Întrebare: Două veveriţe stau sub soarele cald de septembrie și una o întreabă pe cealaltă: „Spune-mi, care este sensul vieții?”

A doua veveriţă s-a gândit și a spus: „Îți amintești anul trecut? A fost secetă, pădurea ardea, nu era nimic de mâncare, ne căutau vulpi flămânde, iar noi era flămânde. A trebuit să alergăm ca să supraviețuim. Nu căutam acest sens. Se pare că atunci a fost unul. Uite acum, că suntem în siguranță, vulpile și oamenii nu ne deranjează, există multă mâncare, viața este în regulă, dar căutăm acest sens. Înseamnă că l-am pierdut?”

Logica veveriţei este de fier. De ce nu căutăm sensul vieţii când ne simțim bine.

Răspuns: Pentru ce? Nu există dorinţe; este destul din toate. Prin urmare, nu căutăm niciun sens în viață. Viața este chiar acolo. Este împlinită? Da. Ne oferă tot felul de plăceri? Da.

Întrebare: Deci, viața are sens?

Răspuns: Nu, viața nu are sens, dar nu există suferință.

Întrebare: Înseamnă asta că Creatorul trebuie să facă un fel de truc pentru a ne face să căutăm sensul vieții?

Răspuns: Cu siguranță.

Întrebare: Este acest lucru necesar?

Răspuns: Da, cum ar putea fi altfel? Dar un copil? Dacă nu îl forțezi, nu va crește.

Întrebare: Deci trebuie să forțez tot timpul. Concluzia dvs. este că o persoană trebuie să experimenteze suferința.

Răspuns: Da, dar oamenii nu înțeleg. Ei gândesc: „Să înlăturăm suferința din lume și va fi o lume bună. De ce nu a creat-o Creatorul așa?” Pentru că altfel, omenirea nu ar avansa.

Întrebare: Dacă ar fi soare, am ieși afară, ne-am simți bine, am zâmbi unul altuia și am trăi, am trăi, am trăi. Vreţi să spuneţi că lumea ar stagna în acest caz?

Răspuns: Da, ai vedea lumea întreagă, cum stă acolo, oameni murind, totul este bine și putrezește.

Întrebare: Asta dacă nu există suferință?

Răspuns: Da.

Întrebare: Oamenii nu vor înțelege niciodată asta. O persoană nu vrea să sufere, nu-i așa?

Răspuns: Da, dar în principiu trebuie să ne ridicăm nivelul mental și cerințele și să ne privim pe noi înșine din exterior.

Întrebare: Într-un fel sau altul, suferința duce la ceva?

Răspuns:  Suferința duce la conștientizarea cauzei sale. Când suferim, vrem să știm de ce și cum să o depășim.

Întrebare: Care este principala cauză a suferinței? Trebuie să ducă la ceva într-o zi.

Răspuns:  Treptat, suferința duce omenirea la conștientizarea că omul este întreaga cauză a suferinței.

Comentariu: Încep cu faptul că vecinul meu, sau vecinii sau țara vecină…

Răspunsul meu: Am trecut prin asta cu mult, mult timp în urmă. Dacă am vrea cu adevărat să cunoaștem cauza suferinței, am înțelege rapid că aceasta se află în egoismul nostru.

Întrebare: Este în noi? Acesta este principalul lucru care ne conduce?

Răspuns: Da.

Întrebare: În momentul în care înțeleg că întreaga cauză a suferinței este în noi, în egoismul nostru, ce se întâmplă? Se oprește suferința? Nu este nevoie să ne alungi?

Răspuns: Cu siguranță.

Comentariu: Dacă spunem că Creatorul împinge omenirea prin suferință, atunci El se liniștește atunci când înțelegem că tot necazul este în noi.

Răspunsul meu: El nu se calmează. Creatorul nu are nevoie să se schimbe. Dacă noi ne schimbăm, suferința dispare.

Întrebare: Întreaga problemă este în mine. În sfârşit, înţeleg. Ce urmează? Care sunt următorii mei pași?

Răspuns: Dacă mă străduiesc să elimin suferința, îi caut cauza. Dacă ura mea față de tot ce mă înconjoară îmi provoacă suferință, îmi schimb atitudinea față de orice.

Întrebare: Trebuie să mă acordez mereu cu ura mea?

Răspuns: Da, treptat, treptat prin schimbarea mea, încep să simt că asta mă duce la o viață bună. Asta este tot. De îndată ce mă ridic peste această ură sau o înlocuiesc cu iubire și o atitudine caldă, suferința încetează.

Întrebare: Cum se numește această viață? Aceasta nu mai este viața pământească pentru că viețile noastre sunt diferite.

Răspuns: Nu contează. Să-i spunem pământească.

Întrebare: Așa încep să trăiască omul și umanitatea?

Răspuns: Da.

Întrebare: Este posibil acest lucru? Credeţi în asta? Sună logic.

Răspuns: Nu cred în asta. Dar dacă am dori, am putea realiza cum Îl putem forța pe Creator să ne schimbe, astfel încât să facem asta.

Comentariu: Adică am simți că întregul motiv…

Răspunsul meu: Întregul motiv este ura.

Întrebare: Și ar trebui să-L cerem?

Răspuns: Da, trebuie să-L cerem. Asta este tot.

Comentariu: Aceasta este o psihologie diferită, psihologia „Pot schimba”. Spuneţi că nu mă pot schimba.

Răspunsul meu: Nu mă pot schimba în niciun fel. Singurul lucru pe care îl pot face este să-i cer Creatorului să mă schimbe. Și apoi soarele va străluci.

Întrebare: Noi nu-L simțim și nu-L vedem pe Creator. Pronunțăm cuvântul „Creator” și în ciuda acestui fapt, este eficient apelul meu la ceea ce nu văd și nu știu sau nu înțeleg deloc?

Răspuns: Da.

Întrebare: Deci sunteţi în favoarea unei persoane care nu înțelege nimic și totuși apelează la Creator? Spuneţi că va funcționa.

Răspuns: Da, va funcționa. Vedem copii mici și nou-născuți plângând. Pentru ce plâng este neclar, dar este un semn al sentimentelor lor rele.

Întrebare: Ei strigă: „Fă-mă să mă simt bine!” O persoană ar trebui să facă la fel?

Răspuns: Da.

Întrebare: Dar în principiu, strigătul lui ar trebui să fie, așa cum spuneţi dvs.: „Transformă-mi ura, fă-mă să iubesc”?

Răspuns: Dar acest lucru este deja conștient și există și alte stări.

Întrebare: Aceasta este o stare înaltă. La asta trebuie să ajungem, exact?

Răspuns: Da.

Din KabTV “Ştiri cu Dr. Michael Laitman” 4/3/24

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment →