ne încurajăm reciproc, ne putem ridica la o nouă viață împreună.

Principiul de bază al Cabalei este „iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuți” care este de asemenea, punctul său cel mai dificil de atins. Înseamnă că ar trebui să creștem conexiunea cu ceilalți în mod voluntar ca și cum suntem în întuneric, adică atunci când natura noastră egoistă nu simte nevoia să ne facă să ne dorim să ne conectăm cu alți oameni. Cu toate acestea, dacă nu reușim să căutăm în mod activ o conexiune umană pozitivă mai presus de înclinaţia noastrăseparatoare, suntem condamnați.

Chiar momentul în care limităm orice rezistență pe care o avem de a ne conecta pozitiv cu ceilalți este același moment în care ne ridicăm deasupra suferinței. Dacă întârziem în eforturile noastre voluntare de a ne îndemna la conexiune mai presus de diferențe, atunci suferința ne va forța să o faceem. Aceasta este ca o persoană care este împinsă cu un băț mereu şi mereu, până când în cele din urmă ajunge pe calea fericirii.

Înțelepciunea Cabala explică legile integrale ale naturii și rolul ființei umane în ea. Învățând înțelepciunea Cabala, putem atrage forțele de conexiune ale naturii, care ne ajută să ne ridicăm în conexiune deasupra diferențelor dintre noi. Făcând acest lucru, conștiința umană este împinsă înaintea așa-numitului „tavălug al evoluției” – traiectoria evolutivă naturală care duce la tot mai multă suferință.

Fraza dură a lui Einstein

232.01Comentariu: Există un citat: „Dacă toate eforturile nu duc la nimic și oamenii încă se distrug unii pe alții, atunci Universul nu va vărsa nici o lacrimă peste ei.”

Vă rugăm să explicați acest citat nemilos, că universului nu-i pasă.

Răspunsul meu: Nu, nu că nu-i pasă, este doar o lege care există în univers. Dacă oamenii nu-l pot folosi corect, se vor distruge unii pe alții, iar universul nu are nimic de regretat.

Întrebare: Ce este acest univers care nu regretă că ne vom distruge unul pe celălalt?

Răspuns: De ce ar trebui să-i pară rău cuiva?

Întrebare: Dar există vreo lege a milei?

Răspuns: Nu. De unde vine?

Comentariu: Credeam că legea milei vine de sus. Credeam că totul se bazează pe această lege. Am crezut că aceasta este legea principală a vieții în general.

Răspunsul meu: De ce ar fi?! Mă uit la natura minerală, vegetală și animală și nu văd nicio observație a unor astfel de legi în ele. Cred că cea mai proastă trăsătură a omului este că își inventează pentru sine viitorul sau existența pe care și-o dorește, în jurul lui.

Întrebare: Deci asta este violenţă? Face cineva violență asupra naturii?

Răspuns: Da. Și apoi cere naturii: „Dă-mi!”

Comentariu: Adică ești milostiv și vreau ca toți cei din jur să fie milostivi.

Răspunsul meu: Răspunsul este da. Dacă ar fi să raționăm sobru despre natură, nu am cere naturii, ci am cere de la noi înșine, am cere atitudinea noastră corectă față de noi înșine, față de ceilalți, față de natură — față de orice. Și atunci am putea ghici despre cum există universul și cum ne putem ridica deasupra lui.

Comentariu: Deci, nu cer universului „Fii milostiv cu mine”, ci cer de la mine însumi „Fii milostiv cu alții”?

Răspunsul meu: Da.

Întrebare: De ce ar trebui să fiu milos cu alții?

Răspuns: Trebuie să fac pentru alții toate lucrurile bune și amabile pe care mi-aș dori eu să mi se facă. Și în niciun caz nu trebuie să cred că voi primi un fel de recompensă pentru asta. În nici un caz!

Comentariu: Această a doua parte este foarte dificilă, să nu primești nimic în schimb.

