Întrebare: Care este opinia dumneavoastră despre afirmația că există o genă a sinuciderii? Se spune că oamenii de știință americani au identificat 22 de gene legate de sinucidere. Există cu adevărat această genă? Credeți că are un efect?

Răspuns: În ceea ce privește o genă, nu știu, nu sunt expert în acest domeniu. Dar o predispoziție către ea există cu siguranță. Japonezii o au și există și alte popoare și triburi, sau perioade istorice în care apare și așa mai departe.

Întrebare: Și cum se presupune că omul poate depăși această predispoziție sau genă?

Răspuns: Cu sensul vieții.

Întrebare: Sensul? Doar căutarea sensului?

Răspuns: Doar asta. Ce altceva există? Sensul vieţii și realizarea sa corectă te conduc către o viață nouă chiar și acum. Nu trebuie să mori sau să-ți imaginezi nimic. Îți poți vedea lumea viitoare deja în această viață. Este chiar în fața ta; depinde doar de realizarea corectă.

Întrebare: Ne puteți spune care este sensul vieții?

Răspuns: Sensul vieții este de a-ți schimba natura de la a primi la a dărui, de la ură la iubire, de la respingere la apropierea de ceilalți. Apoi, în cadrul acestor calități, vei simți o formă de existență complet diferită. Va fi o lume opusă.

Vei găsi împlinire în actul de a-i împlini pe ceilalți. Și în aceasta, nu va exista nicio dezamăgire.

Comentariu: Ar fi minunat dacă o persoană ar putea trăi cu adevărat așa!

Răspunsul meu: Vom ajunge acolo.

Din KabTV “Știri cu Dr. Michael Laitman”, 03.06.2025

Filed under: Criza, globalizare, Educatie, Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Comentariu: Am primit o mulțime de întrebări după ce am difuzat videoclipul “Secretul unuei căsătorii puternice”. În ea, aţi spus că dacă o soție dintr-o familie seamănă cumva cu mama soțului ei sau are grijă de soțul ei așa cum a făcut-o mama lui, atunci această căsătorie va fi puternică.

Unul dintre cititorii noștri scrie: „O femeie ar trebui să fie o mamă pentru copiii ei și nu pentru soțul ei, ștergându-i nasul care curge. Lasă-l să trăiască cu mama lui până la bătrânețe”.

Un alt cititor întreabă: „De la cine ar trebui să învăț, dacă soacra mea este o bețivă? Ea nu și-a crescut copilul cum trebuie, iar socrul este leneș și nu i-a dat nimic fiului său. Cu tot respectul pentru autor, cred că raționamentul lui este inacceptabil pentru mulți.”

Răspunsul meu: Atunci de ce te-ai căsătorit cu un fiu de bețiv? Cum ai ales un astfel de soț?

Comentariu: Poate că nu știa că mama lui era așa.

Răspunsul meu: Cum a putut ea să nu știe? Nu i-ai cunoscut familia? Ar trebui să-ți judeci viitorul soț după familia lui. De cine îți legi viața?

Întrebare: Deci trebuie să te uiți din ce fel de familie provine soțul?

Răspuns: Unde a crescut el, dacă nu în familia lui?

Întrebare: Am selectat afirmațiile mai punctuale. O femeie sub pseudonimul “Huligan politicos” scrie foarte răspicat: „Nu te culci cu mama ta. Nu îți dorești mama ca femeie. Deci, ce rămâne pentru femeile, soțiile și mamele nefericite?”

Răspuns: Dacă vrei atenție și dragoste, nu are nimic de-a face cu contactul sexual. Are de-a face cu inima. Dacă vrei o astfel de relație de la soțul tău, atunci ar trebui să semene cu mama lui. Nu există nicio cale de ocolire, aceasta este legea naturii! Poți filozofa cum vrei, dar așa este. Doar așa îl poți “cumpăra”.

Observați ce comportamente speciale are mama lui, orice întorsătură specifică de frază, maniere, poate chiar modele de vorbire. Încercați să o imitați subtil într-un fel și veți vedea, el se transformă într-un copil. Este un lucru rău?

Comentariu: Deci el este deja “îmblânzit”, este al tău.

Răspunsul meu: Da, iar acum ai un soț care vrea să fie cu tine.

Întrebare: Dar dacă un bărbat are resentimente față de mama lui, de ce ar avea nevoie de alta în apropiere?

Răspuns: Atunci vei înțelege cum să te comporți pentru a-i arăta o figură maternă “corectată”.

Întrebare: Și te întorci tot în acest punct?

Răspuns: Da, absolut! Totul se învârte în jurul acestui lucru. Pentru că el a venit de la ea, şi ea l-a crescut.

Întrebare: Și aceasta trăiește în el și rămâne în el pentru totdeauna?

Răspuns: Desigur! L-a purtat, apoi l-a alăptat. De mic copil, el s-a întins la pieptul ei, lipindu-se de caldura ei. Toate acestea rămân cu el. Este o stare de care practic fiecare om este atras de-a lungul vieții.

Potrivit Cabala, acest lucru este și adevărat. Chiar și atunci când ne separăm fizic de mamele noastre, rămânem conectați. Această legătură nu dispare doar pentru că suntem despărțiți fizic.

Întrebare: Aţi spus că dacă un tată părăsește familia, copiii simt asta ca pe o trădare.

Dar acest lucru se aplică probabil și femeilor. Mulți au fost de acord cu aceasta, ceea ce a condus la următoarea întrebare: “Atunci este corect să spunem că atunci când o mamă aduce un alt bărbat, un tată vitreg în casă, aceasta este tot o trădare?”

Răspuns: Acest lucru este practic imposibil de depășit vreodată. Pentru copiii care s-au despărțit de tatăl lor, sosirea unui alt bărbat în casă este o problemă enormă! Nu îl poți înlocui. Este sânge! Sângele nu se face apă. Pentru un copil, este teribil!

Comentariu: Mulți tați pe care îi cunosc sunt de fapt tați vitregi, care au devenit adevărați părinți pentru copiii din noile lor familii. Iar pentru copii, și pentru ei acest nou tată a devenit real.

Răspunsul meu: Da, pentru că un tată vitreg trebuie să investească mai mult în copil decât ar face în propriul său fiu biologic. Un fiu biologic este deja al lui de sânge. Dar un copil vitreg nu este așa, că pentru a deveni cu adevărat tată, trebuie să investească mai mult. Iar copilul simte că tatăl vitreg investește în el. El dezvoltă simțul responsabilității față de tatăl vitreg.

Dar totuși, un copil va avea întotdeauna o conexiune cu tatăl său biologic, fie foarte negativă, fie foarte pozitivă. Și cu tatăl vitreg la fel, fie negativ, fie pozitiv. Copilul trebuie să formeze o atitudine clară. Și această dualitate internă îi modelează în mare măsură viziunea asupra vieții.

Întrebare: Dar tatăl care a plecat, rămâne sau nu în interiorul copilului?

Răspuns: El rămâne, dar eventual într-o formă negativă. Copilul poate să-l respingă pe tată, să nu-l dorească, să încerce să-l ștergă din viață, din biografia lui, din memorie. Și, în schimb, îl înlocuiește cu forța cu tatăl vitreg. Această dualitate este desigur, foarte dificilă pentru un copil, pentru un psihic tânăr.

Întrebare: Dar amprenta tatălui există întotdeauna în copil?

Răspuns: Da, există întotdeauna chiar dacă copilul încearcă să-l șteargă. Poate fi reînviat foarte repede, reaparând brusc ca o fantomă din trecut, stând în fața unui copil într-un strigăt disperat: „Ce zici de el? Ce zici de asta?” Pe scurt, există destine diferite.

Întrebare: Și încă mai credeţi că un tată care își părăsește familia este un trădător al copilului său?

Răspuns: A schimbat copilul cu altceva! Nu doar a plecat. Nu este un erou care a murit în război sau care explorează Arctica. Nu este cineva care s-a sacrificat, dorind interior să rămână cu ei. Este un om care a plecat de bunăvoie, care a ales această cale. Iar un băiat nu poate accepta asta.

Întrebare: Următoarea întrebare. Cineva întreabă: “Cum poate fi o căsnicie puternică fără iubire?” Iar un alt cititor scrie: “Dragă dr. Laitman, ce vreţi să spuneţi “fără dragoste”? Dar ce spuneţi despre cuvintele lui Solomon despre iubire: “Un soț ar trebui să-și vadă soția ca pe frumoasa lui doamnă, unica, iubita lui”.

Răspuns: „Obișnuința ne este dată de sus! Ea înlocuiește fericirea.” Dacă te obișnuiești cu ceva, adică primești continuu ceva din asta, atunci sursa acelei împliniri devine dragă, apropiată, iubită și confortabilă.

Omul este un mic egoist. Ce iubire? Iubirea înseamnă ceea ce primești de la cineva. Și dacă nu primești nimic, nu există iubire. Sau există un alt obicei, sau o legătură prin copii, etc. Dar fundamental, trebuie să înțelegem natura umană!

Este nerealist să încerci să te detașezi de natură și să treci la o filozofie abstractă sau emoții.

Întrebare: Dar totuși, când putem spune că există iubire între soț și soție? In ce caz?

Răspuns: Putem numi iubirea un obicei pe termen lung, o includere reciprocă în viața celuilalt. Când cineva începe cu daruri externe, atunci în fiecare zi încearcă să-și împlinească partenerul cu ceva. Până la punctul în care partenerul nu se mai poate lipsi de el. Și cel mai important, cel care dăruiește însuși nu mai poate fără să dea.

Și formează un al doilea tip de conexiune, aproape cabalistă – suferă când nu poate da.

Întrebare: Deci, când dăruiește, vede câtă bucurie îi aduce celuilalt?

Răspuns: Da, și asta îl leagă. Ca o mamă pentru un copil. La ce se așteaptă ea? Ea vrea să simtă și să vadă bucuria lui.

Comentariu: Așadar, ea îi dă o lingură de terci și deodată el zâmbește! Și pentru ea, aceasta este fericirea.

Răspunsul meu: Da. Priveşte la soția ta când pune în fața ta un castron cu borș: „Iată! Mănâncă!” Sau pune calm masa, o șterge, așează vasul, așează lingura și se uită la tine ca o mamă.

Întrebare: Al doilea caz îmi place mai mult. Și ar trebui un soț să-l trateze pe celălalt în acest fel?

Răspuns: Din partea femeii, acesta este fundamentul unei familii puternice. Pentru că un bărbat este un copil! El nu dă naștere, nu creează generația următoare. El se susține și se realizează doar printr-o femeie. Deci, dacă ea procedează astfel, nu pot fi probleme în familie! Nici una! Pentru că în esență, stă cu mama lui.

Comentariu: Oamenii vă scriu: “Dvs. aţi spus: “Trăiți pentru copii. Nu divorțați de dragul copiilor”.

Răspunsul meu: Cred că divorțul este o măsură extremă. Nu știu, dar care este un motiv valid pentru divorț?

Comentariu: De exemplu, un cititor scrie: „Astăzi, oamenii nu trăiesc pentru copiii lor. Nu merită să-ți sacrifici viața pentru ei. Nimeni nu va aprecia asta în viitor!”

Răspunsul meu: Asta nu înseamnă dacă ar trebui să trăiești sau nu. Tu i-ai creat pe acești copii, așa că trebuie să ai grijă de ei. Și ei la rândul lor, trebuie să aibă grijă de copiii lor. Acest ciclu continuă atât timp cât existăm în această lume.

Comentariu: Dar ea spune că copiii nu vor aprecia.

Răspunsul meu: Nu contează! Ce diferență face asta? Oh, deci ai avut copii doar ca să te aprecieze mai târziu? Ei bine, asta este o altă poveste!

Comentariu: Ea spune: “Timpul, anii pierduți nu pot fi recâștigați niciodată.”

Răspunsul meu: Ce ani? În ce fel se pierd? Pentru că nu te-ai legat de alt bărbat?

Comentariu: O altă femeie scrie: “Dacă nu există sentimente, de ce să ții pe cineva în preajmă? Ea spune: “Ar trebui să trăiești pentru copii, şi nu să înduri viața cu cineva de care nu ai nevoie.’”

Răspunsul meu: Aceasta este o filozofie atât de consumeristă încât nici măcar nu știu cum să argumentez împotriva ei. „Am nevoie de el, nu am nevoie de el. Dacă am nevoie de el, îl voi păstra, iar dacă nu am, îl voi arunca afară ca pe o piesă de mobilier veche.” Nu cred că putem păstra familiile, sau chiar societatea, cu acest tip de mentalitate.

Comentariu: Iată o altă scrisoare: „Sunt de acord cu multe, dar suferința de dragul copiilor, să trăieşti cu cineva care te respinge fizic nu merită. Nu este nimic bun în faptul că copiii sunt martorii unei dinamici familiale nefericite. Ei vor duce asta în propriile lor familii viitoare.”

Răspunsul meu: Asta depinde de femeie. Înțeleg că un soț se poate comporta într-un fel greu de îndurat pentru o femeie. Dar totuși, există familie, există copii, există ceea ce numim o casă. Și soția este casa.

Comentariu: Sunt multe comentarii, mii. Am ales doar o mică parte. Iată un comentariu de susținere: „Nu vreau să apăr bărbații, dar un lucru știu sigur: în spatele fiecărui bărbat de succes se află o femeie puternică. Și în spatele fiecărei familii fericite se află o femeie înțeleaptă. Acest videoclip este oportun atât pentru femei, cât și pentru bărbați.”

Răspunsul meu: Da, iar înțelepciunea constă în înțelegerea naturii umane; că omul nu poate scăpa de ea! Chiar dacă ar vrea. Când studiem Cabala, vedem în noi înșine cum luăm o decizie într-un moment, iar în clipa următoare suntem deja diferiți.

Acest lucru trebuie înțeles. Trebuie să iertăm! Profesorul meu a spus întotdeauna că o familie se construiește pe concesii reciproce. Când înțelegem cine suntem, doi egoiști, și că nu suntem stăpâni de la un moment la altul. Nu suntem! Nu știm.

Ne-am dori să fim consecvenți în ceva, mai ales în viața de familie când sunt copii și tot restul, dar nu putem! Suntem constant presați de sus, schimbându-ne în fiecare secundă și de aceea omul este diferit în fiecare moment.

Trebuie să înțelegem asta. Și nu ar trebui doar să iertăm o altă persoană. Nu există nimic de iertat – trebuie să înțelegem că aceasta este pur și simplu natura noastră! Să ne ridicăm împreună deasupra ei, iar când vom reuși asta, vom vedea că putem fi diferiți. Dar deocamdată, transformarea este încă pe drum.

Din KabTV “Știri cu Dr. Michael Laitman” 2/9/20

Filed under: Educatie, Intrebare si Raspuns, Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

De unde au apărut ştiinţa, arta, muzica și pictura? De la oameni care nu au avut niciodată de făcut nimic, de la aristocrați.

Ei nu trebuiau să muncească. Se întâlneau, călăreau, călătoreau și vorbeau, aveau baluri, o diversitate de muzică și așa mai departe. De aici au apărut știința, arta și totul, în afară de munca pământeană.

Prin urmare, dacă dorim ca oamenii să aibă atitudinea corectă față de activitățile spirituale umane – cele spirituale pământești vreau să spun, atunci trebuie să le oferim timp pentru acestea, să le asigurăm necesarul zilnic și să ne asigurăm că ei nu lucrează 15 ore pe zi, așa cum fac acum bieții informaticieni și alții.

Dimpotrivă, ei ar trebui să aibă timp liber să meargă la plimbare, să poarte conversații, să se odihnească, să discute, să călătorească și să facă lucruri de genul acesta, astfel încât să poată fi aşa cum erau odinioară aristocrații.

Nu trebuie să fim aristocrați cu averi de milioane în spatele nostru, dar trebuie să ne simțim în siguranță în viață și să nu fim leneși, dar să nu muncim. Numai într-un astfel de cadru pot fi create opere notabile de artă, literatură și muzică.

Aceasta ar trebui să fie atitudinea unui om față de lume. Altfel, nu iese nimic bun din asta. Priviţi la ce se întâmplă în timpul nostru.

Din KabTV “Știri cu Dr. Michael Laitman” 26/11/24

Filed under: Criza, globalizare, Educatie, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Divorțul este o problemă mondială majoră. În ultimii 40 de ani, de două ori mai mulți oameni au decis să pună capăt relațiilor, iar în unele locuri rata divorțurilor depășește 70%.

Cauzele divorțului sunt considerate a fi căsătoria grăbită, necugetată, căsătoria pentru bani, adulterul, insatisfacția sexuală, incompatibilitatea caracterelor, imaturitatea emoțională pentru viața de familie și abuzul de alcool. Mai sunt multe motive.

De ce credeţi că se întâmplă asta?

Răspuns: Omul modern nu poate suporta o altă persoană lângă el tot timpul. Pur și simplu nu poate! Doar pentru că este un mare egoist.

Egoismul a crescut pentru că ego-urile noastre sunt în continuă creștere. Trecem printr-o evoluție egoistă, iar omul nu poate tolera pe altul lângă el. “Cât timp pot îndura asta?! De ce?!” și așa mai departe. Înseamnă că este mai bine să te despărți. Oamenii pot trăi ca și cum nici măcar nu ar fi căsătoriți, deoarece este greu să se despartă sau dintr-un alt motiv.

Întrebare: Există totuși căsnicii puternice. De exemplu, eu sunt căsătorit de 38 de ani. Dvs. vă apropiaţi deja de aniversarea de aur.

Răspuns: Este adevărat. Dar trăiesc între soția mea, copii și grupul meu. Nici aceasta nu este o viață obișnuită. Nu pot fi un exemplu, ca să nu mai vorbim de trăsăturile mele teribile de caracter.

Dar divorțul? Nici măcar nu m-am gândit la asta. Nu m-am gândit niciodată că aș putea divorța și să-mi părăsesc soția și copiii. Nu, am cumpărat un apartament și l-am transferat soției mele. Eu nu am nimic! Serios.

Am avut grijă de copiii mei pentru ca fiecare dintre ei să aibă atenţie și să aibă o educație, o casă și orice altceva. M-am asigurat că s-au căsătorit; este o necesitate! Așa încât să pot să-mi fac treaba în pace. Acestea sunt cele mai importante lucruri.

Dacă ai copii, trebuie să ai grijă de ei. Principalul lucru sunt copiii.

Întrebare: Acesta este cel mai rău despre divorț? Copiii simt că nu au tată sau mamă?

Raspuns: Copilul suferă din lipsa unui părinte, a oricărui părinte! Ori mama, ori tata. Desigur, de o mamă mai mult, dar și de un tată. Lasă o amprenta asupra lor. Acest lucru nu poate fi iertat!

Copiii consideră plecarea tatălui lor de lângă ei ca pe o trădare, ca pe un divorț de ei. Și ei nu uită asta. Ei nu pot. Adică, copilul simte că “tata m-a părăsit”. Și acest lucru este, desigur, foarte dificil.

Întrebare: Și când iubirea dispare?

Răspuns: Ce iubire?!

Comentariu: Ei spun: “Iubirea a dispărut”, așa se justifică.

Răspunsul meu: Unde s-a dus? Nu înțeleg acel cuvânt. Știu un singur lucru: dacă oamenii trăiesc împreună, dacă sunt mai mult sau mai puțin înțelegători și manierați, pot crea condiții confortabile pentru o viață împreună. Nu sunt bine sau fericiţi, dar sunt confortabil împreună.

Întrebare: Formează ei o astfel de alianță din comoditate?

Răspuns: Desigur! Ce este căsătoria în primul rând? O gospodărie comună, în care credeți că vă puteți sprijini și ajuta reciproc, sunteți mulțumiți de asta. Acesta este primul lucru. Toate celelalte se schimbă la om la fiecare câțiva ani, în alte direcții.

La urma urmei, astăzi trăim de cinci ori mai mult decât acum 200 de ani, ca să nu mai vorbim de acum 1.000 de ani. Faraonii trăiau între 20 și 22 de ani. Faraonii! Chiar dacă li se servea totul în argint, totul era spălat, curățat, produse normale, ecologice, trăiau doar 22 de ani.

Ne putem imagina asta?! Cine are 22 de ani astăzi? Acela nici măcar nu este un adult.

Întrebare: Un alt aspect este menținerea familiei unită, cum ar trebui să fie o femeie și cum ar trebui să fie un bărbat în această uniune?

Răspuns: Trebuie să existe educație. Orice s-ar întâmpla, până la urmă, mii de stări și “aventuri” diferite i se pot întâmpla oricui de-a lungul vieții, dar știi că ai o familie, iar datoria ta este să o susții și să o însoțești. Cât timp trăiești, trebuie să ai grijă de familie. Acesta este primul lucru. Iar sentimentele…nu poți construi nimic pe baza lor.

Comentariu: Ați spus adesea că un bărbat își caută într-o femeie, mama.

Răspunsul meu: Așa este. Un bărbat caută ceva de la mama lui într-o femeie. Și dacă o găsește, îi asigură devotamentul față de ea.

Întrebare: Dacă o femeie căsătorită înțelege că soțul ei își caută o mamă, aceasta asigură o unire?

Răspuns: Da, Tora spune că pe vremea strămoșilor, mireasa era adusă la cortul mamei bărbatului, iar după ce locuia o vreme cu soacra ei, bărbatul se căsătorea cu ea.

Ea învăța de la mama lui cum să-l servească, ce să facă cu el, ce îi place și ce nu-i place, etc.Ea urmărea și învăța totul, inclusiv cum gătește mama lui.

Comentariu: Adică învăța să fie mamă pentru soțul ei. Acesta este, desigur, un paradox.

Răspunsul meu: Cum este acesta un paradox?

Comentariu: Ea nu venea aici să învețe cum să fie soție, ci să fie mamă pentru el.

Răspunsul meu: Nu vă puteți imagina cum se atașează un bărbat de o femeie dacă aceasta îi amintește de mama lui. O va privi ca un copil! O va vedea mereu pe mamă, în ea.

Întrebare: Nu va dori niciodată să divorțeze?

Răspuns: Niciodată! Ce înseamnă să divorțezi? O las pe mama?

Întrebare: Deci mama nu poate fi abandonată?

Răspuns: Corect.

Comentariu: Fraza de la sotie: “Du-te la mami! Nu sunt mama ta! Pune-o să-ți coacă tortul!”

Răspunsul meu: Oh, vezi ce argumente aduce: “Nu sunt mama ta!” Aceasta este problema.

Comentariu: Probabil că aici apar un procent mare de divorțuri, când o femeie nu își asumă funcția de mamă.

Răspunsul meu: Trebuie să înțeleagă că acesta este singurul mod de a păstra un bărbat, de a-l face al ei! Exact așa; nu poți face nimic în privința asta. Este în Tora, scris alb și negru în Biblie.

Întrebare: Deci poate dezvăluiți secretul tuturor divorțurilor și nu avem nevoie de psihologi?

Răspuns: Acesta este secretul unei relații explicite. Pentru tot restul vieții, un bărbat își va vedea mama în soția sa și nu va fugi de ea nicăieri.

Întrebare: Deci ce este bărbatul din familie?

Răspuns: Dacă el se agață de ea, de ce mai are ea nevoie?

Întrebare: Aceasta este siguranța ei? Asta caută ea la el?

Răspuns: Nimic altceva. El va face totul pentru a o face să se simtă bine și îi va face complimente în fiecare zi.

Întrebare: Va câștiga bani și va munci?

Răspuns: Sigur, știu asta cu siguranță; este natura umană.

Întrebare: De ce are nevoie o femeie de la un bărbat? Senzația de siguranță?

Răspuns: În primul rând, atenție. Atenție la ea, la copii, la casă. Adică te căsătorești? Asta este! Mireasa merge la soacra ei și învață de la ea toate slăbiciunile fiului ei. Ea știe să lucreze cu el ca o femeie: să-i dea ceva, să facă ceva și să facă ceva care să-i amintească de mama lui. Un bărbat este cumpărat imediat, instantaneu și pentru totdeauna.

Comentariu: Și el va face tot ce vrea ea.

Răspuns: Are nevoie neapărat de el. Un bărbat nu naște; el rămâne un copil; prin urmare, asta îl cumpără.

Întrebare: Deci este încă un copil? Tot timpul? Chiar și la 70 și 80 de ani?

Răspuns: Nu contează! Toată viața lui.

Comentariu: Oamenii s-ar putea să nu fie revoltați, dar vor întreba: “Totuși, ce spui de un bărbat? Totul se învârte în jurul unei femei.”

Răspunsul meu: Un bărbat ar trebui să aducă tot ce are nevoie o femeie; nu este nevoie de nimic altceva. Acest lucru este adevărat în lumea materială. Dar în lumea spirituală, totul este diferit; este opusul.

Familia nu se suprapune cu dezvoltarea spirituală a unui bărbat. Acesta este privilegiul și prerogativa lui; este pur și simplu alegerea lui personală. În acest sens, el este bărbatul și capul familiei. Aceasta se referă la dezvoltarea spirituală. În ceea ce privește lumea materială, depinde de o femeie.

În dezvoltarea spirituală, bărbatul este la comandă; în dezvoltarea materială este o femeie.

Întrebare: Dacă un bărbat este responsabil de dezvoltarea spirituală, rolul unei femei este să-l lase să aibă grijă de sufletul lui?

Răspuns: Da, desigur.

Comentariu: Și apoi îi va oferi tot ce are nevoie.

Răspunsul meu: De două ori mai mult!

Din KabTV “Știri cu Dr. Michael Laitman” 21/11/24

Filed under: Criza, globalizare, Educatie, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Comentariu: A fost identificat un nou tip de depresie numită “depresie zâmbitoare”. Presupune afişarea unui aspect fericit și ascunderea simptomelor depresive. Acest lucru devine din ce în ce mai răspândit.

Oamenii sunt ocupați în viață, au o meserie, copii, familie, hobby-uri, și în același timp, sunt într-o depresie constantă. În exterior ei zâmbesc și prezintă o înfățișare fericită, dar în interior sunt într-o adevărată tulburare.

Răspunsul meu: Mi se pare că afectează părți uriașe ale umanității de astăzi – masele.

Trăim într-o lume în care egoismul nostru se dezvoltă constant. Și ceea ce ne convenea și ne satisfacea acum 1.000 de ani, a încetat să ne mulțumească acum 500 de ani. Și astăzi nu ne mai mulțumește deloc.

La începutul secolului al XX-lea, când omul avea ceva de mâncare, ceva de îmbrăcat și un loc unde să doarmă, omul obișnuit era fericit, dar astăzi acesta nu este un indicator că el ar fi într-o stare confortabilă. Acest lucru se întâmplă pentru că egoismul nostru crește și cere o împlinire mult mai mare de la om, chiar și una despre care omul însuși nu știe.

Pur și simplu mă simt rău și sunt gol! Am mâncat? Cred că am mâncat. Am dormit? Am dormit. Am unde să dorm? Da. Am ceva de mâncare? Da. Ceva de purtat? Am si asta. Am o slujbă și orice altceva. Ce îmi lipseşte? Eu însumi nu știu.

Întrebare: Și ce îi lipsește unui om?

Răspuns: Sentimentul de împlinire, sentimentul de fericire. Asta este ceea ce lipsește. Poate am totul, dar mă simt gol.

“Ce îți lipsește? Spune-mi ce este. O voi nota și promit să îţi ofer asta.”

“Nu poți să-mi oferi asta. Trebuie să mă umplu cu ceva. Există un gol în interiorul meu pe care nu îl pot umple în niciun fel – nici bând, mâncând sau orice altceva. Poți să mă gâdili și nu voi râde. Nu am această împlinire!”

Întrebare: Cum poate omul să o găsească?

Răspuns: Nu există nicio cale. Există un sentiment de lipsă în interiorul lui, un sentiment de gol interior care nu poate fi umplut cu nimic în lumea noastră.

Poți să-l iei, ca pe un copil, în carusel, la plimbări, în excursii, învârti niște filme în fața lui, orice, el va rămâne același. O parte din el va urmări, îi va distrage puțin atenția, dar va simți totuși că aceasta este doar o evadare din gol. Adică este gol, iar el se ridică puțin deasupra lui, dar nu-l părăsește.

Întrebare: Celebrul psihiatru și neurolog austriac Viktor Frankl a scris că piatra de temelie a unei bune sănătăți mintale este un scop în viață. Este necesară găsirea sensului vieții?

Răspuns:: Pe vremea noastră, da. În trecut, sensul vieții era doar acela de a supraviețui.

Am locuit la un moment dat în Lituania. Oamenii care locuiau acolo înainte de regimul sovietic mi-au spus cum a fost aranjat totul.

Dimineața te duceai undeva la muncă. Munca de regulă, nu era permanentă, pentru că este o țară mică. Dacă aveai noroc, aveai de lucru, erai plătit pentru ziua respectivă, veneai acasă, aveai ceva de mâncare — pentru tine, pentru familia ta și așa mai departe. Și așa era și pentru oamenii obișnuiți care nu erau bogați. Așa trăiau oamenii. Adică, dacă omul câștiga niște bani în acea zi și avea cu ce să se hrănească pe sine și familia sa, era fericit.

Au trecut 50 de ani. Poate un astfel de mod de viață să fie considerat de succes pentru o persoană modernă de astăzi – că dimineața nu știe de unde va câștiga bani, iar seara nu știe cum se va hrăni pe sine și familia lui? Nu, omul are nevoie de multe lucruri.

Egoismul lui a devenit mult mai larg și mult mai profund. Trebuie să știe cât câștigă, când își va primi salariul, ce va cumpăra cu el, unde va pleca în vacanță pentru a se distra, unde vor studia copiii, care va fi pensia lui, și în general, cu adevărat tot!

Întrebare: Deci acum trebuie să se ocupe singur de asta?

Răspuns: Nevoile lui au crescut atât de mult și nu poate face nimic în privința asta; egoismul său interior s-a dezvoltat atât de mult, nu că el este răsfățat încât nu poate fi fericit astăzi primind o mică parte din împlinirea necesară.

Nici măcar nu știe ce fel de împlinire, chiar dacă are de toate. La urma urmei, această depresie afectează practic toate rândurile societății.

Întrebare: Unde este calea de ieșire din acest labirint al vieții?

Răspuns: Nu știu. Dar îmi amintesc că așa eram în generația mea și mi-a fost greu. De-a lungul copilăriei și tinereții mele, am fost într-o stare atât de semi-depresivă până mi-am găsit ocupația mea serioasă – Cabala.

Nu știam cum să mă umplu și de ce exist. Tot ce era oarecum exagerat, că trebuia să suport această povară a vieții prin toate mijloacele. De ce?! Pentru ce?! Acesta este cel mai groaznic lucru! Adică atunci când te trezești dimineața și te întrebi: „De ce m-am trezit? De ce m-am trezit?”

Și aceste stări sunt constante la oamenii care sunt înălțați spiritual sau trebuie să fie înălțați spiritual, chiar și la un cabalist, pentru că în ei apar noi cerințe, pe care le realizează și ridică treptele spirituale în atingerea celei superioare.

Dar când acest gol care necesită umplere se dezvăluie în tine și nu știi încă ce fel de umplere, atunci te afli într-o stare care în general, este definită ca depresie, deși nu este depresie.

Pentru cabaliști, aceasta nu este depresie; ei iubesc aceste stări pentru că știu dinainte că le vor umple, că în acest gol vor atinge simţirea lumii superioare.

Suntem într-o nouă generație, când oamenii moderni manifestă acest gol, aceste cerințe și aceste dorințe uriașe. Dar în lumea noastră nu putem găsi nicio umplere pentru ele. Ei trebuie să primească această umplere de la nivelul următor.

Întrebare: Nu vorbim despre depresia clinică, aceasta fiind o boală psihică. Care este rețeta fericirii sau o cale de ieșire din această depresie zâmbitoare, sau doar stare de spirit joasă?

Răspuns: Un incendiu îl alungă pe altul. Nu există altă cale. Trebuie neapărat să găsim o umplere pentru această cerere internă de gol. Și aceasta este în sensul vieții.

Oamenii în principiu, întreabă asta. Dar chiar dacă nu întreabă, această întrebare există în ei. Aceasta este o întrebare care îi roade și le este frică să o pună. Omului îi este frică să recunoască în sinea lui că nu știe pentru ce trăiește și tocmai asta nu îi dă energia de a trăi.

Întrebare: De ce îi este frică?

Răspuns:  Pentru că nu există niciun răspuns. Și să te regăsești în fața golului.

Comentariu: Este înfricoșător.

Răspunsul meu: Nu este că ar fi înfricoșător; practic mă distruge ca ființă rațională care există rațional și știe de ce există. Dacă îmi spun că nu știu de ce exist, atunci sunt, în principiu, nimic. Și asta mă face să mă simt și mai rău. Din această cauză mă voi culca și nu mă voi mia ridica.

Întrebare: Deci, care este sensul vieții pentru om?

Răspuns: Sensul vieții este să ne dezvăluim rădăcina spirituală în care existăm veșnic și să ne cufundăm temporar în lumea noastră pământească pentru a ne ridica și mai sus cu ajutorul rădăcinii. Adică, trebuie să vedeți întregul sistem și să participați la el.

Apoi omul începe să lucreze spiritual asupra sa. El dezvăluie lumea superioară, sistemul de control, sistemul universului și vede ce trebuie să facă pentru a simți că realizează un plan uriaș în fiecare minut!

Întrebare: Ce câștigă omul dezvăluind această lume?

Răspuns: El dezvăluie și vede cu toate simțurile sale, cu toată fibra lui, absoarbe întregul univers, se simte direct parte a lui și interacționează cu el. El afectează lumea, iar lumea îl afectează pe el.

Și atunci începe marele lui joc, ca un copil cu jucăriile lui. Îl captivează. Desigur, nu este ușor și nu imediat, dar în principiu, dacă începe deja să înțeleagă că acest lucru îi este destinat, aceasta este deja o mare dezvoltare.

Cel mai important este să te simți în fața ușii, să te apropii de ea și apoi ea se va deschide.

Din KabTV “Ştiri cu Dr. Michael Laitman” 12/6/19

Filed under: Criza, globalizare, Educatie, Intrebare si Raspuns, Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Comentariu: Oamenii de știință spun că digitalizarea se accelerează, dar problema este că nu știm exact încotro se îndreaptă acest tren expres. Înțelegem că multe procese vor merge mai repede și asta ne va schimba viața. Nu știm nimic, în afară de viteza cu care ne mișcăm.

Răspunsul meu: Ne-am dezvoltat întotdeauna în acest fel. A comandat vreodată omenirea un program pentru dezvoltarea sa? Bolșevicii au vrut să construiască comunismul. Ce a venit din asta? Socialiștii cu socialismul și capitaliștii cu capitalismul. Ce a venit din asta?

Omenirea nu și-a făcut niciodată planuri proprii și apoi să le implementeze atunci când votează și apoi să pună totul la punct. Nu s-a întâmplat niciodată în viața mea sau de-a lungul istoriei. Și acum facem același lucru. Numai timpul se accelerează, nimic altceva.

Comentariu: Dacă omul ar avea întregul arsenal de instrumente și ar ști calea, ar exista întotdeauna un fel de eroare la sfârșit?

Răspunsul meu: Ce eroare? Dimpotrivă, totul ar merge bine! Eroarea este exact invers.

Întrebare: De ce acest lucru nu duce la și mai multe distrugeri?

Răspuns: Există forțe protectoare ale naturii care ne împiedică pe noi, cei proști, și redirecționează trenul expres al istoriei la timp. Ne-au pus pe o altă cale, astfel încât să nu ne cădem cu totul în abis.

Întrebare: Deci inițial mergem pe calea greșită?

Răspuns: Încă urmăm calea pe care ne conduce natura. Faptul că suntem sau nu de acord cu ea vorbește doar despre confortul acestei călătorii. Călătorești într-o trăsură cu perne sau mergi pe tampoane între mașini sau mergi pe acoperiș.

Comentariu: La un moment dat soarta te va întoarce într-o anumită direcție?

Răspunsul meu: Nu te va întoarce nicăieri. Te conduce acolo unde trebuie să mergi.

Comentariu: Cercetătorii spun că mulți se tem că-și vor pierde locurile de muncă în această lume haotică, atunci când odată cu dezvoltarea tehnologiei, profesiile lor nu vor mai fi solicitate.

Răspunsul meu: Acest lucru se va întâmpla oricum.

Comentariu: Această frică generează tendințe periculoase în societate și nu pot fi înăbușite cu forța. Unii experți spun că oamenii nu ar trebui doar recalificați și să li se acorde o altă profesie care să o înlocuiască pe cea învechită; ei ar trebui să fie integrati într-un sistem de educaţie continuă pe tot parcursul vieții.

Răspunsul meu: Așa este. Aceasta este ceea ce știința Cabala spune de mulți ani. Trebuie să educăm oamenii și să creăm întreprinderi uriașe pentru a reeduca masele. Vor fi cursuri de arte aplicate, muzica, dans, tot felul de jocuri, psihologie, tot.

Cel mai important, toți vor urma un singur principiu: conexiune între oameni, o conexiune pozitivă. Asta este tot și nu mai e nevoie de nimic.

Comentariu: Oamenii de știință spun că dorința interioară a fiecărei persoane de a se schimba depinde dacă putem oferi oamenilor un fel de perspectivă.

Răspunsul meu: Aceasta este perspectiva. Când suntem conectați între noi, în această conexiune vom începe să simțim noi fenomene ale vieții noastre, noi etape ale vieții noastre, o viață cu totul nouă, o viață care ne va ridica deasupra timpului, deasupra stărilor noastre fiziologice. Vom intra într-o arenă complet diferită.

Comentariu: Ei spun de asemenea, că trebuie să arătăm o anumită perspectivă, dar nu știm care este.

Răspunsul meu: Eternitatea, perfecţiunea, bunătatea, marile realizări, împlinirile și intrarea într-un spațiu nou — toate acestea trebuie date oamenilor. Trebuie să li se arate acest lucru: pentru ce a fost creat omul, ce ar trebui să realizeze, ce ar trebui să înceapă să simtă, de ce se află acest lucru în fața lui și cum îl poate realiza – tocmai prin conexiunea corectă între oameni.

În conexiunea dintre oameni, în “Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”, când începi să exişti în contact bun, corect cu ceilalți, în cadrul acestui contact, găsești intrarea în lumea următoare.

Comentariu: Deci lumea se prăbușește pur și simplu din toate părțile.

Răspunsul meu: Nimic nu se prăbușește! Dimpotrivă, intrăm în gradul următor. Nu distrugem nimic.

Întrebare: Alexander Asmolov, directorul politicii umanitare la o mare universitate rusă, spune: “Problema noastră este că îi învățăm pe oameni să se adapteze. Nu pentru a se schimba cu lumea, ci doar pentru a se adapta la condițiile actuale. Acest lucru ne împiedică pregătirea de a face față provocărilor care nu au apărut încă.”

Cum putem ajuta omul mai degrabă să se schimbe, decât să se adapteze?

Răspuns: Nu avem la ce să ne adaptăm. Lumea noastră devine astfel încât, adaptându-ne constant la ea, ajungem într-o fundătură. Apoi cădem cu lumea. Dar trebuie să ne despărțim, trebuie să începem să creștem. Depinde doar de conexiunea noastră bună unul cu celălalt. Asta este tot.

Prin urmare, rezultatul corect al angajării noastre în societate, cu această generație, ar trebui să fie că ei vor putea să se unească între ei și să înceapă să simtă următorul nivel al universului în această conexiune.

Comentariu: Oamenii de știință spun de asemenea, că psihicul nostru este capabil să lucreze în condiții în continuă schimbare, că fiecare persoană are oportunități unice de reflecție, înțelegere critică a lumii și stereotipuri în schimbare. Ei spun că cel mai important este că avem o toleranță la incertitudine. Deci, se pare că oamenii sunt pregătiți interior pentru această nouă stare. Ce o va declanșa?

Răspunsul meu: Calea de ieșire este să dezvălui lumii știința Cabala. Nimic altceva, pentru că nu există altă metodă care să fie măcar aproape de ea. Asta e primul. În al doilea rând, oamenii trebuie să ajungă la un punct în care sunt dispuși să asculte.

Comentariu: Ce putem dori unui om, care are pregătită întreaga sa structură interioară, are potențial și are nevoie doar să facă un pas înainte?

Răspuns: El ar trebui să urmărească în mod clar întrebarea: “Care este sensul vieții mele?”

Sensul vieții este în înțelegerea scopului ei. Și scopul nu este în viața însăși. Sensul vieții este deasupra acestui corp. Aceasta este ceea ce trebuie să atingem.

Din KabTV “Ştiri cu Dr. Michael Laitman” 2/4/19

Filed under: Criza, globalizare, Educatie, Intrebare si Raspuns, Munca in grup, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Iubirea este atunci când ieși să mănânci și îi dai cuiva majoritatea cartofilor tăi prăjiți fără a-i face să-ți dea vreunul din ai lor (Chrissy, 6 ani).

Întrebare: Este aceasta iubire?

Răspuns: Da, este iubire.

Întrebare: De ce, puteți să explicaţi de parcă aţi explica asta unui copil?

Răspuns: Pentru că el dă ceva ce îi place lui însuși. S-ar simţi bine să o aibă, dar el o dă.

Întrebare: Acesta este un răspuns simplu? Îmi doresc foarte mult să  mănânc, dar dau prietenului meu. Și asta se numește iubire?

Răspuns: Da, asta este iubirea.

Comentariu: Un alt răspuns de la grupul de copii care au fost întrebați ce este iubirea:

Iubirea este ceea ce te face să zâmbești când ești obosit (Terri, 4 ani).

Răspunsul meu: Asta este tot iubire. Pentru că făcând asta, înalți un alt om, îl înalți, îl faci să se simtă bine împotriva voinței sale.

Întrebare: Deci asociați asta cu zâmbetul pentru o altă persoană?

Răspuns: Da.

Iubirea este atunci când îi spui unui tip că-ți place cămașa lui, apoi el o poartă în fiecare zi (Noelle, 7 ani).

Răspunsul meu: Acest lucru vorbește mai mult despre iubirea băiatului care poartă cămașa față de cea care l-a complimentat.

Întrebare: De ce asta este iubire?

Răspuns: Pentru că băiatul care poartă cămașa vrea să-i facă pe plac celei căreia îi place.

Nu ar trebui să spui „te iubesc” decât dacă vrei să spui serios. Dar dacă vrei să spui serios, ar trebui să spui multe. Oamenii uită (Jessica, 8 ani).

Răspunsul meu: Nu cred că un astfel de comportament ar trebui predat unui copil.

Întrebare: Dar acesta este răspunsul copilului, un copil de opt ani. Deci, dacă nu iubești, ar trebui să spui că o iubești?

Răspuns: Nu, nu ar trebui să minți.

Întrebare: Și dacă iubești, ar trebui să spui că o faci?

Răspuns: Probabil, da, dar cred că nici în acest caz, nu în totalitate.

Comentariu: Câștigătorul concursului pentru găsirea celui mai grijuliu copil judecat de Leo Buscaglia a fost un băiețel de patru ani al cărui vecin era un domn în vârstă care și-a pierdut recent soția. Când l-a văzut pe bărbat plângând, băiețelul a intrat în curtea vecinului, s-a urcat în poală și a stat acolo. Când mama lui l-a întrebat pe băiat ce i-a spus vecinului, băiatul a răspuns: „Nimic. L-am ajutat să plângă.”

Răspunsul meu: Acestea sunt povești oarecum incredibile pentru un copil de patru ani.

Întrebare: Dar ajutând pe cineva să plângă, ce părere aveţi despre acest moment de compasiune?

Răspuns: Este bine.

Întrebare: Chiar ajută?

Răspuns: Desigur!

Întrebare: Deci copilul se așează, se uită la tine și plânge cu tine?

Răspuns: Da, dar asta este prea mult. Este oarecum ireal.

Întrebare: Înțeleg. Deci, iată o întrebare: unde se duc toate acestea după aceea? Chiar și toate aceste răspunsuri — conțin o puritate atât de copilărească! Unde se duce? Cum devenim răzbunători, războinici, ucigași, criminali? Unde se duce copilul din noi? Acest copil care a crescut așa?

Răspuns: Egoismul crește și consumă tot ce există.

Întrebare: Și asta este?

Răspuns: Asta este.

Întrebare: Acest copil rămâne în noi sau mai…?

Răspuns: Există posibilitatea de a începe să ne dezvoltăm antiegoist, de a suprima acest ego din noi.

Întrebare: Ne putem întoarce la acest copil, măcar puțin?

Răspuns: Da, dar nu va mai fi un copil.

Întrebare: Este un copil adult atunci?

Răspuns: Da.

Întrebare: Când spuneţi că un bătrân este ca un copil. Un om înțelept este ca un copil. Ce vreţi să spuneţi când spuneţi asta? Că copilul nu moare în noi, că rămâne?

Răspuns: Da, copilul nu moare în noi, ci rămâne pentru că ne dorim să experimentăm natura și viața în mod direct, precum copiii.

Întrebare: Există această spontaneitate în aceste răspunsuri?

Răspuns: Da.

Din KabTV “Știri cu Dr. Michael Laitman” 25/03/24

Filed under: Criza, globalizare, Educatie, Intrebare si Raspuns, Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

O scrisoare de la un spectator:

Soția mea este încântată de programele dvs. și continuă să mi le impună şi mie. Le urmăresc, mai ales din respect. Îmi plac unele dintre ele, dar uneori spuneţi lucruri pe care nu știu de unde să le iau. De exemplu, aţi spus că toată lumea este responsabilă pentru întreaga lume. De ce spuneţi asta? Este clar imposibil. Dar ceea ce mă uimește este că soția mea este încântată.

Răspunsul meu: Faptul este că atunci când toată lumea se va simți responsabilă pentru întreaga lume, vom vedea într-adevăr o lume nouă.

Întrebare: Din această scrisoare reiese clar că nu înțelege cum este posibil acest lucru, în timp ce soția lui este încântată. Deci fiecare dintre noi are anumite puncte prin care fie acceptă acest lucru, fie nu-l acceptă.

El își imaginează întreaga lume ca opt miliarde de oameni. Așa că, atunci când spuneţi „întreaga lume”, el crede că spuneţi că suntem responsabili pentru toţi aceşti opt miliarde de oameni, pentru ceea ce se întâmplă în Somalia, în Africa înfometată și așa mai departe. Suntem noi responsabili pentru asta?

Răspuns: Da.

Comentariu: Această frază are nevoie de o explicație suplimentară.

Răspunsul meu: Ideea este că dacă fiecare persoană, dintr-o dată să spunem, ca la o comandă magică ar dori să-i vadă pe toți ceilalți ca prieteni, lumea s-ar schimba. Fără îndoială! Dar din moment ce nu credem în asta pentru că pare prea nerealist, continuăm așa cum suntem.

Întrebare: Dar suntem oameni reali. Acest soț este o persoană absolut reală. Ar vrea să rezolve lucrurile acasă, cu prietenii lui, iar dvs. spuneţi: rezolvă lucrurile cu întreaga lume, fii responsabil pentru asta.

Acest gând, această acțiune se poate întâmpla doar „la o comandă magică”, nu? Deci, ne trimiteți din nou înapoi la Creator?

Răspuns: Către Creator.

Întrebare: În mod constant?

Răspuns: Da.

Întrebare: Deci vine un om, cu această durere în interior. Mulți oameni scriu că simt această empatie. Ce rugăciune ar trebui să aibă omul către Creator? Ar trebui să-I ceară să schimbe totul, sau ce anume?

Răspuns: Ca Creatorul să schimbe cel puțin pe acest om.

Întrebare: Acest om?

Răspuns: Da, ca el să simtă durerea întregii lumi, și pe baza acestui lucru, să se raporteze diferit la lume.

Întrebare: Omul nu se poate destrăma simţind această durere? Nu explodează, nu moare din cauza asta?

Răspuns: Este posibil.

Întrebare: Am vorbit despre faptul că cabaliştii aspirau la asta, scopul lor era să simtă lumea, durerea lumii.

Dacă omul simte toată durerea lumii, care ar trebui să fie acțiunile sale, ne puteți spune?

Răspuns: Să ceară Creatorului să facă lumea mai bună. Asta este tot, nimic mai mult. Cel care a făcut lumea rea ​​ar trebui să o facă bună.

Din KabTV „Știri cu Dr. Michael Laitman” 1/4/24

Filed under: Criza, globalizare, Educatie, Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Este necesar ca toată lumea să ia masa împreună în familie?

Răspuns: Nu, nu este necesar. De obicei, soția și copiii mănâncă separat, iar soțul mănâncă separat. Dar o dată pe săptămână, de Şabat, iau masa împreună.

Suntem gândiți în mod natural în așa fel încât soția să fie casa, iar soțul să lucreze și să câștige. Aceasta vine din rădăcini spirituale. Nu noi am inventat asta și nu este în puterea noastră să o schimbăm. Trebuie doar să continuăm pe această cale.

Întrebare: De ce asta pare primitiv multor oameni astăzi?

Răspuns: Nu cred că este primitiv. Cred că păstrează familia atunci când mama gătește pentru toată lumea, iar dacă fiicele sunt deja mari, o ajută și toți stau la aceeași masă și iau masa împreună. Acest lucru întărește familia.

Întrebare: Dar totuși, dacă îmi spun mie însămi acum – locul tău este în bucătărie, asta e treaba ta, atât spiritual, cât și fizic – este ca… Sunt zile în care îmi petrec cea mai mare parte a timpului acasă făcând treburi casnice, dar la un moment dat simt că mă plictisește. Sunt acestea niște calități noi la femei?

Răspuns: Poate. Dar cel mai important lucru este pur și simplu să înțelegem cum putem fi mai aproape unul de celălalt. Și masa este cu siguranță o proprietate comună foarte importantă. La urma urmei, în timp ce o pregătim, ne gândim unul la altul: ce îi place lui, ce îmi place mie și cum ne putem bucura împreună de mâncarea pregătită. Este un întreg proces.

Comentariu: Când gătesc pentru familie, îmi place foarte mult să vă ascult lecţiile. Dacă nu pornesc o lecție, simt că lipsește ceva. Apoi o pornesc și se simte complet diferit.

Răspuns: Hrănirea corectă, spirituală merge împreună cu hrana obișnuită.

Din KabTV „Bărbat și femeie” 02/04/24

Filed under: Educatie, Intrebare si Raspuns, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Într-o familie de cabalişti, soția își împlineşte soțul nu numai cu caloriile alimentare, ci și cu dorințele ei, iar el trebuie să o împlinească cu munca sa spirituală.

Dorința se transmite prin alimente. Rabaş era uimitor de dezvoltat: putea spune după mâncare ce se întâmplă în familie.

Întrebare: Poate o femeie să lege un bărbat de ea prin ceea ce gătește pentru el?

Răspuns: Desigur. Nu degeaba se spune că drumul către inima unui om trece prin stomac.

Întrebare: Și care este drumul către inima unei femei?

Răspuns: Numai prin atitudinea omului. Nimic altceva. Arată-i iubirea și afecțiunea. Soții nu ar trebui doar să existe în aceeași zonă, ci ar trebui să fie conectați spiritual și fizic.

Din KabTV „Bărbat și femeie” de la 02/04/24

Filed under: Educatie, Intrebare si Raspuns, Spiritualitate - Niciun comentariu→