Avansarea spirituală a omului este susținută de lumină; fără ea, nu există nimic despre care să discuţi. Dar ce anume face ca lumina să vină? Fie este o trezire de Sus, iar apoi omul experimentează o stare pozitivă, înălțată, este gata să depună efort și nimic altceva nu contează pentru el.

Fie această lumină vine ca urmare a eforturilor sale de a înțelege importanța scopului. În conformitate cu aceste eforturi, lumina importanței, sau, cu alte cuvinte, lumina credinței, strălucește asupra lui.

Atunci întunericul nu contează pentru el. Chiar dacă, după o altă încercare de a se apropia de camerele interioare, omul se află distanțat de Creator fără a fi câștigat nimic, el totuși îi mulțumește Creatorului. Chiar și atunci când cade înapoi într-o stare animalică, așa cum a fost cazul în multe dintre căderile lui anterioare, el rămâne recunoscător Creatorului, că a primit pur și simplu aceste stări diferite de la El.

Omul nu evaluează aceste stări pe baza a ceea ce posedă sau a ceea ce se întâmplă în timpul fiecărei ascensiuni și coborâri, deoarece el înțelege că a face acest lucru ar însemna doar să își folosească Kelim (vasele) de primire. În schimb, el își evaluează stările în funcție de cât de mult efort poate depune pentru a primi lumina credinței prin propriile eforturi și muncă de jos. Aceasta este evaluarea corectă.

Când omul ajunge într-o stare în care, atât în ​​urcări cât și în coborâri, singurul lucru care contează este ca atitudinea sa față de Creator să nu se schimbe, atunci spunem că omul își umple lumina reflectată, lumina credinței, de jos în sus, în loc să permită luminii să vină de sus în jos.

Aceasta se numește a fi pregătit să dăruiești Creatorului umplându-te cu această lumină, mai degrabă decât să-i permiți Creatorului să o umple. Aceasta este dăruirea omului. Și apoi, în această măsură, Creatorul Se îmbracă pe Sine în om și ei se unesc, iar această uniune a luminii directe și a celei reflectate, îmbrăcate una în cealaltă, se numește lumina interioară.

Rabaş descrie aceste stări dintr-un motiv. Putem observa acest lucru în noi înșine atunci când ne privim unii pe alții – evaluând stările în care ne aflăm: fie cădem, fie ne ridicăm, fie ca grup, fie individual.

Trebuie să ajungem la un punct în care niciuna dintre acestea nu contează pentru noi. Indiferent de starea în care mă aflu – fie că mă ridic sau cad, fie că sunt fericit sau îngrijorat, fie că există sau nu iluminare de Sus – nimic din toate acestea nu interferează, noi trebuie să umplem imediat această Hisaron (lipsă, nevoie) cu lumina credinței.

Din Lecţia zilnică de Cabala 29/06/26, Rabaș – Art.9, 1987-Măreția omului  depinde de măsura credinței lui în viitor

Filed under: Spiritualitate | Add Comment →