Discuţii despre Treptele Scării, partea 102

Cum ieșim în cele din urmă, dintr-o stare de coborâre?

Ieșim dintr-o stare de coborâre zăbovind în ea, recunoscându-ne starea în profunzime și acceptând-o ca una dintre stările care ne vor aduce literele muncii.

Ce sunt literele? Ele sunt chiar vasele prin care mai târziu percepem sfârșitul corectării (Gmar Tikun), care este o stare în care suntem deja, dar ne lipsesc vasele pentru a o simți. Vasele lipsă, prin care simțim lumea Ein Sof (infinitul) și sfârșitul corectăriii, includ două extreme, dintre care una se numește “coborâre”.

O coborâre nu înseamnă o pierdere completă a conexiunii cu realitatea. Mai degrabă, este o conștientizare a stării și o acceptare a faptului că în acest moment există slăbiciune și lipsă de discernământ. Dacă intrăm în această stare cu înțelegere, extragem din ea maximul discernământ posibil. Ne tratăm ca pe cineva care a fost în întuneric de mult timp și încercăm să vedem prin el, să ne orientăm, să distingem umbrele și nuanțele.

Cu toate acestea, nu putem lucra în coborâre, așa cum facem în stare de urcare. Aceasta nu se referă la stările cele mai joase, în care pur și simplu trebuie să așteptăm și în care trebuie să ne hotărâm singuri: “Acum, mă voi culca”. “În culcare” se referă la starea interioară numită starea “rădăcină” sau “liniște”. Chiar și în această stare există mai multe discernăminte. Cu alte cuvinte, fiecare stare dată, până la o stare de moarte completă, conține mai multe discernăminte, care sunt denumite “moarte”.

Filed under: Spiritualitate | Add Comment →