Întrebare: De ce este autoritatea Creatorului percepută ca o povară grea care trebuie acceptată cu efort, ca un jug?

Răspuns: Pentru că autoritatea dăruirii este îndreptată împotriva dorinței noastre, împotriva egoului nostru. De aceea o percepem ca o sarcină grea, ca o povară.

În primul rând, trebuie să-mi organizez o rutină, una care să devină un cadru, o povară, astfel încât să lucrez „ca un bou la jug și un măgar la povară”. Trebuie să înțeleg că această muncă este neplăcută pentru „măgarul” meu (dorința – Homer, măgarul – Hamor). Îmi tratez natura ca un măgar, peste care eu, ca stăpân, vreau să pun o povară, un jug care să-l țină în frâu și să forțeze această forță – „boul” sau „măgarul” – să muncească.

Îi acopăr ochii cu ochelari de vedere, îi dau mâncare, creez atât restricții, cât și împliniri pentru a-l obliga să îndeplinească acțiunile de care am nevoie. În acest fel, nu-l ucid și nu-l pedepsesc, ci lucrez cu înclinația mea naturală într-un mod deliberat, orientat spre scop.

Nu eu sunt cel care face corectările, ci lumina. Eu doar fac toate pregătirile pentru ca „măgarul” meu să-și facă treaba exact așa cum este necesar, pentru ca lumina să-l poată influența. De aceea, îmi aduc controlul: frâiele, un jug, un căpăstru. Cel mai important, îi orbesc ochii, astfel încât să nu fie distras de nimic irelevant pentru calea cea dreaptă și astfel să vadă doar drumul din față.

Asta înseamnă să pui o povară pe măgar. Dar fac toate acestea spre propriul său beneficiu! Pentru că, după aceea, așa cum se spune: „Boul își cunoaște stăpânul și măgarul ieslea stăpânului său”. În aceste dorințe, corectate cu intenția corectă, primim în cele din urmă împlinirea.

Din Lecția zilnică de Cabala 10/11/11, Scrierile lui Baal HaSulam – Articole – Matan Tora [Dăruirea Torei]

Filed under: Intrebare si Raspuns, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Care este poziția Cabala față de necredincioși și faţă de oamenii religioși? Văd că păreţi să navigaţi constant între ei!

Răspuns: Ai dreptate.

Religia îl vede pe Creator similar cu o ființă umană, adică schimbător și dependent de acțiunile omului. Fiecare religie Îl prezintă atât pe Creator, cât și pe mesagerii Săi așa cum îi place. Sunt forțați fie să coexiste, fie să încerce să se distrugă reciproc, deoarece viziunea lor se bazează pe credință, ceea ce înseamnă că este imposibil de demonstrat. Cine este mai puternic are „dreptate”. Sau se comportă ca și cum ceilalți nu ar exista, fiecare în propria turmă.

Dar toți au un lucru în comun: Îl văd pe Dumnezeu tratând omul în funcție de modul în care acesta Îl tratează pe Dumnezeu și pe ceilalți. Adică, Dumnezeu se schimbă, uneori este furios, alteori plin de compasiune. Așa interpretează omul viața și soarta sa.

Așadar, Dumnezeu poate fi mituit, poți „plăti” pentru paradis sau Îl poți îmbuna astfel încât El să te trateze bine. Poți ispăși păcatele sau poți răscumpăra pedeapsa. Poți oferi milostenie pentru a alunga o lovitură a sorții. Totul este construit pe ideea că comportamentul exterior al omului schimbă atitudinea lui Dumnezeu față de el.

Ateii Îl tratează pe Dumnezeu ca pe natură, neschimbător și mecanic, și aceata nu are propria minte și plan, nu depinde de atitudinea noastră față de el, ci doar de acțiunile noastre „mecanice”.

Cabala vede natura și Creatorul ca fiind unul și același lucru. Dar El are inteligență, un plan, un scop. Are sentimente. Așadar, în procesul de dezvoltare (evoluție), El a creat ființa umană exact așa cum suntem noi: cu sentiment și minte, cu două sisteme opuse, ca un egoist care vrea să se bucure de fiecare moment al existenței. Ne-a creat în acest fel, astfel încât, folosind metoda Cabala și forțele naturii (lumina înconjurătoare), omul să se schimbe pe sine și să devină similar Creatorului.

