Daily Archives: 14 iulie 2025

Câștigând într-o bătălie personală cu Creatorul

232.03Întrebare: Care ar trebui să fie rezultatul corect al războiului cu înclinaţia rea? Ar trebui să pierdem, pentru ca în cele din urmă, Creatorul să ne ajute?

Răspuns: Nu, nu ar trebui să pierdem. Dimpotrivă, trebuie să încercăm să facem totul în acest război pentru a câștiga fiecare mică bătălie personală cu Creatorul.

Trebuie să ne imaginăm intrând deja în munca pentru Creator, fiind în conexiune cu El, și în același timp, cu forța impură care ni-L ascunde pe Creator și nu vrea să fim constant conectați cu El.

Dacă începem să ne imaginăm toate acestea în acest fel, atunci chiar și o astfel de stare neutră va fi deja un bun punct de plecare pentru noi.

Din partea a 2-a a Lecţiei zilnice de Cabala 20/06/2025, “Câștigarea Războiului”

Un purtător de informații spirituale

938.04Întrebare: Ați spus în repetate rânduri că, în esență, răspunsurile dumneavoastră nu oferă nicio soluție; sunt doar informații.

Răspuns: Da, există adevăr în asta, deoarece până când o persoană nu înțelege în interior aceste informații, nu le realizează și nu le simte, nu este purtătorul lor; este doar un ascultător. Nu înseamnă nimic, nu este a lui și nu poate lucra cu ele.

Dacă vorbim despre faptul că munca sa trebuie să fie interioară, atunci trebuie să găsească aceste informații în interiorul său. Prin urmare, toate cuvintele mele sunt destinate doar să îndrume căutarea unei persoane în direcția corectă.

Comentariu: Dar, în orice caz, dincolo de cuvintele pe care le spuneți, există un fel de forță pe care o transmiteți. Mulți oameni o simt.

Răspunsul meu: În mod firesc, transmit împlinirea mea interioară celorlalți, iar o persoană care vrea să fie aproape de calea noastră, de mine și de această idee, o primește. Începe să se zguduie în interior și o simte.

Întrebare: Ce anume transmiteți? Transmiteți experiență interioară, lumină sau forță?

Răspuns: Nu pot transmite lumina interioară unei alte persoane decât dacă am un ecran comun cu ea. Eu transmit doar lumina înconjurătoare. De aceea, oamenii simt ascensiuni, coborâri și unele mișcări interioare; dar acestea sunt doar din exterior, sub influența mea. Acestea nu sunt sentimentele personale ale unui om, în care simte lumina intrând, ieșind și lucrând în sufletul său.

Comentariu: Deci, în esență, omul vă ascultă și simte brusc: “Uau! Exact asta este! Simt despre ce vorbește.”

Răspunsul meu: Aceasta este psihologie. Despre ce vorbești tu este psihologie. Aceasta tot nu este lumină, nici Cabala, ci mai degrabă răspunsul emoțional al omuluii în inima și în mintea sa. Este o adaptare pământească obișnuită la ceea ce spun eu, dar nu este una spirituală. Pentru spiritual, trebuie să aibă o calitate similară cu a mea, un Kli.

Din KabTV “Am primit un apel. În interiorul cuvintelor răspunsului există și…”, 08.09.2010

Într-un singur gând cu toată lumea

234Întrebare: Dacă un prieten nu vine la lecţia de dimineață, ar trebui să mă raportez la el cu credință mai presus de rațiune și să cred că luptă împreună cu noi sau ar trebui să mă raportez la el în alt mod?

Răspuns: Cum se poate lupta cu tine dacă nu participă la lecții?

O lecție este ca un câmp de luptă. Când ajungem într-un loc, fie fizic, fie virtual, încercăm să ne imaginăm ca fiind uniți cu ceilalți. Și se dovedește că principalul lucru este să fim în gând împreună cu toată lumea.

A fi virtual pe câmpul de luptă nu înseamnă că dorm și visez să fiu cu prietenii mei. Înseamnă că mă văd pe mine și pe ei pe ecran și că intrăm cu toții în luptă chiar acum.

Din partea a 2-a a Lecţiei zilnice de Cabala 20/06/2025, “Câștigarea războiului”

Cum creăm nivelul de Nefeş în grupul de zece?

530Întrebare: Ați spus că ar trebui să încercăm să ne ținem de lumina de Nefeş și să nu cădem din ea. Cum putem crea această lumină între noi în grupul de zece pentru a o menține și apoi a trece la nivelul următor?

Răspuns: Încă nu știm cum să facem asta, dar ne vom strădui să urcăm, spre sentimentul guvernării Creatorului asupra noastră (aceasta se numește Nefeş). Când fiecare simte în sine acest nivel de conexiune cu Creatorul la nivelul de Nefeş, atunci vom putea începe să ne ridicăm la nivelul de Ruah, apoi la Neşama, și ulterior poate la Haya și Yehida.

Depinde de cât de mult își dorește omul să fie apropiat de prietenii săi, și prin intermediul lor, aproape de Creatorul care îi umple.

Din Lecția Zilnică de Cabala din 21.06.2025, “Câștigarea Războiului”

Gmar Tikun individual

243.04Întrebare: Se spune că odată ce Creatorul face un legământ de pace cu omul, nu mai există războaie pentru el. Este acesta punctul de intrare în spiritualitate sau este deja sfârşitul corectării?

Răspuns: Acesta este un sfârșit individual al corectării (Gmar Tikun). De fiecare dată când completăm corectarea la nivelul Nefeş, Ruah, Neşama, Haya sau Yehida, este ca și cum am face o pauză.

Stoarcem totul din noi înșine la fiecare stare, la fiecare nivel, și în acest fel, putem merge mai departe.

Dar această pauză la nivelul anterior este necesară, deoarece în cadrul fiecărui nivel și în cadrul tuturor nivelurilor există și Nefeş, Ruah, Neşama, Haya,Yehida de Nefeş și apoi NRNHY de Ruah, NRNHY de Neşama și așa mai departe. Așa funcționează.

Întrebare: Înseamnă că un Gmar Tikun individual începe de la cel mai scăzut nivel al lui Nefeş?

Răspuns: Desigur, de la Nefeş deNefeş.

Din Lecția zilnică de Cabala din 21.06.2025, “Câștigarea războiului”

Întrebări despre munca spirituală —239

294.2Întrebare: Putem spune că adevărata credință nu este credința mea în Creator, ci existența mea în credința Lui în mine?

Răspuns: Credința este o forță specială pe care o primim de sus. Ea ne împlinește dorinţele, care sunt esența fiecăruia dintre noi, și în această măsură ne putem îndrepta către Creator.

Întrebare: În războiul împotriva înclinaţiei rele, există o acțiune specială de “întoarcere” atunci când toată puterea, tăria și influența egoismului pot fi distruse. Ce este această acțiune?

Răspuns: În general, egoul nu este distrus. Este pur și simplu blocat de forța Creatorului, care ne influenţează și ne permite să ne ridicăm într-o oarecare măsură.

Din partea a 3-a a Lecţiei zilnice de Cabala 19/06/2025, “Câștigarea războiului”