Întrebare: Există diferite categorii de cinema. Arthouse este cinema experimental. Există filme mai serioase, există Hollywood-ul și toţi se poziționează ca fiind ceva important. Înainte eram fascinat de cinematografia de artă. Dar acum nici măcar nu pot viziona aceste filme pentru că în esență, sunt experiențe plate, așa cum aţi spus despre Dostoievski, că un bărbat a ucis o bătrână și scrie despre asta. De fapt, nu există niciun beneficiu în asta. Ce îi oferă, de fapt, unui om?

Răspuns: Problema este că nu există un punct de referință clar în funcție de care omul să se poată compara.

De exemplu, Dostoievski are afirmații minunate despre iubire, pe de o parte, iar pe de altă parte, despre ură. Nu știe cum să se poziționeze.

Adică, oamenilor le lipsește un punct de referință absolut, un standard. Și asta face lucrurile foarte dificile.

Iar arta despre care vorbești, diverse filme experimentale și orice altceva, sunt doar o discuție fără sfârșit pentru că nu există o bază clară în natura umană, nimic prin care să ne putem compara.

Prin urmare, toate acestea sunt sortite neglijării de către omul care începe să se ridice deasupra nivelului existenței animalice. Aceștia sunt oameni inteligenți, cercetători, dar sunt confuzi. Totul este în regulă, cu excepția unui lucru: nu există nimic cu care să se compare, niciun punct absolut.

Prin urmare, ei nu pot crea nicio imagine care să rămână pentru eternitate, în ciuda a ceea ce s-a scris. La urma urmei, dacă este o reprezentare a lumii interioare a omului fără măsurarea corectă în raport cu Creatorul, nu oferă nimic. Deci totul rămâne la fel – a ucis o bătrână și nimic mai mult.

De aceea, arta moare, de aceea oamenii încep să neglijeze toate marile opere pe care omenirea le-a creat de-a lungul mileniilor. Rămân doar câțiva intelectuali naivi care prețuiesc acest lucru.

Totul va dispărea, poate cu excepția muzicii, pentru că într-o piesă muzicală fiecare om se poate exprima cumva. Dar literatura sau pictura, sau altceva…

Pictura are încă un fel de viitor pentru că există o convenție falsă despre valoarea sa, deoarece nu există nicăieri altundeva unde să se pună capitalul. Rembrandt, să spunem, valorează un milion de dolari, Rubens — cinci sute de mii, altul — cutare și cutare și așa mai departe. Picturile lor vor rămâne ca monedă de schimb. Așa va fi evaluată pictura și nimic mai mult.

Și de ce sunt evaluate diamantele? Adevărul este că în lume există multe zăcăminte de diamante a căror exploatare este interzisă, altfel prețul lor s-ar prăbuși și atunci oamenii nu ar rămâne cu nimic. Dar așa, iată, am o mică piatră în seiful meu, în valoare de, să spunem, 30 sau 100 de milioane. Dar dacă arunci brusc câteva kilograme de diamante pe piață, prețul pietrei mele va scădea automat de zece ori. Nu te voi lăsa să faci asta! Deci valoarea tuturor acestor lucruri este relativă.

Dar muzica clasică va rămâne pentru că transmite toate sentimentele umane și în ea se poate exprima absolut orice. Armonia ei corespunde structurii sufletului. Pictura va rămâne pentru că va fi ca niște titluri de valoare. Și literatura nu va rămâne deloc.

Întrebare: Atunci la ce folosește literatura? Clasicii, Tolstoi, Pușkin?

Răspuns: Cine va citi asta?! Sunt sigur că nici acum nu se mai citește. Citește generația tânără aceste cărți?! Nu.

Poate că există versiuni prescurtate ale clasicilor, în care întregul Tolstoi este prezentat în cincizeci de pagini. Ei bine, cine se va așeza astăzi și va citi Război și pace? Cine are timp pentru asta? Poate înlocui internetul de astăzi cu toate posibilitățile sale pentru un tânăr? Este o lume complet diferită! Și tinerii nu pot fi învinovățiți pentru asta.

Din KabTV „Am primit un apel. Arthouse, Hollywood, Dostoievski, Diamante și Ciuperci”, 8.09.2010

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Spiritualitate | Add Comment →