Daily Archives: 7 ianuarie 2025

Discuţii despre Treptele Scării, Partea a 41-a


  Discuţii despre Treptele Scării, Partea a 41-a

Ce sunt liniile din dreapta și din stânga în raport cu dezvoltarea simţirilor?

Liniile din dreapta și din stânga sunt relative. În stadiul de pregătire a dezvoltării noastre spirituale nu cunoaștem încă forma spirituală a acestor linii. Cu dorința de a primi pentru sine și dorința de a dărui, aceasta din urmă este numită “dreapta”, şi prima numită  “stânga”, iar ambele se împart în diferite forme.

Sub barieră, când totul este încă Lo Lişma (nu de dragul Creatorului), liniile din dreapta și din stânga sunt determinate de importanță. Creșterea importanței Creatorului se numește “dreapta”, în timp ce creșterea importanței a ceea ce cere trupul se numește “stânga”.

Când nu putem lucra încă cu aceste linii, accentul principal este pe cercetare. Cercetarea intelectuală este întreaga noastră muncă. Dacă această cercetare poate fi combinată cu simţirea, am putea realiza într-o oră ceea ce alții realizează într-o săptămână. Aceasta explică de ce citirea și discutarea articolelor cabaliste este atât de obositoare, deoarece munca rapidă necesită o energie considerabilă.

Un gând bun de dragul unui prieten

938.01Întrebare: Ce fel de prieten implementează garanţia reciprocă cu un gând bun?

Răspuns: Oricare dintre prietenii tăi, bărbat sau femeie, poate face o conexiune între tine și Creator.

Un gând bun realizat de dragul unui prieten este dorința ta realizată pentru el.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 30/12/24, “Arvut pe drumul către Lishma“

Cine poate fi numit poporul lui Israel?

929Întrebare: Aţi fost întrebat: “Ce miracol aţi vrea să vedeţi?” Și aţi răspuns: „Ca tot poporul lui Israel să intre în conexiune cu Creatorul”. La cine vă referiţi prin poporul lui Israel?

Răspuns: Toți cei care se pot uni într-o singură inimă sunt numiți poporul lui Israel, indiferent cine sunt și ce sunt.

Din Lecţia de Cabala de Ziua Unităţii 29/12/24, “Miracolele se întâmplă când ne unim”

Nu disperați din pricina revelării egoismului

238.01Avem un grup, o societate, o atmosferă în care circulă în jurul nostru gânduri că întregul nostru progres vine din revelarea unui egoism din ce în ce mai mare. Prin urmare, atunci când egoismul este revelat în noi, nu disperăm sau cădem, ci îmbrățișăm cu bucurie aceste revelații.

În ele se poate determina starea în care se află omul, pe măsură ce trece prin mai multe etape.

Prima etapă este atunci când omul este îngrozit de calitățile sale negative și caută să fugă de ele, să se întoarcă, să închidă ochii și să nu le simtă! Apoi oamenii încep să accepte aceste calități ca pe un dat, ca pe ceva ce trebuie să fie. După aceea, încep să le vadă ca fiind necesare pentru avansarea lor.

În cele din urmă, ajung să le simtă ca pe un dar, atunci când Creatorul le dezvăluie adevăratul lor rău, chiar răul pe care El l-a creat în ei.

În acest moment, oamenii se simt bine pentru că Creatorul lucrează cu ei. Creatorul trezește aceste trăsături negative în interiorul lor, trăsături atât de josnice încât sunt revoltați de ele. Ei se simt mai răi decât un animal, mai răi decât orice poate fi imaginat. Dar exact așa ar trebui să fie.

Această stare este creată de Creator pentru ca omul, din această stare, să se poată  întoarce la El și să ceară corectare. Se spune: “Am creat înclinația rea ​​și am creat lumina pentru corectarea ei”. Iar tu existi la mijloc, între aceste două calități ale întunericului și luminii, și nu ceri decât să fie dezvăluit răul.

