Daily Archives: 29 iunie 2025

Aderă la Creator

232.03Dacă cineva mă deranjează, trebuie să accept acest lucru ca “ajutor împotriva mea”, ceea ce îmi arată unde nu am aderat încă la Creator.

Prin această perturbare mă apropii de Creator, și prin urmare, îi doresc acestui om tot binele și îl binecuvântez atât pentru rău, cât și pentru bine. La urma urmei, datorită acestor perturbări am de fiecare dată oportunitatea de a mă înălța spre Creator. Fără ele, nu aș putea avansa.

Prin urmare, pe de o parte în viața materială trebuie să mă apăr și să lupt împotriva unor astfel de tulburări. Dar în esență, în munca mea interioară, le accept pe deplin și mulțumesc atât pentru rău, cât și pentru bine.

Tocmai astfel de tulburări ne aduc corectare, chiar dacă ne costă mult efort, bani și timp. Principalul lucru este să ne raportăm corect la ele, adică să purtăm război împotriva lor pentru ca deasupra lor, să cerem adeziun la Creator.

Înțeleg că Creatorul mi-a trimis aceste tulburări și vreau să ader la El împreună cu ele. La urma urmei, devotamentul meu față de Creator este testat de puterea cu care ader la El.

Să presupunem că există o încărcătură de cinci kg pe care vreau să o atașez de tavan. Pentru aceasta, am nevoie de un lipici care să poată susține cel puțin cinci kg și încă ceva mai mult pentru siguranță. Prin urmare, evaluez rezistența lipiciului în funcție de greutatea încărcăturii. Dacă atașez încărcătura și aceasta cade, înseamnă că lipiciul este mai slab decât greutatea încărcăturii. Adică, devotamentul meu față de Creator este mai mic decât perturbarea pe care a trimis-o.

Dar dacă Îl rog pe Creator să mă ajute să ader la El cu o forță mai mare decât perturbarea și mă lipesc de tavan odată cu toată această problemă, înseamnă că dobândesc credință mai presus de rațiune, forța de adeziune, care este mai puternică decât perturbarea resimțită în cadrul rațiunii.

Lipiciul pe care îl primesc de la Creator este lumina care vine la mine la cererea mea, puterea dăruiriiBina, cu care ader la Creator în dăruirea către El. Vreau să mă apropii de El peste această tulburare cu care El mă îndepărtează de Sine, astfel încât toate fărădelegile să fie acoperite de iubirea pentru Creator.

Nu există om drept care să nu fi păcătuit. Cădem întotdeauna concentrându-ne asupra tulburării în sine, asupra persoanei care ne cauzează probleme sau asupra situației. Nu suntem niciodată pregătiți pentru tulburare, deoarece de fiecare dată când este nouă, se dezvăluie un nou Reşimo din spargere. Și suntem forțați să cădem și să cedăm înșelăciunii, ca și cum problema nu ar veni de la Creator.

Dar chiar în clipa următoare, este necesar să ne întoarcem la percepția corectă. Aceasta se numește “ciupitura diavolului”; o ușoară ciupitură este suficientă pentru a aduce pe cineva în fire.

La început, strig “Au!” din cauza sentimentului tulburării, iar al doilea “Au!” vine din realizarea că aceasta nu este o tulburare, ci Creatorul, care mă atrage spre Sine. Toate acestea se întâmplă într-o singură respirație. Singurul răspuns la fiecare tulburare este să aderi și mai puternic la Creator.

Din lecția zilnică de Cabala din 24.08.2019, “Nu este nimeni în afară de El”

Punctul de sprijin este în Creator

183.01Întrebare: Cum se poate echilibra, pe de o parte, nevoia de a explica vinovăția oamenilor pentru ceea ce se întâmplă și, pe de altă parte, de a ne asigura că o acceptă?

Răspuns: După cum explică Baal HaSulam la sfârșitul articolului  Introducere la Cartea Zohar, orice corectare începe din interior, din partea cea mai intimă a noastră.

Dacă găsești un punct de sprijin al Creatorului în tine însuţi, și din acest punct te influențezi pe tine și grupul, și din acest punct te extinzi către întreaga lume, vei putea să explici, să ai dreptate și încredere în tine. Nu va exista nicio dificultate în a face acest lucru. Dar numai dacă ai acel punct de încredere în Creator.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 14/05/2025, Scrierile lui Baal HaSulam “Arvut (Garanția reciprocă)”

Garanția reciprocă este mijlocul de adeziune la Creator

231.04Cum se analizează omul și îşi verifică structura interioară? Aceasta devine tot mai clar cu timpul. Un nou-născut care nu are nevoie de picioare, oare nu le are? Le are! Dar de ce le are dacă încă nu are nevoie de ele? Să le lăsăm să crească peste un an! Dar nu este aşa…

Evident că nu simțim acest lucru, dar chiar și părțile pe care nu le simțim decât mai târziu, ele sunt deja în curs de dezvoltare. Toate sunt parte din dezvoltarea noastră interioară.

