Daily Archives: 23 noiembrie 2010

Ultimele plăgi ale faraonului

Întrebare: După Convenţie, mă simt blocat; nu mă pot uni cu ceilalţi şi nu pot avansa. Aşa se manifestă revelaţia Creatorului şi, acest rău, este reversul Său?

Răspuns: Da, Faraonul este partea reversă a Creatorului, care este privit ca ajutor împotriva lui. Aceasta este modalitatea lui de a te ajuta şi tu nu trebuie să uiţi asta.

Atunci când te simţi somnoros, depresiv şi impasibil, trebuie să îţi aminteşti că toate problemele care apar sunt intenţionate şi destinate să te propulseze către scop. Trebuie doar să strângi din dinţi şi să mergi împotriva lor. Creatorul este cel care te însoţeşte. Este scris, Vino la Faraon pentru că i-am împietrit inima.

El însuşi i-a împietrit inima Faraonului şi, cu fiecare plagă, îl face şi mai plin de antipatie. Mergi la Faraon la fel ca Moise, ţinându-te de mâna Creatorului şi privind din afară cum ei se ceartă. Ce poţi face când aceşti doi giganţi, binele şi răul se ciocnesc, în timp ce tu eşti între cele două forţe ale naturii, lina stâgnă şi cea dreaptă?

Totuşi, la sfârşitul fiecări plăgi, Faraonul cedează şi este de acord să îţi dea drumul din robie (exil) în libertate. În acest fel, calea către lumea spirituală îţi este acum deschisă. Vrei să pleci dar eşti martor cum Faraonul pretinde iarăşi să te aibă în robie, opunând de această dată o mai mare rezistenţă în a-ţi da drumul şi provocându-ţi greutăţi care îţi fac munca mai grea şi mai dificilă.

În acest punct, noi uităm cum se desfăşoară acest proces. Nu merită să luptăm cu Faraonul şi să ne certăm cu prietenii. Întoarce-te către Creator. De fapt, El admite că El este cel care îngreunează inima Faraonului. El a creat iniţial egoismul şi Tora ca mirodenie, un mijloc pentru corecţie. Dacă doreşti să îl corectezi, întoarce-te către Creator şi El îţi va da o armă să te lupţi în această bătălie.

Până când nu îl învingi pe Faraon, nu poţi părăsi Egiptul şi asta este exact ceea ce multe grupuri uită, atunci când încep să se certe şi să se tocmească între ei. Astfel, Faraonul loveşte între noi, pentru ca astfel să ne ridicăm deasupra acestui egoism, descoperit în relaţiile dintre noi.

La început, când se formează grupul, totul pare minunat şi eşti pur şi simplu încântat, la fel cum eşti când priveşti un nou născut. Totuşi, copilul începe să crească şi să-şi arate propria voinţă.

Totuşi, noi trebuie să înţelegem că toate acestea sunt corecte. În acest fel ni se arată propria natură şi vor apărea probleme uriaşe împreună cu lovituri grele. Asta înseamnă revelarea Faraonului.

Totuşi, cu cât ne unim mai puternic pentru a sta împotriva lui, împotriva egoismului colectiv, cu atât mai mare va fi succesul nostru. Pentru asta, trebuie să folosim toate mijloacele pe care le avem: Creatorul, grupul şi studiile. Este singura cale pe care putem avansa.

Din partea a patra a Lecţiei zilnice de Cabala 11/19/10, “Libertatea”

Să fii mai deştept decât egoismul

Nu încerca să o faci pe deşteptul sau să fi erou luptându-te cu egoismul, folosind propria ta putere. Nimic nu este mai prostesc decât asta! Cum poţi rezista naturii? Este posibil aşa ceva?

Munca noastră constă în a ne ridica deasupra egoului, ceea ce înseamnă să atragem forţa Luminii şi, cu ea, să ne ridicăm deasupra egoismului ca şi cum acesta nu ar exista.Nu înseamnă însă să suprimăm egoul şi să înaintăm liniştiţi în viaţă. Egoismul nostru rămâne şi noi realizăm că numai Creatorul este cel care ne dă o aşa rezervă uriaşă de dorinţe. Dar noi dorim să fim deasupra lor.

Nu îmi anihilez egoul, deoarece aceasta este cel pe care mă ridic deasupra. Dar, pe moment, nu îl iau în calcul în ceea ce priveşte releţiile mele cu prietenii, în ciuda a cât de îngrozitor de aroganţi, insolenţi, invidioşi sau conduşi de puterea onoarei îmi par, fiecare dintre aceştia. Nimic nu contează; tot ceea ce ştiu este că iubirea acoperă toate păcatele. Tu cu o puşcă şi eu cu un cuţit în mână, ne îmbrăţisăm unul pe celălalt şi luăm toate deciziile în bază iubirii.

Toată lumea crede că are dreptate, totuşi fiecare se anulează pe el însuşi. Iubirea înseamnă că eu accept deciziile celuilalt şi ei le acceptă pe ale mele şi, în acest fel, ajungem la o înţelegere comună care ne permite să luăm o decizie la un nivel mai înalt. Ne-am ridicat deasupra urii colective la iubirea comună.

Încearcă să faci asta în grup şi vei simţii cea de a treia componentă în el: Creatorul! Vei simţii fie că îţi lipseşte, fie că este deja prezent în tine.

Acesta este un tip practic de muncă, aşa cum este toată Cabala: Vine şi vezi (Bo-Reh); Vom face şi vom auzii sunt lucruri practice pe care trebuie să le implementăm chiar acum.

Din partea a patra a Lecţiei zilnice de Cabala 11/19/10, “Libertatea”