Baal HaSulam, „Libertatea”: Aşadar, au fost cu siguranţă eliberaţi de îngerul morţii, pentru că moarte reprezintă obligatoriu negarea existenţei unui anumit obiect. Dar numai atunci când acolo există o scânteie care doreşte să existe pentru propria plăcere este posibil să spunem despre obiect că această scânteie nu există pentru că a devenit absent şi mort.

Totuşi, dacă nu există o asemenea scânteie în om, ci toate scânteile esenţei lui se îmbracă în dăruirea mulţumirii către Creatorul lor, atunci nu este nici absent nici mort. Chiar şi atunci când corpul este anulat, este anulat numai în raport cu auto-mulţumirea, în care voinţa de a primi este îmbrăcată şi poate exista numai în ea.

Totuşi, când obţine scopul Creaţiei şi Creatorul primeşte plăcere pentru el, deoarece voinţa Lui este făcută, esenţa omului, care se îmbracă în mulţumirea Lui, i se acordă eternitatea completă, la fel ca El. Astfel, a fost recompensat cu liberatea faţă de îngerul morţii.

Dorinţa de a primi trebuie să scape doar de intenţia de a primi pentru ea însăşi, dar dorinţa însăşi nu dispare şi nu se cizelează niciodată, ci obţine o intenţie „pentru a dărui”. Dacă omul poate îndeplini această condiţie intern, la nivel minimal, la primul nivel, dacă vrea să se întâmple asta, atunci Lumina vine la el şi îl iluminează şi îl face să merite primul nivel, numit adunarea înaintea Muntelui Sinai.

Pentru a face asta, omul trebuie să accepte toate condiţiile, să se ridice deasupra îngreunării inimii, a tuturor grijilor şi întreruperilor care îi sunt trimise, pentru a atribui totul domeniului Creatorului, la „nu există nimeni în afară de El” şi să decidă că El este bun şi benevolent – să accepte totul în credinţă deasupra raţiunii şi să anuleze tot ceea ce îi aparţine, pentru a aspira cât de mult poate pentru Creator.

Dacă omul doreşte să se detaşeze de toate afacerile lui în această lume, nu deoarece acestea sunt neplăcute sau ameninţătoare, aşa cum au fost în timpul pregătirii, ci mai degrabă opusul – atunci când poate primi tot binele dar totuşi reununţă la şi la el şi se atribuie el însuşi Creatorului – atunci Lumina vine şi construieşte în el primul nivel de dăruire, Lişma (pentru Numele ei). Aceasta se numeşte primirea Torei, deoarece, pentru prima dată, omul vede cum Lumina din ea îl reformează.

Din pregătirea pentru Lecţia  Lecţia zilnică de Cabala din 21.02.2013

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Perceptie, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Rabash, „Revelaţie şi ascundere”: Problema ascunderii se referă la  faptul că omul vrea să vadă şi să înţeleagă şi că el nu vede şi nu înţelege. Atunci, putem spune că este ascuns de el şi, ce este mai mult, că nivelul ascunderii este măsurat conform cu nevoia lui de a ştii, astfel, dacă omul nu are nevoia de a ştii ceva, nu are rost să spunem că suferă din cauza ascunderii.

De exemplu, dacă un om trebuie să muncească într-un anumit loc o jumătate de oră pe zi şi îşi primeşte plata odată pe lună, atunci el ar trebui să creadă că va fi plătit, cu toate că nu a văzut pe cineva care să primească deja plata, deci crede în companie, cu toate că îi este ascuns faptul dacă şi cum va fi plătit, deoarece nimeni nu cunoaşte compania la care doreşte să muncească. Iar dacă vrea să muncească mai mult de o jumătate de oră, are nevoie de o mai mare nevoie de cunoaştere a faptului dacă compania îl va plăti la timp, iar dacă vrea să lucreze zi şi noapte, desigur că va simţii o şi mai mare ascundere, deoarece are o mai mare nevoie de a ştii dacă va primi sau nu plata, aşa cum i-a fost promis.

Şi, deoarece Împărăţia Raiului este deasupra raţiunii, toată lumea suferă datorită ascunderii, dar aceia care vor să muncească de dragul Raiului, au cea mai mare ascundere, deoarece au cea mai mare nevoie de a cunoaşte, deoarece corpul cere din nou şi din nou „Ce înseamnă această muncă pe care o faci?” Reiese că această întrebare este pregătită constant, conform cu faptul că omul vrea să fie în totalitate de dragul Raiului, iar răspusnul la această întrebare este „să îşi tocească dinţii”.

