Problema este că o persoană este mulţumită cu ceea ce a câştigat. A atins o anumită stare şi simte că a reuşit ceva, a înţeles şi a simţit ceva. Şi apoi, ea vrea să se dezvolte la acelaşi grad: pentru a deveni mai inteligent în acesta, a înţelege şi a simţi mai mult. Ea începe să se dezvolte în aceeaşi stare ca şi cum ar fi „mai mare”, să caute câteva menţiuni relative la acest nivel pe care l-a atins în inima sa şi-n spiritul său.

Ea pătrunde în această stare şi vrea să rămână. Ca şi cum ar dori să rămână un profesor de scoală primară, cu clase de la 6 la 11 ani, muncind pe acelaşi nivel tot timpul, dar mergând, din ce în ce mai profund, în materie şi îmbunătăţind competenţele sale. Dar, este un lucru bun sau este mai profitabil să devină un profesor de liceu, cu clase de 12 ani şi mai mult?

Dacă ea începe să crească aici, atunci există lucruri pe care are nevoie să le studieze, să le înţeleagă. Apoi probleme încep, dureri de cap şi presiune. Astfel, acţionează forţele egoiste (Klipa), ceea ce ne permite să lucrăm: „Vă rog, munciţi în starea în care sunteţi acum. Nu avansaţi, nu urcaţi mai sus”.

Pentru a urca mai sus, aveţi nevoie de forţa superioară: Fie ea vă va trezi şi vă va trage, fie veţi fi atras de grup. Dar, noi ştim că „Celui care-i cresc cunoştinţele, îi creşte suferinţa”. De aceea este atât de dificil să avansezi şi forţele care ne frânează sunt numite „coji”, (Klipot). Klipa promite o viaţă dulce şi ne linguşeşte: „Rămâi cu mine! Te voi acoperi şi te vei simţi cald, confortabil şi calm”. Şi vă veţi relaxa, bazându-vă pe aceste promisiuni şi s-a terminat pentru voi.

Acolo este problema. Dacă Klipa a arătat adevărata ei faţă, dacă aţi văzut cum vă opreşte, fără să vă permită să obţineţi cunoştinţe, o enormă împlinire, atunci veţi lupta contra ei. Dar, întreaga problemă este că aceasta vă calmează şi, într.o fracţiune de secundă, vă trage şi aspiră împlinirea de la voi. Şi, asta merge, datorită dulceţii pe care o simţiţi, fiind un pic relaxat sau adormit în clasă…Aceasta este munca de bază a Klipa.

A doua parte a cursului zilnic de Cabala, 12.08.2013, Cartea Zohar – Introducere

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Principalul lucru care ne lipseşte pentru a reuşi în muca noastră este să ne concentrăm atenţia asupra succesului spiritual interior, adică revelarea Creatorului, mai degrabă decât pe reuşita materială exterioară. Revelarea Creatorului ar trebui să fie singurul nostru obiectiv şi toată munca noastră, diseminarea, studiul şi eforturile la un moment dat ar trebui să fie mijloacele pentru a atinge acest obiectiv.

Nu ar trebui să fie invers! Noi nu ne rugăm la Creator pentru a reuşi în diseminarea noastră sau în viaţa noastră. Acesta este modul în care toate religiile funcţionează, când ele se întorc spre Creator, pentru ca El să ajute o persoană în viaţa materială şi să-i aranjeze lucrurile. Noi facem contrariul. Tot ce avem nevoie în viaţă este de a ajunge la un lucru: revelarea Creatorului, a ne conecta la El şi a simţi că îi aducem Lui satisfacţie făcând asta.

Între timp, ne lipseşte această intenţie pură în toate acţiunile noastre. Chiar dacă ea este artificială şi nu se potriveşte stării noastre de spirit şi sentimentelor noastre, de la Lo Lishma (nu pentru numele Ei), vom ajunge la Lishma (în numele Ei). Deci, în timp, exprimăm această dorinţă doar în exterior şi căutăm cuvinte potrivite pentru a exprima intenţiile noastre.

Deşi aceste intenţii nu există, încă, adevărat şi nu provin din interior, dorim ca ele să vină din inima noastră. Funcţionăm precum copiii mici care repetă acţiunile grupului fără să înţeleagă nimic. Puţin câte puţin, ele ne pătrund până ce devin o a doua natură şi începem să simţim sensul cuvintelor.

Putem atrage Lumina care Reformează care se va transforma din Lumina Înconjurătoare, în Lumina interioară, chiar şi cu dorinţele care nu sunt reale în acest moment. Structura scării spirituale şi relaţiile dintre Partzufim spirituale ne permit să facem asta. Totul este, de fapt, intenţionat, pentru ca noi să putem evoca acţiunea luminii asupra noastră, chiar dacă nu suntem, încă, în lumea spirituală.

Deci, haideţi să adăugăm intenţia corectă la marile eforturi pe care le facem în acţiunile noastre exterioare. Aşa cum este spus „o Mitzvah fără intenţie este ca un corp fără suflet”. Dacă dorim să realizăm o Mitzvah, adică o poruncă a Creatorului de a adera la El, atunci trebuie să facem ca fiecare acţiune pe care o efectuăm, să se transforme „într-un sacrificiu” (aceeaşi rădăcină ca „se apropie” în ebraică).

Vocea Creatorului ne va fi revelată între doi îngeri, care sunt cele două forţe, stânga şi dreapta, recepţia şi dăruirea, O vom auzi dintre îngeri (precum Moise). Nu o putem face decât dacă lucrăm corect cu forţele noastre, concentrându-ne asupra intenţiei de a revela Creatorul, pentru a-I aduce Lui satisfacţie în toate acţiunile pe care le facem, ca o persoană iubită.

Din a patra parte a Cursului zilnic de Cabala, 09.08.2013, Scrierile lui Rabash

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Rabash: ”Fă-ți un Rav și cumpără-ți un prieten – 2”: Există o maximă celebră care aparține înțelepților noștri: ”Așa cum fețele lor sunt diferite, și părerile lor sunt diferite.” Astfel, cei care au fost de acord să se unească într-un grup au înțeles că nu există o distanță așa de mare între ei în sensul că ei înțeleg necesitatea de a munci în iubirea pentru ceilalți. De aceea, fiecare dinre ei va fi în stare să facă o concesie în favoarea celorlalți, și să se poată uni în jurul acestui lucru.

Asta se întâmplă pentru că avem cu toții un singur scop care ne poate uni, care se află deasupra tuturor neînțelegerilor. Așa că noi nu trebuie decât să-l lăsăm să opereze asupra noastră pentru a ne uni cât de mult posibil. Pentru a face asta trebuie să folosim în permanență toate acțiunile care pot duce la conexiunea dintre noi, potrivit sfatului cabaliștilor. Prin asta, ridicăm importanța scopului ca el să ne influențeze; atragem Lumina care reformează din lumea Ein Sof (Infinitate), care ne conectează. Bineînțeles că suntem diferiți și că trebuie să schimbăm acest aspect. Tot ceea ce trebuie să facem este să conectăm scânteile care sunt ascunse în fiecare, astfel încât ele vor deveni o singură flacără care arde deasupra tuturor golurilor. Cu cât aceste goluri se măresc, cu atât mai mult combustibil va fi pentru flacără.

Există un anumit moment în avansarea fiecărei persoane când este trezită de sus. Înainte de acest moment, este pregătită dându-i-se diferite neliniști și probleme, iar inima ei este înmuiată de suferințe. Astfel, devine mai rafinată în gând și dorință. Prin suferință, este adusă la o jumătate de nivel mai sus față de partea de jos.

Aceste suferință o ajută să urce deasupra jumătății de nivel inferioare, deasupra AHP. Astfel, i se arată că trebuie să urce și mai sus și să treacă de jumătatea de sus a nivelului, GE. Asta înseamnă că depășește o jumătate de nivel prin suferință și cealaltă jumătate prin eforturi personale.

Astfel, o persoană urcă la nivelul următor, care este de fapt faza în care ne aflăm acum. Am trecut prin multe căutări, munci, eforturi și discuții, și totul s-a acumulat în noi într-o anumită măsură, adică până la jumătatea nivelului următor. Acum începem să muncim la cealaltă, adunându-ne în grupuri de câte zece, asta fiind etapa muncii noastre practice.

Nu avem nicio urgență sau dorință să facem așa, bineînțeles, și ne simțim derutați acum, dar asta este deja a doua jumătate a nivelului pe care trebuie să-l depășim prin puterile noastre proprii, prin munca noastră. În prima jumătate, doar ne-am pregătit pentru adevărata muncă, am încercat și am depus eforturi în timpul studiului, diseminării și îndatoririlor.

Acum, am ajuns totuși la o nouă stare în care și lumea joacă un rol important. Suntem obligați să începem munca practică în cadrul grupului, și să vorbim despre asta și să o asimilăm printre noi. Principala muncă în grup este să ne conectăm scânteile, care reprezintă dorința noastră pentru un singur scop, indiferent de orice altceva.

Trebuie să fim atenți la toate celelalte diferențe și contraste și să nu le lăsăm să ne întrerupă conexiunea. Lucrul important este că iubirea trebuie să îmbrace toate problemele numite ”păcate” și că iubirea care ne leagă împreună trebuie să țintească în totalitate spre a-L mulțumi pe Creator, ceea ce reprezintă scopul suprem asupra căruia cu toții cădem de acord dinainte.

