Fiecare suflet este conectat la lumea infinitului printr-un lanț, o scară de grade spirituale, cu o slăbire treptată a luminilor și a Kelim (vaselor). În momentul în care stabilesc o conexiune cu infinitul, trezesc acest sistem. De fapt, el există în mine și doar pare a fi exterior mie.

Există doi în univers: omul și Creatorul și este necesar să-i dau cumva omului senzația că există în afara Creatorului, astfel încât să pot înțelege ce este separarea de El, opoziția, distanțarea, apropierea și adeziunea la Creator. Prin urmare, am fost creat în mod deliberat în așa fel încât să percep realitatea ca fiind împărțită în ceea ce este în interiorul meu și ceea ce este în exterior.

Atunci îmi devine mai ușor să înțeleg ce sunt „eu” și Creatorul, ce sunt ruptura și conexiunea, o stare inconștientă și ascunderea sau, dimpotrivă, ce sunt apropierea de El și adeziunea la întreg.

Creatorul aruncă tot ceea ce simt în mine și se dovedește că percepția mea este împărțită în două: cea interioară, care este tot ceea ce primesc, și cea exterioară, ceea ce dau, dar fără intenția corectă. Astfel, lumea exterioară sunt Kelim ale mele care îmi sunt prezentate în mod deliberat ca fiind străine și necunoscute, astfel încât să pot înțelege ce este dăruirea. Dacă încep să mă raportez la ele ca la o parte din mine, atunci voi înțelege cât de îndepărtată de mine este dăruirea și cât de opusă și indezirabilă este!

Încearcă să-ți iubești aproapele ca pe tine însuți; nu este deloc simplu. Nu pot. Și asta înseamnă că nu pot dărui, nu mă pot apropia de Creator. Nu, stai, Îl vreau pe Creator! Dar cum Îl vrei tu? Trebuie să demonstrezi asta și tocmai aceasta este singura cale corectă.

Din Lecția zilnică de Cabala 04.01.10, Baal HaSulam, Articole, „Prefață la Cartea Zohar”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment →