Daily Archives: 15 iunie 2025

Bazat pe intenţie

219.01Întrebare: De unde începe avansarea față de starea noastră actuală?

Răspuns: Nu trebuie să schimbăm niciuna dintre acțiunile noastre; ni se cere doar să dăm tuturor acțiunilor pe care le îndeplinim în viață direcția corectă. Aceasta va fi diferența.

Omul nu face fapte rele sau bune; dorinţele sale rămân așa cum erau și ele trebuie să își primească împlinirea. Așa cum Malchut a fost umplută înainte de prima restricţie, așa va fi umplută la sfârşitul corectării. Prima restricție acționează doar pentru a construi o intenție de dragul dăruirii fiecărei dorințe.

Adică, omul nu ar trebui să se gândească deloc la acțiunile sale. Când îl educăm, nu interzicem nimic; îl învățăm doar cum să se conecteze cu Creatorul. Dacă omul dorește să stabilească o conexiune cu Creatorul, atunci adeziunea este starea sa finală, iar acum trebuie să găsească un punct de sprijin pentru acea conexiune; acesta este scopul său actual.

Exact asta îl învățăm: cum să se apuce de “capătul frânghiei”, cum să urce de-a lungul ei continuu. Această ascensiune pe “frânghia” intențiilor se numește ascensiunea spirituală pe scară, din lume în lume, până când ajunge la 100% intenție, 100% conexiune.

În ceea ce privește dorințele unui om, esența acțiunilor sale se va schimba în funcție de intenție; totuși, acțiunile în sine vor rămâne aceleași ca înainte. Nu va mai mânca sau bea? Nu se va mai reproduce sau nu va mai munci?

Totul va rămâne așa cum era. Pur și simplu, pe baza intenției, își va calibra în mod natural acțiunile. Și, procedând astfel, nu va trebui să se abțină. Acest lucru se va întâmpla deoarece lumea sa interioară va stabili o nouă relație între gânduri și acțiuni și le va filtra, dar numai din interiorul dezvoltării sale interne, fără nicio suprimare externă din partea noastră sau a altcuiva.

Vedem cât de inutilă este suprimarea. Ce poate face poliția? Ce pot realiza toate închisorile din lume? Absolut nimic! Educația se poate baza doar pe exemplul personal și ar trebui să servească exclusiv pentru a oferi omului o conexiune cu Forța superioară, de la care apoi va primi totul. Și numai atunci, datorită acestui fapt, omul se va schimba.

Este imposibil să schimbi omul prin orice alte mijloace. Am văzut deja toate metodele posibile de-a lungul istoriei și niciuna dintre ele nu a funcționat – nici măcar una! Pentru că, în afară de schimbarea intenției, nu mai trebuie să facem nimic altceva în întregul univers.

Din prima parte a  Lecţiei zilnice de Cabala 12/05/2025, Scrierile lui Baal HaSulam “Arvut (Garanția reciprocă)”

Găsiți punctul de conexiune cu Kli-ul comun

235Întrebare: Dacă omul încearcă să desfășoare o muncă spirituală în gând și acțiune, dar inima rămâne surdă, apare sentimentul că un fel de greutate se întâmplă constant acolo.

Cum mă pot uni cu ceilalți din interiorul acestei greutăți din inimă? Ce ar trebui să fac pentru a profita de această oportunitate?

Răspuns: Trebuie să găsești punctul de conexiune cu grupul comun, cu Kli-ul comun. Și de acolo vei începe să te simți în centrul acelui grup. Acolo vei primi răspunsuri.

Întrebare: Caut acest punct comun prin rugăciune?

Răspuns: Da, și rugăciunea este acolo.

Din Congresul Mondial de Cabala 22/05/2025, Lecția 2, “Crezând că Creatorul este Bunul și face Bine”

Începe să vorbeşti cu Creatorul

235 Întrebare: Este frica de Creator egală cu măsura diferenței de calități dintre mine și El? Cum pot înceta să mă mai tem de Creator?

Răspuns: Este foarte simplu. Începe să vorbești cu El. Acesta este cel mai ușor lucru.

Întrebare: Și cum pot auzi răspunsul?

Răspuns: Cum să auzi răspunsul? Aceasta este deja o problemă. Dacă te străduiești ca El să te audă, de aici vei înțelege ce trebuie să faci pentru a-L auzi.

Din Congresul Mondial de Cabala 22/05/2025, Lecția 2, “Crezând că Creatorul este Bunul și face Bine”

Secretul Cabalistului

912Întrebare: Cum aţi atins un grad atât de înalt de iubire între cei mai mari prieteni? Cu ce ​​aţi plătit pentru asta?

Răspuns: Cu timpul meu liber. Mi-am ocupat tot timpul liber studiind CabalaCartea Zohar, Studiul celor Zece Sefirot, sursele cabaliste originale, acesta este întregul secret.

Din Congresul Mondial de Cabala 22/05/2025, Lecția 2, “Crezând că Creatorul este Bunul și face Bine”

Discuții despre Treptele Scării, partea 138


  Discuții despre Treptele scării, partea 138

De ce bărbatul și femeia nasc împreună urmași masculini și feminini, și nu fiecare propriul lor fel?

Bărbatul și femeia nasc împreună atât masculin, cât și feminin, deoarece fiecare grad include ambele aspecte. Prin cuplarea lor, ei produc următorul grad. În următorul grad, există din nou o divizare între masculin și feminin, două părți opuse, “un ajutor împotriva Lui”, până când găsesc o corectare în care se agață împreună, și prin adeziunea lor, dau naștere unui alt grad, următoarea stare. În fiecare stare nouă în care intrăm, descoperim aceste două elemente opuse, masculin și feminin, și începem să le unim.

Găsim în noi înșine discernămintele numite “femeie” (dorințe feminine). Corectăm aceste dorințe către scop, care este un act numit “masculin”. “Masculin” se referă la Creatorul din noi, partea dăruitoare. Facem o cuplare (Zivug) între cei doi, și prin urmare, dăm naștere următoarei lor stări. În următoarea stare, trecem prin același proces. Acestea sunt reîncarnările interioare pe care le trăim. Putem participa la o lecție doar câteva ore și putem trece prin mii de reîncarnări, de la o generație la alta, de la părinți la copii, iar toate acestea se desfășoară în noi.

Dintr-o discuţie despre articolul „Dacă o femeie înseminează”, 06/08/2002