Din Pregătirea pentru Lecția Zilnică de Cabala, 22.05.2013

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Întrebare: Cum este posibil să nu fugim de munca spirituală atunci când te simţi gol? Pe de o parte, sentimentul este neplăcut şi, pe de altă parte, se înţelege că este direcţia corectă?

Răspuns: Singura acţiune pe care persoana poate să o facă este de a se întări în mediul corect. Aceasta ne-a fost dat: Fac asta cât de mult pot, prin tot soiul de activităţi, fie fizic, mecanic, intelectual, moral sau emoţional. Nu contează cum. Şi dacă nu, atunci strig la Creator, acest lucru este bun.

Acum, ei vă vor arăta că puteţi fi între prieteni, să staţi între ei, să cântaţi cu ei. Apoi, vine dezamăgirea. După aceea, veţi începe să faceţi alte activităţi, poate nu să cântaţi, ci să studiaţi cu ei sau nu, dar să diseminaţi împreună. Veţi fi dezamigiţi tot timpul. Tot timpul, veţi simţi că nu este suficient să fiţi amestecaţi cu ei şi este astfel, atâta timp cât, aparent, aţi făcut totul şi, în ciuda a tot, simţiţi golul. Apoi, veţi începe să plângeţi şi să strigaţi şi, cu asta, veţi putea, progresiv, să atingeţi o nevoie de a vă amesteca cu ei, dar nu sunteţi pregătit să o faceţi prin voi înşivă, doar Creatorul face acest lucru. Adică, voi, ei şi Creatorul între voi.  Asta este, o căsătorie. Iată cum funcţionează, dar progresiv.

Veţi vedea că, în fiecare distincţie există o colectare progresivă a potenţialului negativ, până ce explodează şi, de fiecare dată când explodează, ultima stare este un sentiment de epuizare absolută, când nimic nu vă poate ajuta, decât întoarcerea la Creator. Dacă aveţi deja o experienţă anterioară, atunci, în funcţie de aceste stări, puteţi, deja, determina că acestea sunt momentele potrivite pentru realizare.

Din Congresul St Petersburg, „ziua 3”, 14.07.2013, Lecţia 5

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica - Niciun comentariu→

Dacă aţi văzut o persoană la momentul potrivit, când este disperată şi nu ştie cum să treacă la noi criterii, în scopul de a experimenta mai degrabă gustul dulce decât amărăciune, atunci ea va asculta. Aceasta este esenţa crizei.

Înainte, am căutat mereu şi am găsit mijloacele de a o face. Din acest motiv, umanitatea a progresat şi a avansat, precum copiii care cresc datorită jucăriilor lor care devin mai orientate şi astfel ei schimbă gusturile lor, înţelegerea şi sensibilitatea a ceea ce numim dulce şi a ceea ce numim adevăr.

Şi, când ajungem la finalul dezvoltării egoiste, descoperim că suntem într-o stare amară şi că este imposibil să o schimbăm în dulce. Nu există nici adevăr, nici minciună, care pot ajuta în acest domeniu şi să ne schimbe, astfel ca noi să simţim dulceaţă, în loc de amărăciune. Noi am ajuns aici, cu metoda noastră de educaţie integrală şi explicăm că există o forţă: forţa conexiunii între toţi oamenii. Din această cauză, vom atinge dulceaţa care va fi, simultan, adevărul. Acest dulce adevăr nu se dezvăluie în mod individual, ci în unitatea noastră comună.

Oamenii nu vor fi în măsură să dezvăluie aceste cunoştinţe. Chiar dacă încep să se unească, totul se va transforma fie într-un circ, fie bandă criminală, nimic bun nu se va întâmpla.

Trebuie să fim conştienţi că, dacă nu vom reuşi misiunea noastră, atunci în viitor, o asociaţie criminală aşteaptă lumea noastră, asta este, regimul nazist, asupra căruia ne-a avertizat Baal Hasulam, în articolul „Ultima generaţie”. Dacă metoda noastră de educaţie integrală nu este de succes, atunci lumea va fi câştigată de doctrina fascistă, care se bazează, de asemenea, pe dulceaţa provenită din unitate.Dar, această unitate este fondată pe ura faţă de ceilalţi. Întreaga lume este atunci divizată în două jumătăţi: a mea şi tot restul. Şi ne construim unitatea noastră nu prin iubirea pentru ceilalţi, ci prin ura faţă de ceilalţi şi în interiorul acesteia, găsim dulceaţa.

Deşi această abordare nazistă este contrară scopului creaţiei şi dezvoltării naturii şi nu poate să reziste mult, această posibilitate există pentru o perioadă scurtă de timp.

