Monthly Archives: aprilie 2020

“Coronavirusul şi economia de urgenţă” (Newsmax)

Articolul meu din Newsmax: “Coronavirus şi economia de urgenţă

În acest moment, guvernele încearcă să injecteze afacerile și oamenii de afaceri cu oxigen financiar pe perioada pandemiei. Dar aceasta nu va trece atât de repede. După estimarea mea, mai avem încă 12-18 luni până când se va stinge. Dar mai important, când se va termina, oamenii se vor schimba dramatic; nu vor dori să revină la vechiul mod de viață.

Un graffiti din Hong Kong spune: „Nu putem reveni la normal, deoarece normalul a fost în primul rând, problema”. Cât de adevărat! Unele afaceri își vor reveni, dar multe nu, pentru că erau redundante. Să începem să le resuscităm nu este altceva decât o pierdere de bani pentru contribuabili. În loc să irosească resursele, guvernele ar trebui să declare o „economie de urgență” și să înghețe totul până se va depune praful. După câteva luni, va fi mai ușor să vedem ce să păstrăm și de la ce ar trebui să ne luăm rămas bun.

Așadar, primul lucru pe care guvernele trebuie să îl facă este să se asigure că toată lumea are hrană și adăpost. Fiecare familie ar trebui să obțină aceeași sumă pe cap de locuitor, iar acest lucru va atenua nevoia de numerar. Garanția hranei și a adăpostului pentru fiecare persoană este mult mai puțin costisitoare decât transferul de bani în conturile oamenilor. Astfel banii nu se vor irosi pe nevoi neesențiale.

Între timp, sectoarele de afaceri și finanțe ar trebui să fie puse în așteptare: Toate tranzacțiile, împrumuturile și plata împrumuturilor, totul și toată lumea ar trebui, pur și simplu, să ia o pauză.

Cu cât vom fi mai încăpăţânaţi în a nega debutul unei noi faze de dezvoltare a umanității, cu atât mai dureros se va impune ea asupra noastră. Dacă vă gândiți la schimbările sociale ca la o călătorie cu trenul, atunci trenul a părăsit deja peronul, în drum spre o nouă stație și nu se va opri până nu vom fi ajuns acolo.

Atenuând tranziția

Intenția mea nu este să intimidez pe cineva. Dimpotrivă, vreau ca tranziția necesară, pe care trebuie să o suferim toți să fie cât mai lină, rapidă și plăcută. Umanitatea a suferit destul; nu este nevoie să adăugăm o agonie inutilă.

Pentru a ne ajuta să atenuăm schimbarea, ar trebui să suplimentăm furnizarea de alimente și adăposturi, să furnizăm informații despre procesul care se desfășoară în întreaga lume. Mulți oameni simt deja că natura întinerește rapid, de când ni s-a spus să rămânem acasă. Ne dăm seama că am făcut prea mult rău și că nu putem continua pe acest drum.

Acum ar trebui să extindem această înțelegere, la relațiile dintre noi. Rea voinţa noastră, a unuia față de celălalt, ne-a costat mult mai multă durere și sănătate decât coronavirusul. Mai rău încă, ne-a făcut să nu ne pese de ceilalți și, în aceeași măsură, nici de natură. Atunci când creştem oamenii într-o mentalitate de “care pe care” nu este de mirare că la fel este tratată și natura.

Prin urmare, vindecarea trebuie să înceapă cu noi.

Odată ce vom afla cât de dependenți suntem unul de celălalt, nu ne vom mai trata unii pe alții ca niște dușmani. Ne vom da seama că urmărindu-ne reciproc binele, ne vom crește propria noastră bunăstare și nimic nu ne învață această lecție mai bine decât COVID-19.

Încetinirea noastră obligatorie nu este fără scop; ci ca să reflectăm asupra vieții noastre și a sensului ei. Acum, că forța majoră a oprit consumerismul, avem timp să ne întrebăm în primul rând de ce am avut nevoie de el și cine a avut de câștigat din toate acestea. Cu siguranță nu noi.

Trăim în amurgul unei epoci și în zorii alteia. Cea nouă încă nu a răsărit, dar dacă învățăm să lucrăm de bună voie umăr la umăr pentru a o construi, ea se va ridica și va străluci peste o nouă umanitate.

Armele vor rugini

Din pagina mea de Facebook Michael Laitman 4/18/20.

Coronavirusul este începutul unei schimbări în bine. Limpezirea aerului și a apei, noile noțiuni apărute în mintea liderilor despre armistițiul mondial și venitul de bază universal, indică faptul că vântul schimbării suflă în lume și mulți îi răspund.

Este posibil să nu simțim încă, dar timpul războaielor și al armelor a trecut. Nu vor dispărea dintr-o dată, ci treptat, cu toate acestea suntem deja în pragul unei noi ere în care armele vor rugini și se vor dezintegra.

Copiii noștri vor înţelege că lumea este integrală, rotundă, iar schimbarea are loc. Ei vor ști că nu poți acționa cu rea voință și nici să nutrești gânduri rele faţă de alții, fără să plătești un preț pentru asta.

Lumea pentru care ne pregătește COVID-19  este una în care oamenii au tot ceea ce le este necesar, sunt împăcați cu ei înșiși și unii cu alții, iar natura îi tratează cu bunătate. Este o lume a responsabilităţii și grijii reciproce. Tot ce trebuie să facem este să accelerăm apariția sa, deoarece cu cât va veni mai devreme, cu atât mai repede va dispărea virusul.

Dacă vrem să fim sănătoși

Coronavirusul ne împrăştie în toate părțile și spune: „Dacă doriți să fiți sănătoși, nu puteți fi în contact unul cu celălalt. Nu vă apropiați la mai puţin de doi metri, păstrați distanța!”

Însă în acest fel multe locuri de muncă nu vor mai putea să existe iar societatea umană nu va mai funcționa normal: țara, familia și lumea. Ce trebuie făcut?

Vă puteți apropia unul de celălalt, dar numai dacă doriți binele aproapelui vostru. Dacă mă apropii de altcineva fără să-l folosesc, ci în beneficiul lui, atunci voi începe să văd că virusul nu este contagios, nu ne separă, ci ne permite să ne conectăm. Virusul începe să ne infecteze și să provoace boli între noi, doar pentru că ne apropiem unul de celălalt conduşi de propriul interes și dorind să-i folosim pe ceilalți.

Contradicția constă în faptul că, din punctul de vedere al naturii toți suntem conectați unul cu celălalt, dar propria noastră natură interioară respinge această dependență reciprocă și recunoaște doar conexiunea în beneficiul propriu. Dacă dorim să ne unim pentru beneficiul comun, astfel încât toată lumea să fie fericită, virusul nu va interfera cu noi. Dimpotrivă, va deveni util și va întări conexiunea dintre noi.

Cu toate acestea, dacă nu ne schimbăm, să nu vă așteptați ca virusul să ne permită să ne apropiem unul de celălalt și să găsim un vaccin împotriva lui. Până la urmă, dacă ne întoarcem la vechea cale, de ce a mai apărut?

Virusul ne va părăsi doar dacă ne schimbăm atitudinea față de natură.

Arată că egoistii ca noi nu ar trebui să se apropie unul de celălalt și ne trimite acasă în carantină. Ne oferă o oportunitate de a ne familiariza cu o nouă realitate.

Coronavirusul spune: „Crezi că ar trebui să deschidem tot mai multe noi afaceri? Greșit! Nu mai faceţi ravagii în lume, nu mai otrăviţi aerul și apa. Trebuie să construiți o viață nouă, într-un mod nou.”

În natură, există o formulă de echilibru între toate părțile sale. O putem vedea în toate legile naturii: fizice, chimice, biologice și zoologice. Toate legile se bazează pe echilibrul forțelor pozitive și negative, plus și minus, binele și răul, dăruirea și primirea.

Prin urmare, nu vom putea face nimic împotriva coronavirusului. Am traversat linia roșie, scoţând natura din echilibru, am poluat oceanele și atmosfera. Tot ceea ce oamenii au atins cu mâinile lor murdare este murdărit. Trebuie să ne corectăm atitudinea față de natură și față de cei din jur.

Nu cred că există o soluție rapidă. Cel mai probabil, coronavirusul va rămâne multe luni între noi. Există mai multe modalități de a rezista: introduceți o carantină generală, așa cum s-a făcut în majoritatea țărilor sau continuați cu viața ca de obicei și să sperăm că epidemia se va încheia de la sine, așa cum au decis să procedeze în Suedia.

Cu toate acestea, singura metodă eficientă este schimbarea naturii omului, a atitudinii noastre față de natura generală, față de lumea minerală, vegetală și animală, și mai ales față de relațiile dintre oameni.

Umanitatea trebuie să existe ca parte integrantă a întregii realități, adică să acționăm în beneficiul ei în loc să distrugem bietul nostru Pământ. Cu toții va trebui să învățăm cum să tratăm natura ca un organism viu și să menținem echilibrul, prin formule clare.

Scopul coronavirusului este de a schimba natura umană.

La urma urmei, ființele umane sunt singurul element cu adevărat dăunător din natură. Noi suntem singurii în dezechilibru cu natura.

Ființele umane au libera alegere și nu sunt controlate de instincte naturale aşa cum sunt materia minerală, plantele și animalele. Acesta este motivul pentru care trebuie să ne controlăm singuri, iar acest lucru nu a fost făcut în nicio țară. Prin urmare, virusul încă nu va dispărea.

Ce ar trebui să facem pentru ca virusul să dispară? Este foarte simplu. Natura este un sistem integral, în care toate părțile sunt conectate și se sprijină reciproc. Umanitatea trebuie să devină și ea o parte a acestui sistem care sprijină, leagă, echilibrează și promovează o integrare tot mai mare a tuturor elementelor naturii. Aceasta este responsabilitatea noastră, ca ființe umane.

Avem o mare putere și trebuie să tratăm natura cu grijă, ca pe o mamă, ca pe un sistem integral perfect. Dacă facem acest lucru în mod conștient și cu înțelegere, vom trăi fericiți. Dacă nu, vor veni noi virusuri, unul după altul, până când ne vor șterge de pe pământ.

Din KabTV  “Perspectiva globală” 4/10/20

Cu ce dorințe lucrăm?

Întrebare: Ce dorințe ar trebui să conectăm împreună: dorințe pentru spiritualitate sau orice dorințe?

Răspuns: Numai pentru spiritualitate. Dorințele rămase nu ne interesează. Acestea sunt toate diferite. Și de ce ne-ar păsa de ele?

Ai câteva aspirații în viață; de exemplu, să devii muzician sau cizmar. Nu conteaza. Îmi pasă doar de atitudinea ta față de Creator. Doar cu această intenție, cu această dorință a ta, vreau să fiu în apropiere. Și toate celelalte dorințe nu mă preocupă pentru că toate sunt corporale.

Nu mă interesează ce faci: familie, muncă, hobby-uri. Pentru mine, un singur lucru este important: scopul tău față de Creator și scopul meu față de Creator. Dacă le combinăm, vom deveni mai puternici și vom fi mai aproape de a primi lumina superioară de la El.

 Întrebare: Dacă cineva din acest lanț nu dorește să-l dezvăluie pe Creator, atunci acest lucru poate afecta întregul sistem complet?

 Răspuns: Nu. Aceste dorințe nu pot afecta sistemul. Desigur, pot fi persoane aleatorii între noi, dar nu le afectează pe celelalte, deoarece fiecare persoană se conectează în funcție de dorința sa. Și dacă nu au o dorință reală de spiritualitate, atunci nu par să se conecteze la noi. Ele există în forma lor animală, dar în spiritualitate, nu sunt cu noi.

 Întrebare: Există dorințe spirituale mai puternice și mai slabe. Se absorb reciproc?

Răspuns: Nimeni nu absoarbe nimic sau pe nimeni, deoarece toate dorințele sunt complet diferite. Sunt diferiți unul de celălalt. Singurul lucru pe care îl pot face este să se conecteze împreună.

Din „Fundamentele Cabalei” din KabTV, 16/02/20

Victorie asupra umanității

Coronavirusul ne-a omorât fundamentul egoist și ne aduce mult mai aproape unul de celălalt. Ne-a condus pe toți la aceeași stare: toată lumea stă acasă, fără serviciu și nu știm ce se va întâmpla mâine sau ce ne va aduce ziua de azi.

Întreaga lume, întregul glob, miliarde de oameni, se află într-o singură stare în ceea ce privește prezentul și viitorul.

Coronavirusul ne plasează pe toți într-o singură comunitate, un singur sistem. Acesta nu este doar un virus, ci un spirit special, care își are rădăcina în mintea și simțurile noastre și scoate noroiul din noi. Deodată începem să ne înțelegem și să ne simțim reciproc, să simțim apropierea dintre noi. Este ușor pentru noi să vizualizăm orice afecțiune ce s-a manifestat la alţii.

Uite ce a făcut acest virus, cât de abil funcționează. Într-o singură clipă, în doar câteva săptămâni, a construit o nouă umanitate din noi. Desigur, încă sperăm să ne întoarcem la ce a fost, crezând că această pandemie se va încheia, dacă nu azi, mâine.

Dar carantina s-ar putea să dureze încă câteva luni, iar când vom ieși din ea, ne vom găsi într-o lume nouă, într-o nouă umanitate, printre oameni noi cu o mentalitate diferită, percepție diferită și atitudine diferită.

Totul va fi diferit.

Acest virus ne va spăla, ne va curăța toate prostiile din cap, ne va întoarce la familiile noastre. Ne va învăța să rămânem acasă în loc să ne mutăm din loc în loc. Ne vom obișnui cu o viață nouă. Trebuie să mulțumim virusului pentru că a făcut această treabă.

Desigur, vedem că, coronavirusul aduce moarte și suferință. Dar la scara întregii omeniri, se realizează astfel de schimbări utile în societate, care anterior păreau posibile doar cu prețul loviturilor și al războaielor teribile. Când vom rezuma modificările aduse de virus în viețile noastre, vom înțelege că acesta este un mesager de sus.

Pentru prima dată în istorie, un virus minuscul face astfel de schimbări simultan în întreaga lume, în întreaga umanitate. Și face asta în ciuda întregii noastre dezvoltări moderne, comunicare globală, înțelegere și cunoștințe. Dar uitați-vă cum s-a ocupat de noi. Într-o clipă, toată lumea s-a predat și a acceptat termenii săi. Există vreo altă forță în natură capabilă de asemenea acțiuni?

Din prima parte a Lecției zilnice de Cabala 4/1/20, Lecția privind subiectul Pesah

O viață nouă # 1209 – Rădăcina diviziunilor sociale în Israel

O viață nouă # 1209 – Rădăcina diviziunilor sociale în Israel

 Dr. Michael Laitman în conversație cu Oren Levi și Nitzah Mazoz

Diviziunea socială este mai puternică în Israel, deoarece fiecare israelian se simte liber, egal cu ceilalți și are o dorință din ce în ce mai mare de a primi, un ego mare. Israelienii sunt un popor cu gâtul dur, care nu se tem de pedeapsă. Cei mai mari dușmani ai noștri suntem noi din cauza urii dintre noi. Conform rădăcinii noastre, nu putem exista decât dacă atingem o tendință de conectare. Dacă nu avem grijă de diviziunea periculoasă dintre noi, națiunea se va dezintegra și ne vom împrăștia în toate direcțiile.

Din  programul de pe KabTV„O Viața nouă # 1209 – Rădăcina diviziunilor sociale din Israel”, 3/3/20

 VideoPlay Now | Download    AudioPlay Now | Download

Toţi ies din Egipt

Anul acesta, din cauza pandemiei de coronavirus, nu vom putea ține Seder Pesah cu o mie de invitați ca în anii precedenți. Sper că acest lucru este foarte asemănător cu starea poporului Israel când a părăsit Egiptul, care era și el în întuneric, în timp ce erau deconectaţi unul de celălalt.

Au înțeles că trebuie să se conecteze, dar încă nu au găsit puterea în ei înșiși pentru asta. Și suntem în aceeași stare și sper cu adevărat că, deoarece toţi stau în colțul lor, fiecare va simți că o forță superioară ne-a despărțit și ne-a zdrobit. Suntem foarte depărtaţi și nu ne simțim unul pe altul.

Virusul acționează pentru a ne explica cine suntem cu adevărat, astfel încât să ne putem ridica deasupra acestui virus cu ajutorul forței superioare. Creatorul ne va uni și ne va corecta, și vom merge înainte către pământul liber, ferit de dorința noastră egoistă. Acolo ne vom uni toți, împreună cu Creatorul, într-o singură contopire: Israelul, Tora și Creatorul sunt unal. Să sperăm că se va întâmpla asta

Lumea exterioară și calitățile interioare sunt din ce în ce mai apropiate unele de altele: bărbați, femei, copii – toţi ies din Egipt. Sper cu adevărat că o vom face în această seară. Pregătiți-vă interior, pentru exod.

Și nu contează ce avem pe masă, principalul lucru este în inimile noastre: cât de mult vrem să ieșim din egoismul nostru, să ne ridicăm deasupra lui și să unim ceea ce am scos din Egipt, astfel încât să ne adunăm sufletul strălucitor. Vă doresc Pesah fericit, adică drumul măreţ de a ieși împreună din egoism.

Din partea a doua a  Lecţiei zilnice de Cabala 4/8/20, Scrierile lui Baal HaSulam, „Introducere la cartea Zohar”

Sărbătoarea Pesah din puncte de vedere diferite

Întrebare:  Care este diferența dintre explicația Cabalistă a lumii noastre și a sărbătorii de Pesah, față de opiniile obișnuite?

Răspuns:  Există mai multe niveluri de explicație a existenței ei, a creării ei,  adezvoltării, a scopului și sarcinii umane din ea. De exemplu, putem spune că sărbătoarea de Pesah este:

  1. perioada istorică a sclaviei oamenilor din Egipt,
  2. vorbește de „sclavia” omului în egoismul său, Egipt, Faraon,
  3. vorbește despre dezvoltarea creației, a dorinței, sub influența Creatorului, lumina și absența ei, sub influența întunericului, a Egiptului, a Faraonului.

La diferite niveluri puteți spune că este vorba despre:

  1. performanța mecanică a ritualurilor, care sunt denumite în mod obișnuit porunci,
  2. împlinirea psihologică a poruncii „iubește-ţi aproapele tău, ca pe tine însuți”, ca o regulă generală (klal) a Creatorului, care include toate celelalte reguli, așa cum se spune în Tora: „Iubirea aproapelui tău este legea generală a Torei“,
  3. efectul Cabalist al luminii superioare asupra lumilor și prin ele asupra sufletelor care trec prin etapele dezvoltării lor spirituale, ale corectării.

Pesah înseamnă sfârșitul puterii Faraonului

Pesah marchează exodul din egoismul nostru, legea naturii pământești, materiale, a Faraonului nostru. Faraonul deține întreaga persoană sută la sută, cu excepția unui singur gând, singurul punct din inimă care ne conectează cu Creatorul.

Trebuie să ne îndreptăm către Creator prin acest punct și să-i cerem să ne tragă cu celălalt capăt al frânghiei din puterea Faraonului.

Pandemia coronavirusului, carantina în casă, condițiile extreme experimentate de un individ astăzi, aceasta este tocmai perioada anterioară exodului din Egipt și, ne pregătim să părăsim sclavia egipteană pentru a ieși din puterea dorinței de primire, cea care ne desparte, spre unificare.

Când începem să ne simțim unitatea, înseamnă că am părăsit Egiptul și am ajuns în țara lui Israel, spre o dorință îndreptată direct către Creatorul, Isra-el (Iașar-El).

Egiptul este starea noastră actuală în care fiecare se află în egoismul său. Dar există țara lui Israel, o dorință îndreptată direct către Creator. Trecerea de la Egipt la țara lui Israel, de la o dorință la alta, se numește exodul din Egipt și constă în mai multe acțiuni.

Să sperăm că vom face această tranziție în curând și că dorința noastră va fi îndreptată către Creatorul din interiorul vasului numit suflet, așa că vom fi demni să vedem, să simțim și să trăim într-o altă etapă a vieții – pe cel mai înalt pământ.

Fiecare dintre noi vrea să iasă din Egipt, din egoismul său, pentru a părăsi vechea abordare a vieții, care ne obligă să ne gândim și să ne pese doar de noi înșine. Până la urmă, aceasta este natura mea, m-am născut și am trăit cu ea. Dar punctul din inima care se trezește în mine mă cheamă să abandonez egoismul.

