Comentariu: A fost identificat un nou tip de depresie numită “depresie zâmbitoare”. Presupune afişarea unui aspect fericit și ascunderea simptomelor depresive. Acest lucru devine din ce în ce mai răspândit.

Oamenii sunt ocupați în viață, au o meserie, copii, familie, hobby-uri, și în același timp, sunt într-o depresie constantă. În exterior ei zâmbesc și prezintă o înfățișare fericită, dar în interior sunt într-o adevărată tulburare.

Răspunsul meu: Mi se pare că afectează părți uriașe ale umanității de astăzi – masele.

Trăim într-o lume în care egoismul nostru se dezvoltă constant. Și ceea ce ne convenea și ne satisfacea acum 1.000 de ani, a încetat să ne mulțumească acum 500 de ani. Și astăzi nu ne mai mulțumește deloc.

La începutul secolului al XX-lea, când omul avea ceva de mâncare, ceva de îmbrăcat și un loc unde să doarmă, omul obișnuit era fericit, dar astăzi acesta nu este un indicator că el ar fi într-o stare confortabilă. Acest lucru se întâmplă pentru că egoismul nostru crește și cere o împlinire mult mai mare de la om, chiar și una despre care omul însuși nu știe.

Pur și simplu mă simt rău și sunt gol! Am mâncat? Cred că am mâncat. Am dormit? Am dormit. Am unde să dorm? Da. Am ceva de mâncare? Da. Ceva de purtat? Am si asta. Am o slujbă și orice altceva. Ce îmi lipseşte? Eu însumi nu știu.

Întrebare: Și ce îi lipsește unui om?

Răspuns: Sentimentul de împlinire, sentimentul de fericire. Asta este ceea ce lipsește. Poate am totul, dar mă simt gol.

“Ce îți lipsește? Spune-mi ce este. O voi nota și promit să îţi ofer asta.”

“Nu poți să-mi oferi asta. Trebuie să mă umplu cu ceva. Există un gol în interiorul meu pe care nu îl pot umple în niciun fel – nici bând, mâncând sau orice altceva. Poți să mă gâdili și nu voi râde. Nu am această împlinire!”

Întrebare: Cum poate omul să o găsească?

Răspuns: Nu există nicio cale. Există un sentiment de lipsă în interiorul lui, un sentiment de gol interior care nu poate fi umplut cu nimic în lumea noastră.

Poți să-l iei, ca pe un copil, în carusel, la plimbări, în excursii, învârti niște filme în fața lui, orice, el va rămâne același. O parte din el va urmări, îi va distrage puțin atenția, dar va simți totuși că aceasta este doar o evadare din gol. Adică este gol, iar el se ridică puțin deasupra lui, dar nu-l părăsește.

Întrebare: Celebrul psihiatru și neurolog austriac Viktor Frankl a scris că piatra de temelie a unei bune sănătăți mintale este un scop în viață. Este necesară găsirea sensului vieții?

Răspuns:: Pe vremea noastră, da. În trecut, sensul vieții era doar acela de a supraviețui.

Am locuit la un moment dat în Lituania. Oamenii care locuiau acolo înainte de regimul sovietic mi-au spus cum a fost aranjat totul.

Dimineața te duceai undeva la muncă. Munca de regulă, nu era permanentă, pentru că este o țară mică. Dacă aveai noroc, aveai de lucru, erai plătit pentru ziua respectivă, veneai acasă, aveai ceva de mâncare — pentru tine, pentru familia ta și așa mai departe. Și așa era și pentru oamenii obișnuiți care nu erau bogați. Așa trăiau oamenii. Adică, dacă omul câștiga niște bani în acea zi și avea cu ce să se hrănească pe sine și familia sa, era fericit.

Au trecut 50 de ani. Poate un astfel de mod de viață să fie considerat de succes pentru o persoană modernă de astăzi – că dimineața nu știe de unde va câștiga bani, iar seara nu știe cum se va hrăni pe sine și familia lui? Nu, omul are nevoie de multe lucruri.

Egoismul lui a devenit mult mai larg și mult mai profund. Trebuie să știe cât câștigă, când își va primi salariul, ce va cumpăra cu el, unde va pleca în vacanță pentru a se distra, unde vor studia copiii, care va fi pensia lui, și în general, cu adevărat tot!

Întrebare: Deci acum trebuie să se ocupe singur de asta?

