Daily Archives: 25 noiembrie 2010

Adevărata minciună

Trebuie să mă forţez pentru a mă unii cu prietenii şi a avea mereu în minte faptul că succesul se află numai în unitate. Aceasta trebuie să fie ţinta noastră comună: dorinţele unite, îndreptate către Creator. Unite, ele devin o singură dorinţă comună, îndreptată către Creator, proprietatea dăruirii, astfel încât aceasta să se descopere şi să rămână în noi.

Trebuie să acţionăm ca şi cum aceasta este ceea ce dorim şi implorăm. Acest ca şi cum, fierbe în jurul meu, mă saturează cu o dorinţă adevărată. Aceasta este regula prin care mediul influenţează pe cineva.

Ca rezultat, fiind inspiraţi de mediu, toată lumea începe să strige, să plângă. Poate să nu fie încă o acţiune autentică, dar este suficientă să atragă Lumina care Reformează. Nu putem plânge în mod natural. Dacă am putea, am fi deja în lumea spirituală şi am avea dorinţele corectate. Deci, plângerea noastră este nesinceră, dar Lumina Înconjurătoare încă ne luminează şi ne aduce ceea ce noi pretindem că cerem.

Acesta este tipul de joc pe care noi îl jucăm voluntar, Dacă insişti ca şi cum îţi doreşti, voi face aşa cum ceri. Totuşi, trebuie să încerc să fac tot posibilul să îmi imaginez stare corectată cât mai aproape de realitate. Astfel, din Lo Lishma (nu pentru numele Ei) trec la Lishma (pentru numele Ei).

Pe nivelele spirituale, Lumina răspunde chiar şi unei cereri nesincere. Este numită cerere pentru corecţie. Sunt corupt şi îi cer Creatorului să mă repare. Îi cer fără nicio tragere de inimă, deoarece sunt corupt.

Aici se găseşte podul din lumea corporală în lumea spirituală. În timp ce sub Machsom (bariera care ne separă de spiritualitate), sunt incapabil să mă rog în mod natural, dar sunt dispus să depun eforturi pentru a mă unii cu ceilalţi.

Astfel, eu urmez înţelegerea: fac o acţiune şi ca răspuns vine Lumina. În lumea corporală, aranjez o situaţie, un link, care  îmi permite să activez o acţiune reciprocă în lumea spirituală.

Aceaşi regulă se aplică şi atunci când urc pe o scară în lumea corporală. Totuşi, cheia stă în transformarea calitativă a naturii mele, atunci când proprietatea dăruirii coboară şi începe să mă guverneze.

Din lecţia zilnică de Cabala 10/19/10, “Toţi cei care suferă pentru public”

Credinta si implinire

Intrebare: Cand  se transforma credinta in implinire?

Rspuns: Daca este  credinta deasupra ratiunii, atunci devine un vas sau Kli pentru implinire. De fapt, credinta este numele pentru Lumina Hassadim.

Credinta deasupra ratiunii este calitatea daruirii care conduce dorinta de a se bucura. Dorinta de a se bucura cu intentia de a darui devine vas sau Kli pentru Lumina Hochma.

Atunci Lumina Hochma, imbracata in Lumina Hassadim, incepe sa conduca in interiorul dorintei de a se bucura, si asta inseamna implinire.

Umplerea cu Lumina Hassadim prin Lumina Hochma se numeste « credinta totala sau completa » ” (Emuna Shlema).

Din prima parte a  Lectiei zilnice de Cabala 11/25/10, Zohar

Poarta spre Iad

Zohar, « Introducere la Zohar », Capitolul “BeLaila De Kala (Noaptea miresei),” Nr.138 :…. si nedreptatea a devenit asemenea unei greseli pentru el, caci este scris « daca Dumnezeu nu a fost sprijinul meu, sufletul meu aproape ca  a stat la Dumah ». Dar ceilalti oameni ar trebui sa se teama ca nu vor putea spune in fata ingerului ca a fost o greaseala, si ca vom cadea in mainile lui Dumah, in Iad.

Cand reusim sa corectam unele parti din Malchut, un fir subtire tot ramane care uneste partile care sunt imposibil de corectat. Trebuie sa il « hranim » si sa ii permitem sa ramana in viata ca sa il putem corecta mai tarziu.

