Cel care vrea să meargă pe calea Kdușa este numit sfânt.

O persoană este numită în funcție de ceea ce aspiră să fie. De ce? Poate că nu va atinge niciodată scopul? Nu. Dacă aspiră, cu siguranță îl va atinge, deoarece Creatorul acționează conform aspirației unei persoane. Acțiunea propriu-zisă nu este niciodată în mâinile noastre, ci dorința de a atinge scopul este în puterea noastră. Realizarea vine de sus.

„Sfânt” înseamnă așa cum este scris: „Vei fi sfânt”, ceea ce înseamnă că el se retrage din primirea pentru sine. Din acest motiv el este sfânt. Acesta este sensul cuvintelor: „Israel este sfânt; există cel care vrea, dar nu are”. Și există, de asemenea, cei care au, dar nu vor. Aceasta înseamnă că el are Mițvot și fapte bune, dar nu vrea să meargă pe calea care duce la „pentru a dărui”. În schimb, el se mulțumește cu Lo Lișma [nu de dragul Ei]. El este numit de asemenea„sfânt”, deoarece actul este bun și el nu are nimic de adăugat în acțiuni. (Rabaş, „Ce sunt în muncă cele patru calități ale celor care merg la seminar?”).

Mai târziu, odată cu acțiunile, vor veni și  intenţiile. Ce înseamnă asta? Să presupunem că îmi folosesc grupul, dar nu am încă intenția corectă în inimă. Totuși, folosesc grupul, cărțile, studiul, tot ce este posibil, astfel încât acestea să mă aducă la intenția corectă. Sunt numit sfânt atunci? Sunt numit „Israel” sau nu?

Să presupunem că tocmai m-am alăturat unui grup. Pur și simplu am dorința de a atinge un anumit scop. Scopul meu nu este să fiu eliberat de dorința de a primi și să ajung la dăruire. Cu siguranță nu. Scopul meu este să ating ceva, să primesc ceva mai mult, să dobândesc ceva. Mi se spune că acest lucru aduce eternitate și perfecțiune. Sunt dispus, dă-mi asta!.

Sunt numit sfânt acum, conform gândurilor și dorințelor mele? Nu. Cel care este numit sfânt este cel puțin cel care își dorește sfințenia, iar eu nici măcar nu îmi doresc asta.

Totuși, încep cu dorința pe care o am și folosesc grupul. Mi se spune că trebuie să te smerești în fața prietenilor, să faci ceva pentru ei, să „îți cumperi un prieten” și eu investesc în ei. Astfel, întregul grup începe să investească în mine și să mă influențeze pozitiv. Și făcând ceva practic, fără nicio intenție, fără idei nobile, încep să acționez.

Ce înseamnă să acționezi? Știu că ei au ceva ce eu nu am. În orice caz, nu vreau doar să-i servesc și să le aduc o ceașcă de cafea, ci prin acea ceașcă de cafea vreau să primesc ceva de la ei. Există ceva în ei care este puțin mai elevat. Apoi, în loc de dorința și intenția mea imediată, ceva mai înalt vine la mine de la ei. Astfel, aspirând la acest scop sfânt, sunt deja numit „Israel” și „sfânt”.

Adică, conform acțiunii mele inițiale, chiar și atunci când nu aveam încă gândul sau intenția pentru aceasta, sunt totuși numit „sfânt”. De ce? Pentru că cel puțin prin acțiunile pe care le săvârșesc, avansez.

Nu putem judeca omul după ceea ce are în fiecare stare, deoarece tot ceea ce are îi este dat de Sus, conform aspirației sale. Dacă am aspirat să ating scopul, dar în schimb am primit o coborâre, atunci eu nu pot fi judecat pentru asta. Mi-a fost dat de Sus; poate că a trebuit să cad. Nu cunosc calculele superioare cu privire la mine.

Prin urmare, omul nu este niciodată judecat după acțiuni, adică după starea actuală, ci doar după direcția, aspirația lui, deoarece fiecare stare este aranjată pentru el de sus.

Din Lecția zilnică de Cabala din 11.04.2026, Rabaș – Art.10, 1988-Ce sunt în muncă cele patru calități ale celor care merg la seminar

Filed under: Spiritualitate | Add Comment →