Din a patra parte a Cursului zilnic de Cabala, 13.08.2013, Scrierile lui Baal HaSulam

Filed under: Lectia zilnica - Niciun comentariu→

Întrebare: Când ieşi pentru a disemina, răspunsurile pozitive ale oamenilor te fac să te simţi bine. Deci, de unde vin aceste forţe, din ego-ul meu sau de la Creator?

Răspuns: Dacă nu ceri forţele Creatorului, atunci le primeşti natural, de la ego. Nu există decât două surse de motivare la o persoană şi prin urmare, poate fi egoistă sau superioară, fie pentru primire, fie pentru dăruire.

Deci, cum puteţi verifica ? Cum puteţi să ştiţi că munciţi, cu adevărat, pentru a dărui ?

Simt diferite dezamăgiri, probleme, vid şi chiar tulburări în dorinţa mea, dar nu cer decât un lucru de la Creator, a creşte motivaţia mea altruistă fără nicio recompensă pentru mine. Sunt fericit că ego-ul meu se simte rău, că este gol şi nemulţumit. Este un semn bun, dacă pot continua să muncesc acum, este într-adevăr în scopul de a dărui.

Potrivit termenilor cabalistici, eu „restrâng” dorinţa mea şi pun un ecran (Masach) şi Lumina Reflectată (Ohr Hozer) pe ea. În general, dorinţa rămâne mereu vidă, deoarece restricţia nu este anulată. Atunci, încep să muncesc deasupra dorinţei mele, pentru a dărui, fiind sigur că atitudinea mea vis-a-vis de viaţă, realitate, Creator şi faţă de întreaga lume, este cea corectă.

Dar, dacă nu simt vidul, decepţiile sau problemele în ego-ul meu, pentru a mă ridica deasupra în dăruire, de a-mi face griji cu privire la Creator, atunci, asta înseamnă că sunt încă, în dorinţa mea egoistă. Muncesc la asta şi, deşi avansez spre intenţia în scopul de a dărui, sunt încă cufundat în dragostea de sine. Desigur, încerc să dăruiesc, dar toate tentativele mele sunt alimentate de dorinţe egoiste. Aceasta înseamnă că, dacă nu am primit plăcere, nu aş avea nicio motivaţie, nicio putere, niciun dorinţa de a continua pe drumul spiritual.

in Cursul zilnic de Cabala, Întrebări şi răspunsuri, 08.08.2013

Filed under: Diseminarea Cabalei, Lectia zilnica, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Dintr-un articol al lui Rabash: „Pentru cei care erau pe calea îndepărtată, Paştele este amânat până la un al doilea Paşte” – cu cât credinţa cuiva în Creator este mai mare, cu atât se simte mai detaşat de Marele Rege şi simte mai mult propriul păcat – proporţional cu nivelul credinţei în Măreţia Lui. Aşadar, un om drept (cel care înţelege Înălţimea Regelui) păcătuieşte mai mult decât un om obişnuit.

Dacă o persoană recunoaşte că este păcătoasă, înseamnă că acestei persoane i s-a permis de Sus să se apropie uşor de Divinitate şi i s-a oferit şansa să înţeleagă că a păcătuit.

Este spus: „Creatorul e nemulţumit de cel drept din cauza unui fir de păr.” Dacă o persoană simte că a păcătuit, nu trebuie să se teamă de asta, din moment ce este un semn că a fost ridicat de Sus. De aceea, persoana respectivă trebuie să se întărească şi să accepte povara Raiului, atunci va ajunge la succes.

Pe măsura apropierii unei persoane de Creator, sentimentul de lipsă de importanţă, răutate şi detaşare faţă de El devine mai puternic, ceea ce înseamnă că totul merge cu susul în jos. O persoană religioasă obişnuită nu urmăreşte o cale spirituală; se roagă şi crede că este aproape de Creator. Totuşi, cel care se întâmplă să-şi lege apropierea de Creator de propriile proprietăţi este deja capabil să se evalueze mai corect, să evalueze astfel distanţa dintre el şi Creator. Fiecare evaluare ulterioară devine mai clară; permite unei persoane să vadă cât este de departe de Creator.

Ne dăm seama că distanţa dintre noi şi Creator creşte şi că trebuie să respectăm multe condiţii ca să depăşim îndepărtarea şi să ne apropiem de El. Asta explică de ce este scris că „Creatorul „se ia” de cel drept pentru un fir de păr”. Nu pentru că se poartă cu el urât; dar cei care sunt deja aproape de a deveni drepţi (adică cei care sunt în pragul unei dăruiri complete şi pure) îşi calculează asemănarea cu Creatorul pe o scară foarte fină. Acest tip de calcul le permite să vadă că sunt încă extrem de departe de Creator şi că trebuie să treacă prin numeroase corecţii.

De aceea există conceptul celui de-al „Doilea Paşte” – pentru cei care nu au reuşit să iasă din Egipt în timpul primului Paşte. Peste o lună, li se mai dă o şansă, care se numeşte „al Doilea Paşte”. Oamenii care simt că sunt mari păcătoşi şi a căror cale este în mod special lungă ajung la scopul lor la al Doilea Paşte.

Înseamnă că o persoană nu trebuie să-şi facă griji şi să dispere deoarece Calea pare prea lungă pentru el, chiar dacă mulţi oameni sunt traşi înapoi de acest fapt care îi forţează să renunţe la calea lor.

Dimpotrivă, este un semn că se apropie de scop! În cele din urmă trebuie să ajungem la o stare în care Faraonul acceptă că cel drept este Creatorul şi că el, Faraonul, este cel rău; aceasta este starea în care are loc exodul din Egipt.

Din Pregătirea pentru Lecţia Zilnică de Cabala, 05.04.2013

Filed under: Lectia zilnica, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Pe de o parte, Creatorul este mereu primul care ne trezeşe şi orice urcare pe care o simţim este un răspuns inevitabil la iluminarea din partea Lui. Pe de altă parte, care este munca unei persoane?

Deşi o persoană ştie că „Nu există nimeni în afară de El”, trebuie să-şi amintească de principiul „Dacă nu sunt eu pentru mine, atunci cine?”. Deşi Creatorul o trezeşte, atâta timp cât persoana se află în ascundere, trebuie să simtă că se trezeşte singură. Nu trebuie să se relaxeze şi să-L aştepte pe Creator să o trezească.

Acum, trebuie să acţionăm. Trebuie să organizez un mediu şi să mă folosesc de toate mijloacele de care dispun ca să nu adorm, ci să stau pe cât posibil treaz şi săritor pentru a culege atributele apropiate de dăruire şi iubire. Cu ajutorul mediului şi a altor mijloace, mă pregătesc astfel încât chiar dacă mă trezeşte Creatorul, eu voi simţi o urcare mai mare şi mai puternică.

Trezirea finală este că muncim împreună cu Creatorul, ca un cal şi călăreţul lui care s-au unit şi calul vrea să vină în întâmpinarea dorinţelor călăreţului asemenea unui servitor credincios. Deci, în fiecare moment, trebuie să-mi amintesc că, fără îndoială, Creatorul mă va trezi, dar totul depinde, de fapt, de oportunităţile de care profit.

Nu cunoaştem şi nu vedem aceste oportunităţi. Poate că, după un timp, eforturile mele adunate vor stimula trezirea de sus; poate că sunt alte condiţii, ca stări spirituale speciale care ţin de „Sabbath”, de „începutul lunii”, de „începutul anului”, sau de alte sărbători care  sunt legate de munca „de zi” şi „de noapte”, etc. Trezirea specială de sus este ascunsă şi în ele, dar trebuie să fim mai pregătiţi pentru trezirea de jos şi, în mod constant, sensibili faţă de ea.

Dacă o persoană dezvoltă o sete, o nevoie de a nu uita niciun moment Providenţa de sus, descoperă că această Providenţă este permanentă şi îşi are originea în Creator  care este bun şi binevoitor şi că nu este nimeni în afară de El. O persoană descoperă adevărul: imaginea lumii întregi pe care forţa superioară o desenează pentru această persoană, imagine care include persoana şi mediul ei şi că totul este făcut pentru a creşte sensibilitatea unei persoane faţă de această imagine. Creatorul, singura forţă, are un singur scop, acela că o persoană trebuie să simtă mereu că Creatorul este bun şi binevoitor şi că nu este nimeni în afară de El. Aşa că o persoană trebuie să-şi corecteze vasele de percepţie şi asta este ceea ce contează.

Este scris:”Caută-L pe Creator acolo unde este”. O persoană crede că trezirea şi schimbările vin de la Creator, aducându-i în mod constant stări schimbătoare. Dar când ajung la starea Hafetz Hesed, descopăr că nu există schimbări din partea Creatorului. În spatele a tot ce îmi este trimis, ce simt la un moment dat – ascunderile şi revelaţiile la diferite nivele, confuziile şi chiar detaşare de Creator şi apoi conştiinţa recâştigată, ceea ce înseamnă să fii conştient de Providenţa de sus – în spatele acestui „decor”, descopăr că nu există detaşări şi că niciodată Creatorul nu-Şi slăbeşte legăturile cu noi. Dimpotrivă, El trezeşte în mine dorinţe şi atribute mai puternice şi mai corupte, opuse Lui, astfel încât, prin acest contrast, între Lumină şi întuneric, Îl descopăr mai clar pe Creator, bun şi binevoitor, şi descopăr că nu este nimeni în afară de El.

