Daily Archives: 24 iunie 2025

Fără adaosuri și distorsiuni

266Întrebare: Când ne adresăm oamenilor, ne putem distanța de tot ce are legătură cu Miţvot și iudaism?

Răspuns: Trebuie să ne apropiem de poporul lui Israel cu explicații despre cum își pot schimba soarta și pe cea a întregii lumi, precum și atitudinea lor față de Creator.

Nu putem adăuga și nici distorsiona nimic aici. Putem doar dezvălui puțin mai mult sau puțin mai puțin, așa cum ar face cineva cu un copil, pentru a permite creșterea în cele mai bune condiții și în cel mai rapid mod posibil.

Prin urmare, ar trebui să vorbim despre ceea ce contribuie pentru corectare, dar trebuie să ne adaptăm cuvintele la nivelul de înțelegere al ascultătorului. Te afli la un anumit grad și trebuie să urci la următorul; eu trebuie să-ți dezvălui diferența de grade și să te ajut să vezi ce trebuie să se schimbe, dar nu mai mult de atât! Doar ceea ce ține de progresul de la gradul tău actual la următorul. Nu trebuie adăugat nimic suplimentar.

Nu putem spune: “Sari de zece ori dimineața și vei avea succes garantat pentru întreaga zi”. Asta ţine de  domeniul Sgulot (miracolelor), care ajută omul din punct de vedere psihologic, dar nu schimbă nimic dincolo de percepție.

Dacă chiar acum dorești să-i oferi omului o senzație bună, poți face acest lucru. Este ca drogurile, sedativele sau analgezicele, dar nimic mai mult decât atât. Omul care poartă Tfillin zilnic, fără intenție, nu se corectează pe sine și nici pe poporul său. Acest lucru nu va împiedica apariția camerelor de gazare. Aceasta nu este o corectare.

De ce ar trebui să explicăm acest lucru? Putem spune că ajută omul să rămână în cadrul care-l va ajuta să se gândească la lucrul corect, la intenția corectă. Dacă îl ajută, fă-o.

Cu toate acestea, există un alt pericol; purtând Tfillin, omul se poate calma, crezând că a făcut deja destul. Unde este atunci, Creatorul, cine ar trebui să mă răsplătească? De ce nu o face? Și toată lumea îmi este datoare! Dacă nu pot cere asta de la Creator, atunci o cer cel puțin de la alții; să mă plătească pentru că port Tfillin.

Aceasta va duce la o atitudine disprețuitoare față de alte națiuni – “Eu respect astfel de practice, iar voi, cine sunteți?”. Cu alte cuvinte, există riscul ca oamenii să se concentreze doar pe practicile exterioare, crezând că asta este tot ce trebuie să facă în această lume, că, procedând astfel, aduc cu adevărat beneficii poporului lor și întregii lumi. Dar acest lucru contrazice ascensiunea autentică.

Astfel, Faraonul a spus: “Moise și Aaron, ce vreți de la oameni? Lăsați-i în pace. Ei muncesc și muncesc cum trebuie, construiesc orașe frumoase, au hrană și adăpost, așa că totul este bine. Oamenii nu suferă. Când au început să sufere? Când mi-ați cerut ceva dincolo de viața obișnuită. Ați început să vorbiți despre Creator, insistând că El trebuie luat în considerare. Dar cine este Creatorul ca să-L ascult? Lăsați oamenii în pace; lăsați-i să trăiască bine”.

Așa putem cădea sub influența Faraonului dacă ne apropiem de oameni cu explicații conform cărora acțiunile externe pot schimba realitatea. Adevărata transformare este posibilă doar prin ridicarea de MAN, prin intenție. Cadrul trebuie să fie în primul rând comunitar și să trezească “Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”, “Iubește-l pe Creator” și să înalțe (slăvească) însăși ideea într-un mod care să aprindă entuziasmul în societate, astfel încât masele să o îmbrățișeze ca pe o tendință, ca pe ceva măreț, și prin urmare, să se influențeze reciproc. Nu este nevoie de nimic mai mult.

Cei care avansează spiritual ignoră tărâmul material. Chiar și esența omului suferă o schimbare; nu se mai raportează la această viață animalică așa cum o făcea odinioară. Dacă spui asta cuiva, s-ar putea să te întrebe: “Și aceasta este Cabala?!” Dar „Perspectiva Torei este opusă celei a maselor.” Transformi totul.

Toate lucrurile bune pe care le facem pentru unitate, pentru stabilirea unor conexiuni mai strânse între noi și în cadrul oamenilor în ceea ce privește Creatorul, semnificația contopirii cu El, toate instrumentele disponibile trebuie dezvoltate și implementate.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 12/05/2025, Scrierile lui Baal HaSulam, “Arvut (Garanția reciprocă)”

Cel mai important lucru este să atingi nivelul eternității!

961.2Întrebare: Trecerea la spațiul intenţiilor nu va duce la neglijarea acțiunilor fizice?

Răspuns: Da, este posibil. Dar ce este rău în asta? De ce credeți că dacă omul s-a oprit din dezvoltare într-o anumită etapă, să zicem, acum două-trei mii de ani și ar fi început să se dezvolte în direcția intențiilor mai degrabă decât a acțiunilor, astăzi ar fi nefericit?

Spuneți-mi, ca doctor în ştiinţe, care este beneficiul științei dumneavoastră? Ce suferințe a ajutat aceasta să fie evitate și ce lovituri a îndulcit? Sau poate dezvăluim o lume mai iluminată cu ajutorul ei? Depinde fericirea interioară a unui om de asta? Ce era acum două sau cinci sute de ani? Ce va fi peste două sau cinci sute de ani?

Comentariu: Adică, chiar și acțiunile fizice în cadrul grupului, diseminarea și altele asemenea. Dacă decidem că intenția este cea mai importantă…

Răspunsul meu: Cel mai important lucru este să atingem nivelul eternității! Și atunci, ce contează orice altceva pentru noi? Toate acestea sunt pur și simplu anulate.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 12/05/2025, Scrieri ale lui Baal HaSulam, “Arvut (Garanția reciprocă)”

Anularea propriului “eu”

232.09Corectarea trebuie să se facă prin anularea propriului “eu”, ca și cum nici nu ar exista. A “tăia” înseamnă a-i da o asemenea împlinire, o astfel de corectare, încât să nu se mai răzvrătească în mine, astfel încât să nu-i mai simt existența.

Acest lucru se realizează prin umplerea de Sus, care vine la noi și ne “saturează” în așa fel încât mă ridic deasupra dorinței mele de a primi, deasupra “eului” meu. Aceasta se numește deasupra rațiunii. Și atunci nu îl mai simt.

Mai degrabă, simt și îmi pasă de umplere astfel încât să nu am absolut nicio nevoie de un scaun, nici măcar unul singur, sau de o pernă, astfel încât să dau totul, fără să-mi fac griji dacă am vreo împlinire în raport cu ceilalți.

Împlinirea nu mă interesează deloc. Ca și cum nu aș avea nicio dorință de a primi.

Aceasta este starea împărăției de preoți. Și este clar că această regulă ni se pare ca ceva anormal, supranatural și de neînțeles, deoarece noi nu luăm în considerare faptul că lumina care vine de Sus este cea care construiește Kelim (vasele), le corectează, le zguduie și le umple.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 14/05/2025, Scrierile lui Baal HaSulam “Arvut (Garanția reciprocă)”

Conform nivelurilor societății

281.01Întrebare: Baal HaSulam scrie despre grup, profesor și cărți. Dacă spunem că masele nu vor învăța așa cum o facem noi, se poate oare ca aceste planuri să se schimbe?

Răspuns: Desigur, masele nu ar trebui să studieze știința Cabala. Și în general, nu ar trebui să vedem studiul ca fiind de dragul învățării, caz în care “cunoștințele omului sunt mai mari decât faptele sale”.

În primul rând, studiul este un mijloc de a conduce omul la decizia că trebuie să se schimbe în conformitate cu Forța superioară, pentru a se contopi cu Aceasta, și pentru a atrage niște Forțe superioare pentru a se putea corecta.

Forțele superioare care coboară pentru corectare vin în conformitate cu ridicarea MAN, o cerere de corectare. Cu alte cuvinte, toate acestea nu ar trebui să fie legate de o carte sau de studiu. Ce este de învățat? Acestea sunt lucruri extrem de practice care se întâmplă într-un om: am o dorință și ea se întâmplă! Totuși, trebuie să existe pregătire și explicații.

În ce formă va ajunge la societate lucrul acesta? Într-un mod mai practic. Există oameni a căror datorie este să se cufunde în cărți și să extragă aceste idei din ele, să le discearnă cu fervoare în așa fel încât să poată fi transmise unui public din ce în ce mai larg, adică să le facă mai simple și mai clare în conformitate cu nivelul societății.

Cu cât nivelul societății este mai scăzut, cu atât oamenii devin mai practici. La urma urmei, ei sunt mai puțin capabili să perceapă partea abstractă a acesteia, atât de mult încât, așa cum scrie Baal HaSulam în articolul “Ultima generație”, vor exista cei care nu percep absolut nimic.

“Vrei să semnez? Voi semna.”

“De ce?”

“Nu știu de ce. Văd că tu te comporți așa, și la fel voi face și eu”.

Adică, vor exista oameni care se vor alătura doar nominal.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 12/05/2025, Scrierile lui Baal HaSulam, “Arvut (Garanția reciprocă)”

Discuţii despre Treptele Scării, partea 147


  Discuţii despre Treptele Scării, partea 147

Ce dorință crește în timpul perioadei de pregătire?

În timpul perioadei de pregătire, dezvoltăm dorinţa de spiritualitate numită “până când nu mă lasă să dorm”. Baal HaSulam scrie că este ca un om pofticios care tânjește atât de mult după ceea ce iubește, încât doar această poftă îi stă în fața ochilor și nu o poate uita nici zi, nici noapte. Aceasta se numește  Lo Lişma completă. Și de aici, se trece la Lişma.

Cum facem această tranziție? Prin “Am muncit și am găsit”. De ce “Am găsit”? Acest lucru se datorează faptului că în esență, ne străduim ca dorința noastră să fie împlinită, dar în schimb primim o corectare pentru a dărui și a primi un alt tip de împlinire. Există un fel de iluzie optică aici, deoarece nu primim ceea ce ne-am dorit cu adevărat. Abia după ce începem să primim împlinirea vedem că asta este ceea ce ne-am dorit cu adevărat, chiar și fără să știm. Acea dorință a luat o formă diferită în noi.