Comentariu: Multor oameni le este foarte greu să accepte forma externă a Cabalei pe care o exprimăm în cântece și dansuri. De ce aderăm la ea? De ce nu încercăm o altă formă? Dvs, spuneţi că este o ştiinţă Cabala, și dacă aţi ține prelegeri, așa cum este obișnuit în universități, cu cât mai mult ar putea ajuta acest lucru la răspândirea Cabalei?

Răspunsul meu: Nu cred că acest lucru ar ajuta la răspândirea ei. Nouăzeci și nouă la sută dintre oamenii de pe pământ nu au deloc nevoie de știința noastră. Au nevoie să se simtă bine și în siguranță, iar acest lucru se exprimă printr-o comunicare plăcută unii cu alții, într-o unitate plăcută.

Prin natura mea, sunt un om complet nesociabil. Mai mult, sunt gata să stau între patru pereți toată viața și nu aș simți deloc asta ca pe o închisoare. Am computerul meu, cărțile mele și ceea ce este în mine. Asta îmi este suficient! Ce poate adăuga lumea la mine?

Dar pentru a avansa spiritual, avem nevoie de această lume pământească. Prin urmare, ies în cercurile exterioare; altfel, nu aș preda.

Înțeleg că a ne poziționa ca o universitate deschisă ar fi o atitudine mult mai respectuoasă decât acest tip de imagine neclară a unei grădinițe pentru copii prea mari, unde ei dansează în cerc și cântă. Nu este deloc clar cum arată.

Dar mesele, cântecele și dansurile comune erau acceptate printre cabaliștii antici încă din vremea lui Baal Şem Tov. Cred că așa a fost atât cu ARI, cât și cu Rabi Şimon. Aceasta este o expresie naturală a sentimentelor interioare ale oamenilor, a dorințelor lor și a tânjirii lor de a fi împreună.

Înțelegem că atunci când oamenii stau în cerc în jurul unui foc și cântă împreună, asta îi unește. Nu vedem nimic ciudat în asta. Aceștia pot fi popoare indigene din America de Sud, africani cu sulițe în jurul unui foc, europeni care stau la mesele lor, japonezi sau chinezi ghemuiți; nu contează cine și cum. Acest lucru este acceptat peste tot, deoarece aceasta este o metodă de unificare, o exprimare a sentimentelor.

Firește, în Europa, o astfel de exprimare externă ca în Israel este considerată foarte ciudată și aș spune, de respins. Însă, din moment ce trebuie mai întâi să corectăm Israelul și apoi restul lumii, suntem forțați să acționăm în acest fel. Văd că acest lucru este acceptat și în restul lumii. Eu însumi nu sunt un fan al dansurilor în cercuri mari, dar oamenii încep să se comporte așa spontan.

Prefer să stau lângă foc, să cânt și să vorbesc. Din aceasta, primesc un entuziasm mai mare decât din dansuri, când oamenii sar și își îmbrățișează tovarășii transpirați.

Există oameni care sunt atrași de acest lucru și există cei care sunt inspirați mai mult de o simțire interioară care vine din realizare, din înțelegere.

Fie prin inimă, fie prin minte, există două metode complet diferite de corectare care au ajuns la noi. Una a venit de la ARI (prin minte), iar cealaltă de la Baal Şem Tov (prin inimă). Și ambele sunt egale.

În vremea noastră, este încă dificil de spus încotro mergem. Deși m-am gândit și Baal HaSulam a scris că timpul nostru este timpul lui ARI, când trebuie să dovedești, să demonstrezi și să explici cu mintea; cu toate acestea, văd că ceea ce influențează mai mult oamenii este tocmai „hai să bem și să dansăm”, pentru că acest lucru merge de la inimă la inimă printr-o dorință comună.

Adică, dansurile și cântecele sunt necesare, dar necesită o adâncire interioară mai mare.

Întrebare: Cum s-a raportat Rabaş la acest lucru? La urma urmei, avea niște principii proprii. Întrucât trăia într-un mediu ortodox, trebuie să fi avut atât o formă externă, cât și una interioară.

Răspuns: Forma sa externă era foarte simplă; arăta similar cu toți ceilalți. Dar în interior, era complet diferit de ceilalți, dar nu arăta acest lucru.

Din KabTV, emisiunea „Am primit un apel. Minte sau inimă”, 01.10.2010

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment →