Întrebare: Ce înseamnă să nu lucrezi la conștientizarea măreției Creatorului în timpul unei ascensiuni?

Răspuns: Rabaş scrie că o acțiune prin care omul provoacă o rupere a contactului cu Creatorul se numește transgresiune. Chiar dacă se referă la cea mai mică stare, cel mai mic grad al contactului cu Creatorul, dacă această stare dispare, spunem că dispare din cauza unei transgresiuni.

Pe de altă parte, acest lucru este necesar, deoarece fără o coborâre nu poate exista o nouă ascensiune la un grad superior. Nu există ascensiuni fără coborâri. Așa cum spunem că Adam HaRişon a comis un păcat și a cauzat o transgresiune, așa este și aici.

Motivul unei coborâri este întotdeauna că în timpul unei ascensiuni, la un moment dat omul încetează să se bucure de adeziuneea cu Creatorul și începe să se bucure de ceea ce primește ca urmare a acelei adeziuni: un sentiment de perfecțiune, eternitate și apartenență la spiritualitate.

Cu alte cuvinte, omul se bucură deja de ceea ce simte în Kelim, mai degrabă decât de simțirea Creatorului cauzată de adeziunea cu El. Momentul în care încetează să experimenteze această stare de conexiune a sa cu Creatorul și o întoarce spre sine se numește… transgresiune.

Deși se bucură de spiritualitate, de sentimentul de apartenență la eternitate și de dăruire Creatorului, aceste plăceri ar trebui să fie de dragul Creatorului și nu de dragul său. Prin urmare, acest lucru duce la pierderea gradului; lumina dispare, ca și cum omul s-ar fi întors din nou la dorința sa de a primi. Lumina, simțind o dorință de a primi în fața ei, se retrage ca urmare a restricției care a existat de la prima restricție (Țimţum Alef).

Prin urmare, se induce o stare de uitare în așa fel încât nu se pierde întregul grad, ci doar lumina de pe acel grad. Gradul în sine rămâne și dispare doar lumina de Mohin. Omul devine plictisit și continuă să plutească inconștient, ca și cum capul său ar fi coborât la nivelul corpului, ca un animal.

Poate continua să respecte Tora, să studieze și să participe la activitățile grupului, dar fără niciun scop, ca un animal. Prin urmare, numim viața fără scop a oamenilor ale căror capete nu sunt mai înalte decât corpurile lor la nivelul animal; mințile lor servesc doar corpului. Aceasta înseamnă că forța responsabilă pentru guvernarea uitării nu acționează cu omul în modul intenționat. La urma urmei, Creatorul dorește ca omul să finalizeze un grad într-o astfel de stare încât coborârea sa să fie imediat conectată la simţirea unei noi Hisaron și la o nouă ascensiune.

Se poate face altfel? În realitate, nu. Vorbim despre Adam HaRişon ca fiind un om care a comis o greșeală, un păcătos care a păcătuit. Totuși, așa cum acest lucru a fost în afara controlului său, este și dincolo de al nostru. În etapa finală a realizării unei Reşimo (înregistrare spirituală), în punctul său cel mai înalt, ne oprim să ne gândim la noi înșine chiar pentru o singură clipă; este o stare obligatorie. Apoi cădem, și aceasta este și ea o stare obligatorie.

Cu toate acestea, adevărata întrebare nu este despre omul în sine și nu despre faptul că a încetat să se mai gândească la Creator și a început să se gândească la sine, și prin urmare pierde conștientizarea măreției Creatorului. Problema este că îi lipsește o fundație pregătitoare crucială: fundația mediului.

Dacă omul are mediul adecvat, el simte imediat că nu poate continua să relaționeze cu grupul într-un mod obișnuit, așa cum relaționează cu familia sa, cu lumea în general, sau cum ar face un om religios.. Dacă omul a pregătit mediul potrivit (un grup care lucrează pentru Creator), el percepe instantaneu că coborârea sa reprezintă o schimbare de la direcția către Creator la direcția spre sine. Aceasta în esență, este ceea ce se numește păcat.

Astfel, păcatul nu constă în căderea omului, ci în eșecul de a se pregăti și incapacitatea de a se ridica imediat după coborâre.

După cum scrie Baal HaSulam, Creatorul pune mâna unui om pe o soartă bună: El îl aduce într-un grup, în starea corectă, și spune: „Ia asta pentru tine”.

„Ia” înseamnă: „Acum alege un grup mai puternic”, astfel încât să fii înconjurat de un mediu care te va obliga să dezvolți constant o intenție de dăruire și să te străduiești pentru adeziune cu Creatorul.

Din Lecţia zilnică de Cabala 22/05/26, Rabaş, Scrisoarea 59

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment →