Este scris: „Domnul este înalt şi cel smerit va vedea“, căci numai cel smerit poate vedea măreţia. Literele cuvântului  Yakar [preţios] sunt literele cuvântului Yakir [va şti]. Aceasta înseamnă că omul cunoaşte măreţia unui obiect în măsura în care acel obiect este preţios pentru el.

Omul este impresionat în concordanţă cu importanţa obiectului. Impresia creează o simţiee în inimă, şi în funcţie de măsura în care omul recunoaşte importanţa obiectului, în aceeaşi măsură se naşte în el bucuria.(Baal HaSulam, Şamati 26, „Viitorul omului depinde și este legat de recunoştinţa pentru trecut”).

Totul depinde de gradul de importanță, care depinde de mediu. Dacă oamenii vorbesc despre spiritualitate peste tot, eu sunt aprins de dorință și încep să o apreciez, deși nu am nicio idee ce este. Atunci am combustibilul, puterea, să urmez calea și să dobândesc ceva efemer, subiectul conversației tuturor, care scapă câmpului meu vizual. Aceasta nu este o problemă; sunt gata să-i urmez pe ceilalți cu ochii închiși.

În acest fel societatea mă „hipnotizează” și mă împinge înainte. În lumea noastră, ajung să cumpăr fără sens lucruri de care nu am nici cea mai mică nevoie. Dar într-un grup, acesta mă împinge spre un scop spiritual, pe care îl dezvălui treptat până când iese la iveală în întregime. Întreagă această cale, toate treptele scării spirituale, sunt cucerite doar pentru că sunt impregnat de importanța scopului din mediul înconjurător.

Astfel, dacă omul îşi recunoaşte micimea, adică faptul că nu este privilegiat comparativ cu contemporanii săi, ceea ce înseamnă că vede că există mulţi oameni în lume cărora nu li s-a dat puterea să împlinească munca sfântă nici măcar în cel mai simplu mod, chiar fără intenţie şi în Lo Lișma [nu de dragul Ei], nici măcar în Lo Lișma de Lo Lișma şi nici să fie în curs de pregătire pentru a aranja veşmântul de Kdușa [Sfinţenie], în timp ce lui i s-a dat dorinţa şi gândul ca totuşi, ocazional, să facă munca sfântă, chiar şi în cel mai simplu mod posibil, şi dacă omul poate să aprecieze importanţa acesteia, în funcţie de importanţa pe care omul o atribuie muncii sfinte, în aceeaşi măsură el trebuie să aducă laude şi să fie recunoscător pentru ea.

Este aşa, pentru că este adevărat că uneori nu putem aprecia importanţa respectării Mițvot ale Creatorului, chiar şi fără intenţie. În această stare omul începe să simtă în inima lui exaltare şi bucurie.

Prin laudele şi recunoştinţa pe care le aduce, omul îşi extinde sentimentele, fiind încântat de fiecare moment al muncii sfinte, el ştie pentru Cine munceşte şi se avântă tot mai sus. Acesta este înţelesul a ceea ce este scris: „Îţi mulţumesc Ţie pentru mila pe care mi-ai arătat-o“, adică pentru trecut, iar datorită acestui lucru poate spune cu încredere „şi pentru cea care este menit să mi-o arăţi“. (Baal HaSulam, Şamati 26, „Viitorul omului depinde şi este legat de recunoştinţa pentru trecut”).

Nu există nimeni demn să vină la Creator.. Mai mult, nimeni nu merită să vină la Creator înaintea altora. Ce fel de merit poate fi acolo?

Prin urmare, dacă omul este cel puțin implicat în proces, este atras de spiritualitate, deși de fapt, Creatorul îl atrage spre Sine, ar trebui să fie recunoscător pentru asta, ar trebui să-i acorde o mare importanță și semnificație. Datorită gradului de importanță și sensibilitate pe care omul l-a cultivat în sine, el simte cum Creatorul îl atrage în sus într-o relație reciprocă. Se dovedește că Creatorul se află în spatele întregii sale povești, în spatele tuturor crimelor și greșelilor prin care El ghidează în mod deliberat omul până în prezent. Apoi, el începe să dobândească un al șaselea simț – simțirea Creatorului. Aceasta se întâmplă doar în măsura importanței pe care o are.

De ce este formula atât de simplă? De ce trebuie să acordăm importanță doar spiritualității pentru a trezi un răspuns din partea Creatorului?

De fapt, această conștientizare a importanței include totul. De dragul ei, trebuie să-mi plec capul, așa cum se spune: „Domnul este înalt, iar cel smerit va vedea.” Îl ridic în ochii mei, adică proprietatea de a dărui, și mă cobor pe mine, adică proprietatea de a primi.

Iau putere pentru asta din mediu, ceea ce înseamnă că trebuie să mă alătur acestuia ca unul mic. La urma urmei, cel mic este cel care poate învăța de la cel mare, pentru că îl percepe cu adevărat ca atare. De aceea mă alătur unui grup, și procedând astfel, dezvolt deja calitatea dăruirii, a iubirii pentru aproapele meu și a unității.

În același timp, trebuie să studiez și acțiunile Creatorului: cum a stabilit El întreaga realitate. De asemenea, trebuie să răspândesc acest mesaj și altora. La urma urmei, Îl onorez, și prin urmare, aflu ce doreşte El. El vrea să se reveleze tuturor, să dăruiască altora, și prin urmare, acționez în această direcție.

Rezultă că simplul concept al importanței Creatorului este suficient pentru a adăuga tot ce este necesar, tot ce există în mine, în vas și în fața luminii la această acțiune.

Din Lecția Zilnică de Cabala 24.02.2012, Scrierile lui Baal HaSulam – Șamati – Art.26 – Viitorul omului depinde și este legat de recunostinta pentru trecut

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment →