Corectarea trebuie să se facă prin anularea propriului “eu”, ca și cum nici nu ar exista. A “tăia” înseamnă a-i da o asemenea împlinire, o astfel de corectare, încât să nu se mai răzvrătească în mine, astfel încât să nu-i mai simt existența.

Acest lucru se realizează prin umplerea de Sus, care vine la noi și ne “saturează” în așa fel încât mă ridic deasupra dorinței mele de a primi, deasupra “eului” meu. Aceasta se numește deasupra rațiunii. Și atunci nu îl mai simt.

Mai degrabă, simt și îmi pasă de umplere astfel încât să nu am absolut nicio nevoie de un scaun, nici măcar unul singur, sau de o pernă, astfel încât să dau totul, fără să-mi fac griji dacă am vreo împlinire în raport cu ceilalți.

Împlinirea nu mă interesează deloc. Ca și cum nu aș avea nicio dorință de a primi.

Aceasta este starea împărăției de preoți. Și este clar că această regulă ni se pare ca ceva anormal, supranatural și de neînțeles, deoarece noi nu luăm în considerare faptul că lumina care vine de Sus este cea care construiește Kelim (vasele), le corectează, le zguduie și le umple.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 14/05/2025, Scrierile lui Baal HaSulam “Arvut (Garanția reciprocă)”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Spiritualitate | Add Comment →