Intotdeauna exista un carlig care ne tine legati de egoism. Este similar « portilor iadului » prin care putem deodata sa ne afundam in intentiile egoiste. Aici se ascunde problema.

Suntem capabili sa sprijinim ecranul care ne apara de a deveni multumiti de dragul nostru? Daca nu il putem sprijini, Lumina va disparea, si vom ramane in intunericul « iadului ». Aveam sansa sa pastram o mica portie de egoism fara sa deschidem portile si sa asiguram un minim de iluminare care este vital existentei ?

Zohar vorbeste despre caile prin care putem obtine asta. Ne corectam greselile, sau intentia rea va fi corectata doar in ultimul stadiu al muncii noastre.
Din prima parte a  Lectiei zilnice de Cabala 11/21/10, “Hakdama, BeLaila De Kala (Noaptea miresei)”

Viata asta e un vis

Intrebare: Cum putem atinge revelatia de a vedea lumea spirituala la fel de real cum vedem realitatea noastra?

Raspuns: Nu stiu daca lucrurile pe care le vad sunt realitatea sau nu. Dar daca as dormi si nu m-as putea trezi?

Mi se pare ca acum sunt in mijlocul unei anumite realitati, dar cum pot stii daca aceasta realitate este un vis sau nu in comparatie cu urmatorea realitate? Poate acolo un asa de nivel de  desteptare completa ma asteapta, incat tot ce am simtit pana acum imi va aparea ca un vis ?

In interiorul realitatii mele curente sunt de asemenea perioade cand inteleg ca dorm. Deci cum pot stii daca nu cumva dorm si acum ?

Cu alte cuvinte, trebuie sa discern cum sa trec de la o stare la alta si sa ating o noua constienta. De aceea Cabalistii ne-au dat mijloacele.

Pana cand atingi acea noua constienta, vei ramane in interiorul visului si nici nu vei afla macar ca este posibil sa te trezesti si sa incepi sa traiesti ! Toti stim ce inseamna sa visezi. Dormeam, m-am trezit si acum sunt considerat treaz. Exact la fel suntem in relatie cu lumea spirituala, lumea care va veni.

Sunt multe stari asemanatoare, una deasupra alteia. Cabala ne da mijloacele sa ne continuam urcarea de la o stare la alta. Daca folosesti corect mijloacele care ti-au fost date in starea ta actula atunci vei putea urca la o stare care se numeste « viata » legata de starea ta actuala, iar ceea ce simti astazi se va numi « vis ». Este scris  « eram ca visatorii ».

Din partea a 4a a Lectiei zilnice de Cabala 11/25/10, „Corp si suflet”

Sari peste capul tau

Intrebare: Cum ajungem la abilitatea de a avansa “deasupra ratiunii”?

Raspuns: „Deasupra ratiunii” este deasupra “materiei” noastre, dorinta de a ne bucura; cu alte cuvinte, “deasupra ratiunii” este inauntrul calitatii de a darui. Suntem incapabili sa ne ridicam deasupra egoismului singuri. Aceasta este posibil doar cu ajutorul Lumina Superioara, Ohr Makif.

“Ratiune” inseamna dorinta. Inauntrul drintei sunt capabil sa simt, sa vad, sa fac calcule in functie de probabilul beneficiu sau dauna, sau daca merita pentru mine sa flosesc o anumita dorinta sau nu. Ca rezultat al acestor calcule ajung la o anumita concluzie si atunci imi realizez dorinta. Nu am nici o problema in aceasta privinta. In acest fel traiesc in  lumea asta.

Sunt sigur asupra unor parti ale acestor calcule si am dubii asupra altor parti. In stiintele noastre pamantene folosim de asemenea teoria probabilitatii oriunde nu avem o informatie clara. Totusi, avem pe ce ne baza.

Pe de alta parte, “dorinta deasupra ratiunii” sau “deasupra cunoasterii” este atunci cand nu am nici un instrument sau mijloc de perceptie. In completare, nici macar nu stiu cat de « inalt » este. Daca ar fi fost doar opuse ratiunii, atunci as putea calcula cum ar trebui sa ma port conform ratiunii si apoi m-as purta exact invers. Totusi, asta ar fi de asemenea un calcul rational.

Totusi, nu am cea mai mica idée ce inseamna “credinta deasupra ratiunii”; Nu stiu ce ratiune urmareste, ce senzatii si calcule atrage, si referitoare la ce. Este o apropiere oarecare, o aspiratie sau paradigma care nu exista in mine.

De aceea, doar Lumina poate veni sa ne dea aceasta apropiere pentru ca “deasupra ratiunii » inseamna « de dragul de a darui », insemnand nu conform calculelor in Kli, dorinta de a se bucura. Dar daca nu este inauntrul dorintei, atunci nu stiu ce este. Cum pot afla ? Nu stiu. Si inauntrul carei dorinte?

Cabalistii spun: Daca incepi sa perxcepi dorinta aproapelui tau ca pe a ta, daca poti face calcule in ceea ce priveste dorinta lui, care este pentru binele sau, atunci asta va fi peste cunoasterea ta normala. Totusi, ca sa fac asta, trebuie sa primesc puteri supranaturale pe care nu le am. Daca le primesc, voi putea sa fiu « deasupra ratiunii ». Totusi, deocamdata, nu poti sari mai sus de tine.

Doar Lumina care ne-a creat ne poate schimba. De aceea, trebuie sa folosim “scopurile miraculoase” (Segulot) si sa efectuam diferite actiuni care trezesc Lumina care ne va influenta. In acest fel va fi masurat succesul nostru. Mintea si senzatiile pe care le acumulam  in dorinta de ne bucura nu sunt in masura sa ne ajute acum. Pot ajuta doar in forma opusa. Daca faci o apreciere zilnica la ceea ce ai atins in spiritualitate, vei vedea ca in realitate nu ai atins nimic, chiar daca ai depus mult efort.

Acelasi lucru se va intampla maine. Poimaine, vei fi confuz. O zi mai tarziu te vei simti dintr-o data increzator ca te-ai desteptat. Si asa mai departe. Cu fiecare zi adaugi mai mult negativ datorita faptului ca stai in dorinta de a te bucura de dragul tau si crezi ca doar Lumina te poate ajuta, dar nu vine si nu te ajuta.

Deci ce ar trebui sa faci? Incepe razboiul impotriva ratiunii, asa cum este scris despre exilul din Egypt.

Din prima parte a Lectiei zilnice de Cabala 11/25/10 Zohar

Daca nu te trezesti, maine toata lumea va fi adormita

La inceput, o persoana creste ca un embrion in uterul mamei sale, mai departe, la stadiul « nemiscat » . Apoi devine un mic copil care exista langa adulti, iar aesta este stadiul « vegetativ ». Dupa asta, persoana este un adult care se afla in stadiul « animat ».

Toate aceste nivele sunt faze ale fortelor naturii, insemnand ca nu avem nevoie sa depunem efort ca sa evoluam deoarece Natura intoarce forta si dorinta de a creste in noi din interior. Cu alte cuvinte, apare o cerere de dezvoltare, MAN (Mavin Nukvin – ape feminine), in folosul nostru ; se trezeste in noi in felul sau.

Creatorul (Natura) actioneaza din 2 directii. Din interior, embrionul se lupta sa se dezvolte si sa se anuleze in relatia cu mama sa, iar din  interior, organismul mamei hraneste embrionul si nu il trateaza ca pe un organism strain. Ambii sunt condusi de un instinct de baza, dragostea reciproca unul fata de celalalt, un adult fata de un copil si un copil fata de un adult.

La nivel animat, la o varsta mai matura, inca trebuie sa ne anulam in relatie cu ceilalti ca sa putem invata de la altii. Totusi, inca toate acestea sunt controlate de instincte.

In ceea ce priveste dezvoltarea sufletului la nivelul vorbitor, nivelul oamenilor/Adam (Adam sau Domeh in Hebrew), omul, trebuie sa initieze cresterea MAN, cererea pentru corectie. Cu alte cuvinte, acolo trebuie sa existe o dorinta care sa vina de la om.

Primim punctul initial al acestei prime dorinte ca parte a Creatorului, de Sus, care este “punctul nostru din inima” dat noua de Sus, impreuna cu toate instrumentele necesare pentru textele Cabaliste, invatator si grup. Folosind instrumentele in mod corespunzator, trebuie sa atingem dorinta de a cere echivalenta cu Creatorul. (Forta P1 vine de la Creator si P2 trebuie sa vina de la tine).

Eu am dorinta de a evolua, dar sunt incapabil sin u inteleg ce si cum sa fac asta. Totul imi este ascuns si totusi, ca sa imi dau seama, mi s-a dat grupul, mediul. De aceea sufletul colectiv s-a spart.

Ataseaza-le punctului din inima; vei rpimi puterea necesara entru a actiona. Punctul tau din inima a primit intariri de la grup, si, daca primesti asistenta de la el, vei putea sa  ridici MAN la Creator (care intr-adevar, face parte din grup de asemenea).

Ca rezultat, vei primi raspuns, MAD (Mayin Duchrin – ape masculine),forta dezvoltarii, Lumina care reforeaza, de la Creator. Nu conteaza unde lucrezi toata ziua ; ceea ce conteaza este unde iti sunt gandurile si daca sunt acolo unde esti si tu.

Totusi, gandurile tale pot fi definite cu ajutorul mediului. Deci, haide sa fim de acord ca vom face ce putem sa ne asiguram ca nici unul din noi nu va uita, chiar si pentru o clipa ca trebuie sa fim conectati, trezindu-ne astfel unul pe celalalt.

Haideti sa ne punem dorinta aceasta si impreuna cu prietenii din lumea intreaga sa atragem Forta Superioara, Creatorul, la aceasta dorinta. Haideti sa Il fortam sa ne ajute sa ne gandim doar la unitate, doar la responsabilitatea reciproca, doar la Arvut.

Daca nut e trezesti, nici ceilalti nu se trezi, si daca ceilalti nu se vor trezi, maine, eu voi fi adormit in  timpul lectiei. Nu exista iesire din asta decat daca ne luam angajamentul sa asiguram dorinta de baza, sa o primim de la grup si cu ea sa facem apel la Creator.

Tot ceea ce face Natura cu embrionul, copilul si orice creatura care traieste in aceasta lume, fortandu-i sa creasca, trebuie sa terminam cu liberul nostru arbitru si constiincios sa ne incepem propria evolutie..
Din partea a 4a a Lectiei zilnice de Cabala  11/23/10, Baal HaSulam “Corp si suflet”

Diferente culturale

Intrebare: Eu sunt Musulman si am studiat Cabala de cateva luni. Este posibil sa vad legile religiei mele si sa imi corectez sufletul in acelasi timp ?

Raspuns: Cabala s-a nascut inainte de Judaism, Crestinism sau Islam. Torah vorbeste despre “darurile” lui Abraham pentru fii concubinei sale si trimiterea lor in Est, astfel punandu-se baza invataturilor din Est. Totul a plecat de la o singura sursa.

Dorinta colectiva este divizata in mai multe parti, fiecare parte are propria sac ale de corectie. Anumite parti pot incepe cu corectia imediata. Ei constituie grupul pe care Abraham l-a scos afara din Babylon. Celelalte parti au fost imprastiate in intreaga lume, iar fiecare parte dezvoltandu-se individual in concordanta cu ansamblul sau unic de calitati.

Scopul avansarii sunt diferitele religii, credinte si culture. O persoana poate cu usurinta sa ramana in credinta sa sis a urmeze calea spirituala in acelasi timp. Baal HaSulam scrie despre asta in “Scrierile Ultimei Generatii”:

« Formatia religioasa a tuturor natiunilor ar trebui pentru inceput sa isi oblige membrii sa daruiasca amicilor conceptual ca trebuie sa pui mai presus viata altcuiva, ca trebuie sa iti iubesti aproapele ca pe tine insuti… Dar altfel fiecare natiune isi poate continua religia si traditiile si una nu trebuie sa o excluda pe cealalta. »

Asa este, nu trebuie sa ne amestecam in treburile altei natiuni sau culturi. Sa-i lasam sa aiba aceste lucruri ; oamenii au nevoie de ele. Acest intreg « teritoriu » nu are de-a face cu lumea spirituala. Pe masura ce persoana avanseaza, se transforma ntr-o platforma pentru el, un set de traditii, si nu ii sta in cale.

Daca vreau sa ma ridic deasupra naturii mele si sa ma unesc cu toti, chiar si relatiile dintre religii imi apar acum intr-o noua lumina. Ca Muslim, inteleg dintr-o data ca avansarea mea spre scop merge alaturi de cea a crestinului, si, cu adevarat, ce ne poate opri ?

Fiecare este obisnuit cu bucataria sa si nimeni nu iti ia asta. Asa cum Baal HaSulam scria, toti pot ramane in religia lor si nimeni nu are dreptul sa se amestece in treaba altora pentru ca asta nu are nimic de-a face cu calea spirituala. In sfarsit, in lumea noastra, religia constituie cultura, traditia care corespunde de la inceput naturii diferitelor parti ale lui Malchut, conform radacinilor sufletului.

Mai nou citim capitolul saptamanal din Biblie despre Creator care ii cere lui Abraham sa isi sacrifice singurul fiu, Isaac, dar chiar in ultimul moment porunceste ca un ied sa fie sacrificat si nu Isaac. In Hebrew, cuvantul « sacrificiu » este « kurban », din cuvantul Karov (a trage mai aproape). Aici, linia dreapta (Abraham) isi sacrifice egoul, Kurban, linia stanga (Isaac), si el atars mai aproape de Creator (Karov).

Auzim ca Muslim sarbatoreste ziua de  Kurban in onoarea lui Ibrahim care a sacrificat o capra in locul lui Ishmael la cererea lui Allah. Allah vine de la cuvantul Alla (Elvon sau Cel de Sus).
Din partea a 2a a Lectiei zilnice de Cabala 11/21/10, “Hakdama, BeLaila De Kala (Noaptea miresei)”

Calatorie in tinutul dorintelor

Intrebare: Pe vremea cand eram in armata, am strans ceva bani si am asteptat sa imi termin stagiul militar, astfel incat am putut incepe sa calatoresc. Acum pot sa vorbesc despre ce am vazut in diferitele locuri, aventurile si placerile avute. Ce fel de impresie primesc de la calatoria in Lumea Superioara ?

Raspuns: Din locul in care primim punctul in inima si incepem sa visam la urcarea la Malchut al Lumii Infinitului, incepem sa coboram din ce in ce mai jos, ajungem la senzatia de ura, care ne separa de partile Malchut.

Cu cat mai multa ura aratam, cu atat mai mult putem corecta si ridica deasupra. Asta este destinat prin urcarea din lume in lume : negativa Assiva – Assiva – negativa Yetzira – Yetzira – negativa Beria – Beria – negativul Atzilut – Atzilut – negativul Adam Kadmon – Adam Kadmon (AK), pana cand ajungem la Lumea Infinitului.

Punctul tau din inima primeste dorinta de a calatori prin « tinutul » care se afla in dorinta (« tinut in Hebrew este « Aretz », de la cuvantul « Ratzon » – dorinta). Apoi revii pe cale.

Iei Lumina Hassadim care este un ecran anti-egoist (“bani/ascundere”), care trece prin dorinta si datorita acestei ascundere/bani tu alegi placerea/Lumina Hochma. Ai dorinta de a « ascunde »  insemnand ca poti sa platesti pentru el, si astfel tu faci plata si primesti placerea. Asta este calatoria ta!

Este o calatorie in dorinta ta ! Lumea intreaga este dorinta ta, si toate tinuturile pe care le-ai vizitat sunt parti ale dorintei tale de asemenea.Ti-ai incercat dorintele si ai vazut ce fel de placere interioara primesti in Thailanda, in  Europa sau in alte locuri.

La fel este in lumea spirituala, exceptie facand faptul ca nu mai este o imagine iluzorie, unde doar ti se pare ca ai calatori in lumea aceasta. Acum vezi cu adevarat ca sunt parti ale sufletului tau, si descoperi ca existati impreuna, in unitate, descoperind Lumina (placerea) in unitate !

Aceasta placere este de mii de ori mai mare decat calatoriile tale trecute, unde ai vazut sau auzit ceva, sau mancat ceva care mai tarziu ti-a produs indigestie. Lumea spirituala este acolo unde este placerea ! De fapt, este o calatorie in dorinta ta, doar ti se pare ca este in afara.