Răspunsul meu: Acesta este scopul primei părți.

Întrebare: Mă aduce asta în echilibru cu universul dacă încep să mă mișc așa, așa cum spuneţi?

Răspuns: Dacă o faci, atunci da. Și atunci nu va fi nicio distrugere, nici o autodistrugere.

Din KabTV „Știri cu Dr. Michael Laitman” 27.11.23

De ce nu a distrus Alexandru cel Mare Ierusalimul?

Întrebare: Alexandru cel Mare, marele comandant a mărșăluit spre Ierusalim. Era deja grozav atunci, cucerise jumătate din lume. Și este scris în Talmud că marele preot Shimon HaTzadik a ieșit în întâmpinarea lui și cu el și bătrânii.

Este scris astfel: „Toată noaptea s-au deplasat la lumina torțelor, iar în zori s-au întâlnit cu detașamentele de avangardă ale macedoneanului. Le-am stat în cale. Echipa s-a oprit. Alexandru cel Mare a coborât din car și a îngenuncheat în fața marelui preot. Atacul asupra Ierusalimului a fost anulat.”

Din acel moment, numele Alexandru a fost inclus în lista numelor evreiești.

Întrebarea este foarte importantă pentru astăzi, la ce cedează forța? Ești echipat, ai jumătate din lume în spate, ai cucerit jumătate din lume și renunți!

Răspuns: Există o Putere superioară, iar Alexandru a simțit-o. După ce a cucerit întreaga lume, nu a fost orbit de ea. El a simțit puterea în acest bătrân și prin urmare, a coborât din car și s-a închinat în fața marii înțelepciuni pe care a simțit-o în acest om.

Întrebare: Totuși, cum să emani asta? Înțeleg, acesta este un mare Mare Preot, aceasta este o conexiune cu o Forță superioară. Dar totuși acum, astăzi, când se întâmplă toate acestea, este posibil să te ridici împotriva unor astfel de arme și să câștigi? Este posibil sau nu?

Răspuns: Depinde cu cine vei vorbi.

Comentariu: La urma urmei, vezi noblețe în spatele lui Alexandru cel Mare.

Răspunsul meu: Nu numai atât. Este un om deştept, este un om măreţ, care nu a ieşit doar să cucerească lumea. El a ieşit să umple această lume cu știință și iluminare. Și în primul rând a vrut să le lase în acele orașe prin care treceau trupele sale.

A vrut să facă această lume, desigur elenă, luminată. Adică să ridice această lume păgână la nivelul iluminării.

Întrebare: Ce este spiritul pe care îl iradiază o persoană care cucerește totul? Întreb acum despre marele preot.

Răspuns: Marele preot este obligat să rămână în Ierusalim; nu are încotro. El are o cu totul altă misiune. El trebuie să umple pământul cu spirit.

Întrebare: Și dacă a ieșit acum și l-a întâlnit pe macedonean, ce înseamnă asta?

Răspuns: Înseamnă că doi oameni mari, puterea și inteligența s-au adunat, fiecare înțelegând pe celălalt, respectându-se unul pe celălalt și pe baza acestui lucru au decis să salveze Ierusalimul.

Întrebare: A fost ideea marelui preot de a salva Ierusalimul?

Răspuns: Da.

Întrebare: Când spuneţi „spirit,” vă referiţi neapărat la o Forță superioară în acest concept? Nu există spirit fără o Putere superioară?

Răspuns: Nu, nu există. Spiritul este Forța superioară, care apropo, există în general în orice persoană. Depinde doar de cât de mult dorește o persoană să ridice acest spirit deasupra sa. Să spunem că Hitler nu a putut, dar Alexandru cel Mare a putut. Prin urmare, până astăzi, evreii își numesc adesea copiii Alexandru în onoarea lui Alexandru cel Mare.

Comentariu: Nu există niciun alt caz ca acesta în istorie.

