Daily Archives: 6 martie 2025

Cum să simți starea de “Grădina Edenului”?

938.05Întrebare: Cum poate omul să depună eforturi pentru a simți starea de Grădina Edenului în grupul de zece și să se alăture celor drepți?

Răspuns: În primul rând, este esențial să aprofundăm adânc fragmentele din sursele primare pe care le citim. Apoi, încercaţi să le acceptați în inima și mintea voastră, înțelegând că tot ceea ce citim trebuie să intre în noi prin auz sau văz. După aceasta, trebuie să facem tot posibilul pentru a ne cufunda în ceea ce se discută.

În acest proces, ne propunem să ajungem la cel mai înalt punct al unității noastre, care este numit “Grădina Edenului”.

Din  International Kabbalah Convenţia zilnică de Cabala “UniţI În Lişma” – 20/2/25–Lecția 2

Dacă faci o greșeală …

239Întrebare: După cum am înțeles, o stare apropiată de Lişma este atunci când omul nu cere nimic în afară de conexiune cu Creatorul. Deci, dacă în urma acțiunilor sale el obține un fel de conexiune cu El, de ce ar trebui să adauge ceva? La urma urmei, dacă adaugă ceva, riscă să adauge incorect, să facă o greșeală și să-și piardă conexiunea cu Creatorul.

Răspuns: Nu este chiar așa. Omul a cerut, s-a rugat, a pledat pentru sprijinul Creatorului, a mers înainte, a atins un anumit nivel și apoi și-a dat seama că ar fi trebuit să se întoarcă într-o direcție complet diferită.

Ce să faci în acest caz? Schimbați rugăciunea. Cereți-i Creatorului să ghideze omul din starea confuză și să îl conducă alături de Creator.

Din International Kabbalah Convenţia Mondiala de Cabala“Uniţi în Lişma” – 21/2/25–Lecția 4

Rolul profesorului în comunitatea virtuală

281.02Întrebare: Care este locul profesorului în comunitatea virtuală? Poate sistemul pe care doriți să-l creați să existe fără un profesor?

Răspuns: Cred că poate. Este ca și cum au fost țari și regi și apoi au fost înlocuiți cu republici parlamentare.

Prin urmare, un astfel de sistem poate funcționa deoarece, dacă se stabilește o conexiune între fiecare individ și mediul său virtual, care pur și simplu arată mai clar individului atitudinea corectă a societății față de el, atunci trebuie doar să o implementeze.

Rabaş spune în articolele sale că Creatorul este numit profesor. Prin urmare, profesorul pământesc se estompează în fundal.

Cred că este foarte posibil să creez un astfel de sistem de interconectare, să-l lansez în implementare și să le permit studenților mei să avanseze cu ajutorul lui. Acesta va fi actul final al vieții mele. Și apoi se pot mișca singuri.

Întrebare: Există vreo șansă ca fără profesor, elevii să se încurce și să nu progreseze? Oricum, profesorul este într-o împlinire spirituală, iar aici oamenii nu știu încotro se îndreaptă.

Răspuns: Depinde de sistemul pe care îl creăm. La început, unui om i se cere să intre treptat în mediul său spiritual Lo Lişma.

Văd asta ca pe o realizare foarte serioasă a unui construct spiritual. Putem vedea din exemplele jucăriei Tamagotchi că o persoană începe să lucreze cu un computer la fel cu un organism viu și tratează mediul virtual ca și cum ar fi viu. Îl animează cumva, îl umanizează.

Dorim să creăm o imagine a grupului, potrivit pentru noi înșine pe computer, care vrea să se poziționeze, să se arate, să se manifeste și să se expună în raport cu fiecare dintre noi.

Omul va vedea în aceasta imaginea grupului pentru el; asta este ceea ce vrea grupul să-i arate. Totul este absolut clar aici, conform regulilor conturate de Rabaş.

Din KabTV “Am primit un apel. Comunitate virtuală, partea 6” 18/05/10

Creatorul așteaptă cererea voastră

936Convenția Mondială de Cabala, Ne conectăm la Lişma, Lecția 4

Întrebare: Putem vorbi la nesfârșit despre cât de mult am investit în Congres și cum ne-am pregătit pentru el. Acum Congresul se apropie de final. A mai rămas o singură masă și s-a terminat! Asta este. Nu există putere să ne rugăm. Acesta este un punct.

Iar celălalt punct este că suntem obligaţi să cerem pentru toți prietenii noştri. Toată lumea a venit și vrea să-L dezvăluie pe Creator. Şi Creatorul vrea să Se dezvăluie pe Sine. O astfel de criză este atunci când trebuie să te rogi, dar nu poți!

Ce ar trebui să facem acum? Ce cerem?

Răspuns: Ce să ceri? Nu pot să vă spun. Trebuie să vă daţi seama care este cea mai mare dorință a voastră finală, dorința cu care vreţi să vă adresați Creatorului. Aceasta este ceea ce El trebuie să împlinească.

Puteți să vă ardesaţi Lui cu o cerere atât de sinceră, astfel încât El să nu o poată evita. El așteaptă o astfel de cerere din partea voastră.

Întrebare: Și ce este o cerere autentică?

Răspuns: Este ceea ce aţi vrea cu adevărat să primiţi de la Creator.

Din Convenţia Mondială de Cabala “Uniţi în Lişma” – 21/2/25 – Lecția 4

Prin conexiunea cu prietenii

528.01Întrebare: Dacă simțim înclinaţia rea ​​în noi înșine și dorim să o corectăm, putem cere ajutor Creatorului, pentru că numai El are puterea de a ne schimba natura. Dar ce putem cere de la învăţători, de la drepţi?

Răspuns: La fel ca și de la Creator.

Întrebare: Care este atunci diferența?

Răspuns: Sunteți înconjurați de prietenii voștri, vă simțiți unul pe celălalt, vă puteți ridica și cădeți unul față de celălalt. Dar dacă te raportezi la prietenii tăi doar ca la cei care sunt deasupra sau dedesubtul tău, acest lucru este insuficient.

Întrebare: Înseamnă asta că trebuie să mă simt conectat cu prietenii mei și din această conexiune să mă întorc către drepți și profesori cu aceleași cereri ca și către Creator?

Răspuns: Nu, prin conexiunea ta cu prietenii trebuie să te îndrepți către Creator, pentru că grupul de prieteni trebuie să te ridice și să te conducă către Creator.

Din Lecţia zilnică de Cabala 23/2/25, “Continuăm Convenţia cu o urcare”

Discuţii despre Treptele Scării, partea a 90-a


  Discuţii despre Treptele Scării, partea a 90-a

Capitolul 9 Imaginea Creatorului

Ce este munca și ce este o recompensă? Aceste întrebări sunt întotdeauna derutante. Scopul creației este de a da mulțumire ființelor Sale create, iar starea de muncă împlinită este una de odihnă, totuși totul depinde de percepţia primitorilor. Munca în sine poate fi recompensa, iar munca poate fi trăită și ca odihnă. Conceptul de efort este determinat doar de atitudinea noastră față de muncă și de modul în care o percepem, fie că o simțim ca efort și deficiență sau ca plăcere. La urma urmei, chiar și acum existăm în starea de corectare finală (Gmar Tikkun), iar aceste definiții sunt tot ce ne mai rămâne de corectat, adică modul în care percepem munca și efortul și modul în care definim suferința și recompensa.

Baal HaSulam scrie în “Scrisoarea Nr. 55” că toată suferința provine din întârzierea recompensei în raport cu timpul de împlinire a muncii. Dacă ar fi să primim o plată imediată pentru fiecare acțiune, am putea fi asemănați cu un comerciant care vinde un anumit produs cu zece dolari, știind că doi dolari din fiecare vânzare ar intra direct în buzunarul lui. În fiecare moment, cu orice efort, negustorul pune imediat în buzunar doi dolari, acoperind astfel efortul, astfel încât să nu mai fie împovărător, ci mai degrabă ca o recompensă instantanee.

Aceasta este întreaga chestiune. Totul depinde de atitudinea noastră față de muncă. Prin urmare, munca se încheie în corectarea vaselor noastre, a simţirilor și a definiției noastre interioare a ceea ce este recompensa, efortul și plata. Așa dispare în cele din urmă, însuși conceptul de efort; plata înlocuiește toată munca, truda și suferința și formează o stare de bunătate și plăcere constantă pentru noi.

Toate acestea pentru că ne-am corectat vasele, ceea ce ne permite să percepem acum ceea ce ne-a fost dăruit chiar dinainte, dar acum le simțim în vase noi, în discernăminte diferite, cu o nouă înțelegere.