Întâi vreau să părăsesc o lume și să intru în alta doar ca să pot face lucrurile mai bune pentru mine. Dar pe drum încep să înțeleg că trecerea de la o lume la alta, de la Egipt la țara lui Israel, este o ascensiune de la un nivel la altul.

Egiptul înseamnă grijă pentru sine iar Israel înseamnă grijă pentru Creator, oferindu-i „plăcere”. Și pentru ca eu să mă duc într-adevăr la Creator și să nu întorc totul în favoarea mea, Creatorul îmi dă un semn: Dacă mă gândesc la binele celorlalți, atunci sunt direcționat către Creator.

Creatorul a rupt intenționat în multe părți dorința pe care El a creat-o, pentru a ne arăta că fiecare dintre noi se gândește doar la sine. Dar, dacă vreau să aspir către Creator, trebuie să mă gândesc la ceilalți și, gândindu-mă la ei voi ajunge să mă gândesc la Creator.

Atunci voi deveni precum Creatorul, asemănător cu El: Creatorul se gândește la mine sută la sută, iar eu, printr-un procent din dorințele mele, mă gândesc la El. Pe măsură ce acest procent crește, mi se revelează Creatorul și încep să Îl simt, să mă apropii de El și mă unesc cu El, între noi apare o legătură.

Pe măsura legăturii mele cu umanitatea, cu societatea, mă orientez mai bine către Creator și Îl. Acesta este întregul proces de ieșire din Egipt. Pe această cale parcurgem multe schimbări, multe puncte de control, despre care vorbește în Tora.

Metodologia științei Cabala constă în călăuzirea unei persoane prin toate aceste etape de la egoismul său primordial, de bază, până la asemănarea sută la sută cu Creatorul, ceea ce se numește sfârșitul corecției.

Ne îndreptăm deja pe această cale. Într-adevăr, la început nu am înțeles deloc că suntem în strânsoarea egoismului, dorința noastră de plăcere. Dar treptat am avansat și astăzi simțim deja că grupul de studiu este un mijloc de găsire a Creatorului și că egoismul, care se numește Faraon, ne domină.

Pentru a transforma egoismul în dăruire, trebuie să evadăm din el și asta se numește exodul din Egipt, ieșirea se face cu ajutorul Luminii Reformatoare, Tora.

Când dorința se transformă de la primire la dăruire, înseamnă că fac trecerea mea din Egipt în țara lui Israel. Pe parcurs sunt multe schimbări, multe stații intermediare.

Din prima parte a Lecției zilnice de Cabala din 31/03/20 – „Pesah (Trecerea)”

 

În căutarea remediului pentru virus

Coronavirusul ne transmite faptul că nu toate activitățile noastre sunt realmente necesare și că toată viața noastră a fost orientată în direcția greșită. Educația pe care am primit-o și pe care o transmitem azi copiilor este incorectă. Trebuie să înțelegem că lumea este obligată să existe într-un mod nou: pe baza unificării.

Putem ajunge acolo folosind metoda cabalei. Forța superioară ne transmite în mod intenționat diverse obstacole pentru a ne abandona activitățile artificiale și a începe să ne construim o viață nouă în care să nu existe nicio diferență între lumea aceasta și cea spirituală. O viață în care dispare diferența dintre viață și moarte, cu alte cuvinte, în care nu va mai exista moartea. Moartea va mai exista doar pentru dorința de a primi – astfel o vom percepe.

Sunt sigur că vom reuși. Principalul lucru este să progresăm în fiecare zi prin înțelegere, cunoaștere, o conexiune bună între noi și să ridicăm la Creator dorințele umanității. Chiar dacă cererile lor vin din teama de coronavirus, le vom absorbi dorințele, le vom ridica la Creator și-I vom cere Lui medicamentul.

Pentru mine nu contează ce medicament va dărui Creatorul, nu-I spun ce leac ar trebui să fie: nici pentru virus și nici pentru egoismul nostru. Vom descoperi că este unul și același medicament – în afară de egoismul nostru, nu mai există nicio altă pestă. Doar că astăzi apare în fața noastră sub forma unui virus.

Din partea a treia a Lecției zilnice de cabala 3/31/20, “Arvut