Răspuns: Nu există așa ceva, în niciun fel.

Din KabTV „Știri cu Dr. Michael Laitman” 25.12.23

Arătaţi numai eforturi bune

528.01Întrebare: Merită să vorbim în grupul de zece despre acțiuni prin forță sau este o muncă interioară individual, prin care căutăm o conexiune cu Creatorul și cerem putere pentru a învinge rezistența?

Răspuns: Putem vorbi despre asta puțin între noi, dar de preferință mai puțin. În orice caz, trebuie să ne îmbărbătăm reciproc.

De obicei în grupul de zece arătăm doar aspirații bune și nu pe cele care ne îndepărtează unul de celălalt. Principalul lucru este să fim cu toții împreună, ca și cum ne-am îmbrățișa și am merge înainte. Nu există limite în acest sens.

Din Lecția zilnică de Cabala 1/2/24, Scrierile lui Baal HaSulam „Ce este „Grăbește-te, iubitul meu,” în muncă?”

Regula de aur în luarea deciziilor

202.0Întrebare: Există o ghicitoare, trei broaște stăteau pe un buștean, una a decis să sară. Câte broaște au rămas pe buștean?

Răspuns: Aceasta este o ghicitoare veche. „A hotărât să sară” și „ a sărit” nu sunt același lucru.

Întrebare: Exact! Deci, trei broaște încă stau pe buștean. Uneori credem că am sărit, dar în realitate încă ne decidem dacă să sărim sau nu. Am o întrebare: cum iei decizii corecte?

Răspuns: Puteți lua corect o decizie dacă cunoașteți dinainte cu exactitate rezultatul acesteia și sunteți deja în acel rezultat. E ca și cum ai privi prezentul din viitor.

Întrebare: Deci, trebuie să anticipezi și să prevezi rezultatul?

Răspuns: Absolut! Pentru ce altceva este o decizie? Este o decizie cu privire la viitor.

Întrebare: Te plasezi într-un fel și apoi iei decizia?

Răspuns: Desigur.

Întrebare: Când te hotărăști, trebuie să sari imediat? Există un timp pentru reflecție?

Răspuns: Dacă te-ai hotărât definitiv, te-ai verificat din nou și te-ai hotărât definitiv, atunci trebuie să acționezi. În caz contrar, fiecare minut este o întârziere.

Întrebare: Spuneţi-mi, cum evaluezi? Te reevaluezi? Măsori de șapte ori…

Răspuns: Nu. Nu știu dacă de șapte ori, dar trebuie să evaluezi. Pentru că nu ar trebui să depindă de starea ta de spirit momentană sau de orice alte condiții. Ar trebui să fie o decizie normală, fermă.

Întrebare: Deci, dacă iei decizia după toate aceste verificări, trebuie să sari?

Răspuns: Da.

Întrebare: Dar dacă ai luat decizia greșită? Ai verificat totul, ai făcut totul și ai luat decizia greșită.

Răspuns: De unde știi că este greșită?

Comentariu: Nu ai ajuns unde ai vrut.

Răspunsul meu: Dar asta este după decizie.

Comentariu: După ce deja am sărit.

Răspunsul meu: După implementare?

Întrebare: Da, exact. Mi-am dat seama că am luat decizia greșită. Ce ar trebui să fac în privința asta?

Răspuns: Nu face nimic.

Întrebare: Dar m-am zbătut din cauza asta! Am verificat totul, am sărit și totul este greșit?!

Răspuns: Nu poți face nimic. Nimic de făcut, nimic de reproșat.

Întrebare: Nu te învinovățeşti?

Răspuns: Nu, sub nicio formă!

Întrebare: Cum să nu cazi în a face asta?

Răspuns: Atribuiți toate acestea Creatorului.

Întrebare: Deci, măsori înainte și după ce s-a întâmplat…

Răspuns: Creatorul a făcut-o. Absolut clar, Creatorul.

