Daily Archives: 17 octombrie 2023

În vremuri de încercări grele

239Întrebare: Lucrurile care se întâmplă sunt destinate în mod intenționat pentru Bnei Baruch global, sau pentru poporul lui Israel, sau pentru întreaga lume?

Răspuns: Pentru toată lumea, în măsura în care toată lumea participă la mișcarea mondială și la dezvoltarea acesteia.

Întreaga umanitate este conectată într-o singură dorință de a primi care suferă treptat transformarea ei, o schimbare de la dorința de a primi la dorința de a dărui sub influența Creatorului.

Prin urmare, nu pot să-mi imaginez altă stare decât aceea de a fi conectați unul cu celălalt și de a apela la Creator, de a-L convinge să ne schimbe intențiile spre dăruire, iubire și conexiune.

Întrebare: Să presupunem că noi Bnei Baruch, ca niște copii cuminți ne comportăm corect și ne unim în modul cerut. Cum ne putem imagina această conexiune corectă?

Răspuns: Ca o stare în care întregul grup mondial este inclus în Creator.

Din Lecția zilnică de Cabala 10/9/23, „A deveni mai puternic în Nu există nimeni în afară de El”

Înțelegeți Creatorul

528.03Întrebare: Dacă ne unim în cel mai mic mod și construim această stare, ni se vor da încercări și mai mari până la corectarea finală?

Răspuns: Da, fireşte. Egoismul nostru va crește; ni se vor da circumstanțe mai stricte pentru a ne ridica deasupra lor în garanţie reciprocă.

Întrebare: Oamenii complet corectați sunt absenți din această realitate; renunță la ea?

Răspuns: Nu, sunt chiar deasupra ei.

Întrebare: Cum ne creștem sensibilitatea?

Răspuns: Dacă studiem, citim și discutăm împreună, avem ocazia să-L înțelegem mai mult pe Creator din faptul că ne înțelegm reciproc.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 9/10/23, „Devenind mai puternic în Nu există nimeni în afară de El”

Forța unității

528.01Întrebare: Ce înseamnă că forța unității înclină întreaga lume de partea meritului? Cum se întâmplă asta în grupul de zece?

Răspuns: În primul rând, trebuie să realizați conexiunea între voi. Și atunci forța voastră de unitate, pe care o veți realiza împreună vă va dezvălui pe Creator, vă va dezvălui lumea superioară și veți vedea cum funcționează cu adevărat totul.

Întrebare: Care este începutul formei senzoriale a sentimentului de conexiune în grupul de zece?

Răspuns: O singură dorință și un singur scop

Lecția zilnică de Cabala 11/10/23, „Să devii mai puternic în Nu există nimeni în afară de El”

Cu condiția apropierii dintre noi

592.02Întrebare: Ca animale, ne putem lupta între noi, ne putem teme. Dar cum putem ridica importanța și măreția Creatorului astfel încât să ne despărțim de animalul din noi, să simțim că Creatorul este cel mai important lucru pentru noi și astfel vom pune pe primul loc ceea ce vrea El de la noi în loc de ceea ce-i este teamă animalului din noi?

Răspuns: Putem realiza totul numai prin conexiunea noastră. Cu cât ne conectăm mai strâns, cu atât vom atinge o înălțime mai mare. Nu va fi nimic de care să ne fie teamă, totul va fi aranjat perfect și bine. Dar asta numai cu condiția apropierii dintre noi.

Întrebare: Cum putem vedea unde lipsește încă această apropiere?

Răspuns: Verifică-te în grupul de zece; toată lumea ar trebui să o facă și veţi vedea că totul va fi bine. Totul va fi grozav! Nu se va întâmpla nimic rău!

Din Lecția zilnică de Cabala 10/7/23, „Evenimente actuale în Israel”

Cereţi corectare de la Creator

294.2Întrebare: Ce se întâmplă în lume? Se pare că anii pașnici s-au încheiat, că vremea păcii a ajuns la sfârșit. Încotro se îndreaptă lumea?

Răspuns: Lumea se îndreaptă spre conștientizarea propriei sale mizerii, a păcatului, a urii reciproce și relații egoiste unul cu celălalt. În cele din urmă, toate acestea ne ajută să ne ridicăm capul și să cerem corectare de la Creator. Corectare!

Întrebare: Există o parte a umanității care este împotriva lumii civilizate normale, împotriva ordinii existente în lume. Deci, ce fel de corectare ar trebui să cerem?

Răspuns: Depinde de fiecare. Trebuie neapărat să încercăm să explicăm oamenilor că totul depinde doar de atitudinea lor bună unul față de celălalt. Acest lucru sună naiv, dar în principiu, pe măsură ce studiem descoperim câ toate forțele bune ale naturii, care ele singure ne pot transforma în oameni normali, se bazează pe asta.

Întrebare: Deci, corectarea va avea loc, iar aceste forțe ne vor transforma în oameni normali? Vor deveni vecinii normali și vor spune: „Îi iubim pe frații noștri din Israel”? Se va întâmpla asta în acest fel?

Răspuns: Da, cu siguranță.

Întrebare: Și ce ar trebui să facem pentru asta? Să cerem teroriștilor care trag în tine să-și dea seama?

Răspuns: Desigur. Astfel încât, în primul rând să ne dăm seama că un viitor bun depinde de bunele relații dintre noi. Trebuie să fim mai aproape unii de alții în inimile noastre, atât prietenii din grupul de zece, cât și în întreaga lume. Cel puțin între prieteni din grupurile noastre de zece.

Din Lecția zilnică de Cabala 10/7/23, „Evenimente curente în Israel”

Cum putem aduce toate dorințele într-una singură?

282.01Întrebare: Există diferențe în nivelul nostru de dorinţă de a-L atinge pe Creator. Sunt prieteni care vor să avanseze rapid și să-și dedice toată viața căii, în timp ce alții au o dorință mai puțin puternică. Cum putem combina aceste dorințe într-una singură?

Răspuns: Toate acestea se întâmplă numai pe baza unităţii.

Ce este interesant la unitate? Sunt sute și mii de oameni cu limbi și mentalități diferite, dar atunci când se unesc, ei obțin calități noi și niciunul dintre ei nu rămâne ceea ce era înainte.

La fel cum de exemplu, există o mare diferență între a crește un copil printre oameni care îl vor influența sau să-l laşi în pădure să crească singur. Este clar că nu va ieși nimic din el.

La fel este și aici. Trebuie să ne influențăm constant unul pe celălalt și să dăm exemplu. Dacă la un moment dat dau un exemplu prietenilor mei, atunci în clipa următoare ei mă influențează. Aici se află progresul nostru.

În măsura în care ne gândim la alții, în aceeași măsură și cu această forță Creatorul se gândește la noi.

Din Lecția zilnică de Cabala 29/09/23, „Pregătirea pentru deschiderea inimii la Congres”

 

Nu vă fie rușine de natura voastră

583.01Întrebare: Simt inimile prietenilor mei, dar inima mea este ruptă în bucăți. Mă tot ciocnesc de zidul egoismului când încerc să o deschid. Simt o rușine teribilă la gândul că dacă îmi deschid inima, toată lumea va vedea că există critici, judecăți și tot felul de prostii.

Răspuns: Deci, care este marea problemă? În primul rând răspunsul obișnuit la aceasta este: „Du-te la Creatorul care mi-a creat inima în acest fel, plânge-te Lui.” Prin urmare, atunci când o persoană își dezvăluie inima rea, nu ar trebui să-i fie rușine și să se ascundă.

El trebuie să încerce să se ridice și să-i ceară Creatorului să corecteze în general, ceea ce a făcut Creatorul Însuși. Avem tot dreptul să ne întoarcem la El și să-I cerem ca El să ne corecteze inimile.

Știința Cabala este construită pe faptul că ne unim pentru a cere și a ne ruga pentru corectări. Și Creatorul spune inițial: „Am creat înclinația rea și am dat Tora pentru a o corecta”.

Ce înseamnă „Tora pentru a o corecta”? Aceasta este cea mai înaltă lumină pe care o putem atrage și care ne va corecta; numai ea poate face asta. Iar sarcina noastră este să ne descoperim greșelile și răul și să cerem ajutor Creatorului. El așteaptă în mod special să-L implorăm, pentru că în acest caz ne vom apropia de El.

Toată lumea Îi poate ruga pe Creator, iar El îi aude pe toți, dar noi trebuie să-L împingem la acțiune doar din grup. Sunt mii de oameni la convenție și prin urmare, atunci când cereţi și vorbiți, vă conectați unul cu celălalt și vă uniți într-o inimă comună.

În viața obișnuită, acționăm în grupurile de zece. Și dacă cei din grupul de zece sunt uniți, asta Îl poate influența pe Creator astfel încât El să-i schimbe pe fiecare dintre prietenii din grup. Mult succes!

Din prima parte a Lecției din Convenţia Internaţională de Cabala “Deschiderea inimilor” 30/9/23, Lecția 1 „Munca este în principal în inimă”

“O rugăciune dintr-o inimă frântă” (Quora)

Dr. Michael LaitmanMichael Laitman, pe Quora: “O rugăciune dintr-o inimă frântă“

Inima poporului Israel încă doare din cauza evenimentelor tragice din 7 octombrie 2023. Este o durere resimțită adânc în interior, care pătrunde în aerul pe care îl respiră. Așa cum a proclamat odată cabalistul Menachem Mendel din Kotzk, „Nimeni nu este complet atunci când inima sa este în bucăți”. O inimă frântă este extrem de sensibilă la propriile fracturi. Tânjește cu fervoare la restaurare, să devină din nou întreagă.

O inimă frântă este ca o carte deschisă, vulnerabilă și expusă. Observă chiar și cele mai slabe impurități care trec prin ea și poate regreta acele momente în care lasă acele impurități să treacă pe lângă ea.

Diviziunea puternică a poporului Israel de-a lungul anului, exprimată în protestele și demonstrațiile constante s-a spulberat odată cu tragediile din 7 octombrie. Astăzi, cu inima frântă ei pot implora în mod natural vindecarea.

Rugămintea este simplă: să nu treacă prin inimile noastre gânduri neplăcute, să nu intre nicio prostie și să nu dăm dovadă de dispreț sau aroganță în interacțiunile noastre.

Făcând acest lucru, ne apropiem mai mult de echilibru cu legile fundamentale ale naturii – legile iubirii, dăruirii și conexiunii – pentru că, dacă nu dorim să ne aliniem unitatea noastră cu unitatea totală care există în însăși natura, atunci avem o bază șubredă pentru unitatea noastră.

Cum ne putem alinia unitatea noastră cu unitatea naturii? Este prin dezvoltarea constantă a însăși rugăminții noastre de a ne repara inimile frânte pentru a ne uni ca unul.

În starea noastră rănită se află o oportunitate imensă: să cerem vindecare, să ne rugăm pentru unitatea tuturor, astfel încât să putem sta ca o singură entitate armonioasă – o națiune legată împreună „ca un singur om cu o singură inimă”.

Sper ca această rugăminte dintr-o inimă frântă să ne însoțească de acum încolo și că, cu ajutorul ei, un sentiment pozitiv de unitate va lua formă nu numai în națiunea noastră, ci în întreaga lume.

Bazat pe Lecția zilnică de Cabala cu Cabalistul Dr. Michael Laitman din 12 octombrie 2023. Scris/editat de studenții Cabalistului Dr. Michael Laitman.