Răspuns: Nevoile lui au crescut atât de mult și nu poate face nimic în privința asta; egoismul său interior s-a dezvoltat atât de mult, nu că el este răsfățat încât nu poate fi fericit astăzi primind o mică parte din împlinirea necesară.

Nici măcar nu știe ce fel de împlinire, chiar dacă are de toate. La urma urmei, această depresie afectează practic toate rândurile societății.

Întrebare: Unde este calea de ieșire din acest labirint al vieții?

Răspuns: Nu știu. Dar îmi amintesc că așa eram în generația mea și mi-a fost greu. De-a lungul copilăriei și tinereții mele, am fost într-o stare atât de semi-depresivă până mi-am găsit ocupația mea serioasă – Cabala.

Nu știam cum să mă umplu și de ce exist. Tot ce era oarecum exagerat, că trebuia să suport această povară a vieții prin toate mijloacele. De ce?! Pentru ce?! Acesta este cel mai groaznic lucru! Adică atunci când te trezești dimineața și te întrebi: „De ce m-am trezit? De ce m-am trezit?”

Și aceste stări sunt constante la oamenii care sunt înălțați spiritual sau trebuie să fie înălțați spiritual, chiar și la un cabalist, pentru că în ei apar noi cerințe, pe care le realizează și ridică treptele spirituale în atingerea celei superioare.

Dar când acest gol care necesită umplere se dezvăluie în tine și nu știi încă ce fel de umplere, atunci te afli într-o stare care în general, este definită ca depresie, deși nu este depresie.

Pentru cabaliști, aceasta nu este depresie; ei iubesc aceste stări pentru că știu dinainte că le vor umple, că în acest gol vor atinge simţirea lumii superioare.

Suntem într-o nouă generație, când oamenii moderni manifestă acest gol, aceste cerințe și aceste dorințe uriașe. Dar în lumea noastră nu putem găsi nicio umplere pentru ele. Ei trebuie să primească această umplere de la nivelul următor.

Întrebare: Nu vorbim despre depresia clinică, aceasta fiind o boală psihică. Care este rețeta fericirii sau o cale de ieșire din această depresie zâmbitoare, sau doar stare de spirit joasă?

Răspuns: Un incendiu îl alungă pe altul. Nu există altă cale. Trebuie neapărat să găsim o umplere pentru această cerere internă de gol. Și aceasta este în sensul vieții.

Oamenii în principiu, întreabă asta. Dar chiar dacă nu întreabă, această întrebare există în ei. Aceasta este o întrebare care îi roade și le este frică să o pună. Omului îi este frică să recunoască în sinea lui că nu știe pentru ce trăiește și tocmai asta nu îi dă energia de a trăi.

Întrebare: De ce îi este frică?

Răspuns:  Pentru că nu există niciun răspuns. Și să te regăsești în fața golului.

Comentariu: Este înfricoșător.

Răspunsul meu: Nu este că ar fi înfricoșător; practic mă distruge ca ființă rațională care există rațional și știe de ce există. Dacă îmi spun că nu știu de ce exist, atunci sunt, în principiu, nimic. Și asta mă face să mă simt și mai rău. Din această cauză mă voi culca și nu mă voi mia ridica.

Întrebare: Deci, care este sensul vieții pentru om?

Răspuns: Sensul vieții este să ne dezvăluim rădăcina spirituală în care existăm veșnic și să ne cufundăm temporar în lumea noastră pământească pentru a ne ridica și mai sus cu ajutorul rădăcinii. Adică, trebuie să vedeți întregul sistem și să participați la el.

Apoi omul începe să lucreze spiritual asupra sa. El dezvăluie lumea superioară, sistemul de control, sistemul universului și vede ce trebuie să facă pentru a simți că realizează un plan uriaș în fiecare minut!

Întrebare: Ce câștigă omul dezvăluind această lume?

Răspuns: El dezvăluie și vede cu toate simțurile sale, cu toată fibra lui, absoarbe întregul univers, se simte direct parte a lui și interacționează cu el. El afectează lumea, iar lumea îl afectează pe el.

Și atunci începe marele lui joc, ca un copil cu jucăriile lui. Îl captivează. Desigur, nu este ușor și nu imediat, dar în principiu, dacă începe deja să înțeleagă că acest lucru îi este destinat, aceasta este deja o mare dezvoltare.

Cel mai important este să te simți în fața ușii, să te apropii de ea și apoi ea se va deschide.

Din KabTV “Ştiri cu Dr. Michael Laitman” 12/6/19

Filed under: Criza, globalizare, Educatie, Intrebare si Raspuns, Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment →