Întrebare: Unde rezidă înțelepciunea, maturitatea noastră? Adică, maturizarea noastră pare să fie aceea că atunci când oferim ceva altui om, nu îi oferim ce e mai bun și păstrăm ce e mai bun pentru noi. De ce se întâmplă asta?

Răspuns: Pentru că egoismul nostru dă totul peste cap, inevitabil.

Întrebare: Suntem conștienți de asta?

Răspuns: Suntem conștienți de asta. Îmi amintesc chiar și din propria experiență. Când aveam vreo doi ani, mă comportam și eu așa, dăruiam ce e mai bun. Dar apoi m-am simțit obligat să stric totul. Cineva mi-a dat două cărți poștale și mi-a spus să-i dau una verișoarei mele. Nu știam pe care să i-o dau pentru că amândouă erau frumoase, colorate, strălucitoare și atractive. A trebuit să fac ceva cu una dintre ele. Așa că am îndoit un colț, l-am frecat puțin și apoi i l-am dat. Eram deja mai înțelept.

Întrebare: Dar aţi înțeles că aţ deteriorat-o în mod deliberat, astfel încât să o puteți da fără nicio problemă?

Răspuns: Ca să știu pe care să o dau. Altfel, nu aș putea alege între cele două.

Întrebare: Devine tot mai înfricoșător pe măsură ce avansăm?

Răspuns: Desigur!

Întrebare: Când apare acest sentiment: „Ce fac?! Cum pot face asta?!”

Răspuns: Trebuie să studiezi mult și să înveți din exemple. Nu este simplu.

Întrebare: Dar omul își dă seama de această situație sau s-ar putea să nu vină niciodată?

Răspuns: Depinde de om.

Comentariu: Deci, poate că vine, și apoi este îngrozit să descopere că vrea mereu să le dea altora ce e mai rău.

Răspunsul meu: Da. Vedeți, încă îmi amintesc de acest exemplu și astăzi.

Întrebare: Se pare că intră cu adevărat în inimă.

Când omul înțelege acest lucru și simte: „Așa sunt eu și nu vreau să trăiesc conform acestei naturi”, care ar trebui să fie acțiunile sale? Să presupunem că îmi dau seama că mereu le dau altora ce e mai rău.

Răspuns: Dacă acest lucru se schimbă deja în interiorul unui om și acesta începe să devină conștient de acest lucru, atunci acesta este deja drumul spre corectare, spre autoexaminare și așa mai departe. Aceasta este deja ceva semnificativ.

Întrebare: Deci, pot să-mi spun în interior că am început deja un fel de cale?

Răspuns: Probabil, da. Deja te apropii de autoexaminare.

Întrebare: Îmi amintesc că ne-aţi povestit cum stăteaţi cu profesorul dvs. și sortaţi boabe de cafea. Și vă afecta cu adevărat faptul că trebuia să sortaţi fiecare boabă, fiecare boabă în parte.

Deodată, profesorul dvs. v-a spus: „Gândește-te așa: Sortezi această boabă anume pentru profesorul tău, pentru cafeaua pe care profesorul tău o va bea din această boabă.” Și așa mai departe. Și aceasta, de exemplu, este pentru prieteni.

Spuneţi-mi, în acel moment, asta îi dă omului putere? Practic, îl consideraţi pe profesorul dvs. aproape ca pe un tată. Asta îi dă unui om putere?

Răspuns: Ca să fiu sincer, nu cred că am înțeles pe deplin în acel moment. Dar în general, desigur, este un exemplu excelent.

Întrebare: A trăit așa profesorul dvs, Rabaş?

Răspuns: A trăit așa. Îmi amintesc că atunci când mi-a spus asta, mi-am dat seama că nu înțelegeam deloc ideea.

Întrebare: Deci, atunci când omul înțelege în sfârșit că „nu pierde ideea”, înseamnă că a ajuns pe un fel de linie dreaptă, pe cale?

Răspuns: Da. Este bine ca omul să atingă această stare.

Din KabTV “Ştiri cu Dr. Michael Laitman,” 19/08/26

Filed under: Intrebare si Raspuns, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Există o regulă conform căreia nu poți face nimic dacă nu simți plăcere în acel lucru. În timp ce o faci, munca fără plăcere se numește „muncă” (Rabaș – Art.42, 1990-Ce înseamnă o binecuvântare și un blestem, în muncă?”).

Dacă pe de o parte, eu aș vrea să fac ceva, dar pe de altă parte nu sunt capabil să o fac pentru că nu văd nicio recompensă pentru acea acțiune, atunci aceasta se numește efort.

Ne putem imagina o recompensă pentru aproape orice, cu excepția acelui lucru care merge împotriva naturii noastre: intenția de a dărui. Atât timp cât este vorba de intenția de a primi, oricare ar fi ea, eu pot vedea întotdeauna un beneficiu în ea.

Mă pot convinge și îmi pot imagina lucrurile în așa fel încât să găsesc cel puțin un punct de sprijin și să simt că merită. Dar dacă vorbim despre o acțiune de dragul dăruirii, nu există nicio plăcere corespunzătoare în Kelim ale mele; nu se simte în ele, și prin urmare, nu o pot îndeplini.

Încearcă să-ți imaginezi o acțiune în care renunți la tot ce ai, absolut totul. Dacă o îndeplinești corect, nu vei putea simți nicio plăcere din ea. Ai putea găsi plăcere în onoarea pe care o primești sau în altceva, dar vorbim despre efectuarea corectă a acțiunii.

Așadar, există o singură acțiune în raport cu care ne putem pune într-o situație în care nu avem combustibil cu care să o îndeplinim. Aceasta se numește efort. Efortul este încercarea mea de a efectua o acțiune de dragul dăruirii și dezvăluirii faptului că sunt incapabil să o fac. Această stare în sine se numește efort.

Întrebare: Și o îndeplinesc?

Răspuns: Ce vrei să spui prin „s-o îndeplinesc”? Nu poți, ești incapabil să o îndeplinești. Dar când stabilești pentru tine însuți că acesta este cu adevărat cazul, acest lucru se numește deja efort.

Este scris că omul nu ar face asta dacă nu ar ști că va fi plătit pentru efort. Deci ce ar trebui să facă? Trebuie să-și sporească conștientizarea importanței intenției de a dărui. Dar cum? De ce?

Aici, omul se găsește într-o situație în care nu mai are nimic de făcut. Își descoperă propria slăbiciune, văzând că indiferent la ce recurge, propria sa forță, natura sa, conștientizarea sa, nu are nicio legătură cu intenția de a dărui.

Totuși, dacă în același timp, omul adună tot felul de impresii din afara sa, auzind de la alții că intenția este mai importantă decât orice altceva, în timp ce el însuși nu simte niciun gust în ea și nu este capabil să o realizeze, atunci are două puncte extreme, doi poli. Și dintre acești doi poli vine rugăciunea, la care primește un răspuns.

Acești doi factori sunt conectați unul cu celălalt: Dacă lucrez la recunoașterea importanței intenției de a dărui, atunci mi se arată din ce în ce mai clar că nu o am. În același timp, nu ar trebui să lucrez pentru a-mi descoperi incapacitatea cât mai repede posibil. Este imposibil să lucrezi negativ; aceasta ar fi autoamăgire.

Trebuie să lucrezi pentru a atinge efectiv acțiunea spirituală, pentru a o îndeplini. Atunci, în contrast cu aceasta, ți se va arăta că ești incapabil să o faci. Trebuie să lucrăm întotdeauna pozitiv.

Din Lecţia zilnică de Cabala 18/08/26, Rabaș – Art.42, 1990-Ce înseamnă o binecuvântare și un blestem, în muncă

Filed under: Intrebare si Raspuns, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Comentariu: În perioada de pregătire, omul simte că Creatorul acționează asupra lui într-un mod negativ și nu-L poate justifica.

Răspunsul meu: Pentru a aduce corectări spirituale, există o muncă ce depinde de mine, așa cum se spune: „Dacă eu nu sunt pentru însumi, atunci cine este pentru mine?” Dacă stau pe gânduri și mă gândesc că mă simt atât de rău pentru ceea ce mi-a făcut El și cât de mult sufăr, atunci mă devorez pe mine însumi! Nu va ieși nimic dacă nu-mi dau seama singur de toate detaliile.

Problema este că trebuie să schimb, dar nu acțiunile Lui, ci impresia mea despre acțiunile Sale de la o extremă la alta, de la o dorință necorectată la una corectată.

Poți spune: „Dacă sunt într-o dorință necorectată, atunci simt răul, iar dacă sunt într-o dorință corectată, atunci mă simt bine pe baza modului în care El mă afectează. Dar eu nu pot corecta singur dorința”.

Da, nu o poți corecta singur, dar poți dori ca dorința ta să se schimbe și să dobândești intenția de a dărui. În conformitate cu această intenție, vei simți că El acționează asupra ta spre bine. Prin urmare, trebuie să ajungi la nevoia pentru aceasta.

Firește, El acționează, dar trebuie să examinezi constant unde te afli tu și unde ai vrea să fii. Aceasta înseamnă că trebuie să ajungi la o stare de rugăciune: ceea ce vrei să experimentezi din modul în care El acționează asupra ta.

Să presupunem că El îmi dă ceva neplăcut acum; trebuie să examinez situația și să-mi doresc ca El să facă ceva, astfel încât să mă simt bine.

Ce înseamnă să te simți bine? Deci, pot simți ceva bun din acțiunile Sale, în primul rând, în cadrul lumii noastre. Aceasta se numește Lo Lişma (de dragul Ei).

Și apoi ajung la punctul în care simt rău din acțiunile Sale, nu pentru că eu mă simt rău, ci pentru că, prin această simțire, Îl blestem. Apoi înlocuiesc această simțire cu una bună, dar nu pentru a mă simți bine. Nu-mi pasă de asta. Ceea ce contează pentru mine este că vreau să-L binecuvântez. Aceasta se numește deja Lişma.

Așa trece omul prin aceste lucruri tot timpul. Întregul sistem este unul de autodescoperire. Omul se studiază pe sine. Știm că în afara Kli-ului (dorinței) există Aţmuto (esența Lui), dar eu studiez cine sunt eu, cum primesc, în ce măsură sunt impresionat de Aţmuto și ce aș vrea să simt din influența Lui și cât de mult vreau să-L admir.

În cele din urmă, acesta este un lucru foarte simplu, dar suntem confuzi în dorințele noastre (Kelim). De fapt, nu există nimic mai simplu și mai natural.

Din  Lecţia zilnică de Cabala 17/70/26, Rabaș – Art.28, 1989-Cine trebuie să știe că un om a rezistat testului

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Spiritualitate - Niciun comentariu→

 Întrebare: La ce ar trebui să ne gândim și să cerem în mod constant?

Răspuns: După toată contemplarea, omul vede că singura Hisaron (lipsă, dorință) pentru care merită să ne facem griji este dorința de a realiza măreția Creatorului. Doar conștientizarea importanței Sale, simțirea Creatorului, conștientizarea prezenței Sale, oricare ar fi ea, impresia primită de la El, mă poate schimba.

În acest moment sunt sclav al dorinței mele de a primi, dar voi deveni sclav al dorinței Sale de a oferi și de a dărui plăcere. Omul ar trebui să lucreze tocmai la această Hisaron, adică să se străduiască ca dorința ca lumina să vină de Sus și să o schimbe.

Pe scurt, mai întâi trebuie să existe o conștientizare a faptului că vreau să mă schimb, în ​​măsura în care sunt capabil să doresc acest lucru, și pentru aceasta mă îndrept către Creator, astfel încât tot El să mă schimbe.

De ce ar trebui să mă îndrept către Creator? Nu este suficient că vreau să mă schimb și El pur și simplu o va face Singur? Schimbarea nu este scopul meu în sine. Scopul este ca, întorcându-mă către El cu o cerere, să mă agăț de El. Într-un fel, transformarea mea este doar un mijloc pentru atingerea acestui scop.

Se pare că lucrăm constant la aceeși Hisaron: cum să ne contopim cu El mai puternic, să ne agățăm de El și să ne apropiem mai mult. Din aceasta, eu obțin puterea de a mă contopi cu El și nevoia de a face acest lucru. Totul vine, de fapt, dintr-o singură sursă unică.

Din  Lecţia zilnică de Cabala 24/8/26, Rabaş – Art.37, 1985-Cine depune mărturie pentru o persoană

Filed under: Intrebare si Raspuns, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Munca fără plăcere se numește „muncă”. Adică, omul nu ar face asta dacă nu ar ști că va fi plătit pentru efort. (Ce înseamnă în muncă, ‘binecuvântarea’ și ‘blestemul’?”)

Înainte de a efectua orice acțiune, omul se întreabă întotdeauna: „Ce voi obține din asta?” Pace, bani, onoare, ceva de care are nevoie. Acest lucru se poate observa chiar și din enorma varietate de hobby-uri care există în lume.

Nimic nu obligă omul să-și urmeze hobby-ul în afară de plăcere. Un om se bucură să pescuiască, să prindă pește cu cârligul; alta, dimpotrivă, se bucură să hrănească peștii și să-i crească într-un acvariu; un al treia colecționează un ierbar de frunze. Nu găsim nimic în asta pentru noi înșine, în timp ce pentru el este exact opusul. Și astfel fiecare are propria cale. Unii colecționează lucruri pe care le putem înțelege: bani, experiențe, onoare, cunoștințe și așa mai departe.

Astfel, plăcerea poate fi îmbrăcată în cele mai diverse forme, dar trebuie să existe acolo. Dacă nu văd nicio plăcere, nu pot efectua o acțiune. Trebuie să văd o oarecare plăcere în față. Poate veni peste o lună, la sfârșitul vieții mele sau chiar după ce viața mea se va termina. Mulți oameni sunt dispuși să muncească din greu de-a lungul întregii lor vieți, astfel încât să fie amintiți după moartea lor. Vedem că plăcerile umane pot chiar să depășească granițele timpului.

Totuși, însăși simțirea plăcerii care mă așteaptă aparține deja prezentului. Această simțire, atunci când experimentez plăcerea viitoare acum, îmi oferă energia și combustibilul necesar pentru a îndeplini acțiunea. Mă uit la ce mi se va întâmpla; aduc acea plăcere mai aproape de mine, ca și cum mi-aș umple rezervorul cu benzină, și cu aceasta eu pot lucra.

Dar dacă nu văd absolut nicio plăcere în față, atunci nu am energie, nici măcar o picătură de combustibil pentru a îndeplini vreo acțiune. Mașina se oprește și asta este tot. Uneori simțim exact așa: „Indiferent de situație, eu nici măcar nu mă pot mișca”. Astfel de sentimente sunt date omului care începe o muncă spirituală.

Apoi se pune întrebarea: Ce scop va fi important pentru mine? Aceasta depinde de societatea din jur, de locul în care am crescut, de ceea ce am făcut și de ce fel de educație am primit. Așa se formează atitudinea mea față de orice, și în funcție de aceasta – precum și bineînțeles, în funcție de natura mea – aleg anumite obiective în viață.

Obiectivele sunt forme de plăcere de care doresc să mă bucur în viitor, în timp ce deja mă bucur de ele acum prin conexiunea mea cu ele.

Din Lecţia zilnică de Cabala 18/08/26, Rabaș – Art.42, 1990-Ce înseamnă o binecuvântare și un blestem, în muncă

Filed under: Spiritualitate - Niciun comentariu→

Discuții despre Treptele Scării, Partea 223

Care este adevărata imagine a Creatorului?

