Întrebare: Se spune că omul care judecă trebuie să se angajeze în măreţia Creatorului, iar apoi Creatorul îi va da daruri în care nu va simți pâinea rușinii. Cum poate omul să judece în timp ce Îl înălță pe Creator?

Răspuns: Cel mai important lucru este că prin înălțarea Creatorului, influențezi revelarea Lui către întreaga creație.

Întrebare: Cum poate omul să primească un dar de la Creator nu de dragul darului în sine, ci datorită măreției Creatorului, astfel încât acesta să fie punctul central?

Răspuns: Cereţi, nu este nimic altceva de făcut. Cereţi!.

Din prima parte a  Lecţiei zilnice de Cabala 23/09/2025, „Roş HaŞana”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Iubirea, toată lumea vrea să iubească, să fie iubită, să lucreze la un loc de muncă pe care îl iubește, să viziteze locuri pe care le iubește. În noi există o enormă dorință spre iubire. Personal, simt că toată viața căutăm iubirea, dorim să fim iubiți.

De ce alergăm după iubire, de ce suntem atât de atrași de acest sentiment puternic?

Răspuns: Pentru că nu suntem nimic mai mult decât ființe create, iar natura noastră este dorința de a ne bucura. Ceea ce satisface această dorință este plăcerea pe care o simțim. În funcție de ceea ce tinde fiecare persoană, de locul în care simte gol și de ceea ce o umple, către asta experimentează iubirea.

Iubesc peștii, îmi iubesc mama, îmi iubesc copiii, iubesc soarele, răcoarea, căldura, nu contează ce. Dacă sunt plin de aceea spre care tind, dacă îmi împlinesc dorința, numesc asta iubire pentru ceea ce mă încântă în prezent.

Sunt lucruri pe care le știu dinainte că le iubesc fie din obișnuință, fie din fire, pentru că așa am fost creat. Și sunt lucruri cu care m-am obișnuit și apoi le iubesc și pe ele.

În cele din urmă, ceea ce numim iubire în viețile noastre este împlinire prin plăcerea la care tânjesc, pentru că îmi umple dorința. Iar senzația că dorința mea este îndeplinită este ceea ce numim iubire.

De exemplu, iubesc peștele. Asta înseamnă că vreau să-l mănânc și mă pot sătura cu peștele care se află în fața mea în farfurie.

Întrebare: Și totuși, tindem mai mult spre iubirea umană decât spre iubirea materială…

Răspuns: Iubirea are mai multe niveluri, în funcție de ceea ce iubim, adică ceea ce ne împlinește. Omul are nevoi de împlinire, pe care știința Cabala le împarte conform unei scări de dorințe și aspirații. Această scară începe cu dorințele pentru mâncare, sex și familie. Apoi urmează dorințele pentru bogăție, onoare și cunoaștere.

În esență, toate aspirațiile și împlinirile noastre pot fi incluse în aceste șase tipuri de dorințe. Dacă tânjesc după un anumit fel de împlinire, înseamnă că o iubesc. Mai mult, nu iubesc doar împlinirea în sine, ci și sursa ei, care devine importantă pentru mine, deoarece îmi oferă plăcere.

Așa ne construim viața. Și întreaga noastră viață se desfășoară între ură și iubire.

Din a 692-a conversație Viaţă Nouă 692 – Ce este iubirea? 16.02.2016

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Ce înseamnă principiul cabalist „Lumina este în repaus și în perfecțiune”?

Răspuns: Lumina este în repaus deoarece nu are alte motive, acțiuni sau dorințe decât să dăruiască, să influențeze, să umple, adică să genereze doar bine.

Aceasta nu înseamnă că nu întreprinde nicio acțiune. Lumina îndeplinește diverse acțiuni, inclusiv unele alternante, dar toate au ca scop doar maximizarea împlinirii, saturației și bucuriei obiectului către care coboară.

Din Lecția de Cabala în limba rusă 19.11.2017

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Comentariu: Cunoscutul fizician Michio Kaku scrie: „Astăzi, fiecare dintre noi lasă în urmă o amprentă digitală gigantică. Uitându-ne la cardul de credit, putem spune ce țări vizităm, ce mâncare preferăm, ce haine purtăm, unde studiem. Există postările de pe blog, jurnalele, e-mailurile, videoclipurile, fotografiile. Cu toate aceste informații, putem construi o imagine holografică care ar vorbi și ar acționa exact ca noi, cu aceleași obiceiuri și amintiri. Și ce se va întâmpla când vom putea reproduce neuronul nostru, neuron cu neuron?”

Cu alte cuvinte, el spune că aparent, omul poate dispărea, dar tot rămâne, toate dorințele sale rămân. El numește asta nemurire.

Răspunsul meu: Nemurirea există deja pentru că gândurile și dorințele noastre plutesc în aer. Chiar așa este. Inima și mintea spirituală, conținutul lor (dorinţele şi gândurile), toate rămân. Nu mor odată cu corpul. Nu sunt în inimă, ci într-un alt purtător. Poți pune o pompă în locul inimii, un computer în locul creierului – nimic nu se va schimba.

Comentariu: Michio Kaku spune că trupul biologic uman pleacă, dar toate informațiile rămân.

Răspunsul meu: Și cum te vei conecta la el? Prin cardurile lui de credit?!

Comentariu: Ca și cum ar fi o bibliotecă de date, o „bibliotecă a sufletului”.

Răspunsul meu: Cum? Unde se află ea? La urma urmei, ceea ce ai făcut nu este scris undeva în biblioteci, teatre, locuri de muncă etc. Este înregistrat în formă spirituală – în spațiu, dar nu în lumea materială. Se pare că existăm într-un spațiu material, dar în realitate, acest spațiu este spiritual. S-ar putea spune că este digital, asemănător unei matrice, un spațiu măsurat în zeci, sute și mii de unități proprii.

Comentariu: Deci nu pot crea un alt corp biologic și să-l umplu cu toate informațiile de la persoana decedată – ceea ce a gândit, a visat, ceea ce a scris în blogul său.

Răspunsul meu: Nu, nu va exista nicio corespondență cu conținutul interior. Acel corp fizic s-a potrivit complet cu conținutul său interior. Nu poți crea același lucru. Nu ai cum să-l creezi pentru că, în principiu, și-a îndeplinit deja scopul și nu mai este nevoie de el.

Comentariu: Deci nu poți păși în același râu de două ori.

Răspunsul meu: Nu, nu este nevoie!

Întrebare: Atunci ce este nemurirea?

Răspuns: Nemurirea este existența în volumul de dorințe și gânduri care se corelează corect între ele și sunt conectate cu restul, deoarece nu mai sunt împărțite de corpuri, și împreună, formează un nor senzorial-informațional.

Nu este corpul, ci ceea ce există înainte ca trupul să se nască și după ce moare: un nor senzorial-informațional, dorințele și gândurile noastre.

Dacă în timpul vieții mele intru în acest nor informațional-senzorial și încep să mă corelez cu el, să interacționez cu el, să mă conectez cu el, să exist în el în mod sensibil – și corpul meu nu interferează cu acest lucru, ci poate chiar ajută într-un fel, rezistând și astfel direcționându-mă – atunci în acest fel intru în nemurire.

Acolo întâlnesc datele informaționale și senzoriale ale tuturor celor care există, ale tuturor celor care au existat vreodată și chiar ale celor care nu trec prin lumea noastră, deoarece există câmpuri informaționale și senzoriale mult mai mari.

Întrebare: Putem umaniza puțin această imagine? Aș putea întâlni foști lideri sau pe altcineva acolo?

Răspuns: Nu, nu este atât de materializată pe cât ni se pare. Nu ne putem întâlni acolo cu mamele, bunicile și bunicii noștri. Așa gândesc copiii. Dar nu este așa.

Toate acestea se află la nivelul următor, superior. Deoarece toate câmpurile senzorial-informaționale mici numite înregistrarea unei persoane (în ebraică, „Reşimot”) sunt incluse într-un sistem comun și există în el în mod constant. Iar corpul nostru, cât timp trăim în el, nu face decât să ne distragă atenția de la acest sistem. Trebuie să ne asigurăm că în timpul vieții noastre, corpul nostru nu ne distrage atenția de la acest sistem, astfel încât să ne unim într-un singur sistem senzorial-informațional, care se numește „suflet”.

Și corpul nostru (trebuie să înțelegem că este doar un tip special de obstacol) există doar pentru a-și întări conexiunea cu toate aceste ființe fragmentate, aceste înregistrări senzorio-informaționale, de 620 de ori.

Ni se pare că trupul nostru există, dar de fapt nu există. Este doar o rezistență la unirea cu celelalte particule informaționale. Iar Reşimo (o înregistrare senzorio-informațională) tânjește după conexiunea cu celelalte particule și tinde spre ea. Corpul mă trage spre moarte, dar Reşimo a mea mă trage spre nemurire! Să o ascultăm!

Din KabTV „Știri cu Dr. Michael Laitman”, 11.12.2018

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Cum pot evita să cad în iluzia că eu sunt judecătorul în locul Creatorului?

Răspuns: Acest lucru se întâmplă după anumiți pași, când omul prin acțiune, vrea să ajungă la decizia corectă, să vadă scopul și să țintească corect spre el. Apoi, descoperă că totul în lume este făcut pentru el.

Întrebare: Cum pot fi sigur că Îi permit Creatorului să lucreze asupra mea?

Răspuns: Trebuie să-ți reduci egoismul cât mai mult posibil și atunci vei simți spre ce ești înclinat. Aceasta va fi direcția corectă.

Întrebare: Ce permite judecății să se transforme într-o forță a bunătății și iubirii?

Răspuns: Decizia ta, atunci când îți dorești să fie așa.

Întrebare: Cum ar trebui să cerem încredere în cunoaștere dacă trebuie să avansăm în credință mai presus de rațiune?

Răspuns: Cererea ta de a atinge credința mai presus de rațiune este ea însăși ridicarea deasupra egoului tău.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 23/09/2025, „Roş HaŞana”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Tot ce ni se întâmplă acum este organizat de Forța superioară. Sarcina noastră este să începem să simțim că Creatorul ne-a făcut loc pentru a umple acest spațiu liber cu proprietățile, forțele, intenţiile și acțiunile Sale. Aceasta se numește dezvăluirea Creatorului în realitatea în care ne aflăm.

Nu există lumi îndepărtate, din altă lume. Suntem într-o singură realitate numită „lumea” – dorința noastră. În această dorință, trebuie să dezvăluim calitățile Creatorului. Toată această realitate este dorința noastră pe care trebuie să o corectăm, iar apoi lumea va fi umplută cu calitățile Creatorului. Așa Îl dezvăluim: „prin acțiunile Sale Îl vom cunoaște” în interiorul dorinței noastre și nu undeva în exterior.

Adică, trebuie să înțelegem că tot ceea ce simt în realitatea mea se întâmplă doar în dorința mea. Mi se pare că există eu și această lume, dar de fapt, totul se întâmplă în interiorul dorinței. Întreaga întrebare este cum să-ți schimbi și să-ți corectezi dorința astfel încât să fie umplută de prezența Creatorului.

Întrebare: Ce înseamnă să umpli realitatea cu prezența Creatorului?

Răspuns: Întreaga realitate, cu excepția unui punct în care simt că „eul” meu este Creatorul. Nu există nimic altceva. Nu există nimeni altcineva în afară de El, iar noi ne aflăm în interiorul Forței superioare. Întrebarea este cum dezvăluim acest lucru? Aceasta este o chestiune de percepție (revelație) a realității.

Revelația Forței superioare începe cu faptul că ne aflăm în ascundere. Punctul nostru este situat în AHP al gradului superior (în partea sa inferioară din spate).

Întreaga lume este AHP al celui superior, partea sa opusă, care a fost golită de toată lumina, și prin urmare, nu simțim prezența Creatorului în lume. Dar dacă ne restricționăm față de această lume, devenim ca un făt în pântecele mamei, iar superiorul va începe să lucreze asupra noastră și să ne crească.

A te restricționa înseamnă că în loc de percepția ta actuală asupra lumii, să simți Creatorul și partea opusă a gradului superior. Acest lucru îmi va schimba întregul comportament. La urma urmei, cum m-aș comporta dacă aș ști că sunt în superior? Probabil m-aș anula complet în fața Lui; Singura problemă este că nu-L simt.

Dar de ce S-a restricționat Cel Superior și nu m-a lăsat să-L simt? El vrea să-mi dea libertatea de alegere, astfel încât, fără să-L simt pe Creator, să mă comport ca și cum El m-ar umple! Adică, nu mă comport ca un copil singur acasă, ci mă comport bine și corect, ca și cum părinții mei ar fi lângă mine.

Întrebare: Ce înseamnă să umpli realitatea cu calitățile Creatorului?

Răspuns: Aceasta înseamnă să fii cât mai aproape de calitatea dăruirii. Prima acțiune care ni se cere nouă, egoiștilor, este restricționarea. Îmi restricționez egoul, încerc să fiu ca Cel Superior tot timpul și mă comport ca și cum El ar umple întreaga lume.

Aceasta se numește: „Nimeni nu mă va ajuta în afară de mine”. Nu simt Forța superioară, ci acționez ca și cum ar fi lângă mine. Nu mă comport ca un copil lăsat de capul lui, ci ca și cum părinții mei ar fi acasă. Se pare că trebuie să construiesc un program spiritual în mine.

Dar nu știu cum să fac asta, așa că Îl întreb pe cel superior, iar El începe să se joace cu mine.

Dintr-o lecție de Cabala pe tema „Percepția realității”, 17.08.2017

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Smartphone-urile de astăzi cuceresc lumea; toată lumea privește în telefoanele mobile. Dar există și o altă perspectivă de a privi smartphone-urile – atenția părinților față de copiii lor a scăzut ca urmare a lor.

Câtă atenție ar trebui să acorde un părinte unui copil, iar copilul, simte că inima părintelui nu este alături de el?

Răspuns: Ce le pot oferi părinții moderni copiilor lor? Adevărul este că ne afundăm într-un egoism din ce în ce mai mare. Ne lipsesc sentimentele pentru copil și cu atât mai mult a unora față de alții. Așadar, este mai bine să nu ne impunem copiilor. Trebuie doar să inventăm jocuri bune, tot felul de programe utile pentru copii. Totuşi nu există prea multe.

Întrebare: La ce se va ajunge? Ce fel de copii vom crește?

Răspuns: Copiii cresc deja într-un spațiu virtual; nu mai sunt interesați în mod deosebit de lumea noastră. Următoarea generație va fi în acest spațiu tot timpul, făcând cumpărături prin lumea virtuală, învățând prin lumea virtuală, totul prin lumea virtuală. Va exista o ființă umană și un ecran.

Cred că o astfel de acțiune a naturii este absolut justificată; Nu putem critica natura. Ne putem gândi doar la cum să folosim corect ceea ce apare în noi în fiecare perioadă a existenței.

Întrebare: Ce apare acum la copii?

Răspuns: În ei apare posibilitatea de a-și construi o lume. Lumea! A lor! Adică, omul se deplasează treptat de la lumea impusă de corpul său animalic la lumea pe care o va crea pentru sine cu corpul său spiritual și va exista în ea. Și această lume va include absolut totul.

Trebuie doar să observăm cum ne dezvoltă natura. Și ne dezvoltă într-un mod foarte interesant, oferindu-ne treptat oportunitatea de a crea o nouă realitate pentru noi înșine și de a exista în cadrul ei.

Întrebare: Ce va dori copilul să vadă și să simtă în această realitate?

Răspuns: Copilul va simți în mod subconștient o atracție către aceasta, o mișcare spre ea, un impuls. Iar mișcările sale către noua realitate îl vor obliga treptat să dobândească noi calități.

Următoarea etapă va fi de așa natură încât copilul va dori să existe în aceasta, nu din cauza unui program, ci pentru că el însuși se va schimba. Deocamdată, trecem doar printr-o etapă intermediară.

Dar, din moment ce natura ne conduce înainte și provoacă toate aceste mișcări, impulsuri și îndemnuri în noi, următoarele etape vor fi astfel încât, prin construirea unei noi lumi virtuale, prin intermediul computerului, vom simți brusc că noi înșine trebuie să ne schimbăm pentru a intra direct în această natură. În spatele a ceea ce am desenat, în spatele a ceea ce am creat, există de fapt o altă lume care nu a fost desenată pentru noi.

Pentru aceasta, nu este nevoie să instalez programe noi pe supercomputerul meu. Trebuie să mă reprogramez puțin și atunci voi exista într-adevăr în noua lume.

Aici vom ajunge. Dar poate nu chiar în această generație încă.

Din KabTV „Știri cu Dr. Michael Laitman”, 14.11.2024

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Trebuie să ridicăm MAN (rugăciunea). Este aceasta o acțiune în dorință?

Răspuns: MAN înseamnă că cer puterea dăruirii. De la Malchut mă întorc către Bina și cer de la Bina capacitatea de a dărui.

Dar trebuie să ajung la o astfel de stare în care să fiu plin de această rugăciune (MAN), iar acest lucru este suficient pentru mine. Simt bucurie că sunt capabil să ridic MAN.

Cum este descrisă această stare în Tora? Că ieși la lumina zilei. Ziua pentru tine este atunci când nu ai nimic; mergi în deșert și cauți MAN, dorința de dăruire, iar când o găsești, ea te înviorează și îți umple toate gusturile. Tot ce îți dorești este în ea.

Dar ce este acest gust? De unde vine? Ce este acest MAN? Vine la tine din Bina și atunci este suficient pentru tine să ai chiar posibilitatea de a-L întreba pe Creator: „Am o conexiune cu El. Pot să-L întreb. Și nu mai am nevoie de nimic mai mult.”

Dar nu vreau eu să am o dorință în care să-L dezvălui pe Creator? Nu. Sunt mulțumit chiar și cu însăși aspirația către El. Aceasta, pentru mine acum, este împlinire. Conexiunea cu Creatorul prin intermediul grupului mă umple.

Dar ce fel de conexiune este aceasta? De unde ai acest lucru? Nu există nimic. Dar mă pot întoarce către El în acest fel? Este suficient. Aceasta se numește „a mers în deșert”, dobândind calitatea de „Hafeţ Hesed” (a nu dori nimic pentru mine).

Pentru că în deșert nu ai nimic; cu adevărat nu vrei nimic pentru tine. Dar aceasta este obținerea corectării prin calitatea dăruirii, asemănarea cu Creatorul, și în aceasta este împlinirea ta.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 06/06/2010, „Cartea Zohar”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Noi înșine trebuie să-L trezim pe Creator pentru a ne da dorința de a dărui. Nu este suficient să avem dorința de a primi, deoarece trebuie să existe și o dorință pozitivă din partea dăruitorului pentru a ne da o nouă dorință de a dărui.

Chiar dacă Sus există o dorință generală de a face bine creaturilor Sale, El așteaptă totuși, ca dorința noastră să trezească dorința Lui.

Dacă suntem incapabili să trezim dorința Lui, acesta este un semn că dorința pornită dinspre primitor este încă incompletă. Prin urmare, tocmai prin rugăciunea ca Sus să existe o dorinţă, dorința noastră devine una autentică, un Kli (vas) potrivit pentru a primi abundența (Baal HaSulam, Şamati 57, „Îl va aduce mai aproape de Vointa Sa”).

Apelul constant către Creator din partea grupului de zece va duce în cele din urmă la faptul că cererea noastră este autentică și va obține un răspuns. Creatorul este o lege a naturii. Trebuie să atingem un anumit prag de efort, apoi vom primi o nouă viață de sus, o nouă calitate – calitatea dăruirii.

Încă nu am trecut acest prag, ceea ce înseamnă că nu avem încă această dorință. Nu vom putea folosi corect calitatea dăruirii, ci o vom folosi în mod egoist. Guvernarea superioară nu va permite în niciun fel acest lucru.

Prin urmare, trezirea constantă a Creatorului în grupul de zece este o condiție necesară pentru ca dorința autentică să apară în grupul de zece în magnitudinea și calitatea potrivite. Succesul nostru depinde doar de acest lucru!

Din a 6-a Lecție din Congresul de Cabala din Moldova, 07.09.2019

Filed under: Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Când ați vorbit despre relația dintre bărbat și femeie, ați descris „principiul oglinzii”, conform căruia văd o reflectare a mea în partenerul meu, deoarece îmi radiez egoismul asupra lui. Ce înseamnă asta? Dacă mi se pare că soțul meu nu mă prețuiește, înseamnă că eu nu mă prețuiesc?