Prin aceasta, omul câștigă adevărată independență (altfel este complet condus de natură și egoism și nu este liber), perfecțiune, eternitate și adeziune cu Creatorul (statutul Creatorului).

Creatorul din Cabala este neschimbător pentru că El este absolut, absolut bun și prin urmare, nu se poate schimba; Doar ceva mai puțin perfect poate deveni mai bun sau mai rău, dar nu absolutul.

Prin urmare, a te întoarce către Creator înseamnă, de fapt, a te întoarce către tine însuți și a te convinge de nevoia de a te corecta pentru a deveni asemenea Creatorului, modelul bunătății.

Așadar, ateii încearcă să refacă lumea, iar religioșii Îl imploră pe Creator, în timp ce cabaliștii se corectează singuri, și prin urmare, corectează lumea.

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Comentariu: Psihologii au realizat un studiu foarte interesant care a arătat că voluntarii implicați în activități caritabile se confruntă cu epuizare profesională mai mult decât oricine altcineva. Epuizarea emoțională, fizică și mentală este cauzată de stres. Aceștia suferă adesea de ceea ce se numește „oboseală a compasiunii”.

Răspunsul meu: Acest lucru se întâmplă din cauza neputinței complete de a face ceva peste propriul egoism. Omul își dorește în mod egoist ca acțiunile sale altruiste să reușească, dar în cele din urmă nu reușesc. Drept urmare, începe să urască totul.

El vede un zid în fața lui și vede cât de mult cerințele altruismului sunt opuse egoismului său, naturii sale. Și nu poate face nimic în privința asta.

Întrebare: Deci, ce este adevărata caritate care nu ar duce la epuizare profesională?

Răspuns: Adevărata caritate este atunci când omul lucrează pentru lume pentru a aduce lumea la perfecțiune, înțelegând pe deplin ce este acea perfecțiune.

Întrebare: Și ce este această perfecțiune?

Răspuns: Este doar în unificarea dintre oameni. În acumularea și dezvoltarea simţirii, a calității unificării, în indivizi și în națiuni. Abia dacă am văzut încercări de acest fel la scară largă.

Comentariu: Oamenii se unesc constant împotriva cuiva. Dar dvs. spuneţi că ar trebui să se unească pentru a unifica lumea.

Răspunsul meu: Da, asta nu s-a întâmplat niciodată și aceasta este adevărată caritate.

Din KabTV „Știri cu Dr. Michael Laitman”, 13.01.2020

Filed under: Intrebare si Raspuns, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Un mediu bun constă din Rav și prieteni. Dacă un elev nu aderă la învățător așa cum o face GE [Galgalta ve Eynaim] al celui inferior la AHP-ul celui superior, dacă omul nu se anulează în punctul său cel mai rafinat, pe care l-a descoperit în sine, punctul din inimă, și nu atașează acest punct la învățător, adică la opiniile și spiritul învățătorului, atunci nu are un loc de unde să primească spiritul vieții. Omului îi va lipsi forța care dezvoltă Reşimo, gena spirituală.

Această chestiune este foarte simplă: fie există o astfel de conexiune, fie nu există. Și o mare parte din ea depinde de ajutorul de sus și de norocul spiritual. Este determinată nu de circumstanțe externe, ci de eforturile interne depuse de om, împreună cu diverși factori legați de rădăcina sufletului său și de judecata prin care trece acest suflet.

Dacă nu există nicio legătură cu învățătorul, atunci, așa cum este scris în Șamati – Art.25 – ,,Lucrurile care pornesc din inima”: ,,Câtă vreme nu are nicio putere să judece lumea pe o scară a meritului, aceasta îl subjugă. El se amestecă împreună cu dorinţele celorlalţi şi este mânat asemenea unei oi de către cioban. Nu are nicio şansă, este silit să gândească, să vrea, să tânjească şi să ceară tot ceea ce majoritatea pretinde.”

Nu există nimic ce poate face omul împotriva acestui lucru. Chiar dacă este fizic aproape de învățător, care este pentru el ca începutul unei conducte spirituale ce coboară din lumea infinitului prin lanțul cabaliștilor, dacă nu se conectează la această conductă, nu primește hrană spiritual, și prin urmare, nu se dezvoltă.

În trecut, au existat cazuri în care un învățător creștea un singur elev. Dar în general, învățătorul își îngrijește elevii prin intermediul grupului, conectându-se la centrul acestuia.

Grupul, pentru învățător, este entitatea spirituală inferioară. Studentul care se poate conecta la centrul grupului, după ce a îndeplinit două condiții esențiale de anulare în raport cu grupul și conexiune cu prietenii, va putea să se conecteze la învățător prin intermediul acelui centru.

Învățătorul este numit Rav (mare) deoarece el este Parţuf-ul superior, gradul superior, în raport cu studenții. În măsura în care un student se anulează față de centrul grupului, el primește, prin conexiunea cu ceilalți, un vas în care poate absorbi gândul și realizările spirituale ale învățătorului.

Dar această anulare trebuie să fie totală, din adâncul inimii și al sufletului în tot ceea ce ține de calea spirituală și autoritatea asupra propriului egoism.

Din Lecția zilnică de Cabala 11/10/13, Scrierile lui Baal HaSulam – Șamati – Art.25-“Lucrurile care pornesc din inima”

Filed under: Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Suntem capabili să realizăm o clarificare între sfințenie și Klipa? Sau este munca noastră să-L atragem pe Creator în această clarificare?

Răspuns: Trebuie să-L implicăm întotdeauna pe Creator; altfel nu vom putea simți corect unde ne aflăm, în ce direcție ne îndreptăm sau ce ne influențează.

Adică, fără forța Creatorului în mijlocul forțelor noastre, arătându-ne ce este mai bine și ce este mai rău și cum să separăm un set de Kelim de altul, nu vom putea clarifica cine suntem, din ce suntem făcuți sau ce vrem cu adevărat să atingem.

Din partea a 3-a a Lecţiei zilnice de Cabala 15/07/2025, „Ruina ca oportunitate de corecție”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Dacă omul dorește ca Creatorul să-l ajute să ajungă la revelație spirituală, atunci este necesară o mare perseverență din partea lui: credință în înțelepți și credință în Creator. Aceasta este un fel de adeziune în care omul își anulează propria opinie și se alătură opiniei profesorului și urmează sfatul acestuia.

Profesorul reprezintă toți cabaliștii, care timp de mii de ani au scris cărți pentru noi și ne-au explicat. Elevul trebuie să se bazeze pe ei în progresul său, asemenea unui copil mic care nu știe unde se află și nu înțelege ce să facă, ci ascultă de adulți.

Aceasta se numește credință simplă, fără de care nicio dezvoltare nu este posibilă. Cățeluşii se uită la mama lor și aleargă după ea; așa încep întotdeauna.

Totul începe cu astfel de acțiuni simple, mecanice, pe care elevul le efectuează chiar și pentru că nu are altă opțiune, și de asemenea, urmează exemplul altora. Și cu aceste acțiuni atragem lumina care reformează.

Creatorul aranjează pentru noi tot felul de situații prin care să depunem eforturi și astfel să avansăm, începând această cale. Nu există altă modalitate de a merge mai departe. Nu degeaba se spune: „Ca un bou la jug și ca un măgar la povară”. Prin urmare, omul trebuie să învețe să nu acorde atenție propriilor sentimente. Pe de o parte, sunt plin de experiențe plăcute și neplăcute, devin din ce în ce mai sensibil și în același timp, continui să merg înainte în ciuda oricăreia dintre stările mele. Acest lucru este foarte important.

Din Lecția zilnică de Cabala 18.03.2018, Scrierile lui Rabaș – Art.19, 1985-“Vino la Faraon – 1”

Filed under: Spiritualitate - Niciun comentariu→