Deci, prin diferite mijloace, trebuie să întărim pregătirea interioară a unei persoane pentru percepţia corectă. Nu există o credinţă oarbă sau o natură mecanică care joacă un joc întâmplător cu noi. Indiferent de ce dorinţe şi gânduri se trezesc în noi şi ne vin în minte de nicăieri, totul vine de la forţa superioară. Noi trebuie să facem un singur lucru şi acela este să ne întărim prin toate mijloacele şi să răspundem corect la tot ce se întâmplă.

Dintre toate lucrurile care se petrec în mintea şi inima mea, în interiorul meu, şi în lume (din moment ce este un singur sistem), vreau să descopăr un singur lucru – că totul este manevrat de un singur „motor”. Gândurile şi dorinţele care se trezesc în mine şi gândurile despre gândurile şi dorinţele provocate de dorinţe, toate îşi au originea într-o singură sursă care acţionează pentru ca eu să mă conectez cu ea şi să mă detaşez de ea din când în când şi, astfel, se va stabili o conexiune stabilă, multistratificată şi cu mai multe faţete. Astfel, ne este clar şi Îl căutăm pe Creator, „căutându-L pe Creator acolo unde este” şi descoperind că El este chiar foarte aproape, în interiorul nostru.

Înseamnă cu nu există gânduri nepotrivite şi nici dorinţe inferioare, ci că totul urmăreşte să ajute o persoană să înţeleagă că nimic nu o separă de Creator; Creatorul este cu ea, şi întreaga lume, mineralul, vegetalul, animalul şi umanul sunt elemente care construiesc conexiunea.

Din Lecţia Zilnică de Cabala, 07.08.2013, Scrierile lui Baal HaSulam

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Creatorul începe să ne trezească prin iluminarea Lui şi schimbă în ultima etapă de dezvoltare în care suntem cel mai îndepărtaţi de El. Noi suntem doar „materialul” dorinţei care este posibil să se trezească şi să se activeze.

Suntem incapabili, prin noi înşine, de a iniţia o acţiune unică, dorinţa noastră nu poate decât să reacţioneze şi nu are cel mai mic potenţial de a face în mod independent. Nu are puterea creatoare a Creatorului, forţa de creaţie, nu are Lumina, nici sursa de energie. Nu este capabil decât de două lucruri:

–         Fie să primească, simplu, satisfacţia fără liber arbitru

–         Fie să primească prin intermediul unei atitudini speciale faţă de gazdă, Lumina, pentru a forma un răspuns calitativ diferit.

În consecinţă, suntem mereu sub controlul Creatorului: El ne trimite Lumina şi asta depinde de noi, cum să acceptăm atitudinea Lui. Fie acceptăm că ea se aplică numai „materialului” dorinţei noastre: cu alte cuvinte, ne bucurăm de un grad mai mare sau mai mic, în plus faţă de asta, noi îi răspundem Lui, mai sus de acest lucru sau acest nivel al plăcerii.

Dacă în răspuns, eu încep să calculez atitudinea mea faţă de Creator şi asta devine mai important pentru mine decât plăcerile primite de „materialul” dorinţei, atunci eu lucrez în credinţa deasupra raţiunii. Cu alte cuvinte, primind sentimentul fiinţei mele, fac calcule în fiecare secundă a vieţii mele. Iau în considerare numai atitudinea mea, realitatea mea „fizică”, sau, în funcţie de această realitate, eu răspund Creatorului cu dăruire?

Pot să-I răspund Lui cu dăruire, folosind ceea ce resimt în viaţa mea, acum?

Astfel, încep drumul meu de-a lungul etapelor de apropiere de Creator. Şi calculul meu pe această cale este următorul: În ce măsură, deasupra dorinţelor în creştere, a senzaţiilor interschimbabile, bune sau rele, pot să construiesc o relaţie de reciprocitate cu Creatorul? De fapt, plec de la ipoteza că numai binele absolut ne vine de la Creator. Nu poate cauza niciun rău şi, dacă creatura se simte rău, atunci, în final, singurul motiv este că ea nu poate să construiască în interiorul ei, atitudinea corectă vis-a-vis de ceea ce primeşte.

De exemplu, ştim din experienţa de viaţă, câţi oameni sunt pregătiţi să plătească un chirurg care efectuează o operaţie vitală asupra lor, inclusiv injecţii, perfuzii, transfuzii de sânge, o perioadă dificilă de reabilitare, şi alte senzaţii dureroase. Acestea se datorează faptului că scopul este important, atât de important că persoana nu simte nicio durere, deoarece ea este total concentrată pe scop şi vrea să scape de boală.