Trebuie să acceptăm faptul că nu vom vedea niciodată plata în avans. Din contra, pe măsură ce avansăm, vedem o imagine opusă, că nu există nicio plată şi că nici nu va fi vreuna. Toate acestea sunt numai pentru ca noi să ne ridicăm deasupra raţiunii.

Cu cât ştim şi înţelegem mai puţin, cu cât suntem mai puţin siguri şi cu cu cât avem mai puţine dovezi, cu atât avem mai multe şanse să construim o reţea de sprijin şi încredere deasupra raţiunii. Apoi, această încredere se revelează nu în vasele de primire ci  numai în dăruire, deasupra raţiunii, fără nicio dovaă, deoarece „în El toate inimile se vor bucura”. Asta înseamnă că nu în noi, nu în egoul nostru, ci Sus, în Creator sau în grup, în conexiunea în care descoperim forţa superioară.

Aşadar, nimeni nu va primi de fapt nicio plată. Cine nu acceptă asta, poate pleca imediat şi să caute plata în viaţa normală, corporală. În viaţa spirituală, totuşi, plata este în a renunţa, în a simţii importanţa a celui pentru care lucrez.

Din pregătirea pentru Lecţia zilnică de Cabala din 24.02.2013

Filed under: Lectia zilnica, Perceptie - Niciun comentariu→

Întrebare: Există conceptul de „motivaţie” care înseamnă dorinţele interioare ale unei persoane. Şi există noţiunea de „influenţă”, care apare atunci când influenţăm un coleg pentru a ridica diferite tipuri de dorinţă în el. În toate cazurile, de unde trebuie să provină motivaţia muncitorilor şi managerilor: din interior sau din exterior ?

Răspuns: Nu trebuie să vină de la muncitori sau manageri, ci din experţi în studiul educaţiei integrale care muncesc pentru această companie şi înţeleg mai bine ce pot face pentru a realiza o satisfacţie în echipă. Omul are nevoie de o recompensă, nu la sfârşitul lunii, când primeşte salariul, ci direct în timpul lucrului.

„Lucrez cu toată lumea. Evenimente interesante sunt puse în scenă pentru noi, bomboane distribuite în timpul lucrului, cadourile sunt trimise soţiei şi copiilor”, etc.

Toate aceste elemente sunt lucruri mici. Dar cu acestea, o persoană simte căldura, se simte recompensată. Pentru ea, munca devine o extensie a familiei. Şi cum această familie este a mea, sunt pregătit pentru a-i da! Lucrez pentru ea! Mai multă muncă, mai multă plăcere, primesc prin dăruirea mea. Şi chiar prin separare, departe de mine. Există un efect suplimentar, un sens, efectul sacrificiului de sine. Există ceva de acest gen într-o persoană, în special în Rusia.

Dar trebuie utilizat cu extremă prudenţă, delicat, astfel că aceasta produce satisfacţie şi abundenţă într-o persoană, şi apreciează munca graţie sentimentelor interioare, ce ar putea atrage o persoană şi ar conecta-o la un loc. Acest lucru i-ar da motivaţia să simtă că munceşte în familie şi în interesul familiei. Poate că este un sentiment fals, dar, în cazul în care apare, atunci persoana nu pune obstacole colegilor de muncă, nu distruge echipamentul societăţii, economiseşte elctricitate, etc.

Dintr-o dată, noi descoperim aceste rezervoare şi oportunităţi în el, că nu trebuie să-l forţăm să economisească sau să facă altceva, urmând instrucţiunile. Aceasta nu va funcţiona astfel!

Şi apoi, totul se face automat. Lucrul important este de a trezi această motivaţie într-o persoană, sentimentul că funcţionează în mediul înconjurător, aşa cum se întâmplă acasă. Acest sentiment trezeşte resurse enorme.

Kab.tv, „Secrete profesionale”, 06.02.2013

Filed under: Educatie, Educatie integrala, Lectia zilnica - Niciun comentariu→

Întrebare: Vorbeşti de anulare de sine ca de un mijloc de avansare. Totuşi, atunci  când într-o  dispută eu fac concesii, nu arată acest lucru că sunt slab?

Răspuns: Cu siguranţă nu fac concesii datorită slăbiciunii, ci fiindă vreau să avansez în relaţia mea cu partenerul şi în viaţă, în general.

