Daily Archives: 7 iunie 2025

Cereţi conexiunea cu Cel Superior

232.01Întrebare: Aţi spus că ar trebui să vedem diferența dintre starea noastră inițială și cea actuală. Simt că văd această diferență. Dar cum pot fi sigur că nu este doar o iluzie a mea și că are loc un progres real?

Răspuns: Trebuie să mențineţi o conexiune persistentă și exigentă cu Parţuf-ul superior, care se îmbracă pe sine în voi și vă duce înainte.

Întrebare: Cum îți poți redirecționa corect gândurile către Creator?

Răspuns: Cred că nu este nevoie să vă gândiţi prea mult la asta. Trebuie doar să înțelegeţi cum să aderaţi la Creator. Și dacă puteți face asta, nu aveţi nevoie de nimic altceva.

Din Congresul Mondial de Cabala 24/05/2025, Lecția 5, “Coborârile ca trambulină pentru ascensiuni”

Credința înseamnă adevăr

224Întrebare: De ce este importantă credința în munca spirituală dacă omul vrea să cunoască adevărul?

Răspuns: Credința în sens spiritual înseamnă adevăr. Așadar, nu contează cine cere sau cum cere.

Principalul lucru este să ceri ceea ce este cu adevărat necesar pentru avansarea ta ulterioară către scop. Și atunci nu vor exista probleme.

Din Congresul Mondial de Cabala 24/05/2025, Lecția 5, “Coborârile ca trambulină pentru ascensiuni”

Clarificări şi corectări

276.02Întrebare: În străduințele noastre de a obține garanţia reciprocă, este posibil să îndreptăm prea mult efort spre exterior, în loc să acționăm în interiorul nostru?

Răspuns: Acest lucru ar putea fi valabil dacă nu am constata în practică faptul că implicarea în diseminarea externă ne unește, ne dă încredere, putere și înălțare, pe care le primim înapoi de la comunitățile pe care le servim.

Construind ceva spre exterior, ne construim pe noi înșine. Este imposibil de spus care ar trebui să fie echilibrul corect. Încercăm. Aceasta în esență, este un fel de acțiune numită “vom face și vom auzi”.

Vedem că trecem în mod constant prin schimbări. Trebuie să acționăm conform înțelegerii propriei stări. Ce altceva putem face? Aceasta este calea noastră, deoarece căutarea și descoperirea reprezintă acea muncă practică prin care realizăm clarificări și corectări.

A aspira către starea finală este bine. Dar descoperind lucruri diferite acum, și efectuând acțiuni minuscule, generăm detalii de percepție fără de care nu poate fi simțit sfârșitul corectării.

Diferența dintre sfârșitul corectării și începutul creației constă doar în detaliile adăugate ale percepției noastre (Avchanot), pe care le colectăm pe parcurs.

Te întorci la aceeași stare, doar că în interiorul tău devii mai divers și mai rafinat; apar în tine mai multe detalii opuse de percepție și calități interioare distincte.

Asta îți permite, în loc să fii un punct contopit cu Creatorul, așa cum erai odinioară, să devii un Parţuf și să exiști cu adevărat la nivelul Său.

Din Lecția zilnică de Cabala 10/05/2025, Scrierile lui Baal HaSulam “Arvut (Garanția reciprocă)”

Cine deține metoda fericirii?

963.4Treptat, începem să vedem că poporul Israel nu are nicio speranță de succes în economie, securitate, recunoaștere internațională și nici măcar în simpla existență materială. Existăm în această lume ca o parte complet inutilă a ei, iar lumea disprețuiește și urăște această parte.

Aceasta este o lege a naturii! Suntem cu toții în natură, iar legea ei este că întreaga parte umană a lumii trebuie să fie în adeziune cu Creatorul. La asta trebuie să-i aducem pe toți.

Avem o metodă care ajută partea umană, pe fiecare în parte, să ajungă la echivalența de formă cu Creatorul, datorită căreia omul începe să simtă că există componente superioare pe lângă partea sa animalică din el. Chiar și în partea sa animalică, el se simte tot în pace senină, în perfecțiune și eternitate.

Asta este tot! Metoda despre cum să fii fericit este în mâinile noastre! Și acest lucru trebuie să-l dezvăluim tuturor, și în primul rând, propriului nostru popor, pentru că este destinat să sufere mai mult decât alții. Așadar, să știe de ce suferă; pentru că trebuie să implementeze această metodă înaintea altora și să predea asta restului națiunilor.

Creatorul Însuși, ca să spunem așa, nu poate da Tora tuturor națiunilor, nu poate aduce omenirea la cel mai înalt nivel de existență. Acest lucru se poate împlini doar prin noi.

Din prima parte a Lecţia zilnică de Cabala 13/05/2025, Scrierile lui Baal HaSulam “Arvut (Garanția reciprocă)”