Nu vorbim niciodată despre cum apar lucrurile din partea Creatorului, ce simte El sau ce este El. Vorbim despre ceea ce simte ființa creată din El sau despre cum își imaginează ființa creată starea Creatorului, dar nu despre starea Lui în afara ființei create. Uneori ne gândim la tot felul de lucruri despre un prieten, care nu reflectă cu adevărat cine este el. Noi speculăm despre gândurile, sentimentele și necazurile sale și, când ne apropiem puțin de el, descoperim că nimic din toate acestea nu era adevărat. Totul era doar o imagine pe care ne-o desenasem în imaginația noastră.

Există problema cunoașterii a ceva din interiorul nostru, din imaginarea că ceva este într-un fel sau altul, și există adevărata imagine. Noi nu vedem sau nu cunoaștem niciodată adevărata imagine a Creatorului. Îl putem cunoaște pe Creator doar prin noi înșine, ceea ce gândim despre Creator, cum Îl înțelegem pe Creator și așa mai departe. Cea mai adevărată imagine pe care suntem capabili să o atingem, fără ca vasele noastre să distorsioneze ceea ce Creatorul dorește să simțim de la El, este starea de corectare finală. Gazda dorește să servească o masă cu cinci feluri de mâncare, fiecare fel de mâncare perfect din toate punctele de vedere. Noi o primim și simțim atitudinea Gazdei față de noi prin intermediul ei. Dincolo de asta este dincolo de abilitățile noastre.

Filed under: Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Ce înseamnă: „Creatorul  ajută omul cu un suflet sfânt”

Răspuns: Înseamnă că, după ce omul depune toate eforturile posibile, i se dezvăluie că este necesar să îndeplinească o acțiune care este dincolo de puterea umană, deasupra acestei lumi. Descoperă că aceea spre care tinde, ceea ce atinge, nu aparține realității noastre, ci celei care este dincolo de Machsom (barieră).

Cu alte cuvinte, atunci i se dezvăluie ce este Machsom. Este o inversiune, o răsturnare completă a abordării, a gândirii, așa cum se spune: „Am văzut lumea cu susul în jos”. Atunci omul vede că numai Forța superioară, Creatorul, poate îndeplini această acțiune. Prin ce mijloace? Prin intermediul unui „suflet sfânt”, adică dându-i puteri, gânduri și abilități complet diferite, pe care nu le avea înainte.

Aceasta este ceea ce se numește sufletul nou – un „suflet sfânt”: în loc de natura îndreptată spre lucrul de dragul primirii cu care El l-a creat pe om, Creatorul îi dă acum o a doua natură care lucrează de dragul dăruirii. Aceasta este „sufletul sfânt”, atunci când omul primește puterea de a lucra de dragul dăruirii.

Întrebare: Este acesta cumva legat de grup?

Răspuns: Nu, aici vorbim despre relația dintre om și Creator. Nici învățătorul, nici grupul nu au nimic de-a face cu asta. Atât învățătorul, cât și grupul sunt doar mijloace pentru a aduce omul în contact cu Creatorul.

Desigur, trebuie să se bazeze constant pe ele, să fie conectat cu ele, dar esența constă în relația dintre Kli-ul sufletului unui om și lumină, adică Creatorul. Nu există nimic altceva.

Din Lecţia zilnică de Cabala 17/08/26, Rabaș – Art.33, 1986-Care sunt poruncile pe care omul le calcă în picioare

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Munca noastră înainte de Machsom și după Machsom diferă de fiecare dată. După Machsom, unde există Kelim  [vase, pluralul lui Kli] de dăruire și Kelim de primire, totul este diferit. După ce am atins conștientizarea măreției Creatorului, acțiunea în sine este deja efectuată diferit. Înainte de asta, nu este nimic de discutat, căci mă străduiesc în direcția greșită. Mai întâi trebuie să mă îndrept și abia apoi zbor acolo. Acest lucru trebuie făcut înainte de orice altceva.

Am lucrat cu avioane timp de câțiva ani în Forțele Aeriene Israeliene. Imaginați-vă un avion stând pe sol complet neorientat în ceea ce privește direcțiile cardinale; pilotul din cabină nu știe unde se află, direcțiile îi sunt necunoscute. El există într-o sferă tridimensională, fără să știe nimic despre ea.