În acest fel, mă dezvolt şi mă apropii de o stare pozitivă. Prin asta câştig, deoarece astfel mă extind şi simt viaţă într-un mod mult mai fin.

Îi dărui soţiei mele o ceaşcă de ceai, dar nu o pierd ci, mai degrabă, primesc o ceaşcă care este de două ori mai mare. De fapt, prin asta, obţin dorinţele ei, aspiraţiile ei, visele şi sentimentele ei!

Mă bucur de plăcerea cu care primeşte la fel cum se bucură o mamă de plăcerea pe care o dăruie copilului ei. Ştim cu toţi că mamei îi produc mult mai multă plăcere dulciurile pe care care le aduce copilului, decât chiar copilului.

Datorită concesiilor  mele, obţin noi vase, oportunităţi de a simţii plăcerea. Vă puteţi întreba de ce oamenii se duc pe stadion să îşi aplaude favoriţii, când ar putea sta acasa, confortabil, pe canapea, în faţa televizorului.

Dar pe stadion eşti înconjurat de mii de oameni şi astfel simţi excitarea colectivă, încorporarea. Vasele tale de percepţie, simţurile, se extind. Devi mare, cât să îi cuprinzi pe miile de lângă tine care aplaudă şi sar.

Sunt sigur că eşti de acord că nu este acelaşi lucru şi când stai acasa şi te uiţi la meci la televizor.

Întrebare: În ce fel concesiile de acasă îşi aduc aportul la succesul meu?

Răspuns: Dacă te întorci de la muncă înfometat, te aşezi să iei cina şi copilul tău îţi cere ceva ce este în farfuria ta, i-o dai bucuros, nu este o concesie.

De fapt, procedezi conform voinţei tale. Trebuie ca o mamă să procedeze împotriva voinţei ei pentru a avea grijă de copilul ei? Dacă ar fi fost aşa, ar fi trebuit să punem câte un gardian lângă fiecare mamă, pentru a fi siguri că copilul nu moare de foame.

Deci, asemenea acţiuni nu se numesc anulări de sine.

Dar dacă soţia ta îţi cere să faci ceva anume, iar tu simţi imediat o împotrivire, este ceva diferit. În primul caz, anularea, concesia, ţi-a adus plăcere, dar în al doilea caz ţi-a provocat durere.

Nu este nevoie să îi înveţi pe oameni cum să facă concesii în faţă copiilor, asta se întâmplă natural.

Întrebare: Dar dacă fac concesii, înseamnă că nu eu conduc, ci soţia.

Răspuns: O vei percepe într-o manieră total diferită. Totul depinde de cât de importantă simţi tu că este. Dacă un copil ar fi mai puţin important pentru mamă, mai puţin important decât ea însăşi, atunci ea ar refuza să aibă grijă de el şi s-ar gândi numai la ea. Totuşi, deoarece natura a făcut ca să fie mai important copilul decât ea însăşi, mama este gata să facă totul pentru el.

Acum, noi trebuie să ne gândim cum să  ne forţăm să facem concesii şi să acceptăm dorinţa soţiei deasupra dorinţelor proprii. Pentru a face asta, recompensa pe care ar trebui să o primim trebuie să fie mai mare pentru a înclina balanţa.

Să presupunem că îţi spune: „Dacă speli vasele în locul meu, vom merge unde vrei tu.” Atunci tu faci o concesie, speli vasele şi ieşiţi împreună. Asta înseamnă că scopul justifică mijloacele. Dacă este aşa, atunci trebui să creştem importanţa scopului, pentru a  ne justifica acţiunile.

Ne trebuie un mediu care va aprecia scopul şi ne va arăta avantajele avansării în această direcţie. În afară de asta, vom vedea de asemenea că, dacă urmăm această cale, putem evita diferite probleme care ne deranjează în mod constant.

Astfel, avansez în fiecare aspect: intern, îmi dezvolt personalitatea şi îmi îmbunătăţesc relaţiile cu mediul, la muncă şi cu întreaga lume. Principalul lucru în acest întreg proces este influenţa mediului, deoarece bărbatului îi vine greu chiar şi să ridice un deget atunci când soţia îi cere ceva.

Dacă a făcut ceva pentru el, nu a întâmpinat astfel de probleme. Este gata să se servească pe el. Totuşi, să servească pe altcineva şi să accepte voinţa altcuiva, este deja o mare problemă. Totuşi, trebuie să se gândească imediat de ce face asta şi ce câştigă. Câştigul trebuie să fie reciproc. Deci, haideţi să fim de acord şi să acţionăm constant unul faţă de altul. Eu sunt pentru tine şi tu eşti pentru mine.

Din „Discuţie asupra unei noi vieţi” din 25.07.2012

Filed under: Casatorie, Egoism, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara - 2 Comentarii →

Există un sistem care, în percepţia noastră asupra realităţii, este descris ca realitatea actuală a acestei lumi. În interiorul lui, o persoană are cărţi care au fost scrise de cabalişti în trecut, un profesor care este cabalist, prieteni, lumea întreagă şi Creatorul care este ascuns, ceea ce înseamnă atributul de dăruire, care este opusul a tot ceea ce o persoană descoperă în interiorul celor cinci simţuri. Cu excepţia acestui atribut, totul este la dispoziţia sa.

Atunci, cum putem utiliza toate mijloacele aflate la dispoziţia noastră, în mod corespunzător, pentru a atinge atributul general al dăruirii ?

Este extern la o persoană, în afara vasului său şi îl poate dobândi cu ajutorul a trei elemente: cărţi, grup, profesor. Cu ajutorul lor, realizează studiu, diseminare şi conexiune.

Combinaţia dintre toate acestea determină o persoană să transforme vasele sale, dorinţele, din recepţie în dăruire. Ea descoperă vase din ce în ce mai egoiste, care o întorc la „scopul de a dărui”, în conformitate cu eforturile şi suferinţa sa. Care sunt aceste eforturi ? O persoană păstrează bunele intenţii în studiu, se conectează cu prietenii în grup şi urmează sfaturile profesorului, fără de care nu ştie să lucreze cu cărţile şi grupul.

În ansamblu, aceste trei elemente sunt numite „Tora”, ceea ce înseamnă studiu, o metodă, un mijloc de a atinge atributul de a dărui. Plecând de aici, noi alegem acţiuni bune şi relaţii bune, prin combinarea cărţilor, grupului, profesorului. Astfel, o persoană ajunge la opoziţie, mai presus „de raţiune”, peste mintea sa şi sentimentele sale, spre următorul nivel…

Prima parte a Cursului zilnic de Cabala, 20.02.2013, Un discurs de final la Zohar

Filed under: Diseminarea Cabalei, Egoism, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Dacă un elev vede măreţia profesorului ca un Hassid care vede rabinul său, acesta nu este un semn bun. La urma urmei, un student trebuie să înveţe pentru a vedea că profesorul este mare şi pentru a descoperi că este important.

Pe de altă parte, dacă profesorul îmi pare mare, aceasta îmi dă „combustibil” pentru a îndeplini sfaturile lui ? Este modalitatea după care examinez atitudinea mea faţă de el. Adevărata muncă este în realizarea a ceea ce profesorul spune în grup, în difuzare, în studiu, în intenţiile unei persoane. Dacă nu am puterea să o fac, este deoarece profesorul nu este destul de important pentru mine. Cum pot să-l văd mai important ? La urma urmei, asta îmi va asigura drumul spre Creator.

Pentru a face acest lucru, am nevoie de un grup în care să primesc recunoaşterea măreţiei profesorului în ochii prietenilor şi apoi, pot realiza ceea ce îmi spune. În acelaşi timp sunt ideile profesorului, cărora trebuie să le acord valoare şi nimic altceva. Orice altceva este „idolatrie”. Lucrul principal este studiul, metoda de a învăţa şi acţiunile pe care le indică el ca fiind importante, pentru atingerea Creatorului. Este lucrul căruia prietenii mei îi acordă valoare.

În general, grupul poate mări importanţa a tot, fie că este vorba despre un anumit tip de ceai, profesor sau Creator. Dorinţa de a primi nu face diferenţa: dacă oamenii din jurul meu preţuiesc ceaiul, atunci şi eu apreciez, în aceeaşi măsură, ceaiul şi, dacă oamenii din jurul meu preţuiesc profesorul sau Creatorul, atunci văd, de asemenea, că profesorul şi Creatorul sunt importanţi.

Esenţial este ca studentul să asculte ceea ce spune profesorul şi, prin asta, partiţiile interioare, urechile interioare, se vor deschide. Prin ele, în interioritatea sistemului, el va auzi o voce interioară.

Partea a patra a Cursului zilnic de Cabala, 20.02.2013, „Un discurs de final la Zohar”

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup - Niciun comentariu→

Efortul care trebuie făcut pentru a intra în lumea spirituală este dincolo de puterile unui om. Este ca şi cum ar ridica o greutate de o tonă. O persoană nu poate face, desigur. Dar, dacă 50 de prieteni vin să ajute, fiecare ridică 20 kg şi totul este posibil.

Munca Creatorului este aranjată în acelaşi mod. Acest lucru se face intenţionat, pentru ca o persoană să aspire la calitate şi nu cantitate, astfel că ea nu va fi doar atrasă de Creator, ci va tânji cu adevărat după El, pentru forța unică. Această forţă unică nu poate fi atinsă decât dacă mai mulţi oameni se conectează pentru a atinge acelaşi obiectiv. Prin urmare, conexiunea ne ghidează în direcţia bună.

O persoană avansează prin garanţia reciprocă, angajament reciproc şi prin măsura interesului pentru Creator în funcţie de preocuparea lui pentru prieteni, în contrast cu  preocuparea de ea însăşi, familie şi de cei care o înconjoară. Deci, persoana previne dominarea gândurilor străine şi, dacă ele apar, este doar pentru a le clarifica şi separa de ele.

Totul este aranjat astfel că nimic nu poate fi făcut de unul singur.  În cazul în care o persoană descoperă asta, atunci, în acel moment, începe să avanseze. Cheia este de a simţi propria slăbiciune şi necesitatea de a folosi mediul înconjurător. Atunci ea este pregătită pentru garanţia reciprocă şi defineşte Creatorul, Forţa Divină, diferit, acceptând că unitatea şi conexiunea se bazează numai pe alte persoane care sunt conectate într-una singură.

Pregătirea Cursului zilnic de Cabala, 20.02.2013

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

În momentul în care o persoană vine să se plângă Creatorului, există o ascundere imediată şi persoana nu mai caută Creatorul, ci un alt obiectiv. Aceasta, deoarece Creatorul este singura forţă, nu există nimeni în afară de El şi este bun şi binevoitor. Dacă ţinteşti spre El, atunci nu poţi să te mai plângi. De îndată ce te întorci de la direcţia bună, vei simţi imediat insatisfacţie şi vei începe să te plângi. Astfel, datorită insatisfacţiei voastre şi a faptului că o depăşiţi de fiecare dată, progresaţi spre Creator, ca o barcă ce avansează cu volta în vânt. Acest lucru se datorează faptului că nu puteţi avansa direct către Creator; nu aveţi atributul de a dărui, atributele de bunătate şi bunăvoinţă.

Veţi construi această imagine deasupra atributului de a primi, plecând de la opoziţia voastră. Veţi construi o replică a acestor atribute şi nu a atributelor reale.

Este cunoscut faptul că, singura modalitate de a realiza o sculptură, este de a elimina surplusul sau excesul. Puteţi să luaţi o piatră mare şi să eliminaţi toate părţile inutile pentru a obţine forma dorită. Puteţi să luaţi ipsos şi să realizaţi o statuie dar, importantă este extremitatea, forma exterioară pe care o realizăm deasupra dorinţei de a primi, specificând, de fiecare dată, unde trasăm linia între recepţie şi dăruire.

Astfel, munca noastră este mereu aplecarea spre asemănare şi, din acest motiv, o persoană este numită Adam – Omul, care înseamnă “Domeh” (similar în ebraică) la Creator. Munca noastră este de a justifica Creatorul. Nu pot să mă concentrez pe acest lucru: să devin bun şi binevoitor şi nu există nimeni în afară de El. Dar, justificându-L, devin egal cu El şi-mi atribui forma Lui.

Prima parte a Cursului zilnic de Cabala, 17.02.2013, Scrierile lui Baal HaSulam

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Similaritatea mea cu Creatorul - Niciun comentariu→

Toată munca noastră este de a descoperi starea fixă, reală, existentă, eternă, completă, în care suntem. Trebuie să evocăm sentimentele noastre şi gândurile noastre, astfel încât să simțim asta, în loc de lumea pe care o simțim acum. Trebuie să ne deschidem inima şi mintea, fără a face nicio mişcare, ci numai să ne trezim de fiecare dată, până atingem adeziunea cu Creatorul.

Dacă, astfel, ne imaginăm această stare, atunci noi înţelegem, clar, că tot ceea ce ni se întâmplă indică zonele unde trebuie să acordăm o atenţie particulară. În aceste zone trebuie să clarificăm sentimentele noastre, gândurile noastre, intenţiile şi atitudinea faţă de atributele noastre, în scopul de a le dezvolta mai mult într-o secvenţă şi de a fii demn de revelaţia stării în care suntem, în aderarea constantă cu Creatorul.