Chirurgul, pentru ea, nu este un duşman, ci un binefăcător care merită a fi plătit.

Deci, totul depinde de atitudine. Atitudinea mea faţă de Creator este în plină transformare: După ce am schimbat intenţia în dăruire, simt de la El numai bine în loc de rău şi mă simt fericit. Spre deosebire de exemplul chirurgului, nicio urmă nu este lăsată în percepţia mea de unele intervenţii chirurgicale dureroare asupra „corpului” meu al dorinţei. Dimpotrivă, „corpul” meu este de părere că apreciază. Dar, din nou, acest lucru nu este posibil decât dacă obţin intenţia de dăruire. Totul depinde de evoluţia intenţiei.

Cum pot schimba? Aici este munca celui de-al patrulea grad de dezvoltare umană. Trebuie, constant, să cer că orice, bun sau rău, afectează sentimentul în dorinţă, Creatorul mă ajută să corectez atitudinea mea faţă de ceea ce primesc de la El. Vreau să simt cum este El, conform dăruirii Sale asupra mea, Binele absolut care face bine, dar nu pentru că El îmi aduce Bine, ci pentru că nu vreau să mă gândesc rău la El, să-L tratez rău. Dacă simt că Creatorul îmi provoacă rău, atunci sigur El nu este bun pentru mine. Este reacţia naturală a nivelului meu inferior. Acest lucru este evident pentru ei. Dorinţa egoistă nu poate avea alte răspunsuri de la sursa răului. De aceea, nu vreau să construiesc o relaţie directă cu Creatorul bazată pe sentimentele propriei mele dorinţe.

Astfel, există un joc: Trebuie să fim pregătiţi a simţi sentimente mai rele în dorinţa noastră, sub diverse forme, din ce în ce mai complexe, sofisticate şi, în acelaşi timp, mai calitative. Cu alte cuvinte, mă simt rău, din ce în ce mai orientat spre Creator. Mai mult, în ciuda sentimentelor mele rele, încerc să văd sursa Binelui în El (nu pentru a-L blama în interior şi nu în scopul de a evita răul), iar cu cat va fi mai importantă atitudinea mea faţă de El, voi progresa mai mult.

Iniţial, în primii ani, o persoană face faţă multor confuzii. Nu contează, miezul problemei este atitudinea mea faţă de Creator, care ar trebui să fie legată de ceea ce simte dorinţa mea. Nu este masochism: schimbând, cu adevărat, atitudinea mea faţă de El, nu mai simt senzaţiile rele. Totul în mine spune că este plăcere, inclusiv nivelurile vegetal şi animal, care sunt ataşate la a patra etapă, la intenţie.

Cu toate acestea, este necesară multă muncă pentru a stabili conexiunea cu Creatorul, astfel încât El schimbă răspunsul meu din negativ, în pozitiv. Acesta este scopul: a stabili contactul cu El. De aceea, noi avem două „sisteme de alertă”: unul este bazat pe sentimentele dorinţei primelor trei niveluri şi altul, pe răspunsul meu la al patrulea nivel. Împreună, aceste sisteme pivot formează conexiunea între om şi Creator.

De exemplu, eu văd pe cei din jurul meu într-un singur sistem şi reacţionez la ei în celălalt. Nu există „feedback”, adică un răspuns conştient la Creator, la nivelurile mineral, vegetal şi animal, reacţiile sunt doar instinctive. Aceasta permite să acţioneze ca necesar şi nimic mai mult.

Pe de altă parte, în a patra etapă, trebuie să participăm la răspunsuri, oferindu-le lor o anumită formă, utilizând ecranul şi Lumina Reflectată. Acest răspuns la Creator este fiinţa umană, Adam.

Prima parte a Cursului zilnic de Cabala, 06.08.2013, Shamati # 8, „Care este diferenţa dintre o umbră de Kedusha şi o umbră de Sitra Akhra”

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

În primul rând, trebuie să înţelegem că diseminarea este o muncă spirituală. Şi, dacă cineva nu este de acord cu aceasta, nu vrea sau nu înţelege asta, atunci are nevoie să clarifice această problemă şi va vedea că este adevărat. Noi vorbim despre munca interioară care schimbă o persoană. Lumea spirituală este în fiinţa umană şi constă în schimbările sale interioare. A intra într-o lume nouă, lumea corecţiilor, înseamnă a schimba proprietăţile omului, de la primire la dăruire. O persoană o face, ea însăşi.

Când mergem să difuzăm aceste cunoştinţe lumii exterioare, gândim că ieşim din noi înşine. Dar nu este aşa. Lumea întreagă este ca un singur corp, mineral, plantele, animalele şi oamenii reuniţi într-un singur material care trebuie să ajungă la corectarea nivelului uman. Nivelul uman se compune în mod egal, din aceleaşi patru niveluri şi corecţia începe de la nivelul uman al gradului uman, adică cele mai rafinate, speciale persoane care au o sete de spiritualitate.

Astfel, deşi munca noastră este interioară şi corectarea se face în interiorul persoanei, totuşi, esenţa sa este că mă conectez la universul întreg. Aceasta poate părea contrariul, că, dacă sunt un cabalist, trebuie să rămân blocat într-o cameră şi să fac corecţiile mele interioare în secret. Dar, este o idee falsă, exact opusul realităţii. Dacă materia mea, sufletul meu, este în afara mea şi sunt doar un punct care trebuie să se conecteze cu întreaga lume, se pare că, ajungând la toată lumea cu diseminarea, trezesc materia mea.

Mergând spre oameni, trebuie să explicăm faptul că, nu ar trebui să ne considerăm dependenţi de nicio forţă exterioară. Nimeni nu ne va ajuta, nici municipalitatea, nici guvernul, niciun comitet sau alte ţări, UNESCO sau ONU. Lumea întreagă este compusă din egoişti şi, faptul că au urcat în scara ierarhică, este dovada că sunt chiar mai egoişti decât restul.

Acesta este motivul pentru care nu vei obţine niciun ajutor de la nimeni, pornind de la vecinul tău, până mai sus. Toată lumea vrea ceva de la tine şi te va presa cât mai mult posibil. Dacă nu ai renunţat şi ai, încă, un pic de speranţă, dacă eşti supărat că nu ai obţinut simpatie, aceasta arată naivitatea ta completă. O persoană care cunoaşte lumea şi natura nu pune speranţă în nimeni. Dacă toată lumea este egoistă, ar fi mai bine să mă lase în pace. Toate „preocupările” lor vor fi în detrimentul meu. Nu pot exista acţiuni corecte, din egoism.

Aceasta este viziunea corectă asupra lumii, ca fiind evidentă în funcţie de disperarea pe care umanitatea o cunoaşte astăzi, începând de la guvern şi conducătorii din această lume, care au pierdut orice speranţă de a ieşi din criză. Şi, dacă înţelegem asta, atunci ceea ce ne rămâne de făcut este de a merge spre oameni şi a le explica faptul că, minele de aur, munţii, sănătatea, puterea, securitatea şi tot ceea ce este necesar pentru o viaţă fericită, toate sunt în faţa lor. Şi toate acestea sunt lângă voi, în relaţia cu oamenii din cartierul vostru, oraş, ţară, peste tot în lume, în conexiunea dintre oameni.

Din acel moment, schimbăm o persoană din perceperea exterioră a nemulţumirii, de cineva din exterior, într-o viziune interioară. Ea înţelege că are nevoie să stabilească o relaţie cu toată lumea din jurul ei, prin ea însăşi şi să construiască o viaţă fericită. Speranţele unei persoane nu pot fi plasate pe sine. Ea trebuie să încerce să amelioreze viaţa sa în mediul său apropiat, în câmpul său vizual.

Dacă începem să muncim metodic asupra îmbunătăţirii relaţiilor cu ceilalţi, atunci acolo, în interiorul acestui vid, vom descoperi brusc, sursa de energie inepuizabilă, plăcere, sănătate, şi posibilitatea de a rezolva toate problemele, forţele contra-naturii, superioare, capabile să schimbe totul. Apoi, nu vom mai depinde de o autoritate aşezată undeva, deasupra noastră. La urma urmei, ea va dori mai mult să ne exploateze şi nimic altceva nu se va întâmpla.

Este imposibil ca o faptă bună să vină de la oameni care sunt corupţi de egoism. Am vazut, deja, acest exemplu în istoria noastră. Ei nu ne aud şi nu le pasă decât de problemele lor. Să ne preocupăm numai de noi înşine. Cât timp putem să suportăm asta ? Noi nu depindem de nimeni în această privinţă şi este în puterea noastră.

Această explicaţie aduce o persoană la o muncă interioară. Ni se pare că noi ieşim, dar în realitate, noi conducem părţile sufletului nostru la o muncă interioară. Deoarece întreg universul este un suflet uman, cu cât vă conectaţi cu ceilalţi şi îi simţiţi ca făcând parte din sufletul vostru, cu atât mai mult vă corectaţi sufletul vostru. Este ceea ce numim Cabala practică.

Prima parte a cursului zilnic de Cabala, 26.07.2013, Scrierile lui Baal Hasulam

Filed under: Diseminarea Cabalei, Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→