Din partea a 3a a  Lectiei zilnice de Cabala 11/22/10, Baal HaSulam “Poarta intentiilor”

Manual: Cum sa aduci fericirea inapoi

Intrebare: Spiritualitatea cere implinire si fericire, dar in grup cateodata le socotim ca buna dispozitie. Cum se potriveste asta?

Raspuns: Ajungi la grup dupa viata pamanteana, “civila”. Acolo te bucuri de mancare, sex, familie, bunastare, respect, putere si cunoastere. Aici, esti pus in fata scopului pe care nu il atingi si a oamenilor pe care nu ii alegi.

In lumea din afara, I decide de unul singur cu cine sa lucrezi sis a iti imparti timpul, dar aici vezi fetele prietenilor. Uite, i-ai invita in cercul tau?  Nu ai de ales. Mai mult, aici nu exista nici un castig. Nu gasesti nici motivul, nici locul, nici felul in care sa simti bucuria pe care ai simtit-o in lumea exterioara.

Acum trebuie sa iti ilocuiesti toate ideile. De ce ma aflu aici ? de ce am nevoie de toti acesti oameni ? Cum gasesc implinirea ? Ce este scopul ? Cat de important este? Adunand si aranjand aceste intrebari si raspunsurile lor corecte, trebuie doar sa te umpli de bucurie, si sa te inalti inspre al saptelea cer pentru ca esti fericit.

De fpt esti in singul loc corect, in compania oamenilor potriviti care doresc acelasi scop ca si tine, care nu poate fi atins de unul singur. Priveste, toti au venit aici pentru tine. Ei exista doar ca tu sa iti atingi perfectiunea.

Apoi, privind prietenii, incepi sa ii iubesti. Devin importanti, apropiati, dragi tie, iar scopul nu mai este atat de departe acum. Daca ne unim cu totii, il vom gsi intre noi. Nu este intr-o galaxie departata, ci chiar aici intre partile care ne separa si pe care rebue sa le spargem.

Scopul este sa revelam Lumina din noi, dar nu poate curge atat timp cat exista un gol in retea. Din cauza firelor incurcate, curentul spiritual nu trece prin nici unul din noi. Deci, hai sa il lasam sa straluceasca ; sa inchidem circuitul. Totul este gata pentru noi, si, daca vezi evenimentele correct, cu siguranta te vei umple de bucurie.
Din prima parte a  Lectiei zilnice de Cabala 11/5/10, Rabash „Insemnatatea  Schechina

Transplantul sufletului meu

Cand ma conectez cu grupul, este la fel de greu ca si cand imi transplantez sufletul dintr-un loc in altul, din corpul in care sunt acum in alt corp. Imi transfer sufletul de la a-si simti prezenta in acest corp, la a simti ca il transfer in altul.

Acest celalalt corp se numeste grup. Prin « grup » nu inteleg fetele prietenilor mei, indivizii care sunt mai mult sau mai putin conectati intre ei. Prin grup inteleg un nou sistem, sau nici macar un sistem, ci mai degraba o dorinta noua care exista in afara mea.

Aceasta este cea mai corectata dorinta care exista la sfarsitul corectiei. Aceasta dorinta nu are lipsuri pentru ca Creatorul exista in interior si il umple in intregime. Aceasta este o mare si perfecta dorinta, unde un singur lucru lipseste: conectarea mea la ea.

Asta este similar unui organ transplantat care trebuie sa fie acceptat de catre noul corp si sa ii simta partile diferite, apoi sa se anuleze pe el inaintea lor si sa se conecteze prin vasele de sange prin care circula sangele.  In acest fel un organ transplantat devine din ce in ce mai familiar cu acest sistem, se conecteaza la el, si incepe sa functioneze impreuna cu el. Este de inteles ca totul depinde de gradul la care a putut sa fie integrat in sistem si sa devina partea indivizibila, si literar sa se piarda in el.

Asta se numeste atingerea Malchut (Imparatia) Lumii Infinitului, ultimul grad al corectiei.In masura in care ma conectez cu aceasta noua dorinta (grup) este numit Shechina (Divinitate, prezenta Creatorului), locul in care il descopar pe El.

Din prima parte a Lectiei zilnice de Cabala 11/5/10, Rabash „Importanta  Shechina”