În perioada Primului Templu, conducătorii poporului erau profeţi, indivizi aflați în strânsă conexiune cu Creatorul la un nivel foarte special.

Întreaga națiune era în contact cu Creatorul, dar profeții erau conectați la El într-un mod unic, revelat, corespunzător Aviut-ului lor (grosimii spirituale). Ei au atins mult mai mult decât permitea Aviut-ul care se dezvolta și era corectat în oameni la acea vreme.

Dar când națiunea s-a întors din Babion, a început o perioadă diferită, numită perioada înțelepților. Nu mai existau profeții, dar exista o conexiune diferită cu superiorul, la nivelul Mochin de Neşama (mintea sufletului), însă garanția reciprocă din cadrul națiunii nu mai era atotcuprinzătoare. O parte a oamenilor era în garanție reciprocă unul cu celălalt, și prin urmare, în atingerea superiorului, în timp ce o altă parte a națiunii nu mai era.

Aceasta a durat până în vremea celui de-al Doilea Templu, până când chiar și acesta a decăzut și a ajuns la nivelul urii nefondate. Dorința de a primi crescuse atât de mult în oameni încât nu mai erau capabili să efectueze corectările necesare, așa că legea garanției reciproce pur și simplu a încetat să mai existe.

Al Doilea Templu a fost distrus, iar la nivel material, punctul slab care apăruse între suflete a fost dezvăluit, iar națiunea a intrat în exil.

Exilul este o stare specială, în care în practică este imposibil chiar și să se îndeplinească sau să se dorească garanția reciprocă. Însuși conceptul că cineva trebuie să fie garant pentru altul a devenit ascuns, iar această idee părea că a dispărut.

Din Lecția Zilnică de Cabala 04/05/2025, Scrierile lui Baal HaSulam–Articole-“Arvut (Garanția Reciprocă)”

Filed under: Spiritualitate | Add Comment →