Ar trebui să zboare? Nu; în această situație, este mai bine pentru el să rămână pe loc, deoarece chiar și o mișcare de un milimetru l-ar putea duce cine știe unde. Deci, în primul rând trebuie să verifice locul țintei spre care trebuie să se îndrepte.

Și aşa ne direcţionăm: acesta este scopul nostru, în direcția lui depunem acum efort și abia atunci începem să ne mișcăm.

Totuși, acest scop este ascuns; Creatorul este ascuns. Nu am nici cea mai mică noțiune de asemănare de formă; nu mă atrage; problema nici măcar nu există pentru mine. Grupul trebuie să-mi ofere această Hisaron, această nevoie. Punctul meu din inimă simte doar că lipsește ceva.

Primele nouă Sfirot trebuie să dezvăluie ceea ce lipsește în punctul meu din inimă. Trebuie să-i spună lui Malchut: „Asta este ceea ce îți lipsește.” Și aceste prime nouă Sfirot, în raport cu mine, sunt întruchipate de grup. Nimic altceva nu mă va ajuta.

Dacă prietenii mei nu-mi oferă acest lucru, trebuie să caut un alt grup. Fie îi organizez astfel încât să-mi acorde importanța scopului, fie trebuie să-i părăsesc și să caut un alt grup unde importanța scopului există deja; și dacă nu, atunci îl voi aduce eu acolo. Și grupul va auzi că acest lucru este important și că trebuie lucrat la el.

Din  Lecţia zilnică de Cabala 16/08/26, Rabaș – Art.2, 1991-Ce înseamnă “Întoarce-te, o Israel, la Domnul Dumnezeul tău”, în muncă

Filed under: Spiritualitate - Niciun comentariu→

Discuții despre Treptele Scării, Partea 222

Care este diferența dintre Înainte și După barieră?

Înainte de barieră, omul trece prin două etape principale și foarte importante:

1) Dublă ascundere

2) Ascundere simplă

Aceste două etape ne oferă toate vasele și discernămintele, pe care le extindem ulterior în spiritualitate și pe care le îmbrăcăm cu discernăminte suplimentare. Greșelile și încălcările pe care le facem pe calea noastră spirituală către barieră sunt vasele propriu-zise pe care le vom folosi mai târziu.

Diferența dintre înainte și după barieră nu constă doar în aceste vase. Ideea este că înainte de barieră, când suntem în ascundere și Creatorul nu este revelat, am putea uneori simți ceva în relație cu Creatorul. Simțirea noastră despre Creator este cea a luminii înconjurătoare (Or Makif) și nu a luminii interioare (Or Pnimi), deoarece încă ne lipsește un ecran (Masach).

După barieră, dobândim un ecran. Dobândirea primului ecran se numește traversarea barierei, iar ulterior se adaugă ecrane suplimentare. Apoi, în funcție de puterea ecranului nostru, putem primi lumină interioară, care este o simțire clară și tangibilă a Dumnezeirii.

Filed under: Spiritualitate - Niciun comentariu→

 Discuții despre Treptele Scării, Partea 220

Ce înseamnă că Creatorul Se raportează la noi ca și cum am fi deja în Starea de Corectare Finală?

Într-adevăr, noi suntem cu Creatorul în cea mai bună și mai perfectă stare posibilă, dar această stare ne este ascunsă în spatele a 125 de învelișuri. Acolo, undeva în starea de corectare finală, Creatorul se rapotează la noi prin intermediul a 125 de învelișuri. Noi experimentăm atitudinea Creatorului prin intermediul acelor 125 de învelișuri, care slăbesc acea atitudine într-o asemenea măsură încât noi chiar o inversăm. Astfel, din perspectiva Creatorului, suntem perfecți, în timp ce doar din propria noastră perspectivă suntem corupți.

Acest lucru înseamnă că autocorectarea este în propriul nostru beneficiu. Corectându-ne singuri, nu-i facem Creatorului nicio favoare.

Filed under: Spiritualitate - Niciun comentariu→