Răspuns: De ce ceri mai multă recunoaștere de la el? În fapt, egoismul tău necesită această împlinire. Și ce câștigăm dacă ne ridicăm deasupra egoismului și nu facem astfel de cereri?

În primul rând, procedând astfel, nu vom suferi din cauza sentimentului că suntem subapreciați de partenerul nostru. În al doilea rând, dobândim astfel o nouă calitate. Cererea de respect și putere își dezvăluie opusul: depășind o anumită calitate egoistă și începând să mă ridic deasupra ei, primesc o calitate opusă acesteia. Acest lucru îmi permite să dobândesc un nou instrument, o nouă atitudine față de lume.

De exemplu, dacă mai devreme ceream atenție și respect de la partenerul meu, acum devin mai modestă în pretențiile mele. La urma urmei, înțeleg deja că, dacă privesc obiectiv, el mă tratează destul de normal, pur și simplu egoismul meu a umflat ștacheta așteptărilor. Așa că haideți să ne acordăm, să ne reducem cerințele egoiste.

Îmi doresc ca partenerul meu să fie atent, acu consideraţie și să își respecte promisiunile, vreau să opresc „ofensele” lui nesfârșite în tot ceea ce privește treburile casnice, neglijarea intereselor mele, lipsa semnelor de iubire și grijă. La urma urmei, odată cu trecerea anilor, soțul își sună soția din ce în ce mai rar să o întrebe ce mai face, are din ce în ce mai puțină grijă de ea. Și astfel, dacă îmi diminuez nemulțumirile, dacă nu țin socoteala nemulțumirilor și nu muncesc din greu la mine – pentru că pentru mine acest lucru este încă foarte important – atunci anulez fosta conexiune distrusă dintre noi.

Mă ridic deasupra cerințelor crescute și mă raportez la partenerul meu cu iubire, ca o mamă la un copil. Chiar dacă de partea lui încă mai există „crimă”, în ciuda eforturilor mele, mă țin de principiul: „Iubirea va acoperi toate crimele”.

Cum îl ajut astfel pe partenerul meu, având în vedere că și el s-a alăturat cadrului cursului nostru? Îi dau un exemplu, și de asemenea, trezesc în el o disponibilitate pentru aceeași relație reciprocă. Prin urmare, aici se află o invitație la o viață nouă. În esență, mă deschid pentru a primi o nouă atitudine din partea partenerului meu. Și verific această atitudine dar nu în mod egoist; dimpotrivă, ceea ce contează aici este ca amândoi să ne dezvoltăm reciproc relația deasupra egoismului și să ne sprijinim reciproc.

Prin exemplul meu, îl ajut pe partenerul meu să se ridice deasupra egoismului. Fac eforturi, vorbesc cu el despre cât de bună va fi viața dacă ne vom ridica deasupra impulsurilor noastre naturale, josnice, egoiste. Și, ca urmare, exemplul reciproc și sprijinul reciproc ne conduc în sus.

Mai mult, fiecare dintre noi privește acum lumea corect, sănătos, cu disponibilitate de a ceda. Din nou și din nou, văd lumea în comparație cu mine însumi ca pe ceva perfect. Noua perspectivă îmi permite să o văd ca pe o natură perfectă. Nu mai este vorba doar despre partenerul meu, întreaga lume devine oglinda mea. Acesta este un fel de antrenament psihologic, o metodă psihologică de cel mai înalt nivel, care permite omului să se ridice la o nouă percepție a realității, a lumii, a familiei și a relațiilor cu partenerul; este o percepție pe care nu o aveam înainte.

Desigur, trebuie să practicăm mai întâi acest lucru în familie, și în final, vom construi o lume nouă, relații noi. Și aici reciprocitatea este necesară. Amândoi trebuie să înțelegem că reprezentăm ceva de genul unui mic „laborator” în care doi egoiști se străduiesc să folosească corect egoismul care s-a dezvoltat în ei. În generația noastră, acesta a crescut într-o asemenea măsură încât distruge totul, iar noi vrem să-l folosim ca o pârghie și să construim relații sănătoase deasupra lui, care să permită vieții să continue. Altfel, ne așteaptă doar ruina.

Din conversația Viață Nouă #32 – Un Nou Tip de Relații, 11.07.2012

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Spiritualitate - Niciun comentariu→