Întrebare: Toate acțiunile noastre, cum ar fi garanţia reciprocă, sunt un mijloc de a ne contopi cu Creatorul. Contopirea este răsplata pe care vreau să o primesc. Trebuie să verific mai atent această răsplată dorită: ce anume îmi va oferi? Sau este mai bine să las această clarificare pentru mai târziu; când va fi nevoie, totul se va revela?

Răspuns: “Acțiunea finală este în gândul preliminar”. Nu putem începe nicio acțiune decât dacă prioritizăm scopul final. Trebuie să fie la început; altfel, acțiunea în sine, sau intenţia, sau gândul, vor fi pur și simplu animalice.

Un astfel de om este numit “dezechilibrat în conștiința sa”. Dacă omul nu știe de ce acționează, dacă nu are un scop clar, este numit confuz, copil sau nebun.

Întrebare: Atunci vreau să înțeleg pentru ce fel de adeziune ar trebui să depun eforturi să o obțin?

Răspuns: Imaginati-vă scopul final în măsura în care l-ați clarificat, indiferent în ce măsură. Principalul lucru este să-l “prinzi cumva de coadă” și să spui: “Iată-l! Lucrez pentru a-l atinge. Acum trebuie să fac asta și asta pentru a-l realiza în cele din urmă”.

Din prima parte a Lecţia zilnică de Cabala 13/05/2025, Scrierile lui Baal HaSulam “Arvut (Garanția reciprocă)”

Evreii și națiunile lumii au sarcini diferite

448.4Există vreo diferență astăzi între evrei și națiunile lumii care se trezesc să caute spiritualitatea, către munca spirituală?

Conform a ceea ce scrie Baal HaSulamla sfârșitul articolului Introducere la Cartea Zohar, în primul rând, trebuie să-i trezim pe cei care sunt numiți în mod obișnuit “poporul lui Israel” în această lume.

Acest lucru nu este conform aspirației lor de a adera la Creator, nu de a căuta astfel de indivizi, așa cum facem noi în răspândirea global a înţelepciunii, ci pur și simplu lucrând la interiorul oamenilor. Asta facem acum. Și această muncă, după cum se dovedește, este cea mai dificilă.

Ideea este că pentru cei care se presupune că aparțin poporului lui Israel, cei care au scris “evreu” în pașaport, trebuie să veniți cu o acuzație reală: că sunt în mod inerent vinovați de a nu-și îndeplini rolul în această lume, în ciuda faptului că sunt evrei. Evident, nimeni nu vrea să audă asta.

Cât despre națiunile lumii, trebuie să le abordați cu o sarcină diferită. Spuneți: “Trebuie să-i ajutați pe evrei să îndeplinească corectarea care va fi revelată lumii prin intermediul lor”. Asta trebuie să facă AHP în conexiunea cu Galgalta veEynaim. Adică, le ceri ajutor, dar nu îi acuzi că nu fac corectări pentru că vasele de primire nu le pot duce la bun sfârșit. Dacă ar fi putut, ar fi primit Tora.

Se spune că, Creatorul a încercat să dea Tora fiecăreia dintre cele 70 de națiuni, dar acestea nu au putut să o accepte. Prin urmare, nu există nicio pretenție împotriva lor.

Și când vor ști deja ce implică procesul de corectare și motivul scopului creației, atunci le poți cere participare și ajutor, dar numai după aceea! După cum este scris: Națiunile lumii îl vor purta pe Israel pe umeri și îl vor aduce la Ierusalim. Și atunci vei vedea că într-adevăr întreaga lume este gata să participe la orice de dragul corectării.

Iar cât privește faptul că astăzi suntem acuzați că suntem o parte fără scop, aceasta se datorează faptului că noi, cei care trăim în Israel, susținem că partea interioară a Torei, înțelepciunea Cabala, adică mijloacele pentru atingerea scopului creației, este inutilă. De aceea, națiunile lumii ne tratează în acest fel.

Baal HaSulam scrie despre acest lucru foarte clar și direct. În acest fel, noi înșine determinăm atitudinea lumii față de noi și măsura suferinței sau măsura păcii senine în întreaga lume.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 13/05/2025, Scrierile lui Baal HaSulam “Arvut (Garanția reciprocă)”

Maturizarea treptată a sufletelor

284.06Sufletul lui Avraam, ca toate sufletele, este rezultatul zdrobirii lui Adam HaRişon. În toate aceste suflete există diverse părți, iar pe măsură ce se desfășoară în mod natural de la începutul corectării până la sfârșitul ei, acest lucru duce la apariția unor suflete speciale care încep să simtă că lumea nu este așa cum apare restului de suflete.