Nu există alt loc în care să mergem. Trebuie să revenim, de fiecare dată, în acelaşi punct intern, care începe din punctul din inimă şi trebuie să ne asigurăm că se dezvoltă constant. Nu este nimic să putem găsi în orice realitate, doar singura forţă care este în noi, care ne susţine şi are grijă de noi tot timpul. În cazul în care o persoană se opreşte, ea însăşi, în acest mod, pentru a vedea singura direcţie bună pentru dezvoltarea sa, care duce la revelarea forţei superioare ce este în punctul de inimă şi nu părăseşte această direcţie, se opreşte în mod voluntar şi limitează toate celelalte mijloace care, aparent, îi permit să se dezvolte, vede, verifică şi simte, închizându-se puternic în ea, aceasta semnifică faptul că îşi orientează puterile sale pentru atingerea scopului.

Prima parte a Cursului zilnic de Cabala, 19.02.2013, Scrierile lui Baal HaSulam

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Perceptie - Niciun comentariu→

Întrebare: Ce sunt de fapt concesiile reciproce în familie, concesii care trebuie să fie stabilite mai presus de rezistența noastră interioară? Este ceva neobișnuit?

Răspuns: Stabilim concesii pe baza înțelegerii noastre că nu ne putem schimba caracterul și că nu intenționez să-mi corectez sau să-mi rănesc partenerul. Eu nu-i cer să se schimbe în nici un fel. Ne bazăm relația doar pe un acord comun  și pe concesii reciproce.

Verific în ce măsură pot să recunosc și să accept opinia partenerului meu, deși practic, conform ego-ului meu, nu aș fi de acord cu asta. Dar înțeleg că fără concesii nu voi fi niciodată capabil să fac vreo conexiune în familie sau oriunde altundeva. Așa că accept într-o oarecare măsură să creez „spațiul comun” între noi.

Dar nu mă anulez pe mine sau pe partenerul meu, accept, dar asta nu înseamnă că eu mă predau. M-am ridicat mai presus de mine însumi, dar nu m-am șters. Înțeleg că nu sunt de acord cu partenerul meu și, în același timp, știu că trebuie să-i accept dorințele, obiceiurile și opiniile mai presus de dorințele, obiceiurile și opiniile mele.

Rezultă că-mi păstrez opinia și ea si-o păstrează pe-a ei. Dar în mod conștient îi permit să mă controleze. Din partea ei, face același lucru. Nu este ușor, dar în același timp, fiecare dintre noi se dublează și ne conectăm într-un întreg. Includ tot ceea ce este în soția mea, atât părțile pozitive cât și părțile negative, iar ea, de asemenea, include tot ceea ce este în mine, atât părțile pozitive cât și părțile negative.

Fiecare este gata să renunțe la pretențiile sale, în scopul de a-l accepta pe partenerul său ca superior, ca pe cel mai drag prieten. Astfel, fiecare dintre noi îl include pe celălalt și acest lucru duce la o conexiune între noi și chiar la adeziune, ceea ce înseamnă o totală încorporare a dorințelor.

Este vorba despre învățarea graduală atunci când un cuplu înțelege că au atins o nouă eră în relațiile lor familiale, o nouă dimensiune a percepției unei relații, a celuilalt, a societății și a lumii. O persoană începe să se uite la lume în mod diferit. Ea vede viața și secretul existenței lor.

Fără această încorporare reciprocă, nici o singură celulă vie, plantă, animal sau om nu vor fi capabile să evolueze; viața poate continua doar dacă fiecare permite celuilalt să intre în spațiul său.

Aici o persoană descoperă secretul vieții! Începe să simtă cum totul iubește și respiră, cum se dezvoltă totul. Începe să se dezvolte doar datorită concesiilor sale pentru alții.

Singură, era o celulă moartă, dar acum începe să absoarbă întreaga lume și devine totul, dar în același timp toată lumea își păstrează granițele sale fără a le rupe sau anula. Acesta este un moment foarte important, deoarece oamenii consideră adesea concesiile în sens opus, ca pe renunțarea la dorința lor și asumarea riscului de a fi înghițit imediat de altcineva, ca un șarpe care-și înghite prada.

Dintr-o discuție despre O viața nouă 25/07/12

Filed under: Casatorie, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica - Niciun comentariu→