Apoi atrageți lumină asupra acestui rău, și din nou, răul este revelat și din nou atrageți lumină. Așa mergei înainte – pas cu pas, stângul-dreptul, stângul-dreptul.

Din Lecția zilnică de Cabala 4/9/19, Pregătirea pentru Convenția din Moldova “Munca în ascundere”

Dacă nu există un grup de zece

629.3Întrebare: Aţi spus că nu ar trebui să permitem răului să se dezvolte. Este aceasta munca pe care trebuie să o facem pentru a parcurge cele patru etape de corectare?

Răspuns: Cele patru etape de corectare vor avea loc în voi automat, de fiecare dată într-o formă diferită.

Nu ai cum să le abordezi cu mintea pentru că, în momentul în care răul este dezvăluit, ești în simţirile tale, iar toate gândurile tale dispar. Nici bunul simț nu te va ajuta; simţirile tale preiau controlul. Prin urmare, totul depinde doar de mediul în care te afli.

Înțelegeți că de îndată ce trecem de la un grad la altul și răul este dezvăluit, suntem controlați de Sus! Singurul lucru care te poate ajuta este mediul pe care il creezi în avans, astfel încât să servească drept amortizor, frână, care absoarbe unele vibraţii si şocuri şi să îţi ofere ajutor şi sprijin. Acesta este grupul de zece în care lucrezi.

Dacă nu există un grup de zece, progresul tău va fi foarte limitat, foarte superficial și doar parțial reușit. Voi tot veți merge înainte, pentru că existați în uriaşul Kli mondial, dar nu va fi la fel. Deci luați în considerare acest lucru.

Din Lecția zilnică de Cabala 4/9/19, Pregătirea pentru Convenția din Moldova “Munca în ascundere”

Percepție diferită a surselor

165Întrebare: Când studiez și citesc eu însumi sursele, nu înțeleg absolut nimic. Dar acum când le citiţi dvs. și le parcurgem împreună, ele sunt percepute într-un mod cu totul diferit.

Răspuns: Desigur. Tocmai de aceea sunt aici. Fără explicaţii nu aţi înţelege nimic. Milioane de oameni pot citi aceste surse și tot nu înțeleg nimic. În plus, există o transmitere interioară, emoțională, spirituală de la profesor la elev.

Cu toate acestea, munca ta preliminară cu sursele tot este benefică, deoarece te familiarizezi cu ele direct prin propriile simţiri și percepţii.

Acum vedeți cum totul poate fi explicat de la gradul următor. Vă explic lucrurile cu doar de la un grad mai înalt de locul în care vă aflaţi în prezent, nu mai mult, și încerc să nu le complic prea mult. Dimpotrivă, încerc să vi le descompun si să vi le servesc ca mancarea pentru bebeluşi, cu lingura.

Dar chiar dacă depuneţi efort fără să înțelegeţi nimic, acel efort devine dorința în care mai târziu primiţi lumină, revelație și înțelegere. Deci nu este în zadar.

De exemplu, înainte de a participa la lecțiile lui Rabaş, obișnuiam să citesc Studiul celor zece sefirot și alte surse. Astfel îmi apăreau întrebări și le scriam și mă adânceam în ele pentru a dezvolta o abilitate de analiză care să-mi permită să absorb mai mult de la profesorul meu.

Cu alte cuvinte, nu este vorba de a înțelege, ci de a fi pregătit să înțelegi ceea ce va spune profesorul. Faptul că auziţi lucrurile diferit de profesorul vostru este un lucru bun. Așa ar trebui să fie.

La gradul următor, totul devine din ce în ce mai simplu. Iar cea mai simplă dintre toate este lumina superioară simplă.