Comentariu: Adică am ajuns acum la regula de aur – verific totul…

Răspunsul meu: Decid, acționez, iar restul depinde de Creator.

Întrebare: Și atunci rezultatul este Creatorul?

Răspuns: Da.

Întrebare: Fără regrete, nimic?

Răspuns: Nimic. Așa a fost intenționat de la început.

Întrebare: Deci, El m-a învârtit de la început, am reevaluat-o și nu eu am făcut-o? El a fost Cel care m-a sucit?

Dacă cineva ar putea trăi astfel, nu ar fi nimic de regretat.

Răspuns: Atunci trăiește așa.

Comentariu: „Trăiește așa”! Dacă am putea învăța să trăim așa!

Răspunsul meu: Nu regreta nimic și nu te gândi la nimic! Totul este aranjat de sus.

Din KabTV „Știri cu Dr. Michael Laitman” 12/11/23

Mecanismul ascensiunii spirituale

528.02Întrebare: Încerc să înțeleg mecanismul de trecere de la o stare în care vezi clar defectele unui prieten într-un grup spre o stare în care te ridici peste aceasta și începi brusc să-i vezi cele mai bune calități. Cum se întâmplă asta?

Răspuns: Trebuie să-ți imaginezi că prietenul tău este deasupra ta. De parcă te-ai închina în fața lui și îl tratezi cu respect; îl consideri grozav și astfel începi să vrei să fii în adeziune la el.

Atunci apare o conexiune specială între voi, pentru că tu, dorind să te ridici la nivelul lui vrei să te apropii de el, să te ții de el și la fel cu fiecare persoană din grupul de zece. Astfel te ridici împreună cu ei.

Cei nouă prieteni ai tăi te tratează exact la fel cum îi tratezi tu pe ei. Prin urmare, obțineți un grup de zece cabalist, un grup care se înalță.

Întrebare: De ce se întâmplă asta?

Răspuns: Fiecare din grupul de zece conține o bucată de energie superioară, lumină superioară. Dacă vrei să evidențiezi acest lucru, să îl ridici și dacă îi tratezi pe toți cei nouă prieteni ca fiind mai mari decât tine, atunci te ții de ei și ei te cresc. Și toată lumea în relație cu toată lumea face la fel.

Din KabTV „Cabala practică”, 16.1.24

Keter şi Malchut

232.04Întrebare: Malchut al celui superior este Keter al celui inferior. Cum se îmbină în asemănare? În Malchut, după cum se spune, există un calcul. Iar în Keter, se pare că nu există niciun calcul?

Răspuns: Keter nu are nici un calcul. Dacă cer de la el, el dăruieşte. Trebuie să aducem dorințele de a primi în Malchut al celui inferior pentru a le transmite mai departe.

Și atunci dorințele noastre se vor ridica la Keter, de la el, lumina va trece la Malchut și de acolo o vom primi.

Întrebare: Aţi spus că nu există Malchut fără Keter. Există Keter fără Malchut? Pot fi considerate ca un întreg?

Răspuns: Nu, Keter există fără Malchut. Dar care este scopul lui? El aduce toate Sefirot până la final, și atunci Malchut va deveni de asemenea, dăruitoare precum Keter.

Din Lecția zilnică de Cabala 30/1/24, Scrierile lui Baal HaSulam „Ce înseamnă că Sitra Achra este numită „Malchut fără coroană”?”

Cum putem simți durere pentru Creator?

627.2Întrebare: Cum putem simți durere pentru Creator?

Răspuns: Nu poate exista durere în tine pentru că nu există Creator în tine.

Pentru a simți asta, trebuie să munceşti în conformitate cu recomandările cabaliştilor și nu așa cum vrei tu.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 30/1/24, Scrierile lui Rabash „Ce este „Așa cum Eu sunt pentru nimic, așa ești şi tu pentru nimic”, în muncă?”