Sentimentele sufletelor provin din faptul că discernământul lor nu a atins încă o măsură suficientă pentru a dezvălui și a simți că, deși imaginea exterioară a lumii pare să conțină multe forțe separate, există o imagine mai profundă în care toate aceste forțe sunt guvernate de o singură forță.

Ne aflăm tocmai într-o astfel de stare, deoarece în atitudinea noastră față de viață, nu o percepem ca fiind guvernată de o singură forță care ne influențează cu o singură intenție care dorește să ne aducă plăcere. Nu înțelegem că atitudinea Creatorului față de noi este revelată în diverse forme, în funcție de schimbările din propria noastră stare. Totuși, El Însuși este unul, unic și unificat.

Contrastul dintre Terach și Avraam se repetă în esență printre noi prin faptul că noi, la fel ca Avraam, vrem să dezvăluim ceva diferit de ceea ce vede lumea și de ceea ce eram noi înșine în starea noastră anterioară, care se numește “generația anterioară”.

Este nevoie de o pregătire specială în suflet pentru a simți nevoia de a dezvălui natura, întreaga realitate, ca un singur sistem, o singură forță, un singur gând.

Această idee poate fi înțeleasă doar de cel mai “pur” strat de suflete care apar ca urmare a zdrobirii lui Adam HaRişon. Apoi, tot mai multe suflete pot începe să li se alăture. Din generație în generație, dorința de a primi crește în toate sufletele. Sufletele generațiilor anterioare sunt în esență aceleași suflete care se întorc în cicluri ulterioare, doar cu o dorință adăugată de a primi, cu revelația unor Reşimot “mai grosiere”, mai substanțiale.

Însă, întrucât sufletele trec prin suferință în această lume tocmai pentru că devin mai grosiere, aceste suferințe le pregătesc să înceapă să pună întrebări și să simtă din ce în ce mai mult că lipsește ceva, ceva care ar aduce ordine și ar unifica toate forțele realității, să simtă că în spatele întregii diversități a forțelor vizibile trebuie să existe un singur program, un singur gând.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 14/05/2025, Scrierile lui Baal HaSulam “Arvut (Garanția reciprocă)”

Discuții despre Treptele Scării, partea a 152-a


  Discuții despre Treptele Scării, partea a 152-a

De ce progresul necesită mai întâi intrarea în rău și abia apoi, de acolo îndreptarea spre bine?

Există mai multe motive pentru aceasta. Dorința de a primi are două calități. O calitate este o atracție spre odihnă, iar a doua este dorința de a fi împliniți de plăcere. Adică, cea mai bună situație pentru noi este să fim în odihnă și să fim umpluți de plăcere. Cum pot exista ambele împreună?

Pentru a face ca dorința de a primi să fie împlinită, trebuie să creăm o lipsă de împlinire, un gol în ea. Trebuie să vedem întunericul din noi înșine, să-l examinăm, apoi să vedem exact de ce anume avem nevoie și să ne gândim cum să-l atingem și ce se va întâmpla odată ce ne vom împlini. Trebuie să studiem întreaga stare opusă în timp ce ne aflăm deja în starea de întuneric și apoi, când vom primi starea opusă, ne vom bucura cu adevărat de ea.

Când auzim un cântec frumos pentru prima dată, este dificil să ne bucurăm de el pe deplin, deoarece este nou pentru ureche. Am putea fi impresionați că este bun. Mai târziu, vom dori să o auzim din nou, iar când vom ști deja toate versurile și melodiile pe de rost, bucuria noastră față de cântec va crește, deoarece vasul este gata. Când știm cântecul, ne bucurăm de el chiar cu o secundă înainte de a-l auzi, de la prima notă, deoarece vasele sunt gata și vor primi în curând împlinirea.

Ca și în exemplul cântecului, tot așa trebuie făcută pregătire pentru fiecare împlinire. Vasul trebuie să fie adaptat la împlinirea sa în așa măsură încât, chiar înainte de a primi împlinirea, să o poată simți deja. Vasul trebuie dezvoltat atât de mult încât plăcerea să fie posibilă chiar înainte ca împlinirea să sosească efectiv, și ca urmare, să ne bucurăm într-adevăr de ea.

Trebuie să existe un sentiment de lipsă, un sentiment al măreției dăruitorului, al măreției împlinirii în sine și așa mai departe. Există multe condiții, principala fiind să știi cum să te bucuri. Aceasta este înțelepciunea Cabala. Este destul de complicat să știi cum să primești.

Dintr-o discuție despre articolul „Principala diferență dintre un suflet animalic și un suflet dumnezeiesc”, 09/06/2002