Din Lecția zilnică de Cabala 4/9/19, Pregătirea pentru Convenția din Moldova “Munca în ascundere”

Rețineţi Sursa a ceea ce se întâmplă în voi înşivă

537Omul, după ce l-a plasat pe Creator în spațiul său gol, începe să-I atribuie Lui totul. Dar el trebuie să-L ridice pe Creator mai presus de toate simțirile și conștientizările sale. Procedând astfel, el plasează, parcă, puterea Creatorului deasupra lui însuşi.

Rezultă că în fiecare stare, când încetează să simtă că totul vine de la Creator, omul își reînnoiește puterea în percepţia, simțirea și gândurile sale — în toate. În acest fel, el corectează constant din ce în ce mai multe din noile imagini ale vieții sale, până când umple tot ce se manifestă în interiorul său ca lume, cu sursa ei, Creatorul.

Și lumea se numește Olam, din cuvintele “elem ve ester”, adică “ascundere”. Acesta este vălul în care trăim și care ascunde Sursa, pe Creator.

În măsura în care încep să raportez tot ceea ce se întâmplă la Creator, construiesc un nou sistem de percepție a universului, un nou sistem al realității adevărate.

Adică, prin toate imaginile care trec prin mine, încep să percep și să simt contactul doar cu Creatorul. Și toate celelalte imagini ale lumii noastre dispar treptat, deoarece ele nu există deloc. Prin urmare, lumea se numește neelam, dispariție, inexistenţă, pentru că este doar o imagine exterioară, care ascunde Creatorul în spatele ei.

În felul acesta Îl dezvălui treptat pe Creator. Dar acest lucru se realizează în fiecare dintre stările mele, când simt în primul rând: “Oh! Am uitat complet că toate acestea sunt atrase spre mine de către Creator!” Și în al doilea rând, apare în mine gândul: “Am uitat că exact faptul că tocmai mi-am amintit despre asta, a fost cauzat tot de Creator”.

La urma urmei, ceea ce cred eu despre asta, ceea ce percep și simt într-un anumit fel, cum reacționez la lumea însăși creată de Creator și la ideea mea despre El, toate acestea sunt construite în interiorul meu de către El.

Cu mine cum rămâne, atunci? De fapt, eu nu exist decât pentru eforturile mele specifice de a reţine, nu imaginea a tot ceea ce se întâmplă, ci Sursa lor, Creatorul Însuși din mine, care este cauza a tot ceea ce se întâmplă.

Din Lecția zilnică de Cabala 4/9/19, Pregătirea pentru Convenția din Moldova “Munca în ascundere”

Un secret pe care îl ascunzi de tine însuţi

258Comentariu: Pe de o parte Creatorul ne provoacă, dar pe de altă parte trebuie să am încredere în El. Există o contradicție aici.

Răspunsul meu: Întregul sistem de avansare spirituală nu este construit decât pe contradicții. Altfel, am fi incapabili să ne simțim starea reală.

În lumea noastră existăm doar într-o singură stare, în egoism. Noi percepem totul doar în raport cu această stare. Nu avem nicio altă scală, cu excepția unui egoism mai mare – egoism mai mic, mai multă plăcere – mai puțină plăcere.

Încă nu înțelegem ce înseamnă să fii în calitatea dăruirii și să creezi un nou sistem de evaluare în interiorul tău.

Acesta este motivul pentru care ne este atât de greu cu această metodă numită “ascunsă”. Nimeni nu o ascunde; pur și simplu nu avem simţurile potrivite pentru ea și nu avem nicio capacitate de a o cuprinde sau de a o înțelege.

Prin urmare, Cabala este numită “înțelepciune ascunsă” sau “înțelepciune secretă”. Dar aceasta nu este un secret, ca în cazul în care cineva îţi ascunde ceva. Tu ești cel care ți-o ascunzi prin calitățile tale unilaterale.

Din Lecția zilnică de Cabala 3/9/19, Scrierile lui Baal HaSulam – Șamati – Art.1 – “Nu există nimeni în afară de EL”