Întreaga noastră cale spirituală constă în contopirea cu Creatorul – „Nu există altul în afară de El”. La atingerea primului punct de adeziune cu Creatorul, omul trebuie să se agațe de el. Firește, de îndată ce Îl atinge, sosesc imediat noi Reşimot (înregistrări informaționale) sparte, deși omul încă nu le înțelege sau nu le simte.

Trebuie să fii foarte sensibil la ele și să le recunoști cât mai devreme posibil, aşa încât omul să nu se trezească undeva departe câteva zile mai târziu.

Munca ta trebuie să fie continuă. Trebuie să simți constant trezirea Reşimot, iar aceste Reşimot apar ca gânduri și dorințe străine care caută să te smulgă din punctul de adeziune pe care l-ai atins.

Omul începe să se lupte cu ele, încearcă să se descurce singur, cu grupul, prin garanție reciprocă, și în cele din urmă, în rugăciune către Creator. Și dacă da, atunci toate aceste gânduri și dorințe străine care se trezesc după punctul de adeziune îl împing pe om să se conecteze cu Creatorul, să fie în contact cu El. Atunci el nu le mai consideră gânduri și dorințe străine, ci le consideră utile, trimise de Creator pentru a extinde punctul de adeziune, a-i da volum și a-l transforma într-un embrion.

Astfel, de nenumărate ori, omul se anulează pe sine pe baza a tot felul de gânduri și dorințe străine care apar în sine. „Străine” înseamnă că te deconectează de adeziune și nu trebuie neapărat să fie „murdare”. Dacă pe baza lor și în ciuda lor, întărești adeziunea și le atașezi de sfințenie, atunci ele devin „sfinte”, dăruitoare. În acest fel, avansezi.

Avansarea unui om nu depinde de intrarea într-o stare de iluminare, ci de apariția constantă a dorințelor și gândurilor străine pe care le recunoaște ca interferând cu adeziunea, cu conexiunea cu Creatorul, cu „Nu există nimeni în afară de El”, iar omul dorește să le depășească prin puterea rugăciunii.

La urma urmei, omul vrea să se contopească cu Creatorul, așa că mijlocul pentru aceasta trebuie să fie tot Creatorul Însuși. Omul se întoarce către El, cere puterea adeziunii dincolo de toate obstacolele și astfel extinde domeniul sfințeniei. Omul trebuie să stabilească în inima și mintea sa că măreția spiritualității se atinge pe baza unei anulări de sine mereu crescânde. Cu cât el este mai capabil să se anuleze pe sine, cu atât avansează și crește mai mult, pe baza tuturor gândurilor și dorințelor străine. Acestea cresc constant, ca un munte de îndoieli, și omul se ridică deasupra lor de fiecare dată, și astfel, crește, nedetașându-se de adeziune.

Din Lecția zilnică de Cabala 12/8/17, „Menținerea stării de «Intrare în Ibur (Concepție)» deasupra tuturor tulburărilor”

Filed under: Spiritualitate | Add Comment →